luni, 31 iulie 2017

Recenzie literară: Indecizii de Cristina Zarioiu (2016)

Într-o lume unde noi trecem pe lângă timp, și nu invers, există trei ființe: Ana, Maria și Mimi.
Ana reface un traseu pe care l-a urmat în filele unui jurnal vechi. Maria, o femeie ce vrea mereu să fie impecabilă, observă cum conversațiile virtuale pe care le duce cu mai mulți bărbați ajung toate la același numitor comun. Mimi își dorește libertatea, dar oare are nevoie de aceasta?


 Ce le leagă pe cele trei femei? Cum spune și titlul, indeciziile. Fie că este vorba despre job, relațiile cu cei din jur, rochia care trebuie purtată la un eveniment, răspunsul la un mesaj de la el... totul este învăluit în ceață, într-o nesiguranță de copil ce abia a pășit în lume. Inocența și puritatea unui suflet nu mai este dorită în această lume, iar atât Ana, cât și Maria sau Mimi par să nu înțeleagă asta; sau, mai degrabă, nu vor să o facă.
Indecizii este o carte despre curaj; curajul de a face un pas în stânga sau în dreapta, pentru a înfrunta adevărul și mai presus de toate, realitatea. O carte despre maturizare și acceptarea faptului că nu toți sunt ca tine. Un jurnal al unei ființe plăpânde, care urmează, ca un ghiocel primăvara, să iasă din cotidian și zona de confort și să-și îndrepte pașii spre o viață matură, ancorată în realitate.

Și mai știu că trebuie să înțeleg mesajele pe care toată această suferință vrea să mi le transmită... ca să nu mă mai simt atât de fragilă. Sper să și reușesc cumva...

Recenzie literară: Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă de Haruki Murakami (2007)

Mi s-a făcut dor de Murakami, pe care l-am citit ultima dată în noiembrie, așa că m-am dus să caut o carte încă nerăsfoită. În același timp, voiam o lectură mai ușoară, mai scurtă, după ”monstrulețul” de 1Q84. Ca să împac și capra, și varza, am ales cartea de față, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, care este un text diferit față de ce scrie Murakami de obicei.


Autoportretul scriitorului... este o autobiografie, semănând mult cu un jurnal, unde autorul efectiv povestește despre cum a ajuns să scrie, ce l-a motivat, ce l-a inspirat, ce piedici a avut în viață, cum a ajuns să își dedice timpul scriiturii.
Un rol major în formarea sa, ca scriitor, l-a avut... alergatul. Nu știam acest lucru, dar din cartea de față am avut ocazia să aflu despre această pasiune a autorului, care, de altfel, i-a marcat foarte mult viața pe toate planurile. 
E interesant să afli viața din spatele unui scriitor pe care-l admiri, a cărui cărți se pliază de minune pe starea ta de spirit, te absorb în acțiunea lor, te pun pe gânduri. Din cartea de față am aflat mai multe detalii care mi s-au părut interesante: legătura lui Murakami cu muzica și cum a fost, înainte de a se apuca de scris, patron a unui mic bar de jazz. Prima carte pe care am citit-o scrisă de Haruki Murakami a fost La sud de graniță, la vest de soare, unde personajul principal este patron a unui bar de jazz. Acum mă întreb cât de mult este bazat acel personaj și acțiunea pe fapte reale...
Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este o lectură ușoară, personală, prin prisma căreia am avut ocazia să cunosc omul din spatele unor romane ciudate, complexe, dar atât de savuroase.

sâmbătă, 29 iulie 2017

Cel mai fain serial animat pentru adulți

Că tot a venit vara și am timp berechet, am terminat cu facultatea și pot să mă relaxez, mi-am zis să mă uit și la seriale, că nu am mai făcut lucrul acesta de mult timp. Din păcate, în afară de Game of Thrones, multe alte titluri mă plictisesc și nu văd ce este așa extraordinar în serialul X sau Y. Din fericire, am o sursă de nădejde care dezgroapă din străfundurile internetului niște chestii tare faine, cum ar fi, de exemplu, Rick and Morty.


