marți, 19 noiembrie 2019

Goodreads Choice Awards 2019

Am ajuns și în ultima lună a toamnei, despre care pot să afirm deja că este un succes în ceea ce privește cărțile pe care le-am citit (până acum). Dar așa cum m-am obișnuit, voi posta bilanțul literar la începutul lui decembrie, iar în articolul de azi vreau să vorbesc despre Goodreads Choice Awards, la care „particip” în fiecare an.


Dacă nu știți ce este acest Goodreads, vă spun: e o bază de date cu cărți, iar cu ajutorul acestui site, dacă îți faci cont, poți contoriza ce cărți ai citit, câte, la ce pagină te-ai oprit, poți afla părerea altora despre o carte sau să ți-o expui pe a ta, poți participa la discuții pe diferite grupuri și poți descoperi cărți noi sau care ți se potrivesc la un moment dat.
Ei bine, cei de la Goodreads organizează anual premiile publicului, iar cărțile câștigătoare sunt alese de majoritatea utilizatorilor de pe această platformă ce au ales volumul respectiv drept fiind cel mai bun în categoria din care face parte.
Și pentru că Goodreads Choice Awards este, practic, un concurs bazat strict pe preferințele publicului, cărțile câștigătoare nu sunt neapărat mereu cele mai bune din categoria în care au intrat în competiție. Uneori, este vorba despre autor, alteori, despre copertă sau părerea unui influencer despre un voum oarecare.
Deși sunt mai multe categorii, eu am ales câte un volum din categoriile care m-au interesat și mi-am propus să-l citesc până la finele lui februarie. O parte dintre cărțile pe care le-am ales le-am citit deja, o parte - le am pe listă, dar încă nu am ajuns la ele. O parte nu s-au tradus încă la noi sau sunt în curs de apariție, așa că dacă voi avea ocazia să pun mâna pe un exemplar fizic, așa voi face.
Voi începe cu un volum ce concurează în două categorii -  Best Fiction & Best Debut Novel. Este vorba despre Pe pământ suntem strălucitori o clipă de Ocean Vuong, iar cartea urmează să apară la noi la Storia Books. Vreau neapărat să citesc volumul în formă fizică, așa că mai aștept până apare. 


L-am văzut lăudat de foarte mulți cititori pe care-i urmăresc și a căror părere contează pentru mine, așa că am încredere că va fi pe placul meu, mai ales că premisa sună foarte bine - scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească, conținând subiecte ce privesc identitatea națională, istoria familiei, sensibilitatea individului, masculinitatea.


La categoria Best Mistery & Thriller, am ales să citesc romanul semnat de Riley Sager, Lock Every Door. L-am văzut menționat de câteva ori pe Booktube și mi-a stârnit interesul. Nu sunt mare cititoare de thrillere, dar cred că vremea de afară mi-a deschis pofta pentru acestea (am citit recent un volum și mi-a plăcut atmosfera creată).


Una dintre cărțile care mi-au captat atenția anul acesta este Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, pe care o am în format audio pe telefon.


Am văzut că a ajuns în ultima rundă la categoria Best Historical Fiction și astfel titlul a mai avansat în lista mea de de-citit-în-viitorul-apropiat. 


La capitolul Best Fantasy am ales fără să clipesc volumul lui Katherine Arden, The Winter of the Witch, ultimul din trilogia Winternight.


 Este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta și sper din tot sufletul să se traducă și la noi cât mai curând (primul volum a apărut la Young Art, Ursul și privighetoarea).


Nu am mai citit romane de dragoste de foarte mult timp, dar mi-am propus să încerc și literatura contemporană, să văd ce are de oferit la acest capitol. La categoria Best Romance, am ales romanul lui L. J. Shen, The Kiss Thief, cred că va merge de minune în preajma sărbătorilor. Vom trăi și vom vedea :)


Nici la capitolul Science Fiction nu stau extraordinar, în ceea ce privește numărul de cărți din acest gen citite anul acesta, dar am tot urmărit un volum - Exhalation de Ted Chiang, care s-a nimerit să concureze la categoria Best Science Fiction. Încă un motiv să fac rost de carte și să o citesc. Fiind vorba de o colecție de povestiri, cred că ar merge repede lectura.


Categoria Best Horror mi-a atras atenția datorită a două titluri: The Invited de Jennifer McMahon și The Institute de Stephen King. De King tocmai am terminat de citit Carrie, așa că știu deja că-mi va place - cel puțin, ca stil de scriere. De cartea lui Jennifer McMahon nu știu nimic, dar simt că va fi o carte pe placul meu. Dacă acest lucru se va adeveri sau nu, vă anunț :)


 N-am mai citit poezie de ceva timp, așa că am ales volumul The Truth About Magic de Atticus Poetry, volum ce concurează la categoria Best Poetry, bineînțeles. Nu știu când îl voi citi, trebuie să fac rost de el mai întâi, dar cu siguranță e un mood read, așa că nu mă grăbesc.


Deși Doi pot ține un secret de Karen M. McManus e apărut de ceva timp la noi, la Herg Benet, nu am apucat să fac rost de carte. Mi-a plăcut un alt volum semnat de autoare, Unul dintre noi minte, despre care v-am vorbit și pe Booktube, așa că îl voi citi și pe acesta.


Doi pot ține un secret se află printre finaliști la categoria Best Young Adult Fiction, e timpul să-l citesc. 


Cel mai greu mi-a fost să aleg un volum pe care să-l citesc la categoria Best Young Adult Fantasy & Science Fiction, pentru că am destule cărți finaliste pe care vreau să le lecturez sau pe care le-am citit deja, dar m-am oprit la Sorcery of Thorns de Margaret Rogerson. Relativ recent am citit o altă carte semnată de autoare, An Enchantment of Ravens, o carte drăguță, cu un subiect calm și ușor de urmărit.

Și cum, mai nou, există trendul ca romanele fantasy, destinate adolescențior, trebuie să fie musai cel puțin trei la număr, apariția unei cărți despre care poți spune că e de sine-stătătoare, cu o poveste ce începe și se termină în același volum, e salvarea acelora care iubiesc acest gen literar, dar nu au timp de „cărămizi”


Și pentru că în continuare rămân adepta poveștilor și a cărților ce mă fac să mă întorc în trecut, în copilărie, am ales să citesc și o carte pentru copii, The Strangers de Margaret Peterson Haddix, finalistă la categoria Best Middle Grade & Children`s. Dacă se va ridica la așteptările mele (deloc colosale), vom vedea.
Așa arată o listă relativ mică a cărților pe care vreau să le citesc iarna asta și la final, să mă pronunț în legătură cu a) dacă mi-au plăcut aceste cărți, b) dacă au ieșit câștigătoare altele decât cele alese de mine, ce părere am și c) dacă volumele din lista mea meritau să fie în marea finală.
Până atunci, să-mi spuneți ce cărți ați citit din cele propuse de către Goodreads drept fiind cele mai bune din acest an și dacă ați votat la Goodreads Choice Awards 2019, ce cărți credeți că vor ieși câștigătoare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu