miercuri, 25 mai 2016

Studiu de caz: Top nu știu câte cărți de citit într-o viață

Cărți din biblioteca mea
Azi am dat peste un articol care m- scos din sărite. Nu știu ce am ultima perioadă de-mi sare imediat muștarul, dar m-a enervat la culme titlul: top 10 cele mai bune cărți de citit într-o viață. Hm, interesant, îmi zic, deschid linkul, citesc, îmi sare muștarul. Ce-i cu porcăriile astea, cu volume de maculatură, pentru care au murit degeaba mii de copaci?
Într-o altă ordine de idei, nu-mi plac articolele cu astfel de clasamente, mai ales când văd printre titluri niște nulități - exemplu ”operele” lui Coelho (pe care nu-l suport și-l consider un scriitor ieftin) sau Fifty Shades - serios? Mai observ o tendință idioată de a confunda ”cele mai citite” și ”cele mai vândute” cărți sau și mai rău, de a face un clasament-salată cu volume vândute, citite, interzise.
După care mă liniștesc și îmi amintesc că pe lumea aceasta există mult prea multe cărți frumoase, gândite, ce duc cititorul spre lumi deosebite. Iar clasamentele stupide - exemplu peste ce am dat azi - sunt făcute pentru cei care nu știu ce cărți le plac. Pentru că nu-i poți băga în aceeași oală pe F. Dostoievski și pe S. Meyer. 
Așa că dragi cititori - vă doresc să dați peste cărți frumoase și care au ceva acolo, printre file, ce îndeamnă la procesul numit gândire. Și care rămân în minte ca o experiență frumoasă. Lecturi faine vă doresc!

sâmbătă, 21 mai 2016

Dacă blogul meu ar fi un ceai, ar avea aromă de iasomie

Ceaiul este un element ce-mi amintește de adolecență, când stăteam după-amiezile și citeam cărți. Și pentru că lectura să meargă mai bine, ceaiul era elementul de bază.
Preferatul meu este ceaiul negru cu bergamotă - aromat, tare, plin de mister și total nepotrivit pentru momentele în care vreau să scriu. Merge de minune la o carte, mai puțin la scris. Nu știu dacă aroma e de vină, sau tăria lui, însă atunci când deschid o pagină albă și vreau să scriu, cuvintele își găsesc drumul spre alte tărâmuri și-mi scapă esența lor. Așa că ceaiul negru nu este cel mai bun prieten când vreau să clădesc idei...

În astfel de situații mă scoate din încurcătură ceaiul jasmin - de iasomie. Îmi place aroma lui și în primul rând, senzația de licoare ușor amară; mă ajută să mă concentrez și să-mi prind cuvintele de aripi, să nu le las să zboare. La fel merge și cu sesiunea - învățatul este mai ușor cu ceaiul amărui cu aromă de jasmin. 
Când vreau să scriu ceva - îndiferent dacă e ceva personal, o recenzie literară sau un eseu, îmi încep ritualul: ceașca preferată cu flori, cadou de la sora mea, apa fierbinte de parcă e proaspăt adusă din iad, frunzele uscate și minuscule ce în apă se desfac ca un pergament. Îmi place să privesc apa din ceașcă cum își schimbă nuanța, ușor-ușor, într-un verde proaspăt. Îmi place să simt cum aroma de iasomie dulce se răspândește prin cameră, parfumând tot ce prinde. Îmi place prima înghițitură de ceai - fierbinte, amăruie, plină de inspirație. 
Așa că voi răspunde scurt provocării: blogului meu îi place ceaiul de iasomie, acesta făcând parte din ființa virtuală a spațiului meu unde-mi înșir ideile.
Pentru cei îndrăgostiți de ceaiul aranjat frumos, gata pentru infuzie, există un site unde se pot procura multe sortimente în cantități variabile - Camera din față, sau dacă sunteți din București puteți merge direct la ceainărie - sunt sigură că ar fi o experiență frumoasă, inundată de arome și de ce nu, plină de descoperiri.