luni, 4 august 2025
Recenzie literară: Biblioteca invizibilă (The Invisible Library, #1) de Genevieve Cogman (2014)
sâmbătă, 2 august 2025
Recenzie literară: Prima carte, ultima carte de Cătălin Bursaci (1977)
Unele cărți le descoperim prin intermediul unor recomandări, sau auzim de ele în trecere, sau le vedem pe un raft într-o librărie și ceva ne face să vrem să le luăm acasă. Prima carte, ultima carte de Cătălin Bursaci a fost un titlu despre care am citit în cel mai recent roman semnat de Marian Coman, Ultima carte. O mică paranteză - în volumul respectiv, protagonistul primește trei cărți din partea unui necunoscut. Magicianul de John Fowles, De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger și Prima carte, ultima carte de Cătălin Bursaci. Cred că a fost pentru prima dată când un titlu menționat într-o carte m-a făcut să-l caut - titlul - și să îl citesc. Dacă Magicianul și De veghe în lanul de secară sunt povești pe care le-am citit în trecut și recunoșteam detaliile legate de acestea în acțiunea din romanul lui Marian Coman, despre volumul obscur de Cătălin Bursaci nu știam ce să zic. Dar m-a intrigat - rău de tot - așa că, după ce am închis cartea, m-am dus să caut pe Vinted (locul preferat în momentul de față pentru a vâna cărți pentru mine) dacă e cineva care vrea să se despartă de cartea semnată de Cătălin.
Lăsând paranteza la o parte, tot ce știam despre carte, înainte de a mă aventura în aceasta, e faptul că e un volum publicat postum. Cătălin Bursaci a fost un adolescent ce abia a împlinit optsprezece ani atunci când totul s-a terminat pentru el. Autorul a fost răpus de cancer și până-n ultima clipă a vrut să își facă auzită vocea, ultimele pagini fiind transcrieri ale discuțiilor pe care le avea cu mama sa și nu numai de pe casete.
Cu toate că știam în ce mă bag, am fost afectată emoțional de ce am găsit în Prima carte, ultima carte. Prima pătrime din volum este o colecție de scrisori de-ale lui Cătălin de când era copil, în principal către părinții săi, câteva poezii, dar și câteva file de jurnal. Următoarea parte este formată din două începuturi de romane, care sunt, evident, puternic marcate de biografia autorului, și ultima parte din volum este parcursul lui Cătălin din clipa în care află că e bolnav, totul de aici fiind un declin continuu.
Deși la început avem parte doar de niște gânduri răzlețe, de copil, despre lucruri aparent banale, acestea conturează bine de tot viața lui Cătălin și mai ales, dinamica din inima familiei. Cătălin a fost fiul actorului Andrei Bursaci și a actriței și poetei Cristina Tacoi, iar din volum reiese că părinții au fost, de-a lungul timpului, mai mult absenți fizic, și mai ales, emoțional, din viața tânărului. Cartea explorează foarte intim relația pe care a avut-o Cătălin cu mama - o relație plină de momente pe care eu una nu le pot înțelege. Lăsând la o parte „așa au fost vremurile”, mama lui Cătălin, pe care o cunoaștem prin intermediul acestui volum, e o femeie absolut îngrozitoare. Nu de puține ori mă întrebam cum poate o mamă să procedeze atât de crud cu propriul copil, și, chiar dacă ieșirile ei erau „normale”, eu am perceput-o ca pe o mamă care-și varsă frustrările pe fiul ei. Dar asta m-a făcut și mai curioasă de ce are de zis Cristina Tacoi despre Cătălin, în volumul pe care l-a scris ca o scrisoare netrimisă (?) pentru el, Plâng, iubite prinț. Sunt decisă să o citesc și revin cu impresii.
Partea cea mai stufoasă a cărții, cele două începuturi de roman, m-a surprins prin vocea narativă. Textul e plin de descrieri amănunțite - ale unor oameni de la țară, puternic inspirați din familia lui Cătălin și vecinii bunicii sale, și ale unor tineri adolescenți, ce-și descoperă tinerețea, visele și sexualitatea - protagonistul acestui roman pare a fi chiar Cătălin, care se vede dintr-o parte, atribuindu-i lui Andi propriile gânduri. Mi-ar fi plăcut enorm să pot afla cu ce se termină cele două romane - Cătălin Bursaci, din punctul meu de vedere, a avut potențial și cu siguranță ar fi devenit o voce puternică în literatura română din anii 80-90.
