Cine se numără printre iubitorii verii? De câțiva ani încoace, nu eu. Căldura asta e prea mult pentru mine și abia așteptam să se termine și luna august, chiar dacă în orașul meu vara mai persistă încă cel puțin o lună după ce pleacă oficial. Dar să revenim la subiectul principal al acestei postări - ce am citit în august, lunarul meu bilanț literar.
Un volum pe care l-am început în iulie dar, din cauza lipsei de ocazie de a citi cărți fizice (cei/cele care aveți copii mici înțelegeți :D) l-am parcurs destul de lent și l-am terminat în august. Șarpele și aripile nopții de Carissa Broadbent este primul volum din seria Coroanele Nyaxiei, care e împărțită în trei duologii, iar primele două volume concentrându-se pe Oraya și Raihn. Universul autoarei este cu și despre vampiri, despre Casele din care aceștia se trag, intrigi politice și, având în vedere că seria este un Romantasy, intrigi amoroase.
Recunosc, nu sunt admiratoarea genului romantasy - principala mea „problemă” cu acesta fiind faptul că se pune accent de obicei doar pe amor și mult prea puțin pe partea fantasy - asta am observat din cărțile din acest gen care sunt acum pe val. Dar Șarpele și aripile nopții m-a surprins plăcut - avem jocuri politice, avem o conturare complexă a personajelor, avem drame fizice și emoționale cu impact, avem și o relație romantică - dar absolut minunat construită, aceasta nefiind singurul motiv de ce apar protagoniștii în scenă. Mi-a plăcut enorm cartea asta și evident că nu m-am putut abține - am continuat imediat seria.
Six Scorched Roses este o nuvelă unde acțiunea are loc între cele două volume „principale” din prima duologie din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent și urmărește niște personaje noi. Fiind un romantasy și acesta, acțiunea urmărește formarea unui cuplu - o femeie muritoare, care știe că viața îi este scurtă și marele ei regret este că nu va putea afla multe lucruri despre lumea în care trăiește și un vampir ursuz, izolat, care locuiește pe pământurile oamenilor și nimeni nu știe de ce. Există o boală mortală care bântuie orașul, aceasta afectând-o și pe sora protagonistei, iar cea din urmă, fiind om de știință, crede că știe cum poate găsi leacul, așa că decide să încheie cu vampirul ursul un târg: șase trandafiri în schimbul a ceva de preț.
Deși este o nuvelă și evenimentele se întâmplă într-un ritm rapid, autoarea conturează bine personajele și lumea în care acestea sunt, explică ce și de ce are loc în acest oraș uitat de lume, pune accent și pe existența unui zeu care nu apare în primul volum. Protagoniștii au trăsături de caracter bine definite, iar modul în care interacționează a fost pe placul meu, pentru că este realist, lăsând la o parte lumea fantastică în care are loc acțiunea.
Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa este un volum-experiment și trebuie tratat ca atare. E un buchet de idei și trăiri, situații ce ascund ceva mai mult decât un eveniment aparent banal, dar pe alocuri volumul a avut și niște pasaje care pentru mine nu au avut niciun sens. Pe de o parte, am empatizat cu anumite fragmente și trăiri ale vocilor narative, pe de altă parte, nu am înțeles rostul altor fragmente, pe care le-am perceput ca pe niște elucubrații. Cert este că nu e o carte ușoară, pe care să o citești într-un weekend, trebuie savurată în doze mici.
The God Delusion de Richard Dawkins e un alt volum la care am vrut să ajung de ceva timp. Clar nu e o lectură comodă, dar e al naibii de bine structurată, cu o multitudine de informații relevante și puncte de vedere valide și analizate din toate perspectivele despre ceea ce înseamnă ființa umană și nevoia - sau, mai degrabă, nevoia indusă - de a crede în ceva ce e mai presus decât viața reală. Volumul abordează multe situații ce țin de credință și religie în general, care „trebuie luate ca atare”, și aduce o mulțime de argumente care să îndemne omul, individul, să gândească cu propriul creier și să supună unei analize riguroase tot ce aude și vede, să-și creeze propriile impresii.
