duminică, 30 decembrie 2018

Planuri cu și despre cărți pentru 2019

2018 se apropie de sfârșit, listele cu cele mai frumoase cărți citite anul acesta sau cele mai dezamăgitoare lecturi sunt aproape gata - urmează să scriu pe blog despre acestea - iar astăzi vreau să vă spun, așa cum o fac în fiecare an, despre planurile mele literare pentru anul ce bate la ușă.
Bilanțul meu literar pentru 2018 îl veți găsi pe pagina blogului de pe Facebook, până atunci, să vă spun ce planuri am.


Cu siguranță orice iubitor de carte are o listă interminabilă cu titluri la care ar vrea să ajungă cândva, dar tot apar titluri noi, iar lista rămâne... listă. Așa că în noul an mi-am propus să citesc 12 titluri, la nimereală, din lista mea de to-read de pe GoodReads, cu ajtorul random.org.
Și pentru că mie-mi plac cărțile în orice format - audio, electronic sau fizic, mi-am propus să ascult și câte o carte pe lună - aleasă după aceeași metodă. Asta nu înseamnă că mă voi limita la doar două cărți, dar mi-aș dori să mă țin de acest plan, pe cât de mult posibil.
În 2019 aș dori să citesc din nou clasici, pentru că anul acesta m-am axat mai mult pe contemporani și pe cărți cu subiecte noi pentru mine. O parte mi-au plăcut, despre o anumită categorie de literatură nu pot zice că m-am atașat, cert este că mi s-a făcut dor de clasici și de subiectele pe care le preferam acum vreo câțiva ani.
Cea mai mare dorință a mea, legată de cărți, este să descopăr un autor nou preferat și/sau o carte preferată. Sper să le reușesc pe ambele, vom vedea. La fel ca în 2018, aș vrea să continui să descopăr autori români contemporani și să mă bucur de literatura autohtonă.
Dat fiind faptul că voi avea un an mai aglomerat, nu știu dacă voi reuși să citesc peste 100 de cărți, cum am făcut-o în ultimii 3-4 ani, dar aș vrea să abandonez, fără nicio remușcare, lecturile care nu îmi plac. Viața e prea scurtă pentru a mă ambiționa să termin niște cărți care nu-mi aduc nicio satisfacție.
Acestea sunt câteva dintre punctele pe care vreau să le bifez în anul care vine. Voi ce planuri literare aveți?
Un 2019 plin de evenimente frumoase, oameni minunați și vise împlinite să aveți!

joi, 27 decembrie 2018

Recenzie literară: Țara zăpezilor de Yasunari Kawabata (1937)

Vremea de afară nu seamănă deloc cu o iarnă ca la carte: e destul de cald, nici urmă de zăpadă, spiritul sărbătorilor domnind în tot orașul. Cu toate acestea, undeva în spatele minții, melancolia unei ierni demult trăite face ravagii.
Răsare în diminețile târzii, când norii acoperă cerul cu un văl cenușiu; reapare în ceștile mari, din lut, de cafea proaspătă, amară. Își descoperă goliciunea în apa rece care începe o nouă zi, alergând haotic prin chiuveta albă. Undeva, în adâncul sufletului, aștept să revăd un tărâm al zăpezilor eterne, în care se pierde orice urmă de timp, rămânând doar senzația de atemporalitate și liniște deplină în inimă și-n gânduri.
Țara zăpezilor de Yasunari Kawabata este o lectură ce m-a dus pe un tărâm pe care l-am regăsit, după atâta timp, într-o poveste ce are loc departe de ochii lumii, dar aproape de sufletul acesteia. Kawabata știe să găsească acele butoane ce pun în funcțiune sentimentele cele mai ascunse ale unui cititor, transformând cărțile sale într-un balsam magic pentru rănile inivizibile ale omului aflat de partea cealaltă a paginii.

vineri, 21 decembrie 2018

Recenzie literară: Floarea-soarelui oarbă de Alberto Méndez (2004)

Romanul de față relatează povestea unui oraș prins în mijlocul unui război, unde civilii și militarii încearcă să supraviețuiască, fiecare în modul său. Floarea-soarelui oarbă de Alberto Méndez este o colecție de povestiri ce prezintă perspectiva a mai multor personaje, poveștile acestora intersectându-se în cele mai neașteptate circumstanțe. Părerea mea despre acest roman o găsiți în filmulețul de mai jos:

joi, 13 decembrie 2018

Recenzie literară: Minunata lume nouă de Aldous Huxley (1932)

Mie-mi plac mult distopiile, atunci când premisa este plauzibilă. În cazul romanului Minunata lume nouă, semnat de Aldoux Huxley, pe care tot voiam să-l citesc de ceva timp, acțiunea are loc într-o lume unde nu există tristețe. Într-o lume unde copii nu se nasc, ci se creează în laborator, iar din prima clipă de viață li se atribuie statutul de alfa, beta sau epsilon. O lume în care fiecare membru a societății are locul său și unde toți aparțin tuturor. O lume unde fericirea este eternă, iar dacă apare vreo indispoziție, individul ia o pastilă și totul revine la normal. O lume unde cuvintele precum mamă, tată, familie sau monogamie sunt considerate insulte. Cu toate acestea, Bernard Marx, protagonistul, nu este fericit:

joi, 6 decembrie 2018

Recenzie literară: Măștile fricii de Camelia Cavadia (2016)

Măștile fricii de Camelia Cavadia este un roman sfâșietor prin senzația de neputință și de frică ce persistă pe tot parcursul lecturii.Nu știam la ce să mă aștept atunci când am deschis volumul, dar cert este că nu am putut să las cartea până când nu am terminat-o; autoarea are un stil captivant de a scrie, cu siguranță voi mai citi alte cărți semnate de dumneaei.
Dacă sunteți curioși cum o traumă din trecut poate influența viitorul și încotro duce o copilărie trăită într-o familie abuzivă, Măștile fricii este un roman care trebuie citit.

joi, 29 noiembrie 2018

Recenzie literară: Solaris de Stanisław Lem (1961)

Solaris - o planetă a cărei suprafață este acoperită, aproape în totalitate, de un ocean roșu, misterios. Singurele bucăți de uscat, roci fără pic de viață, reprezintă locul unde omenirea a decis să construiască o stație de cercetare. Cu timpul, se ajunge la concluzia că Oceanul în sine ar fi singura formă de organism viu, însă nici până în momentul acțiunii cercetătorii nu au reușit să-i deslușească esența. Ce se întâmplă atunci când are loc un experiment a cărui urmări sunt bizare? Impresiile mele despre lectură le aflați din filmuleț:

joi, 22 noiembrie 2018

Recenzie literară: Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți de Mathias Énard (2010)

Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți de Mathias Énard este un roman al contrastelor, iar personajul principal - sculptorul Michelangelo - este o enigmă pentru cititor, lăsându-l pe acesta să descifreze personalitatea geniului. Cartea descrie o călătorie în Constantinopol a lui Michelangelo și impactul Orientului asupra sa.
Ați citit romanul? Ce impresii v-a creat?

sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Recenzie literară: Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie (2006)

Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie face parte din acea categorie de cărți pe care le citesc lent; încep foarte entuziasmată, apoi îmi pierd interesul și volumul stă abandonat câteva săptămâni, ca mai târziu să redevină interesant și să se adeverească a fi o carte excepțională. Ceva similar mi s-a întâmplat cu Drumul spre casă, dar într-o mai mică măsură.
Acțiunea în romanul de față se desfășoară pe continentul african, în perioada Războiului civil din Nigeria (1967-1970), când în urma unor evenimente, actuala țară a fost împărțită în două state - Nigeria și Biafra. Evenimentul istoric este privit din perspectiva personajelor principale, care fac parte din pături sociale diferite.
Olanna și Kainene, fiicele unui om de afaceri foarte bogat, sunt două tinere cu viziuni diferite asupra lumii. Dacă prima este considerată imposibil de frumoasă, iar părinții ei încearcă să profite de acest lucru, oferind-o unor potențiali parteneri de afaceri, cealaltă soră este independentă și calculată, greu de impresionat și care știe că lumea o observă mereu pe Olanna și nu pe ea. Pe când Kainene alege să conducă afacerea familiei și să locuiască cu Richard, un englez venit în Nigeria pentru a studia cultura și arta Igbo și Ukwu, Olanna este dezgustată de lucrurile care se întâmplă în familie și decide să nu participe în viața acesteia. Profesoară de sociologie la universitate, Olanna se căsătorește cu Odenigbo, un bărbat pe care lumea îl consideră un revoluționar, iar familia Olannei nu-l agreează. Cel de-al cincilea personaj important este Ugwu, băiatul din casa lui Odenigbo, un servitor devotat și unul dintre cele trei personaje din perspectiva cărora are loc relatarea acțiunii (celelalte două fiind Richard și Olanna).
Jumătate de soare galben este povestea unei națiuni, văzută din perspectiva unor oameni ce fac parte din categorii sociale diferite. Dacă înainte de război fiecare părea să aibă un loc al său în societate, după ce țara este împărțită în două toți sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu, să ia decizii la care nu s-ar fi gândit în alte împrejurări și să renunțe - sau nu - la vise.
Romanul este dureros prin multitudinea de situații pe care le prezintă: nu doar starea generală de frică, de anxietate, paranoia și haos total ce domnește în sufletul unui popor atunci când este implicat în război, ci și evoluția fiecărui personaj, modul în care acesta se schimbă din cauza războiului.
Mi-a plăcut mult modul în care au evoluat personajele și în ce fel acestea au trecut prin război. Dacă la început Ugwu este un copil plin de aspirații, la final acesta este un om adult, cu o concepție diferită despre lume și mai ales, despre propria persoană. Același lucru îl pot spune și despre celelalte personaje, iar dacă ar fi să aleg unul care mi-a plăcut mai mult, acesta este Richard, probabil datorită faptului că este singurul om venit din afară și prins într-un conflict care nu-l privește direct.
Cartea Chimamandei Ngozi Adichie trezește numeroase întrebări fără răspuns, prezentând ororile războiului în inima unei comunități pe care noi nu o cunoaștem și despre care, de altfel, nu se discuta nici în acea perioadă.
Dacă ne este cunoscută istoria conflictelor politice, a războielor și a genocidelor din țările dezvoltate, despre țările din lumea a treia nu se vorbește prea mult, iar romanul de față m-a famialiarizat cu situația creată în acel război și modul în care au evoluat lucrurile, viziunea localnicilor, dar și cea a străinilor. Faptul că războiul a trecut practic neobservat pentru europeni și că nici în ziua de azi nu se știe exact cum au decurs lucrurile, iar toate evenimentele caracteristice unui război - lipsurile, foamea, violența, violul și mai ales masacrele - au fost ignorate de către alte state, arată cât de perfidă și crudă este esența umană.
Dacă sunteți pasionați de subiectul războiului, istoria Nigeriei și vă plac poveștile complexe ale familiilor și acțiunea care se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată de timp, luați în considerare romanul de față.

joi, 15 noiembrie 2018

Recenzie literară: Și-a căutat-o de Louise O'Neill (2015)

Emma O`Donovan este o adolescentă care are o imagine de menținut. Frumoasă, deșteaptă, populară și devreme acasă, tânăra are un set de principii pe care nu le încalcă aproape niciodată. Aproape, pentru că face asta o singură dată, iar urmările sunt dezastruase, schimbând cursul liniștit al vieții sale, dar și a comunității din care face parte.
Și-a cătuta-o de Louise O'Neill este o carte plină de întrebări și răspunsuri, frământări și disperare, dar și o lecție pentru tot ceea ce înseamnă influența mediului asupra adolescenților și urmările unor decizii negândite. Romanul îl găsiți tradus la Storia Books, iar părerea mea despre această carte o găsiți mai jos:

joi, 8 noiembrie 2018

Recenzie literară: Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac (2017)

Acest roman a venit în viața mea într-un moment potrivit: nu mă așteptam să găsesc acele cuvinte crude, realitatea înfățișată atât de brut, furia personajului principal aparent ilogică. Dar Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țâbuleac a trezit în mine lucruri pe care nu le cunoșteam, sentimente despre care nu știam că sunt capabilă să le trăiesc. Romanul are un subiect sumbru și totdată uman, iar acțiunea este bine ancorată în universul cărții, astfel încât dă impresia că te afli acolo, cu personajele, le vorbești și trăiți împreună unele momente.

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Recenzie literară: Bastarda Istanbulului de Elif Shafak (2006)

O tânără se îndreaptă spre o clinică pentru a face un avort. Fusta ei scurtă, picioarele lungi, pieptul generos, privirea îndrăzneață și țocănitul tocurilor înalte pe dalele orașului atrag, ca un magnet, toate privirile. Așa începe Bastarda Istanbulului. În romanul său, Elif Shafak creează o poveste ce te captivează, te ține în mrejile sale și cu greu te lasă să pleci.
Bucătăria familiei Kazanci, unde toate membrele familiei se strâng la o bârfă sau la o masă - mereu copioasă, mereu plină de feluri și feluri de mâncare - ascunde o taină. Misterul familiei și a faptului că bărbații Kazanci mereu mor de tineri sunt două lucruri ce nu o lasă în pace pe Zeliha, mezina familiei, care, de altfel, la scurt timp după pelcare fatelui său din Turcia, își anunță familia că e însărcinată, urmând să nască o fetiță pe care o va numi Asya.
În celălalt capăt al lumii, în Arizona, Rose este o mamă singură, recent divorțată de un bărbat cu rădăcini armene, decide să se răzbune pe acesta - și pe familia lui nesuferită - căsătorindu-se cu un turc. În acest mod, micuța Armanoush ajunge să crească legată de ambele familii - de cea a tatălui său, cu toată istoria dură a neamului lor, dar și de cea a mamei, unde istoria nu are nicio valoare.
 Asya și Armanoush ajung să facă cunoștință, ambele tinere fiind în pragul maturității. Modul în care se întâlnesc, dar și motivele ce le împing pe fiecare să se cunoască sunt învăluite într-un mister vechi de câteva generații, care se întrevede în istoria ambelor familii - Kazanci și Tchakhmakhchian.
Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt romanul lui Elif Shafak, acesta ar fi delicios: începând cu numeroasele feluri de mâncare tradiționale, care îmi lăsau gura apă, continuând cu descrierea orașului Istanbul, pe care eu mereu l-am perceput ceva mai diferit; marele Bazar, străzile pavate, vânzătorii ambulanți, forfota din jur și terminând cu personajele, foarte bine conturate, complexe, fiecare cu ciudățeniile sale, fiecare stârnind câte o emoție cu povestea sa.
Bastarda Istanbulului este o carte care introduce cititorul în lumea Turciei, a familiilor tradiționale sau mai puțin, a istoriei și a unui conflict mocnit, un oraș al contrastelor și un univers gastronomic inedit. Povestea este captivantă, iar elementele istorice, comice și modul în care sunt dezvoltate personajele fac din acest roman o aventură demnă de trăit.

joi, 1 noiembrie 2018

Recenzie literară: Drumul spre casă de Yaa Gyasi (2016)

Într-un trecut unde realitatea deseori se transformă în mister și invers, o tânără visează să se căsătoarească cu alesul inimii. Dar trece o perioadă și fata află că este predestinată altuia, unui străn, căruia mama ei, o femeie dură și rareori afectuoasă, o dă cu mare plăcere. Ajungând în casa lui, tânăra trebuie să se obișnuiască cu noua viață, fără a ști că undeva aproape, chiar mai aproape decât și-ar fi putut imagina, se află sora ei vitregă, pe care nu o cunoaște, dar a cărei soartă este legată de a ei. Drumul spre casă de Yaa Gyasi realtează povestea unei întâmplări, a unei sorți ce ajunge să acopere cu aripile sale viața urmașilor urmașilor celor două femei. Recenzia completă:

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Recenzie literară: Dragostea, chiar ea de Corina Sabău (2012)

Uneori, în viață totul merge bine. Rutina zilnică nu este perturbată de nimic. Același post la un minister, aceleași draperii cu buburuze de la geamul din bucătărie, același soț iubitor, dispus să satisfacă toate mofturile unei soții frumoase. Dar din senin, ceva se schimbă, o privire, o figură, o întâmplare - și viața cunoscută de până acum se transformă în ceva incert.
În Dragostea, chiar ea de Corina Sabău, Mia este cea care se trezește cu viața schimbată în urma întâlnirii cu Teo. Un bărbat bine, care ajunge la minister aproape din greșeală. Un bărbat misterios, pe care ea vrea să-l cunoască, dincolo de aerul visător pe care-l afișează, dincolo de profesia lui, dincolo de amărăciunea unui tată divorțat, dornic să fie cât mai aproape de copii săi.
Pe parcursul romanului, relația celor doi se îndreaptă spre un punct incert ca mai apoi să se redreseze, iar mai târziu să devieze într-o altă direcție. Cei care-i înconjoară - Vlad, soțul Miei, Lily, Gina și Miți - ex-familia lui Teo, domnul Dobrin și celelalte nume, uitate undeva într-un oraș ce e într-o continuă schimbare, oferă acțiunii o nuanță anume, de poveste ce se întâmplă mereu, undeva pe lângă noi.
Peisajul se schimbă, la fel și lumea, dar nu și deciziile pe care le iau personajele sau perspectivele pe care le au asupra vieții. Mia, care se simte captivă într-o relație în care, de altfel, nu-i lipsește nimic, vrea să descopere un sentiment suprem în brațele lui Teo. Acesta, la rândul lui, este măcinat de gândul că o nouă femeie îl poate rupe de lângă copii. Chiar dacă sunt multe obstacole, ei luptă cu înverșunare pentru a fi împreună.
Finalul mi-a dat de gândit. Cele două personaje principale, care sunt bine reprezentate pe parcursul narațiunii și despre care am putut să-mi formez o părere, ajung într-un punct critic, de unde pot ieși învingători sau înfrânți, sau amândouă. Decizia pe care o iau și modul în care o fac transformă finalul într-o pagină pe care s-a scris de mai multe ori și apoi s-a șters, pentru a se scrie aceleași cuvinte.
Dragostea, chiar ea este un roman despre contrastul dintre dorința de a schimba ceva și păstrarea vechilor obiceiuri. Despre natura nemulțumită a omului, care mereu își dorește mai mult, cât mai mult, uitând de ceea ce are deja. Despre viață, care merge înainte, fiind plină de surprize și lecții pe care, de obicei, nu sunt percepute ca atare.

sâmbătă, 20 octombrie 2018

Recenzie literară: Sexagenara și tânărul de Nora Iuga (2004)

Față-n față stau doi oameni. O bătrână de 60 de ani și un domn cu ochii verzi. Sexagenara și tânărul, doi elemenți din epoci diferite, dar pe care-i leagă o discuție lungă cât o noapte. Un dialog care se evaporă ca fumul unei țigări, ca o tinerețe demult uitată, ca un gând după care nu mai ai forță să alergi.
Anna își deapănă amintirile despre studenția sa, despre lumea din care a avut ocazia să facă parte cândva, despre soțul ei Nino, despre Terry, cea mai bună prietenă și cea mai mare piatră în calea ei, deopotrivă. Tânărul doar ascultă. Fumează și ascultă, în timp ce în cameră atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, mai intimă, iar o senzație de interzis plutește în aer...
Mi-a plăcut mult romanul Norei Iuga. La început pare ceva abstract, dar odată ce evenimentele încep să se lege între ele, să devină o înșiruire de amintiri dintr-o viață plină de culoare, lectura se transformă într-o parcurgere aproape intimă a unui jurnal. 
Între sexagenară și tânăr există o scânteie care se resimte în toate gesturile celor doi, atitudinile și mai ales, privirile aruncate pe furiș. Această tensiune permanentă, la limita dintre curiozitate și indecență, alimentează imaginația cititorului, mânându-l să afle ce se întâmplă mai departe.
Viața literară a Bucureștiului din anii 60-80, eterna competiție cu Terry, inexistența unei linii temporale bine definite, atmosfera confidențială și tensiunea aproape erotică dintre cei doi din cameră fac din Sexagenara și tânărul un roman viu, ușor de urmărit, bogat în imagini și scene pe care nu ai cum să nu le trăiești și tu odată cu cei implicați. Lipsa unui final închis îi conferă o invitație la inventat, imaginat și redefinit limite dintre generații.

joi, 18 octombrie 2018

Recenzie literară: Defecți și Perfecți de Cecelia Ahern (2016-2017)