Serialul de față este o animație pentru adulți (să nu vă aud cu ”desenele animate sunt doar pentru copii”), așa că nu e o idee bună să-ți pui fiica de 5 ani să se uite, cât timp are mami treabă prin casă. 
 

Rick Sanchez este un geniu nebun, bețiv și sarcastic, care în urma unor evenimente a ajuns să locuiască cu fiica lui, Beth, soțul acesteia Jerry și nepoții - Summer și Morty, cel din urmă devenind șoricelul de laborator/ companionul în tot felul de călătorii și evenimente.


Rick and Morty, creat de Justin Roiland și Dan Harmon, este un serial ce nu are cum să nu îți placă: lumi paralele, viața unei familii dezorganizate, unde fiecare este pe cont propriu, glume macabre (sau mai puțin), mult sarcasm, ironie, dialoguri savuroase, personaje memorabile și foarte bine conturate - toate aceste elemente reprezintă pentru mine o sursă inepuizbilă de amuzament. 


Nu sunt omul care se uită de nșpe ori la un serial, dar cu Rick and Morty altfel stă treaba: chiar dacă știu glumele și acțiunea, mă amuz indiferent de câte ori văd episodul, drept urmare m-am uitat de vreo trei ori la cele două sezoane cap-coadă și nu m-am plictisit deloc; abia aștept să apară sezonul trei, iar primul episod apare chiar... mâine, lucru ce mă încântă nespus. Până atunci, cred că mai reiau o dată primele două sezoane :)


Și dacă tot e vară, căldură mare, mon cher și un serial fain la îndemână, sesiunea de binging nu are cum să se desfășoare fără ronțăială în fața ecranului. Dacă iarna mergea un chips, acum ar merge de minune ceva răcoritor, o înghețată, sau un gelato, cum ar fi cel de la Siviero Maria.
Siviero Maria a luat naștere din dorința italianului Guglielmo Visani de a-și impresiona soția, creând gelato-ul autentic, artizanal, numai bun de savurat imediat după ce e scos de la congelator. Dacă a reușit să o impresioneze pe donna Maria, nu știm, dar creația sa bucură papilele gustative și în ziua de azi. Pe mine mă tentează gelato Limone di Sicilia, pentru că sigur are un gust acid, potrivindu-se cu licorile și substanțele misterioase pe care le tot amestecă Rick cam în fiecare episod.
Așa că dacă nu ați văzut încă serialul, luați o cutie de gelato și puneți-vă pe binging; dacă apreciați umorul negru și sarcasmul, sigur o să vă placă :)

Recenzie literară: Trilogia Castelul de Diana Wynne Jones

Primul film de la Studio Ghibli pe care l-am văzut, copil fiind, a fost Spirited Away și am fost vrăjită de universul magic și de poveste, i-am ținut pumnii lui Chihiro și m-a fascinat soarta dragonului. 
Al doilea film văzut a fost Castelul mișcător a lui Howl, iar eroina, Sophie, a devenit una dintre cele mai iubite personaje feminine. Mai târziu, am aflat că povestea este bazată pe o carte, moment în care am decis că trebuie să o citesc, mai ales că am văzut mai multe recenzii unde se afirma că filmul și romanul diferă în multe privințe, dar asta nu-l plasează pe unul mai presus decât pe celălalt. Căutând cartea (care pe timpuri nu a fost încă tradusă în română), am descoperit că Howl's Moving Castle, este, de fapt, prima carte dintr-o serie formată din trei volume: Castelul mișcător a lui Howl/Howl's Moving Castle (1986), urmat de Castelul din văzduh/Castle in the Air (1990) și Casa cu o mie de uși/ House of Many Ways (2008). Ultima carte nu a fost tradusă încă în română, așa că nu știu dacă va apărea cu titlul tradus de mine. 