Aveam seria asta - Time Quintet de Madeleine L`Engle - de foarte mult timp pe TBR. O buclă în timp urmărește o familie atipică, unde tatăl este dispărut, mama este adâncită în tot felul de cercetări, fata cea mare e o ciudată iar băiatul cel mic e considerat a fi un nerod de către comunitate. Dispariția tatălui este privită de cei din jur drept un semn rău, dar copiii refuză să creadă că bărbatul i-a părăsit, certitudine alimentată și de mamă, care afirmă că tatăl lor e doar plecat într-o misiune. Ideea în sine nu e rea, dar m-am plictisit îngrozitor citind povestea, evenimentele care au loc sunt ciudate, în sensul că par mai degrabă aruncate într-o oală decât gândite, iar personajele, absolut toate, mi-au fost antipatice și nu am reușit să mă conectez cu acestea. Nu m-a fascinat deloc direcția în care se îndrepta povestea, așa că am abandonat volumul fără pic de regrete.
Un alt volum abandonat - de data aceasta, cu regret - este Enciclopedia spiridușilor de Heather Fawcett. Deși premisa suna foarte bine, m-au plictisit enorm și acțiunea, și protagonista, care în primele 10% din carte, cât am citit eu, e o împiedicată și nu mi s-a părut deloc credibil că o astfel de persoană ar fi profesor universitar și că ar fi capabilă să-și poarte de grijă. Romanul e scris într-un stil greoi și parcă intenționat pretențios, deși nu e cazul (am citit în engleză), și e absolut neclar dacă povestea se vrea a fi un fantasy sau o fictiune cu tentă istorică și cu elemente de fantasy. Nu m-a fascinat nici protagonistul, care, din descrierile protagonistei, mi-a inspirat numai antipatie, nicidecum interes.
Dacă tot am ținut-o cu DNF-uri, mi-am zis să încep un romance, de obicei acest gen mă mai scoate din impas, dar nu a fost cazul. Moonlit Thorns de P. Rayne (pseudonimul a două autoare) este un dark romance care se vrea a fi o reinterpretare contemporană a poveștii Frumoasa și Bestia. Am tras de mine, sperând că textul va deveni mai pe placul meu, dar după un sfert din roman m-am dat bătută. Protagonista ia niște decizii atât de imature și e atât de oarbă la în ce pericol se bagă, încât e ridicol. Protagonistul tot ce face e să mârâie și să arate bine, iar momentele când își arată vulnerabilitatea vin de nicăieri, ceea ce a fost disonant pentru poveste. Se simte și că există două voci narative, și nu aparțin personajelor, iar pentru mine acest lucru nu a fost un plus.
O coardă prea întinsă de Henry James a fost o lectură scurtă și rapidă. Este vorba despre o guvernantă care ajunge la țară și trebuie să aibă grijă de doi copii, descoperind că ceva întunecat îi vânează. Dornică să-i apere, încearcă să îi protejeze și să afle ce se întâmplă, dar cu cât mai adânc sapă în trecutul conacului, cu atât mai evident e faptul că însăși copiii au secrete sumbre de ascuns. Mi-a plăcut povestea și m-am bucurat să regăsesc limbajul din cărți de pe la 1800 toamna, dar am rămas cu destule întrebări legate de acțiune și pe alocuri nu am putut să mă conectez cu trăirile protagonistei.
Am terminat și al doilea volum din seria Coroanele Nyaxiei, Cenușa și regele blestemat de stele de Carissa Broadbent. Acțiunea în roman e ceva mai lentă decât în primul volum, pe porțiuni, astfel încât am citit destul de încet pe alocuri, dar mi-a plăcut foarte mult cum autoarea apus accent pe durere și pe felul în care personajele se luptă cu aceasta, o acceptă și trec peste ea. Relația Orayei cu Rhain și relația ei cu Vincent au fost explorate cu minuțiozitate și am fost nespus de încântată de cât de în detaliu le abordează autoarea.
Deși am rămas cu multe întrebări legate de ce s-a întâmplat spre final, sunt sigură că aceste două cărți din serie au avut menirea să pregătească cititorul pentru o expansiune și mai amplă a universului Coroanelor Nyaxiei. Abia aștept povestea lui Mische.