Celstine North este o adolescentă aproape tipică. Are o familie respectabilă, este una dintre cele mai bune eleve din liceu, are un iubit cum altele și-ar dori să aibă. Lumea din jurul ei este perfectă, prietenii  sunt adevărați și săritori la nevoie, iar Defecții... ei bine, sunt o categorie de oameni pe care adolescenta nu-i cunoaște și pe care-i evită. Dar totul se schimbă pentru ea în clipa în care face ceva nesăbuit - ajută un Defect.
Seria Defecți de Cecelia Ahern, formată din cele două volume - Defecți și Perfecți - este numai bună în serile reci de toamnă, pentru că se citește ușor, este un YA drăguț și are destul de multă acțiune.
Ați citit ceva semnat de această autoare? V-a plăcut?

sâmbătă, 13 octombrie 2018

Recenzie literară: În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu (2011)

Ce se întâmplă atunci când adolescența este cea mai frumoasă perioadă din viață, iar tot ce urmează dupa aceasta este o eternă suferință? Ce se întâmplă atunci când tot ce îți dorești este să fii acceptat așa cum ești, să observi cum cei din jur nu se schimbă radical, nu devin umbre - sau imitații - ale oamenilor pe care i-ai cunoscut cândva? Cum să faci față unei vieți lipsite de sens, cu zile monotone, departe de minunata perioadă când aveai mulți prieteni și viața ta era plină de aventură?
În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu îl are ca protagonist pe Victor, un bărbat care își petrece zilele în fața televizorului, așteptând ca ceva să se schimbe. Trăiește cu Veronica, consoarta, sau mai bine zis, o clonă foarte bună a femeii pe care a iubit-o cândva, dar care în prezent este o ființă indezirabilă. Pierdut în amintirile sale de pe vremea liceului, Victor relatează cititorului cei mai buni ani pe care i-a trăit. Monotonia vieții lui Victor se schimbă atunci când în viața acestuia apar doi străini, care-i propun să meargă cu ei într-un sat uitat de lume, pentru a duce cadouri unor copii cu dizabilități dintr-un centru de plasament.
Narațiunea se desfășoară pe două planuri: prezentul, unde Victor este un ratat, un bețiv și un om lipsit de perspective și trecut, unde Victor, cunoscut pentru cei apropiați ca Franzelă, își petrece zilele cu Bastârcă, Paganel, Fasolă, Văru și alți prieteni la cataramă. Gașca intră în tot felul de belele, iar modul în care sunt relatate aventurile tinerilor este comic și face lectura savuroasă.
În iad toate becurile sunt arse este un roman care a avut un start lent, dar care m-a cucerit pe parcurs. Numeroasele cuvinte adresate personajelor, poreclele și limbajul folosit între băieții din gașcă denotă vremurile în care aceștia au trăit, societatea și categoria din care făceau parte tinerii. Dialogurile mi s-au părut foarte amuzante, iar poveștile din tinerețea lui Victor, pe care acesta le evocă cu o melancolie nestăpânită și în cele mai mici detalii fac din romaanul lui Dan Lungu o călătorie tragi-comică în trecut.
Totuși, în roman există o permanentă senzație de tristețe și neputință, chiar dacă lucrurile par să meargă bine. Anturajul din care face parte protagonistul, viața pe care o duce și modul în care interacționează cu ceilalți, fie că este vorba despre trecut sau despre prezent, toate aceste lucruri plasează personajul în situația în care acesta este, drumul lui fiind întrezărit încă de la începutul cărții.
Romanul poate fi privit și ca o poveste de Crăciun, datorită faptului că această sărbătoare apare la început și la sfârșit, oferind intensitate acțiunii și evidențiind trăsăturile principale ale protagonistului. 
În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu este o carte în care se regăsește copilăria, inocența, bucuria și viața omului de rând în fostul regim, dar și prezentul, maturitatea și lipsa de perpectivă pentru o anumită categorie de oameni. Mi-a plăcut acest roman și cu siguranță voi mai citi ceva semnat de acest autor.

joi, 11 octombrie 2018

Recenzie literară: Cum să oprești timpul de Matt Haig (2017)

Timpul nu este niciodată singur sau lipsit de atenție: fie ne bucură, fie ne face să ne simțim cei mai singuri de pe planetă. Ne motivează, ne întristează, ne face să uitam de lucrurile importante, uneori ne împinge de la spate să facem lucruri mărețe, alteori pare să ne afunde într-o tăcere fără cusur.
Cu siguranță fiecare dintre noi s-a gândit, măcar odată în viață, la nemurire; la atemporalitate, la existența în afara acelor de ceasornic. E un lucru bun să fii, practic, nemuritor? E un lucru rău? Și care sunt argumentele pentru fiecare afirmație?
Tom Hazard, protagonistul romanului Cum să oprești timpul, de Matt Haig, s-ar putea să aibă răspunsul. Vă invit să urmăriți recenzia de mai jos pentru a afla răspunsul :)

luni, 8 octombrie 2018

FILIT 2018 - Ziua 5 - Reportajul literar românesc

Ultima zi FILIT 2018 a fost cea mai lejeră, din punct de vedere al evenimentelor. Am ales să particip la unul singur, mai exact, la Reportajul literar românesc, care a avut loc în sala mare TNR „Vasile Alecsandri” Iași. Cu această ocazie, am vizitat teatrul, lucru pe care trebuia să-l fac cu mult timp în urmă.
Invitații serii au fost reporterii Adelin Petrișor, Eugen Istodor și Viorel Ilișoi, discuția fiind moderată de către domnul Cătălin Sava. Pe parcursul celor două ore destinate reportajului literar, s-a discutat despre ideea de reportaj, ce înseamnă acesta și viziunea reporterilor asupra procesului de scriitură.
Moderatorul a făcut o treabă formidabilă, mi-au plăcut mult întrebările adresate celor trei reporteri, publicul având ocazia să afle mai multe detalii despre activitatea acestora. La intrebarea domnului Sava, cine sunt oamenii care au participat la formarea reporterilor, V. Ilișoi a răspuns că N. Danilov și B. Penianu au avut o mare influență asupra formării sale. E. Istodor a împărtășit faptul că pentru el, mama, I. Popovici și oamenii pe care i-a întâlnit în pușcărie sunt cei ce au contribuit la formarea sa. A. Petrișor l-a menționat pe P. Ispirescu, fiind un mare admirator al stilului acestuia, dar și pe D. Huțan, V. Petreanu.
La rugămintea moderatorului de a menționa trei cărți ce i-au format, reporterii au răspuns: V. Ilișoi - Toate pânzele sus! (R. Tudoran), poezia lui M. Eminescu și Pe aripile vântului (M. Mitchell); A. Petrișor - Cireșarii (C. Chiriță), Winnetou (C. May) și romanele lui C. Petrescu; E. Istodor - Gargantua și Pantagruel (F. Rabelais), Don Quixote (M. de Cervantes), Antropologia (V. Mihăiescu).
Au urmat și câteva întrebări cu răspunsuri elaborate și pe alocuri amuzante, cum ar fi: o situație în care fiecare dintre cei trei reporteri au ratat un reportaj, dacă sunt jurnaliștii și purtători de cuvânt, dacă au luat un interviu vreunui politician din țară, cât de subiectiv trebuie să fie un reportaj. Au fost și câteva întrebări individuale, pentru a cunoaște mai bine persoana de pe scenă.
Per total, Reportajul literar românesc a fost un eveniment de la care am avut alte așteptări, mă interesa destul de mult partea literară a reportajului, care s-a discutat puțin spre deloc. Din punctul meu de vedere, evenimentul a fost un pic cam informal, iar unele povești ale reporterilor au fost deplasate, neavând nimic în comun cu subiectul abordat.
Partea a doua a serii trebuia să fie dedicată Decernării Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, însă nu știu la ce oră a avut loc acesta, pentru că am plecat la orele 20, când discuția cu reporterii era în toi.Am aflat mai târziu că acesta a fost decernat Tatianei Țâbuleac pentru romanul Vara în care mama a avut ochii verzi.
FILIT 2018 a fost un eveniment minunat, la care am reușit să particip cu mare drag, am întâlnit oameni noi și interesanți, am învățat lucruri legate de lumea cărților, a scriitorilor și a traducătorilor, dar și a celora care nu intră neapărat în aceste categorii, dar muncesc pentru a aduce literatura în fața publicului. Felicitări organizatorilor și voluntarilor (foarte mulți și foarte entuziasmați) care au adus o minunată toamnă literară la Iași!