Dar să iau fiecare volum pe rând:

Howl's Moving Castle:


Sophie Hatter, alături de cele două surori mai mici, locuiește în Market Chipping, un orășel mic din regatul Ingary. Talentată în ceea ce privește mânuirea acului, Sophie lucrează în magazinul de pălării lăsat moștenire de către tatăl său și, pentru că este cea mai mare dintre surori, nu are așteptări de la viață: în lumea în care cotidianul se împletește cu magia, se spune că fiica cea mai mare a familiei nu va fi niciodată fericită. Așa că domnișoara Hatter coase, toată ziua,  pălării și rochii, obiecte ce bucură nespus de mult femeile din oraș, pentru că Sophie creează lucruri deosebite, ce ”parcă prind viață”.
Într-o seară, fiica pălărierului este vizitată de o femeie prea puțin politicoasă, pe care o dă afară; aceasta însă se adeverește a fi o vrăjitoare puternică, ce o blestemă. A doua zi, Sophie se trezește în corpul unei bătrâne, realizând că Vrăjitoarea Pustiurilor, vizitatoarea de ieri, i-a furat anii cei mai frumoși. Sophie decide că trebuie să plece și pornește într-o călătorie care se sfârșește într-un castel ciudat, care umblă pe câmpiile pustii, casa vrăjitorului Howl, despre care se spune că este foarte puternic și că se hrănește cu inimile fetelor frumoase. 


Fiind conștientă de faptul că nici cel mai disperat vrăjitor nu ar dori inima unei bătrâne, Sophie se angajează ca servitoare la castel și de aici începe călătoria plină de răsturnări de situație a lui Sophie, Howl și Calcifer, demonul de foc ce lucrează pentru Howl și mișcă castelul.

Castle in the Air:


Abdullah, un vânzător de covoare din Zanzib, are o idee fixă că este, de fapt, un prinț, răpit din castel în fragedă copilărie. Își petrece toată ziua stând la taraba sa și își imaginează castele, împărății, prințese și cum ar fi fost soarta lui dacă nu ar fi fost luat de lângă rege și regină. Într-o zi, un om misterios îi vinde un covor ponosit, parcă bun de nimic, dar care se adeverește a fi un covor magic, zburător, ce-l aduce pe Abdullah într-o grădină. Aici o întâlnește pe Floarea-Nopții, o prințesă isteață, blândă și nemaipomenit de frumoasă. Cei doi se împrietenesc, iar vizitele nocturne ale lui Abdullah nu trec neobservate: un djinn zburător o răpește, iar vina cade pe vânzătorul de covoare. Sultanul îl aruncă pe Abdullah în temniță, dar acesta este salvat de către covorul său zburător și cei doi pornesc în căutarea prințesei.

House of Many Ways:


Charmain Baker este o adolescentă ce toată viața sa a făcut un singur lucru: a citit cărți. Părinții săi, o familie ”respectabilă”, au făcut totul pentru ea, iar Charmain nu a învățat absolut nimic legat de cum să te descurci în viață, cum să gătești sau cum să menții curățenia în propria cameră, deoarece toate aceste lucruri nu sunt considerate ”respectabile”. Totul se schimbă în momentul în care ea, Charmain, trebuie să aibă grijă de casa unchiului William, pe care nu l-a întâlnit niciodată. Ajunsă la fața locului, adolescenta asistă la scena plecării unchiului cu elfii și se trezește cu grija de a conduce o gospodărie cât unchiul este plecat. Casa acestuia este ciudată: neîngrijită, plină de creaturi nemulțumite de felul în care arată grădina și în afară de cea de la intrare, casa are o singură ușă - care te poate duce oriunde, Charmain descoperind că sălașul unchiului este mult mai mare decât pare. Lucrurile se complică, pentru că pe lângă Charmain, în casă apare Peter, un tânăr ce a fost trimis să fie ucenicul lui William, care se adeverește a fi, pe lângă unchiul fetei, și cel mai mare vrăjitor din regat, cunoscut ca Marele Vrăjitor Norland. În afară de Peter, în casă mai este cineva -  Waif, un animal nu foarte încântător pentru Charmain. Pusă în situația de a face ceva ce nu a mai făcut niciodată, alături de un vrăjitor-ucenic și un cățel ciudat, tânăra află despre existența unei molime în regat, pe care unchiul trebuia să o trateze  cu un anumit obiect, numit Elfgift, care a dispărut cu mult timp în urmă. Acum, Charmain este cea care trebuie să găsească obiectul...