Mi-am făcut curaj să încep seria asta și nu regret nimic. În partea dinspre Swann, primul volum din ciclul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust explorează vastitatea sufletului uman și construcția complexă a societății nobile franceze de la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Prima parte urmărește copilăria protagonistului, iar cea de-a doua - o porțiune din viața lui Swann, un personaj enigmatic, ce este, pentru narator, un obiect de studiu. Romanul este scris sub formă de monolog și vocea narativă se lasă ghidată de fluxul memoriei, așadar cititorul având parte de niște descrieri complexe, care abundă în detalii, atât a oamenilor din anturajul protagonistului, cât și a Parisului și a provinciei franceze din acea perioadă. E genul de carte pe care să o savurezi și să te lași purtat de cuvintele naratorului, vizualizând sentimentele acestuia și trăind odată cu el amalgamul de emoții pe care le simte.
Anul ăsta am decis să termin de citit toate titlurile rămase din proiectul meu 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă - e vorba despre colecția cărților cu copertă verde de la Adevărul. Și dacă În partea dinspre Swann mi-a plăcut mult, Ultimul mohican de James Fenimore Cooper nu a fost pe placul meu. Nu știu dacă e limbajul, sau povestea în sine, dar nu am reușit să mă conectez la trăirile personajelor, nu mi-a păsat de suferințele lor sau de ce soartă îi așteaptă, iar tensiunea pe care ar fi trebuit să o simt pe parcursul romanului, când se întâmplă o groază de lucruri, a lipsit. Singurul motiv de ce am dus cartea până la capăt este pentru că a fost scurtă și am trecut la un moment dat pe varianta audio.
Carte de magie de Sergiu Someșan este a doua mea întâlnire cu autorul, prima fiind reprezentată de volumul Numărul fiarei. Este un volum de povestiri cu tentă fantastică, și ca orice volum de proză scurtă, a avut povești care mi-au plăcut și povești care m-au lăsat rece. La unele mi-ar fi plăcut ca autorul să fi dezvoltat mai mult ideea principală, iar altele au avut potențial de a fi explorate sub forma unui roman. Cert este că voi mai citi și alte titluri de la acest autor, îmi place cum scrie.
Ultimul volum al acestei veri a fost The Demon Soul de Richard A. Knaak, volumul doi din trilogia War of the Ancients. Este explorată o parte din istoria Worl od Warcraft - războiul de la care au pornit foarte multe lucruri. Volumul e un high fantasy foarte bine pus la punct, dar cred totuși că cineva care joacă WoW l-ar aprecia mult mai mult decât un cititor de fantasy care nu știe despre universul acestui mmorpg. Are de toate - război, politică, frumusețe și corupere, povești despre soartă și despre datorie, despre dragoste sau despre trădare, magia fiind un element foarte important în universul romanului.
Acestea au fost cărțile din ultima lună de vară. Voi ce ați mai citit?
Numărul fiarei de Sergiu Someșan este o lectură plăcută și antrenantă, unde fiecare povestire explorează câte o situație de obicei absurdă - cum ar fi apariția unui ou enorm în munți și modul în care patru drumeți se dau cu părerea despre originea acestuia sau cercetarea unei dispariții misterioase într-un sat uitat de lume, unde se întâmplă lucruri necurate.
Volumul e foarte ușor de parcurs, antrenant și amuzant, complex și plin de imagini fantastice. Vă recomand să-l citiți dacă vă doriți o lectură unde acțiunea are loc pe meleagurile românești și dacă vă plac elementele de fantastic și de horror introduse ingenios într-un decor aparent banal.
O magie de neîmblânzit de Allison Saft este un volum întunecat și liric ce urmărește atât lupta omului împotriva naturii, cât și lupta cu proprii demoni. Nici Margaret și nici Weston nu sunt oameni fericiți sau împliniți, ambii purtându-și doliul și durerea în felul său. Margaret suferă enorm din cauza singurătății, relația ei cu mama fiind un catalizator în ceea ce privește interacțiunile defectuoase cu alți oameni. Tânăra este și marginalizată pe baza religiei tatălui său, un aspect care se discută amplu pe parcursul romanului. Weston pare a fi, la prima vedere, un ratat fără viitor și un vântură-lume, dar în spatele măștii sale de băiat lipsit de griji se ascunde anxietatea și frica față de un viitor anost.