duminică, 7 octombrie 2018

FILIT 2018 - Ziua 4 - Cui îi pasă de literatura română?, Booktrailer, Booktube și Bookblog, Celebritatea în online și efectele ei

Ziua de sâmbătă s-a adeverit a fi cea mai plină de evenimente FILIT pentru mine - am reușit să ajung la trei, unul după altul, iar impresiile sunt pe măsură.
Primul eveniment la care am participat a fost o discuție pe tema Cui îi pasă de literatura română?, ținut în sala B. P. Hașdeu al B. C. U. Mihai Eminescu. Monica Joiță a fost cea care a moderat discuția, la care au luat parte invitații speciali, traducătorii - Ingrid Baltag (Germania), Mauro Barindi (Italia), Olga Bartosiewicz (Polonia), Elena Borrás García (Spania), cuplul Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol (Franța), Inger Johansson (Suedia), Eva Ruth Wemme (Germania), Antònia Escandell Tur (Spania), Bruno Mazzoni (Italia), pe care l-am „prins” la mai multe evenimente la care am participat, la fel și Steinar Lone (Norvegia) și Philippe Loubière (Franța), Paula Braga Šimenc (Slovenia), Maria-Sabina Draga Alexandru (România). Au fost prezenți și Cristina Hermeziu (jurnalist cultural), Alexandru Matei (critic literar și traducător), Carmen Mușat (manager cultural). 
Evenimentul, deși mi-a stârnit curiozitatea, nu mi-a plăcut. Din cele două ore alocate dezbaterii, una a fost dedicată prezentărilor, mult prea ample, din punctul meu de vedere. Când s-a ajuns la discuții, s-a pus accent pe taberele pentru traducători existente la noi în țară și sprijinul pe care îl acordă (sau nu) instituțiile culturale. 
La întrebarea Monicăi Joiță Cât le pasă cititorilor străini de literatura română?, răspunsurile au fost: traducătorii sunt cei care caută ce autor român să traducă, în funcție de cererea de pe piață, tot traducătorii decid la ce editură s-ar preta mai bine un autor tradus, accentul se pune pe operele comerciale, autori tineri, în viață, care eventual pot interacționa cu potențialii cititiori străini; traducerea trebuie să fie cât mai profesionistă, pentru a informa publicul, pentru a-l educa să citească literatură bună.
Nu am stat până la sfârșit, pentru că am vrut să ajung la un alt eveniment, dar mi s-a părut că subiectul nu prea a fost adus în discuție. Pentru cineva din afara grupului, cum am fost eu, evenimentul nu a adus nicio informație nouă.
Evenimentul la care am mers după s-a ținut la Casa FILIT și mi-a plăcut foarte mult. A fost o discuție liberă pe tema Booktrailer, Booktube și Bookblog, moderată de Eli Bădică (jurnalist cultural) - un moderator foarte bun, care a ținut discuția interesantă și la subiect. Pentru fiecare categorie, publicul a avut ocazia să asculte un reprezentant.
Despre fenomenul de Booktrailer a vorbit doamna Claudia Popescu, manager proiect la Biblioteca Județeană Brașov, care a prezentat și o aplicație interesantă pentru telefon, iziLIT, dar a vorbit și despre un concurs literar - CLIP[L]IT – Carte în 7Arte. Dumneaei a prezentat părerea bibliotecarilor în ceea ce privește literatura pe care o consumă publicul în ziua de azi, dar a povestit și despre modul în care în biblioteci a fost introdusă ideea de recomandare de carte. 
Pe partea de Booktube, publicul a avut ocazia să o cunoască pe Daria Câmpeanu, cunoscută în online ca Daria Prietenă cu Cărțile, canalul ei de Booktube depășind numărul de 14.500 de abonați. Daria, la cei 12 ani ai săi, este o persoană sinceră și directă, e o plăcere să o asculți și să vezi ce păreri argumentate are.
Categoria de Bookblog a avut-o drept reprezentantă pe Raisa Beicu, colaborator și contribuitor la Harper`s Bazaar România. Raisa a fost o descoperire pentru mine - nu îi cunoșteam activitatea până ieri, iar modul ei de a gândi și opiniile pe care le are vizavi de cărți, cititori și literatura contemporană m-au cucerit. Este o persoană foarte carismatică și cu siguranță îi voi urmări blogul.
Discuția a fost interesantă și nici nu am simțit cum a trecut ora. Invitatele au vorbit despre punctele forte ale comunității pe care au creat-o în jurul proiectelor sale, dar și despre punctele slabe. Daria este de părere că cei care-și fac canal de Booktube trebuie să prezinte material de calitate; Raisa a spus că își dorește în continuare să promoveze cărțile bune, literatura care contează, cea care contribuie la dezvoltarea individului și că-și dorește ca oamenii să citească poezie (l-a recomandat pe I. Mușină), literatura de actualitate, nu ceea ce este deja în programa școloară. Doamna Claudia Popescu a îndemnat tinerii prezenți în sală - și nu numai - să citească și să acceseze aplicația iziLIT, dar să și participe la concursul sus-menționat. Mi-a plăcut foarte mult evenimentul și am plecat cu multe impresii frumoase.
Cel de-al treilea eveniment la care am ajuns ieri a fost unul organizat de către Storia Books, în parteneriat cu Librarium Iulius Mall. Celebritatea în online și efectele ei a fost subeictul dezbaterii, iar invitații speciali făceau parte din categorii foarte variate. Discuția a fost moderată de Iuliana Soșu, iar Daria Câmpeanu (Booktuber), Iuliana Enache (Bookblogger), Andreea Chirilă (Say Rouge), Alexandra Popa (Booktuber), Oana Turcea (Bookstagrammer) și Iulia Cruț (psihoterapeut și blogger) au vorbit despre celelbritatea în online și în ce măsură sunt afectate (pozitiv și nu numai) de către aceasta. 
Inițial, discuția trebuia să plece de la romanul Francescăi Zappia, Eliza și monștrii ei, dar a devit într-o altă direcție, și anume fenomenul de Cyberbullying. Cu toate acestea, am aflat mai multe lucruri interesante despre invitate, părerile lor despre cărți și comunitate, dar și despre cum reacționează la mesajele negative din online.
Andreea Chirilă, despre care eu am aflat mai demult, prin intermediul proiectului ei foarte fain, Fashion@theMuseum, a zis că nu-i place deloc termenul de influencer, că toți suntem, într-o oarecare măsură, influenceri. La întrebarea dacă s-a gândit vreodată să scrie pentru domeniul în care activează, Andreea a zis că și-ar dori să facă un doctorat, dar o împiedică lipsa informațiilor pentru subiectul abordat. 
Iuliana Enache a vorbit foarte frumos despre felul în care a reușit să-și influențeze colegii de școală să citească, iar acum există și un club de lectură la care participă - e admirabil faptul că a reușit așa ceva. Iuliana este pasionată de literatura fantasy, iar la întrebarea moderatoarei dacă s-a gândit vreodată să scrie, a răspuns că da, însă consideră că nu este la vârsta potrivită pentru așa ceva. Autoarea ei preferată este Veronica Roth.
Daria a zis că un influencer nu poate oferi o informație falsă, că trebuie să se informeze înainte de a vorbi, iar cărțile sunt o necesitate. La întrebarea moderatoarei, în ce roman s-ar vedea un personaj, Daria a răspuns că în niciunul și că dacă ar fi să scrie o carte, ar face-o dacă ar avea o idee încă neexploatată, nu de dragul de a scrie ceva. 
Oana Turcea a vorbit despre cum a crescut contul ei de Instagram și ce a îndemnat-o să facă asta, care sunt avantajele și dezavantajele de a fi un bookstagramer. La întrebarea dacă își dorește sau lucrează la un proiect mai mare, Oana a spus că a avut o idee legată de cărți, lumânări și alte nimicuri drăguțe, sub forma unui subscription box, dar aceasta nu s-a materializat încă.
Alexandra Popa a vorbit despre cum a descoperit pasiunea pentru citit și cum i-a ,molipsit” pe cei din familia ei să citească genul ei de literatură. În viitor, Alexandra își dorește foarte mult să termine romanul la care lucrează de ceva timp.
Iulia Cruț a vorbit despre fenomenul de hărțuire în online, care sunt metodele de a apăra și educa copii în acest sens și faptul că orice informație dată la public trebuie asumată.
Ce mi-a plăcut foarte mult la evenimentele de sâmbătă a fost faptul că am cunoscut foarte multe persoane interesante, fiecare cu o poveste de spus. Desigur, timpul nu a fost de partea nimănui, mi-aș fi dorit să stau mai mult cu aceștia și să-i ascult în continuare, dar însăși faptul că am avut ocazia să particip la discuțiile propuse m-a încântat foarte mult. Pentru mine, FILIT este un eveniment la care aș participa 365 de zile pe an, pentru că ai ce învăța, iar experiența este unică.