Ultima parte a volumului m-a distrus. Știam la ce să mă aștept, și totuși, am suferit pe tot parcursul lecturii. De la o vizită de rutină la medic, la niște complicații neașteptate, la plecarea din țară pentru tratament, la ura față de propria neputință, la visele despre cum va fi „după”, la conflictele nerezolvate cu mama, culminând totul cu renunțarea - am rămas marcată. M-am gândit mult timp după ce am terminat cartea la tot ceea ce am citit. La cine a fost Cătălin - un băiat ce a rămas pentru totdeauna la vârsta de optsprezece ani, care a visat să devină regizor, care și-a dorit să fie văzut și auzit de părinții săi, care nu a apucat să trăiască. Prima carte, ultima carte a fost o lectură depresivă, plină de resentimente, vise, dorințe, neîmpliniri, dar și de iubire, speranță, opimism. E o carte pe care, simt, că o voi reciti cândva în viitor - e de o profunzime neașteptată pentru un scriitor atât de tânăr, iar stilul lui Cătălin te acaparează, făcându-te parte din poveste. M-a trecut prin o mulțime de stări și mi-a dat de gândit și, mă repet, e păcat că poveștile autorului nu s-au materializat în romane de-a binelea.
Nu știu cui aș putea să-i recomand acest volum, pentru că nu e nici non-ficțiune, nici ficțiune, ci câte puțin din fiecare. E o viață de om, scurtă și tragică, dar plină de compasiune, visare, dorință de afirmare și de a fi acceptat și o sete nepotolită de a trăi. O viață răpită de o boală necruțătoare, ce a retezat aripile unui adolescent care abia a ales o cale pe care voia să o urmeze.
vineri, 1 august 2025
Bilanț literar: Iulie 2025
Salutare!
Iulie a fost o lună plină de evenimente pe plan personal, la începutul lunii mi-a cam pierit cheful de citit, apoi a venit valul de căldură și nu aveam chef de nimic. Am și abandonat câteva titluri - ei bine, a fost o lună interesantă pe plan literar :)
Prima carte terminată a fost Primăvară în Toscana de Santa Montefiore - urmărește o bătrână, pe fiica și pe nepoata, care vin în vacanță în Toscana. Deși bătrânica pare a fi o persoană foarte ștearsă, nepoata află despre tinerețea acesteia, care a fost oricum, dar plictisitoare nu. Cartea m-a ținut în priză, m-a plimbat prin Italia, și a fost o lectură perfectă pentru vară.
30. Antologie aniversară este un volum de proză scurtă, foarte variată ca tematică și abordare a subiectului - împlinirea a 30 de ani de la înființare a editurii Paralela 45. Unii autori au ales să scrie despre rolul editurii în cariera lor, alții au adus un omagiu oamenilor ce au înființat editura. O parte dintre autori au ales să își amintească despre un eveniment marcant pentru ei, legat de editură, iar alții - să își exprime recunoștința prin poezie sau ilustrații. Preferatele mele au fost povestirile - fie de sine-stătătoare sau fragmente din romane în lucru, fie non ficțiune, unde autorii au decis să exploreze ce înseamnă pentru ei numărul 30.
Dar să vorbesc un pic și despre abandonatele lunii - prima fiind Blestemat de Marissa Meyer. Deși mi-a plăcut primul volum din duologie, Aurit, cu acesta nu am putut avansa prea mult. Mi se pare că autoarea bate pasul pe loc, in primele 30 de pagini nu se întâmplă absolut nimic - și volumul unu s-a terminat într-un punct critic - așa că mi-am pierdut interesul și avântul. Ulterior am citit câteva recenzii și am văzut că alți cititori s-au confruntat exact cu aceeași problemă - o poveste mult prea lungită, cu mult prea multe descrieri, care ar fi putut fi lejer spusă în vreo 300 de pagini, nu 500+.
Acestea au fost lecturile lui iulie. Cum a arătat această lună la voi, în materie de cărți?
luni, 30 iunie 2025
Bilanț literar: Iunie 2025
Uite că și prima lună a verii și-a luat zborul...