Romanul are o scriitură lirică și plină de frumusețe, blândețe și durere, accentul punându-se foarte mult pe ceea ce înseamnă firea umană și mult mai puțin pe partea fantastică a universului în care are loc acțiunea. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre hala, despre sistemul magic și despre Vânătoarea Semilunii și mai puțin despre structura societății din orășelul în care locuiește Margaret.
Salutare și bine v-am găsit în ultima lună din această primăvară!
A fost o lună frumoasă, cu lecturi variate, cu serii începute (shame on me, dar totodată e o serie minunată, imediat vorbesc despre aceasta), așa că nu mă plâng. Să le luăm pe rând:
De mult timp vreau să citesc o carte semnată de Stephen Hawking, și cum randomizerul meu a ales volumul acesta ca următorul meu ebook, prima carte terminată în mai a fost Brief Answers To The Big Questions. Mi-a plăcut mult vocea narativă și modul în care autorul discută subiectele propuse: e posibilă călătoria în timp? există o entitate supremă, acolo undeva, care ne veghează și ghidează? vom călători vreodată dincolo de sistemul nostru solar? Au fost câteva aspecte care personal nu m-au interesat - cum ar fi menționarea de prea multe ori, din punctul meu de vedere, a unui politician, cumva lucrul ăsta nu se plia pe subiectul capitolului. Mai e și aspectul că informația din carte e pe alocuri sumbră de-a binelea: cum zice și autorul, științei nu-i pasă de sentimentele umane, ci doar de fapte.
Clar voi citi și restul cărților semnate de Hawking.
Aveam seria asta pe TBR din 2017, când am adăugat primul volum publicat pe Goodreads. Acum i-a venit timpul și mă bucur enorm că am început Baladele Nlithiei de M.M. Țara. Secretul Regelui Nemuritor este al doilea volum publicat, dar din punct de vedere cronologic al poveștii, este primul, conform informațiilor de pe site-ul editurii, așa că am început seria cu această nuveletă. Este vorba despre doi barzi/hoți, Asht și Lied, care pun la cale un jaf promițător, dar sunt deconspirați și implicați forțat într-o lovitură de stat ce privește regele cetății Osa, supranumit Regele Nemuritor.
Autorul are un stil plăcut de scriere, replicile personajelor sunt amuzante, personajele în sine au o dinamică tare simpatică între ele, protagoniștii par la a fi la prima vedere niște neghiobi, dar rezultatul acțiunilor lor spune contrariul. Lumea creionată de M.M. Țara e complexă, în stil tolkian, și abia aștept să aflu ce se întâmplă mai departe.
Tronul prizonierului de Holly Black este a doua carte din duologia Moștenitorul furat și mă bucur că am ajuns să mai termin o serie începută. Mi-a plăcut mult partea de politică și de zânele-nu-pot-minți-pe-față-așa-că-formulează-ciudat-propozițiile, dar au fost destul de multe fire narative lăsate neîncheiate.
Aș fi vrut ca Wren să participe mai mult la acțiune, nu doar să fie prezentă la fața locului, dar ce am apreciat foarte mult e cum autoarea dezvoltă relația romantică dintre protagoniști, făcând-o credibilă.
Magia realității de Richard Dawkins, ilustrată de Dave McKean şi tradusă de Vlad Zografi, este un volum ce a stat ceva vreme în bibliotecă până să ajung la el. În teorie, este destinat copiilor de la 12 ani în sus, dar în practică, mi se pare o carte potrivită şi pentru cititorul adult care vrea să-şi reîmprospeteze memoria în ceea ce priveşte chimia, biologia şi fizica din liceu, dar într-o formă mult mai fain explicată decât o face programa şcolară.
Ce mi-a plăcut mult de tot este îmbinarea miturilor din antichitate legate de evenimente meteorologice şi nu numai cu explicația ştiințifică în ceea ce priveşte apariția şi producerea acestora.
Paralela dintre mintea umană din trecut, ce tinde să ofere explicații paranormale unor lucruri pe care nu le înțelege, şi aducerea în scenă în prezent a explicațiior ştiințifice şi a descoperirilor de-a lungul timpului a fost fascinant pusă în practică.
Ce sunt cutremurele, de ce apare curcubeul, ce element chimic predomină în cosmos, care este cel mai vechi strămoş al omului, dacă există viață şi pe o altă planetă - sunt doar câteva dintre subiectele atinse în această carte.