vineri, 5 octombrie 2018

FILIT 2018 - Zilele 2 și 3 - Delia Calancia, Traducerea - o poveste de dragoste?, Automutilarea - teribilism sau problemă reală?

Nu am reușit să vă povestesc despre evenimentele la care am participat ieri, dar pentru că e sfârșit de săptămână și următoarele două zile mă pot dedica FILIT-ului aproape în totalitate, vă povestesc despre experiența mea din ultimele zile.
Ieri mi-am propus să merg la două evenimente - primul la casa FILIT, unde urma să se țină o sesiune de lecturi cu cea mai tânără autoare care a publicat la editura Humanitas - este vorba despre Delia Clancia, cu volumul O zi din viața Deliei. Din păcate, evenimentul s-a amânat pentru o oră și nu am putut sta prea mult, dar am reușit să fac câteva poze și să o observ pe Delia (și broscuța ei Lili) dând câteva interviuri. 
Cel de-al doilea eveniment a avut loc în blocul C al UAIC, unde am participat la o discuție pe tema Traducerea - o poveste de dragoste?. Invitatul special, traducătorul Bruno Mazzoni, pe care l-am întâlnit la un alt eveniment și moderatoarea Paula Onofrei, lector universitar, au dezbătut subiectul într-un mod interesant. 
S-a discutat traducerea autorilor români în străinătate, experiența lui Bruno Mazzoni cu editurile din Italia și modul în care publicul italian a perceput literatura română. Traducătorul a fost și profesor la Universitatea din Pisa, iar la întrebarea moderatoarei cum a motivat studenții să citească, Bruno Mazzoni a răspuns că un an le preda poezie, celălalt an proză; a căutat elementul de amuzament în literatura română pentru ca prin comic să atragă atenția cititorilor - de exemplu, Poema chiuvetei de M. Cărtărescu. La întrebarea cum percepe publicul italian literatura română, răspunsul a fost că acesta este sensibil la literatura bună, indiferent de țara de origine. Traducătorul a afirmat despre FILIT că este un festival foarte bine organizat, o idee originală, un eveniment de importanță internațională și a lăudat pasiunea voluntarilor, implicarea acestora și modul în care festivalul reprezintă un spațiu de comunicare pentru scriitori, traducători și public.
A doua zi, adică astăzi, am avut un plan bine pus la punct în ceea ce privește evenimentele la care voiam să particip, dar nu am reușit să ajung la casa FILIT pentru a îi asculta pe Victor Miron și Daria Câmpeanu citind Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry. Pe Daria am cunoscut-o când a avut loc întâlnirea Booktubers on Tour și am revăzut-o în seara aceasta, la un eveniment organizat de Storia Books la cărturești Palas Mall. 
Automutilarea - teribilism sau problemă reală? a fost subiectul serii și discuția a avut ca punct de plecare romanul lui Kathleen Glasgow, O fată din bucăți. Am citit această carte de curând, mi-a plăcut mult (urmează să postez o recenzie pe canalul meu de Youtube) și eram curioasă de discuția care se va stârni pe marginea acestui roman. Invitații speciali - Corina Mighiu, psiholog de la Salvați Copiii Iași, bookbloggerițele Oana Turcea și Alexandra Popa, împreună cu moderatoarea Liviana Tane au dezbătut problema cu publicul. Discuția a fost dinamică, întrebările și răspunsurile date foarte variate, dar cu opinii bine argumentate de către public și de către gazde, dar și discuția despre carte și evenimentele ce au loc în aceasta, problemele adolescenților și cum le rezolvă aceștia au făcut ca cele două ore să treacă instant.
Mi-a plăcut mult ziua de azi și chiar dacă nu am ajuns peste tot unde mi-am propus, atmosfera de la evenimentul de la Cărturești, plin de oameni faini, idei de dezbătut și opinii variate m-au inspirat să mai particip la astfel de activități. Mâine vreau să ajung la câteva evenimente, articolul îl voi posta seara, dar mă puteți urmări pe Instagram ca să fiți la curent cu noutățile.

joi, 4 octombrie 2018

Recenzie literară: Cronica păsării-arc de Haruki Murakami (1995)

În acest roman semnat de Haruk Murakami, cititorul îl întâlnește pe Toru Okada, un bărbat obișnuit, care în urma unor evenimente mai puțin obișnuite se trezește cu familia destrămată și o mulțime de cunoștințe noi. Recenzia completă o puteți urmări mai jos:

miercuri, 3 octombrie 2018

FILIT 2018 - Ziua 1 - Cum se traduc clasicii modernității?

