vineri, 29 aprilie 2016

Recenzie literară: Pânza de păianjen de Cella Serghi


Pânza de păianjen este o carte despre care e greu să spui ceva. Am citi-o în mai multe reprize - câte 2-3 capitole odată, ca apoi să las volumul prin casă timp de mai multe zile, deoarece îmi era imposibil să continui. Nu pentru că  ar fi o lectură plictisitoare, ci pentru că simțeam cum evenimentele din carte se transformă în sentimente greu de ținut în frâu; de parcă mă arunca cineva într-un val pe care nu-l puteam evita și eram nevoită să mă las întoarsă de acesta, fără a ști unde este suprafața și unde este adâncimea, fără a ști dacă voi putea ieși vreodată de sub apă. Uneori, pasajele din carte mă speriau, îmi induceau o spaimă greu de explicat. De parcă m-aș fi trezit din nou în adolescență când un sentiment mă impresiona până la oase.
Pânza de păianjen este o carte depresivă. În prim plan o întâlnim pe Diana Slavu, protagonista, viața căreia ne este arătată din fragedă copilărie până la vârsta de 2* de ani. De fapt, o întâlnim pe Diana în carne și oase o fracțiune de secundă, ca mai apoi să o descoperim prin intermediul scrisorilor și jurnalelor, pe care le înmânează cele mai bune prietene, Ilinca. 
La început, romanul mi s-a părut drăguț: misterioasa Diana, admirată de mulți, tânără recent căsătorită, dar deja în mijlocul unui scandal. Se aud diferite zvonuri, nume de bărbați, întâmplări care nu au avut loc... iar Ilinca, împreună cu cititorul, parcurg jurnalele Dianei ca să afle adevărul.
Romanul este fresca unei societăți zbuciumate. Primul război mondial, sărăcia, copilăria plină de lipsuri, adolescența dramatică, tinerețea umbrită de nefericire, căutarea continuă a propriei persoane... toate acestea ascunse în jurnalele Dianei. Totuși, principala dramă rămâne iubirea, sau mai exact, efemeritatea acesteia ce duce la disperare.
Cum am menționat mai sus, Pânza de păianjen este un roman depresiv. Cel puțin, pe mine m-a întristat mult și mi-a afectat buna-dispoziție de fiecare dacă când deschideam cartea. Diana este un personaj foarte interesant, o femeie cu trei fețe: una pentru străini, una pentru bărbatul iubit, una pentru cititor, cea din urmă fiind adevărata Diana - sau așa ne lasă autoarea să credem. 
Cartea de față mi-a fost recomandată de cineva: mi s-a spus că o să-mi placă. Și mi-a plăcut, mult de tot, datorită melancoliei după copilărie și după Constanța din anii 1900, locul în care a rămas sufletul Dianei. Mi-a plăcut și datorită multitudinii de sentimente și transformări ale personajului principal, dar și datorită evoluției Dianei pe parcursul romanului. Dar în același timp, romanul m-a întristat foarte mult, iar finalul nu a lăsat nicio urmă de  consolare: viața Dianei, dincolo de filele jurnalelor, va rămâne mereu aceeași...

(c) Imagine - Constanța ianuarie 2016. Poză din arhiva personală.

joi, 28 aprilie 2016

Un gând în noapte

Liliac în aprilie. Poză din arhiva personală.
Ai mai avut senzația aceasta, că vrei să scrii, că degetele vor să alerge, nebunele, pe tastatură, dar parcă ideile nu se leagă, parcă ai vrea să povestești despre o mie de lucruri și în același timp nu vrei să spui nimic?
Ei bine, momentul meu de glorie a sosit. Nu am mai scris ceva de foarte mult timp și sinceră să fie, îmi lipsește. Îmi lipsește scrisul nopțile, îmi lipsește un jurnal pe care-l completez din an în Paște, îmi lipsește inspirația... sau îmi vine fix când mi-e somn, ca să se asigure că uit totul până dimineața.
Ultima perioadă a fost o aglomerare de zile în care nu voiam să fac nimic și totuși mergeam înainte. Vacanța abia a început și eu deja sunt plină de orare și planuri cum să-mi împart timpul pentru super stresiunea care urmează - sau mai bine zis, pentru parțiale/colocvii/teste care ”contează”.
În fine, să revin la dorința mea de a scrie. Cum ziceam, nu am mai făcut-o demult - nu mă refer la scris articole despre produse beauty sau eseuri argumentative, ci scris așa, despre orice. Pe alea, apropo, le găsițe pe celelalte bloguri ale mele, menționate undeva în dreapta pe pagină.
Ultima vreme fac aceleași lucruri - facultate, teme, idei în miez de noapte, brodat, citit... vorbind despre citit, am o perioadă cam lungă în care nu vreau să o fac. Pur și simplu simt că m-am săturat de cuvinte. De parcă aș fi mahmură după o carte bună, deși nu pot afirma că am citit ceva foarte fascinant în ultima perioadă. Sau poate că problema e faptul că citesc în paralel mai multe cărți... dar așa sunt eu, mai împrăștiată în lecturi.
Pe azi gata. Am scris ca o adolescentă care nu știe ce vrea. Dar cel puțin mi-am îndeplinit dorința de a scrie ceva. Noapte bună :)