Sunt mai mult ca sigură că Magia realității ar fi un cadou potrivit pentru un copil (sau un adult, de ce nu) pasionat de ştiință, în cazul în care sunteți în căutarea unui volum.
Marea Carte cu Dinozauri, ilustrată de Miguel A. Rodriguez Cerro, este o lectură foarte colorată și informativă pentru micul sau marele cititor pasionat de dinozauri. Ilustrațiile sunt superbe, iar cele câteva informații vitale despre speciile abordate - unde au fost descoperite, cum se presupune că au arătat, ce stil de viață au avut - trezesc interesul pentru o cercetare mai amănunțită. Clar e o carte ce merită luată în considerare când mergeți la o zi de naștere și nu știți ce să-i luați micului (sau marelui) sărbătorit.
Nu am putut vorbi de cartea asta la momentul lecturării - am avut onoarea să fiu unul dintre beta readeri. creaturi și Creaturi de Morgan Hexner e o carte de povestiri horror, cu tente psihologice, fantasy, gotice, fiecare povestire acaparând cititorul și jucându-se cu mintea acestuia. Are recenzie aici pe blog.aici pe blog.
Inima dragonului de M.M. Țara este continuarea, din punct de vedere cronologic, a poveștii despre Nlithia. Deși întâlnim câteva personaje din Secretul Regelui Nemuritor, Asht și Lied, povestea îi mai urmărește pe Vel și pe Mira, doi adolescenți ce sunt hoți de buzunare, o mână de magiștri și cel puțin trei rase de creaturi ce au de spus un cuvânt în soarta Nlithiei. În acest volum, Lied iarăși dă cu bâta-n baltă: aruncă asupra regelui o vrajă ce-l adoarme pe acesta, ducând la un dezechilibru magic de proporții apocaliptice, ce riscă să ducă la distrugerea completă a lumii.
Ce mi-a plăcut în această carte a fost dezvoltarea universului în care are loc acțiunea, temele abordate, multiplele popoare ce împânzesc pământul, dragonii, structura sistemului magic din inima cetății Nisal. Ce nu mi-a plăcut a fost rapiditatea cu care au loc evenimentele, felul în care personajele ajung să fie invincibile peste noapte și, orice li s-ar întâmpla, nu pățesc nimic, sunt multe lucruri ce rămân fără explicație sau se întâmplă doar pentru a împinge acțiunea. Nu am apucat să mă atașez de vreun personaj și nu i-am regăsit pe Asht și Lied din volumul anterior, mi s-au părut a fi alte personaje.
Petale însângerate. Fiorii iubirii și ai morții este ultima antologie apărută la editura Petale Scrise, la care am contribuit și eu cu o povestire, Libarca. Așa cum sugerează titlul, cele două teme abordate sunt iubirea și moartea, fiecare autor abordându-le în stilul său. Mi-au plăcut în mod special povestirile O noapte de neuitat, Carbon, D+O+R=Love, Cealaltă casă, Până când moartea ne va despărți.
Tu și universul de Stephen Hawking e o variantă super simplificată pentru micul cititor a volumului pe care l-am citit la începutul lunii, Brief Answers To The Big Questions. Abordează teme precum schimbarea, universul și rolul omului pe pământ, fiind un volum perfect pentru micul aventurier ce vrea să afle mai multe lucruri despre spațiu.
Cum să creezi o bandă desenată de Manuela Manița este genul de manual pe care aș fi vrut să-l am când eram copil și abia descopeream tot ce înseamnă manga și desenul. Este un prim pas foarte succint în ceea ce privește tehnica desenului, cum se creează o bandă desenată, care sunt regulile de bază, a doua jumătate a cărții fiind practic un bloc de desen pentru ca micul pasionat de benzi desenate să exerseze și să creeze propria poveste.
Acestea au fost lecturile lui mai. Voi ce interesant ați mai citit?
După evenimentele ce au zguduit echipajul Cormoranului Albinos în Busola către Nova Scotia, Agape F.H. intră direct în pâine încă din primele pagini din Busola de pe Nova Scotia. Un marinar pierdut, mai multe inimi zdrobite, mirosul sângelui și al răzbunării plutind în aer, o duzină de suflete dispuse să distrugă și să se autodistrugă - sunt doar câteva din elementele ce decorează acțiunea în acest volum.