Atmosfera FILIT se simte anul acesta ca niciodată. Ce-i drept, 2017 a fost primul meu FILIT, pe care l-am prins în calitate de persoană implicată în eveniment, nu doar un trecător oarecare ce a văzut un banner pe tramvai. Dacă tot am adus discuția despre promovare, anul acesta am văzut posterele cu FILIT peste tot - transport public, panouri publicitare, hypermarketuri, clădiri. Și am tot trăit într-o continuă așteptare până în ziua Z, adică ziua 1, când festivalul propriu-zis a început.
Am participat la o discuție foarte interesantă, ținută în sala B. P. Hașdeu din cadrul Bibliotecii Centrale a Universității „M. Eminescu” (o clădire impresionantă, de altfel), în compania a trei traducători. Subiectul discuției - Cum se traduc clasicii modernității - mi-a stârnit interesul în momentul în care am studiat programul. Cum de multe ori cititorul este interesat strict de titlu/autor, poate editură, dar în foarte mică măsură de traducător - inclusiv eu - cunoașterea acestei meserii „din umbră”, fie și superficial, m-a îndemnat să merg să văd cum sunt acești traducători, cum arată o zi obișnuită din viața lor, dar și în ce măsură traducerea unui roman/volum de poezie, teatru sau proză este influențată de om și nu de alți factori.
Discuția a fost moderată de către Doris Mironescu, lector la Facultatea de Litere a UAIC Iași și critic literar; mi-a plăcut modul în care dumnealui a canalizat discuția, întrebările adresate traducătorilor, dar și felul său carismatic de a fi.
Cei trei traducători invitați au fost Steinar Lone, Philippe Loubière și Bruno Mazzoni, iar discuția în sine a fost una dinamică, informativă și într-o atmosferă prietenoasă. Reprezentanții a trei țări, respectiv Norvegia, Franța și Italia, invitații acestui eveniment și-au împărtășit experiența, motivația de a traduce din română în limba natală, dar și situația actuală în ceea ce privește clasicii moderni și nu numai. Poveștile despre cum au interacționat pentru prima dată cu limba și literatura română mi-au plăcut mult, dar și felul în care s-a discutat despre scriitorii români și valoarea pe care o au scrierile acestora în străinătate. 
Bruno Mazzoni a fost fermecat de versurile lui N. Stănescu, pentru dumnealui literatura română modernă reprezentând curajul de a continua, de a merge mai departe. „Literatura nu este doar o supapă, ieșire dintr-o lume sumbră[...] literatura  este un țesut viu”. Autor al unei lucrări de licență despre Școala Ardeleană, traducătorul este pasionat de literatura română de ieri și de azi.
Steinar Lone a studiat un an la București în anii 70, iar romanul care l-a impresionat mult este Patul lui Procust de Camil Petrescu. Aproape coleg de facultate cu Mircea Cărtărescu, Lone și-a manifestat admirația față de acesta prin a-i traduce un număr considerabil din opere. Un alt roman pe care l-a tradus este Baltagul lui Mihail Sadoveanu, cele două romane fiind, din punctul său de vedere, reprezentative pentru perioada ante și postbelică - un roman ce reprezintă mediul citadin ( Patul lui Procust) și unul ce reprezintă mediul rural (Baltagul). Traducătorul este de părere că literatura unei țări depinde foarte mult de scrierile anterioare perioadei de referință.
Philippe Loubière și-a început descoperirea literaturii române văzând un afiș cu o piesă de teatru, Don Juan moare ca toți ceilalți, scrisă de Teodor Mazilu. În ceea ce privește poezia, domnul Loubière a tradus din L. Blaga și T. Arghezi, motivând alegerea acestor poeți prin faptul că cei doi sunt greu de tradus, datorită costrângerii de formă - care a reprezentat o provocare pentru traducător.
La întrebarea despre cum putem interesa publicul din ziua de astăzi de scrierile clasicilor moderni, P. Loubière a afirmat că sunt două stiluri de a traduce, iar în traducere există anumite obstacole - de exemplu, modul de a vorbi a personajelor ( cu referire la țăranii din romanele lui Rebreanu), limbajul colocvial, dar și formulele de politețe, care sunt diferite în franceză și deseori, trebuie interpretate din context (pronumele sau formula de adresare folosită). S. Lone consideră că mitul limba română este complicată face deseori intenția de a traduce un scriitor român să nu se materializeze. La fel, contează mult și ce are de spus o editură străină, cât de mult este interesată de un anumit scriitor (traducerea într-o altă limbă străină, dacă există, reprezintă un mare avantaj pentru volumul în cauză). Un alt impediment pentru a traduce autorii români este stilistica limbii noastre, destul de diferită față de limbile străine. B. Mazzoni evidențiază faptul că piața de referință pentru o traducere este un factor important în ceea ce privește literatura română în străinătate.
Discuția s-a încheiat prin sublinierea anumitor idei și anume a faptului că un scriitor este pe cont propriu; că editurile sunt, de obicei, interesate de autori deja consacrați sau de acei autori ce au fost deja traduși în alte țări; că acum nu este momentul potrivit pentru clasici, deoarece ei nu sunt o actualitate, iar editurile sunt interesate în a vinde, nu neapărat promova. Când literatura română va fi destul de cunoscută, atunci se vor traduce și clasicii acesteia. Există și o greșeală - faptul că scriitorii, editorii și traducătorii sunt interesați foarte mult de piața anglofonă, ignorându-le pe celelalte.
Mi- plăcut mult acest eveniment deoarece pentru cineva din afară a fost foarte informativ, cu o discuție ce a decurs într-o atmosferă prietenoasă, cu opinii argumentate. Datorită traducătorilor cititorii au posibilitatea de a descoperi cărți noi, scrise de autori din toată lumea, cărți ce ar rămâne necunoscute unui anumit public, datorită barierei lingvistice, dacă nu acele persoane a căror nume apare, scris cu font mic, sub titlu: traducere din limba x de...
Aceasta a fost ziua 1 din FILIT 2018 pentru mine. Voi la ce evenimente ați aprticipat?

sâmbătă, 29 septembrie 2018

FILIT 2018 - program, evenimente, invitați

Toamna și-a făcut simțită prezența - această zi de sâmbătă este una sumbră, rece, înghițind orice strop de culoare. Chiar dacă vremea în weekend nu ține cu noi, soarele urmează să apară săptămâna viitoare, când în intervalul 3-7 octombrie are loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.
 