Am citit cele trei cărți una după alta, mânată de dorința de a descoperi lumea fascinantă pe care a creionat-o autoarea. Prima carte mi s-a părut extraordinară, am urmărit-o pe Sophie cu sufletul la gură, deși (credeam că) știam ce urmează să se întâmple. Cartea și filmul diferă destul de mult, dar în același timp, elementele-cheie sunt tot acolo, iar evenimentele, chiar dacă se întâmplă diferit, au aceeași finalitate. Sophie Hatter din film mi s-a părut mai plăcubilă decât cea din carte, Howl, în schimb, este mai bine conturat în roman, iar personalitatea lui este ceva mai complexă. Dacă ar fi să aleg între carte și ecranizare, mi-ar fi foarte greu, pentru că eu vedeam imaginile din film în timp ce citeam anumite pasaje, pe când în altele îmi imaginam singură cum arată decorul; ambele variante ale poveștii, cea scrisă și cea ecranizată, mi-au plăcut la fel de mult.


A doua carte mi-a plăcut cel mai puțin; e inspirată din poveștile din O mie și una de nopți - personajul principal, covorul zburător, prințesa cea-mai-frumoasă-din-lume, acțiunea în schimb e mai mult în stilul cărții precedente. Mie personal Abdullah nu mi-a plăcut ca personaj, nu am reușit să creez o conexiune cu acesta, dar nici cu Floarea-Nopții, iar acțiunea deseori mă plictisea. Cititorul are ocazia să-i întâlnească aici și pe Howl, Calcifer și Sophie, dar cei trei nu sunt personaje-cheie și e mai mult un fan service apariția lor în acțiune.
House of Many Ways mi-a plăcut destul de mult, deși ca stil mi se pare că diferă față de primele două volume. Charmain este un personaj pe care îl placi pentru gândurile sale și pe care îl judeci pentru acțiuni; este o adolescentă pentru care fierberea apei pentru ceai este un mister, în schimb descifrarea unei ghicitori este floare la ureche. Și aici am avut ocazia să-i întâlnesc pe protagoniștii din prima carte, dar implicați major în acțiune și bine conturați, de parcă autoarea a vrut să completeze, prin intermediul acestui roman, personalitatea și portretul fiecăruia.
Cărțile pentru copii apar în lista mea de lecturi, dar nu foarte des. Trilogia Castelul, în schimb, a fost o lectură așteptată și mult-dorită, chiar dacă cea de-a doua carte nu m-a dat pe spate. Îmi doresc foarte mult să procur volumele traduse în română (eventual cu niște coperți frumoase) și să le am în bibliotecă pentru a le citi la cei mici. Stilul autoarei este unul antrenant, lumea creată foarte frumoasă și îmi pare rău că Diana Wynne Jones nu este foarte cunoscută la noi - are o bibliografie impresionantă, pe care urmează să o descopăr.
Dacă sunteți fan al cărților pentru copii, a lumilor fantastice, dar și a personajelor complexe, care cresc și învață împreună cu cititorul, trilogia Castelul (și alte titluri semnate de Wynne Jones) trebuie să treacă prin mâinile voastre :)

miercuri, 19 iulie 2017

Mid-Year Book Freak Out Tag

Pentru mine, vacanța mult așteptată începe de sâmbătă încolo (medicină veterinară, doamnelor și domnilor). Până atunci, dacă tot nu pot să mă apuc de vreo carte care NU este de specialitate, mi-am zis să particip în acest tag drăguț, pe care l-am tot văzut zilele astea prin blogosferă și Booktube.
Se numește Mid-Year Book Freak Out Tag și e practic un bilanț a lecturilor din acest an, sau mai bine zis, a tuturor cărților citite până la jumătatea acestui an. Mi-a plăcut ideea și mi-au plăcut întrebările, așa că am trecut la treabă :)

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în prezent:


Cea mai frumoasă, mai captivantă și mai memorabilă lectură din anul acesta a fost Magicianul de John Fowles. Nu mă voi lungi aici cu povestitul, dar John Fowles e un autor extraordinar, cu povești inedite, care te prind și nu te mai lasă.