Kokoro de Natsume Soseki este un roman ce explorează îndeaproape sufletul omului și trăirile specifice celor două vârste. Naratorul, un tânăr care urmează să devină învățător, este plin de vise, dar și de întrebări, și îi este foarte greu să navigheze prin propriile trăiri. Provine dintr-o familie ce se ocupă, de generații, de prelucrarea pământului, și nu găsește în părinții sau frații săi o minte erudită, dar o descoperă în Sensei. Bătrânul, deși pare să știe foarte multe lucruri, e o figură misterioasă - își ascunde trecutul și, deși în unele situații joacă un rol paternal pentru protagonist, nu se grăbește să-și deschidă sufletul în fața tânărului.
duminică, 1 iunie 2025
Bilanț literar: Mai 2025
Bună ziua și haideți la un nou bilanț literar :)
Mai a fost o lună plină de DNF-uri, cu toate că majoritatea cărților pe care le-am abandonat le-am citit aproape până la jumătate. Am încercat să mai termin și din cărțile începute acum ceva timp, și în acest raport se va vedea cum m-am descurcat. Adevărul e că nici nu a fost o lună tocmai grozavă la capitolul citit - nu am avut starea necesară, am dat de titluri ce nu m-au încântat, am avut și alte chestii pe cap... dar să revenim la lecturile noastre.
sâmbătă, 3 mai 2025
Bilanț literar: Aprilie 2025
Salutare și bine v-am găsit la un nou bilanț literar!
Bărbați fără femei de Haruki Murakami este un volum unde urmărim crâmpeie din viețile unor oameni simpli, care duc o viață pe undeva solitară, pe undeva foarte comodă, cert este că aceasta e lipsită de evenimente ieșite din comun, până la un punct dat. Fără a creiona minuțios trecutul personajelor sale, autorul se concentrează pe ce simt acestea în prezent, ce gânduri au, și cum fac față iubirilor permanente sau trecătoare ce le sunt date de către soartă.
Haruki Murakami are un stil lejer de a scrie, melancolic și visător totodată, dar cu personaje ancorate în realitate, care nu au aspirații exagerate. Autorul pune accent pe dorința omului de a aparține, de a iubi și de a fi iubit, pe nevoia firii umane de a fi înconjurată de alte suflete, nu doar obiecte sau muzică.
25 de grame de fericire. Cum îţi poate schimba un pui de arici viaţa de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli este o nonficțiune, un interviu mai lung, pe care-l ia Antonella Tomaselli lui Massimo. Aflăm, prin intermediul acestei cărți, în ce constă îngrijirea unui pui de arici orfan, cât de greu este de fapt să ajuți un animal sălbatic, și cât de fericit se simte cel care, după lungi nopți nedormite și prognostice nefavorabile, reușește să aducă un arici la greutatea potrivită, cât să poată fi lăsat din nou în libertate și să ducă o viață împlinită.
Mi-a plăcut mult de tot să citesc despre felul în care Massimo, un om care avea o idee clară despre cum vrea să-i fie viața, este dat peste cap de un pui de arici, apoi de altul, și de altul, veterinarul ajungând să înființeze un centru de reabilitare pentru aceste animale mici, neînțelese, ușor de rănit, și care sunt protejate de lege.
marți, 1 aprilie 2025
Bilanț literar: Martie 2025
Salutare!
Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Câteva povestiri mi-au plăcut în mod special, dar nu pentru că ar fi vesele și optimiste, ci pentru că, în spatele cuvintelor personajelor, se vede clar că există traume. Unele personaje sunt conștiente de asta și încearcă să se vindece, dar altele rămân ancorate în trecut sau pur și simplu nu își dau seama că au nevoie de iubire.
Deși fiecare povestire abordează un eveniment marcant din viața personajului, pe fundal e conturată societatea în toate culorile sale, cu bune și cu rele, cu lipsuri și cu prejudecăți. De foarte multe ori personajele se întrebă - sau țin cont - de ce va spune gura lumii, iar acest lucru este definitoriu pentru deciziile pe care le vor lua.
Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.
Raftul cu ultimele suflări e un roman amplu, chiar dacă e scurt. Autoarea reușește să transmită foarte multe stări ale personajelor în cuvinte puține și să construiască scene marcante, ce subliniază felul în care o familie procesează o pierdere în intimitatea propriului cămin. Vă recomand volumul dacă subiectele precum moartea, doliul și relațiile complicate din inima unei familii vă stârnesc interesul.