Povestea este plină de acțiune și totodată de reflectări - descoperim trecutul mai multor personaje importante, aflăm niște detalii cruciale despre ce s-a întâmplat în viața fiecăruia dintre membrii echipajului Cormoranului Albinos, vizualizăm cum arată un bal organizat de un guvernator important din Lumea Nouă și suntem martorii unui adevărat măcel - fizic, emoțional și spiritual.
Am început Busola de pe Nova Scotia mai repede decât o fac de obicei când vine vorba despre serii - asta pentru că primul volum se termină cu un eveniment important și voiam să știu cu siguranță dacă supozițiile mele se adeveresc sau nu. În afară de răspunsul la întrebarea pe care o aveam, m-am trezit cu o veritabilă ploaie de probleme existențiale ce macină cormoranii, modul în care aceștia le rezolvă (sau nu) și încotro îi poartă soarta.
Am reîntâlnit niște personaje care, dacă în primul volum erau pline de vitalitate și vise, aici sunt sfârșite și însingurate, speriate și pesimiste. Un anumit personaj de pe Cormoran ajunge să își piardă cumpătul pentru totdeauna, scoțând la iveală nebunia care a trăit în el de când lumea și pământul. Alt personaj, deși ar fi avut ocazia să iasă din groapa de nimicnicie, preferă să se afunde și mai mult în trecut și regrete, refuzând să iasă la suprafață, să realizeze ceva. Câteva personaje ajung exact acolo unde și-au propus - o rază de speranță în toată marea de dezamăgire și vise spulberate în care este aruncată corabia Cormoranul Albinos. Și mai sunt și acele personaje care se lasă purtate de val, dăruindu-se complet sorții - personaje care, în retrospectivă, au ieșit cel mai bine din toată tărășenia.
Autoarea alternează scenele pline de evenimente și acțiune cu file de jurnal sau rememorări ai trecutului, amintiri relevante ale personajelor sau povești menite să întregească imaginea protagoniștilor, aducând cititorul foarte aproape de adevărul ce se ascunde în sufletul acestora.
Busola de pe Nova Scotia este o ficțiune nautică foarte bine ancorată în factori istorici, realistă până în măduva oaselor, minunată prin cruzimea pe care o arată autoarea - complet justificat - față de personajele sale.
Nu este ușor să te afli la bordul unei nave-fantomă, mai ales dacă cel care poartă pălăria căpitanului este un dement. Cormoranul Albinos, o navă despre care foarte puțini știu că există, brăzdează mările sub semnul incertitudinii, pentru că soarta mateloților este o jucărie în mâinile lui Hugo, un albinos cu un trecut tumultos, un prezent incert și un viitor deloc promițător. Fiind în căutarea unor recruți noi, Hugo ajunge să-i ia la bordul corabiei pe Mazu și pe Fan, doi frați dintr-o bucată, iar apariția acestora pe Cormoran declanșează o serie de evenimente pe care nu le-ar fi putut prevedea nimeni...
Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește soarta unui grup atipic de marinari. Mi-a plăcut enorm faptul că am avut de-a face cu o gașcă pestriță, deși mi-a fost greu primele câteva capitole să mă lămuresc cine cine-i. Printre personajele mele preferate se numără Seraphim - singurul care-l poate stăpâni pe Hugo și care-l poate înțelege pe dementul căpitan, dar feblețea mea a rămas William - de o veselie ieșită din comun și o bunătate foarte prost mascată. Alte personaje memorabile pentru mine au fost Mayn - cu un trecut sigilat mai bine decât cutia Pandorei, Shaun, un vulpoi șiret și care-și urmărește doar propriile interese, Yanosh - un romantic incurabil, mereu pregătit să aplaneze orice conflict. Evident, mi-a plăcut enorm și de Hugo - un om cu mintea tulbure, pe care autoarea o explorează fascinant de bine și induce cititorul în lumea în care căpitanul e gata să râdă într-o clipă și în cealaltă să scufunde corabia.
