joi, 16 mai 2024

Recenzie literară: Trei camarazi de Erich Maria Remarque (1936)

Un adevărat roman de dragoste, marcat de tragic, Trei camarazi aduce în prim plan ființa umană, modul în care individul se poate mula pe situația în care se află, dar și pe felul în care lipsurile de orice natură scot la suprafață adevărata esență al unui om. Personajele sunt realist construite - au calități și vicii, aspirații și dezamăgiri, iar Robert este cel care îi face cunoștință cititorului cu oamenii din viața sa. Mi-a plăcut foarte mult prietenia dintre cei trei tineri, dar și relația pe care o construiește Rob cu Pat. Până la un moment dat, aveam o anumită impresie despre încotro vor merge lucrurile, dar au loc niște evenimente ce schimbă complet cursul poveștii.

Erich Maria Remarque știe să implice emoțional cititorul în poveștea personajelor sale, iar Trei camarazi nu a fost o excepție. Nu am rezonat neapărat cu gândurile sau deciziile personajelor principale, dar am empatizat mult cu trăirile acestora și am apreciat inventivitatea de care dau dovadă în vremurile grele în care trăiesc. Subiectul războiului, deși nu e menționat de protagoniști, plutește în aer, iar acest lucru se simte în toate acțiunile pe care le întreprind personajele și mai ales în pulsul orașului în care acestea locuiesc.

joi, 9 mai 2024

Recenzie literară: Nu-i ușor să spui adio (Philip Marlowe, #6) de Raymond Chandler (1953)

Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler este un roman polițist foarte bine ancorat în realitatea Americii din ani 50 ai secolului trecut, autorul reușind să transmită prin intermediul limbajului personajelor atmosfera ce domnea în acea perioadă în anumite cercuri sociale. Philip Marlowe, aparent un flecar fără pereche, cu un simț absent al autoconservării, pare să dea dovadă de prostie de fiecare dată când dă nas în nas cu tot felul de indivizi - gangsteri, miliardari lipsiți de scrupule, pungași sau polițiști corupți, dar, cumva, reușește să iasă relaitv teafăr din orice încurcătură. Este un personaj foarte interesant de urmărit, pentru că modul în care operează este inedit, autorul creionând un personaj realist, deloc atotputernic, dar cu o minte ascuțită. Philip Marlowe gândește cu mai mulți pași în față și dacă în unele momente acțiunile lui par lipsite de sens, pe parcurs apar detalii legate de cazurile pe care le cercetează  care plasează acțiunile detectivului în sfera ingeniosului.

Nu-i ușor să spui adio este a șasea carte din seria Philip Marlowe și urmărește modul în care detectivul particular rezolvă două cazuri ce, la suprafață, nici nu au vreun iz criminal, dar totodată, lui Marlowe i se tot pun bețe în roate. În cazul lui Lennox, Marlowe refuză să creadă că totul e atât de simplu și că scenariul clasic - soțul e cel care-și omoară nevasta - e valabil și-n cazul soției lui Terry. În cazul lui Roger Wade, un rol important îl joacă soția acestuia, Eileen Wade - de o frumusețe rară și de o gingășie aparte, Eileen își dorește să-și ajute soțul într-o chestiune delicată și apelează la Marlowe.

duminică, 5 mai 2024

Bilanț literar: Aprilie 2024

 Salutare!


Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.

Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.

Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.

Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând. 

Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea. 

Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit. Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.


Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.


Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune. 


La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.


Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.


Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.


Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.


În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.

Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?

joi, 2 mai 2024

Recenzie literară: Cel mai îndepărtat țărm (Terramare, #3) de Ursula K. LeGuin (1972)

Dacă în primul volum, Un vrăjitor din Pământșimare, îl cunoaștem pe Ged copil, apoi adolescent, iar în Mormintele din Atuan este un tânăr adult, în Cel mai îndepărtat țărm întâlnim un vrăjitor bătrân, dar încă puternic, un simbol al cunoașterii și speranței pentru alți mînuitori ai magiei și nu numai. Mi-a plăcut foarte mult să reîntâlnesc un personaj îndrăgit și să observ cât de mult a evoluat, s-a maturizat și totuși a reușit să păstreze o fărâmă din copilul de altă dată.

În Cel mai îndepărtat țărm autoarea dezvoltă și mai mult universul din Terramare - cele două personaje principale întâlnesc oameni ce fac parte din niște comunități restrânse, izolate, care au propria poveste de spus. Vrăjitori ce sunt seduși de o putere pe care nu o înțeleg și prețul pe care-l plătesc pentru vanitate. Și nu în ultimul rând, dragoni - creaturi misterioase, străvechi, ce nu interacționează cu oamenii decât arareori - tare mult mi-a plăcut locul pe care dragonii îl au în universul creat de Ursula K. Le Guin.