2. Cea mai bună continuare pe care ai citit-o în prezent:


Nu aș numi-o continuare, deși un personaj-cheie se regăsește și în această carte. Este vorba despre Ostap Bender, care termină o peripeție în cadrul a 12 Scaune și cititorul are ocazia să-l întâlnească din nou, dar în alte împrejurări, în Vițelul de aur. Romanul de față m-a amuzat teribil, nu cred că am mai citit o carte ATÂT de amuzantă - personaje, acțiune, poveste.


3. O apariție nouă pe care n-ai apucat încă să o citești, dar vrei să o faci:


Aici voi menționa două cărți, Vegetariana de Han Kang și Hendrik de Mol și Planeta de Jad  de K. J. Mecklenfeld, care a apărut anul trecut, dar mi-a rămas gândul la aceasta - recenzia pentru primul volum o găsiți aici. Nu le am încă în bibliotecă, dar urmează să le achiziționez și să le citesc vara aceasta.



4. Cea mai anticipată apariție pentru a doua jumătate a anului:


Deși mă mai uit la apariții, liste pe Goodreads și ce mai văd pe rețelele de socializare, nu am descoperit încă un titlu care urmează să apară și care mă tentează. Sau cel puțin nu îmi vine în minte unul acum.

5. Cea mai mare dezamăgire:


Câinii negri de Ian McEwan - am avut mari așteptări de la această carte, dar nu am reușit să o îndrăgesc. Nu știu dacă problema a fost legată de unele personaje sau acțiunea și întorsătura pe care o luase, dar am terminat volumul și... asta a fost.



6. Cea mai mare surpriză:


John Brunner - Să prinzi o stea căzătoare. Am început să citesc cartea ca o lectură de relaxare înainte de somn și pe parcurs acțiunea a început să devină din ce în ce mai captivantă, așa că am terminat-o într-o suflare.



7.  Autor nou preferat (care tocmai a debutat sau nou pentru tine):


Diana Wynne Jones este o descoperire a anului 2017. Mai exact, abia anul acesta am apucat să o citesc. Unul dintre filmele preferate este Howl's Moving Castle de la Studio Ghibli și când am aflat că este parțial bazat pe trilogia cu același nume semnată de Jones, am zis că trebuie să o citesc. Autoarea scrie cărți pentru copii, dar lectura celor trei volume mi s-a părut potrivită și pentru adulți - un stil antrenant, cu personaje memorabile și amuzante.



8. Cel mai nou crush ficțional:


Nu sunt genul care să se ”îndrăgostească” de un personaj fictiv, de aceea la capitolul crush nu am pe cineva. Mi-a plăcut totuși destul de mult Ostap Bender, care e mai bine conturat în Vițelul de aur decât în 12 scaune: carismatic, escroc sentimental, omul cu o mie de idei gata să fie puse în aplicare.

9. Cel mai nou personaj preferat:


Nietzsche din Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom.  Îmi plac cărțile unde personajele principale sunt personalități care au existat în realitate, pentru că prin intermediul unor astfel de opere cititorul are ocazia, într-o mai mare sau mai mică măsură, să-l ”cunoască” pe omul din spatele operei.

10. O carte care te-a făcut să plângi:


Copilăria de Maksim Gorky. Este o autobiografie captivantă, colorată, dar foarte depresivă. E genul acela de carte pe care nu ai mai vrea să o citești a doua oară, pentru că e plină de nedreptăți, supărări, durere și tristețe.