Volumul semnat de Agape F.H. este perfect pentru cititorii pasionați de epoca de aur a pirateriei, pentru iubitorii unor povești pline de acțiune, unde orice greșeală te poate costa viața, și pentru cititorii ce se află în căutarea unei narațiuni dinamice, complexe, unde în inima furtunei se află o navă condusă de o minte tulbure. Interacțiunile dintre personaje sunt absolut minunate și am fost mereu curioasă de modul în care se creează legăturile de pe Cormoran, se destramă prieteniile și se scrie istoria pentru o generație întreagă de cavaleri ai mării.
Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an.
Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului.
Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare.
Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive.
Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile.
Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos.
Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață.
Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi.
Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan.
Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate.
Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain.
Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?
Salutare în noul an și la cât mai multe lecturi faine!
Ianuarie a început binișor - m-am axat mai mult pe a termina cărțile începute anul trecut (în decembrie), dornică să mă lămuresc dacă am făcut o pauză de la citit pentru că intram în reading slump sau pentru că titlurile respective nu mă atrăgeau.
Când am devenit oameni. Incredibila poveste a evoluției noastre de Michael Bright, cu ilustrații de Hannah Bailey și în traducerea lui Matei-Măceșaru-Szorenyi este un volum absolut superb despre istoria omului - evoluția acestuia, locurile unde s-au găsit urme ale oamenilor primitivi și a predecesorilor acestora, cât și paragrafe informative despre antropologie. Mi-a plăcut enorm acest volum, i l-am citit lui Bebuț și dacă momentan e absorbit doar de imagini, sunt sigură că în următorii ani va aprecia și informațiile relatate.
The Echo of Old Books de Barbara Davis e o ficțiune istorică ce a început destul de lent, dar cam după 1/3 povestea și-a luat avânt. Ashlyn este o tânără ce se ocupă cu restaurarea cărților vechi și în posesia ei ajung două volume nesemnate, care abordează aceeași poveste, dar din două puncte diferite, iar cei doi autori necunoscuți se învinuiesc reciproc de anumite lucruri. Dornică să afle cine sunt autorii și cât de veridică este povestea, Ashlyn începe să sape în trecut.
Foarte frumoasă, lirică, emoționantă și tristă narațiunea, atât cea dintre paginile volumelor misterioase, cât și cea a lui Ashlyn. Scriitura este accesibilă și înflorată pe alocuri, mi-a făcut plăcere să lecturez povestea așternută de autoare.
După volumul precedent am vrut să citesc ceva lejer, un romance, alegând Reign de Cassandra Robbins, dar experiența a fost un fiasco și am abandonat lectura. Povestea urmărește o protagonistă ce-și prinde iubitul cu cea mai bună prietenă în pat (în casa ei). Fiind solista unei trupe rock, protagonista decide să îmbrățișeze o carieră solo, iar pentru asta are nevoie de un mentor, și astfel intră în scenă protagonistul - un geniu al muzicii, masculul alfa, cuceritorul tuturor inimilor și a altor părți din corpul femeilor. De obicei nu mă deranjează exagerările astea, dar m-am oprit din lectură în clipa în care protagonistul intră peste protagonistă și o forțează să întrețină relații intime pentru a o „învăța minte să-l respecte” și ”inspira să creeze muzică de calitate”, evident ei brusc îi place să fie abuzată și i se pare normal ce se întâmplă. În mod normal nu citesc dark romance, dar volumul nu era prezentat drept fiind asta, așa că mi-am luat țeapă strict din descriere. Cum nu sunt adepta unor astfel de personaje și nu-mi place să citesc despre relații toxice, am abandonat cartea.
Aveam Amintiri din casa morților de F. M. Dostoievski pe TBR din 2013 (de altfel, e cea mai veche carte de pe TBR pe Goodreads) și mă bucur că am ajuns să o citesc, fie și datorită unui maraton de lectură, unde una dintre cerințe era să citești cartea pe care o ai de cel mai mult timp în lista de TBR.
Romanul este un pic diferit față de la ce mă așteptam să citesc - este un jurnal al unui fost deținut din Siberia, viața în temniță și dificultatea traiului atât cauzată de clima deloc prietenoasă, cât și de contingentul de oameni alături de care protagonistul își petrece zece ani - ucigași cu sânge rece, hoți, tâlhari, escroci, criminali. Volumul este puternic autobiografic, iar vocea narativă încearcă să transmită cât mai veridic și detașat trăirile din inima Siberiei, să ofere portrete cât mai detaliate a oamenilor alături de care se află protagonistul, să transmită, sub forma unui reportaj complex, atmosfera vieții de deținut. Este un volum pe care să-l savurezi în doze mici pe timp de iarnă, cu un ceai cald alături.