11. O carte care te-a făcut fericită:


Autoportretul unui visător cu ochii deschiși de Artur Lundkvist. Este o biografie scrisă sub formă de interviu, dar m-a binedispus, iar stilul lui Lundkvist este antrenant și inspiră optimism, chiar dacă autorul (și naratorul) trece prin clipe grele, dar pe care le privește cu ochi senini (sau deschiși, cum sugerează titlul).


12. Adaptarea preferată a unei cărți pentru film pe care ai văzut-o anul acesta:


Anul acesta am văzut destule filme făcute după cărți, dar nu îmi amintesc să fi citit vreuna dintre ele. Totuși, aș menționa Cloud Atlas, ca film mi s-a părut extraordinar, dar nu știu dacă urmărește cu fidelitate firul narativ al cărții.

13. Recenzia preferată pe care ai scris-o anul acesta:


E un punct cam... ciudățel, având în vedere că eu nu public o recenzie dacă nu îmi place cum a ieșit. Așa că nu am niciun articol nominalizat aici :)

14. Cea mai frumoasă carte cumpărată/primită anul acesta:


În ceea ce privește coperta, cea mai frumoasă este, pentru mine, Copilăria lui Maksim Gorky.


15. Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului:


În fiecare an îmi propun să citesc cam 100 de cărți și de obicei trec peste acest număr. 100 însemnând și beletristică, și cărți de specialitate, și volume de manga. Momentan vreau să termin cărțile de specialitate începute (puteți să mă urmăriți pe Goodreads dacă sunteți curioși ce citesc acum), Povestea prințului Genji și seria Harry Potter. Mi-aș dori foarte mult să citesc și câțiva autori români contemporani și cele două cărți menționate la punctul 3. 

Care sunt cărțile memorabile ale acestui an pentru tine?

vineri, 7 iulie 2017

Planuri pentru vacanță

Am observat că anul acesta am tendința să-mi fac planuri, mici și mărețe, cu ideea de a deveni mai organizată. Într-adevăr, una dintre rezoluțiile mele pentru 2017 a fost să mă organizez cam în toate aspectele vieții mele, pentru că simt cum unele lucruri nu se îndreaptă spre destinația pe care o scriu eu. Mi-am luat și o agendă pe care o car după mine, fie pentru inspirație, când mă vizitează, fie pentru chestiuni tehnice. Și mi-a prins bine.


Așa că mi-am propus să fac și un plan pentru vacanța de vară, care pentru mine începe de pe 29 iulie. Despre cum vara începe, pentru studentul de la medicină veterinară, la mijlocul lui iulie, voi povesti altă dată, astăzi vreau să punctez câteva lucruri pe care vreau să le fac vara aceasta:
- vreau să-mi prăjesc burtica la soare ca o focă mulțumită de viața ei, să stau tolănită pe plajă cu ochelarii trași pe nas și pescăruși pe fundal. Poate am ocazia să văd anul acesta și delfinii în larg, cine știe;
- vreau să citesc mai multe cărți semnate de autori români, în format clasic. În ultimele două luni am citit mult, aproape exclusiv cărți de specialitate, lucru ce m-a cam obosit. Desigur, am strecurat și câteva ore pe ici-pe colo de beletristică (Harry Potter - am ajuns la ultimul volum și Povestea lui Genji, care mi se pare un pic confuză, dar voi face un review pe măsură când termin opera);
- vreau să termin un proiect început demult, dar lăsat să se prăfuiască din lipsă de chef/motivație/uneori inspirație/alteori timp;
- după o revizuire a priorităților, vreau să mă apuc de-a binelea de acest blog. Am tendința să scriu în mai multe locuri o dată, dar am ajuns la concluzia că celelalte bloguri nu sunt la fel de importante, emoțional vorbind. 
Cam acestea sunt planurile mele pentru vacanță. Sper să reușesc să mă țin de ele, să mă îmbunătățesc și să duc la bun sfârșit proiectele neterminate. Dacă nu, mai am timp în toamnă de recuperat, dar productivitatea mea din timpul anului nu se compară cu cea din luna august :)
Voi ce planuri aveți pentru vara aceasta?