Secretul din pădure de Kate Alice Marshall - absolut fascinantă şi dinamică povestea asta! Nu sunt mare cititoare de thrillere, aproape că nu am ghicit cine e the bad guy, am presupus care e adevărata identitate a unui personaj, dar per total a fost plină de răsturnări de situații şi protagonista a avut o evoluție credibilă.
Clar mai citesc și alte cărți scrise de autoare, o recomand.
Două furnici și un elefant de Augustin Cupșa, ilustrată de Andreea Dobreci, urmărește șase călătorii în care se aventurează cele trei personaje. Protagoniștii mi s-au părut plictisitori, pe alocuri vocea narativă încerca să fie amuzantă, dar parcă forțat.
Ultima carte terminată în ianuarie este Ruthless Vows de Rebecca Ross, volum ce încheie duologia Scrisori fermecate. Mi-a plăcut nespus de mult - primul volum, Rivali divini, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în 2023 și abia așteptam să ajung la deznodământul poveștii.
Voi vorbi mai multe într-o recenzie pe canal, dar până atunci tot ce pot spune este că am urmărit cu sufletul la gură evenimentele și foarte multe lucruri au fost realiste și exemplar executate.
Acestea au fost cărțile din ianuarie. Voi ce ați mai citit?
Salutare în noul an! 2024 să vă aducă numai lecturi bune!
Ultima lună din an a fost săracă în lecturi - oboseala își spune cuvântul, dar și o lipsă aproape totală de chef de citit. Am reușit să lecturez patru cărți plus încă 24 de cărțulii dintr-un calendar advent doar pentru că mi-am propus să-i citesc copilului meu zilnic. Altfel, probabil că aș fi rămas cu o singură lectură pe decembrie. Nu a fost o lună prolifică din acest punct de vedere, dar cred că e nevoie și de pauze acolo unde simți că nu e timpul.
Frumoasa din pădurea adormită este un volum ilustrat de Charlotte Gastault, după un balet de M. Petipa și P. I. Ceaikovski. E o poveste clasică, minunat ilustrată - o carte pe care o recomand cititorilor care vor să răsfoiască un volum foarte plăcut din punct de vedere estetic.
Kepler 62. Cartea a treia: Călătoria de de Timo Parvela, Pasi Pitkanen și Bjorn Sortland cred că e volumul ce mi-a plăcut cel mai mult din serie - momentan. Deși prima carte nu m-a convins și eram setată pe a nu continua seria, mă bucur că i-am mai dat o șansă - cărțile zici că devin din ce în ce mai bune pe măsură ce avansează acțiunea. Abia aștept să citesc continuarea.
Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale e singura carte din această lună pe care am citit-o în afara „orelor” mele de lectură cu Bebuț - și mi-a plăcut foarte mult. Am scris o recenzie pe blog dedicată acestei lecturi.
Jup De-a v-ați ascunselea de Alec Blenche, ilustrată de Ionuț Robert Olaru este o carte simpatică rău (cui nu-i plac pisicile?), prima carte primită de Crăciun de Bebuț, cu siguranță nu și ultima. I-au plăcut ilustrațiile, povestea e antrenantă, posibil să cumpăr și alte cărți din serie. Sunt foarte curioasă de seria cu Erus semnată de autor.
Nu s-a lăsat fără cărți abandonate - Wrapped with a Beau de Lillie Vale avea o premisă drăguță - un orășel mic, o tipă ce ține mult la o casă care a fost cândva vedeta unui film despre Crăciun, un tip din metropolă care vine să distrugă această clădire idilică... ce am realizat pe parcursul celor câteva capitole citite este că mie nu-mi plac poveștile astea crăciunistice, tip filme de pe Diva sau Hallmark - îmi place să citesc romance, dar parcă nu în ambianță crăciunistică, așa că am abandonat lectura.
Așa a arătat ultima lună din an pentru mine. Voi ce ați mai citit?
PS: singurul meu plan pe 2024 este să citesc. Să avem parte de lecturi cât mai frumoase!