V-am povestit pe blog despre programul de anul trecut, dar și despre bookhunt, anul acesta însă mi-am făcut un plan și am de gând să fac mai multe lucruri. Dacă în 2017 au intervenit niște evenimente pe care nu le-am putut evita și am fost nevoită să renunț la a merge la câteva prezentări, anul acesta am de gând să documentez fiecare zi și fiecare eveniment la care voi merge. Nu știu încă pe ce platformă sau sub ce formă, dar vă anunț.
Programul festivalului îl puteți urmări pe site sau FB, la fel și evenimentele ce vor avea loc. Printre scriitorii invitați se numără Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Delia Calancia, Iulian Ciocan, Jonathan Franzen, Tudor Ganea, Cristina Nemerovschi, Kamila Shamsie, Eric Vuillard, Alex Tocilescu, Veronica Roth și alții. Și pentru că FILIT este un festival și al traducătorilor, publicul larg are ocazia să-i cunoască pe Ingrid Baltag, Mauro Barindi, Olga Bartosiewicz, Elena Borrás García, Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol, Inger Johansson, Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni și Eva Ruth Wemme. În ceea ce privește invitații speciali, Eli Bădică, Marius Chivu, Dan Doboș, Jovi Ene, Cosmin Perța, Nagayo Taniguchi, Iulian Tănase și alții vor fi prezenți la diferite evenimente.
Ca și anul trecut, publicul va putea urmări diverse dezbateri, întâlniri și ateliere în casele festivalului, cum ar fi Casa Fantasy, Casa FILIT, Casa Copilăriei, vizita expozițiile festivalului din diferite muzee ieșene, dar și din alte locații, cunoaște scriitorii și traducătorii preferați.
Toamna aceasta se anunță a fi plină de culoare și de evenimente literare la care vă îndemn să participați. Mă găsiți la festival pe toată durata acestuia, urmând să vă anunț unde și când merg pe Instagram, poate ne intersectăm și împărtășim impresii. Până atunci, la ce evenimente FILIT vreți să participați?

joi, 27 septembrie 2018

Recenzie literară: Spune-mi ceva despre Cuba de Jesús Díaz (2002)

Stalin Martinez este un ghinionist: pe parcursul romanului Spune-mi ceva despre Cuba pierde multe lucruri, oameni, dar și șansa la o viață așa cum și-a dorit-o în tinerețe. Recenzia completă a romanului semnat de Jesús Díaz o puteți urmări mai jos:

marți, 25 septembrie 2018

Recenzie literară: Dragonul Maiestății Sale (Temeraire #1) de Naomi Novik (2006)

Will Lawrence, căpitan în Marina Regală, capturează un vas francez la bordul căruia descoperă un ou de dragon, cadou trimis de către Curtea Chineză marelui Napoleon. Înainte de a ajunge pe uscat, din ou eclozează un dragon ce-l alege pe Will drept îngrijitorul său, cei doi fiind legați pe veci unul de celălalt. Relația dintre oameni și dragoni este importantă pentru armată, astfel încât orice exemplar reprezintă un atu, iar Armata Regală îi folosește în luptele duse cu inamicii - armata lui Bonaparte. Odată intrat în rândul Aviatorilor, a celora ce „manevrează” dragonii, Lawrence se distanțează de viața de marinar, iar toată atenția sa este îndreptată spre Temeraire, dragonul care l-a ales.
Dragonul Maiestății Sale este o carte despre prietenie, înfățișând o lume în care oamenii câștigă războaie alături de dragoni, unde aceste creaturi fac parte dintr-o societate aleasă, unde curajul, prietenia, devotamentul și sacrificiul sunt cuvinte ce desemnează relația dintre Aviatori și dragoni.
Temeraire este un exemplar rar, pentru care învățătura valorează mult. Relația acestuia cu Will este una puternică, de prietenie și respect reciproc, lucru ce se observă din evenimentele ce au loc în carte. Mi-a inspirat un pic relația lui Toothless cu Hiccup, deși cei doi dragoni, respectiv cei doi oameni, nu prea seamănă între ei, punctul de legătură fiind modul în care se tratează unul pe celălalt.
Ce am învățat din Dragonul Maiestății Sale, sau mai bine zis, mi s-a confirmat, este faptul că indiferent de împrejurări, peste tot oamenii sunt la fel: unii prietenoși, alți puși pe ceartă; unii dornici să te ajute, alții să calce peste tine pentru a ajunge undeva. În esență, specia umană este stabilă în ceea ce privește tipologiile de oameni, fie că este vorba despre trecut, prezent sau viitor.
Cu toate acestea, deși eram foarte încântată să citesc volumul, mi-a fost greu să-l termin. În carte se întâmplă lucruri, se întâlnesc oameni, duc o conversație, luptă, dansează, dar toate aceste lucruri sunt relatate într-un mod plictisitor. Nici ficțiunea istorică - participarea dragonilor în războiul dintre englezi și francezi de la începutul anilor 1800 - nu a făcut lectura mai palpitantă. Nu am reușit să fiu cuprinsă de atmosferă, fie că era vorba despre un eveniment amuzant, o luptă sau o scenă emoționantă. 
Pentru mine, Dragonul Maiestății Sale a fost o dezamăgire, pentru că mi-a surâs subiectul, dar stilul autoarei nu m-a impresionat, lectura m-a plictisit, iar Temeraire este o serie pe care nu o voi citi în continuare.

vineri, 21 septembrie 2018

Recenzie literară: Iar dimineața vor veni rușii de Iulian Ciocan (2015)

Marcel Pulbere, proaspăt absolvent al facultății de filologie din Brașov, se întoarce acasă, la Chișinău, în dezolantul an 1995. Aici îl așteaptă totul și nimic: părinții, care au îmbătrânit peste noapte și care au nevoie de ajutorul băiatului; Blina, un prieten ce-i sugerează să plece din nou; orașul, plin de oameni, dar lipsit de oportunități și visul tânărului de a publica un roman, vis ce-l va duce pe căi necunoscute.
Nicanor Turturică este un profesor de limba latină ce predă la o universitate din Chișinău. La frumoasa vârstă de 60 de ani, Turturică are o amantă, un apartament, un loc de muncă stabil, o profesie ce-i place. Dar totul se schimbă atunci când pe 26 iunie 2020 Transnistria invadează Republica Moldova, iar viața profesorului de latină devine un șir de evenimente nefaste.
Iar dimineața vor veni rușii de Iulian Ciocan este un roman despre care aș putea spune că s-a citit singur. M-a surprins plăcut faptul că pe tot parcursul cărții apăreau locuri și descrieri care-mi sunt familiare. Cartierul în care locuiește Marcel Pulbere este cartierul în care am copilărit, în anii 90, iar descrierea oamenilor, a evenimentelor și a situațiilor ce tot apar este fidelă amintirilor pe care le am din copilărie legate de Chișinău.
Deși acțiunea este pe alocuri fragmentată, este ușor de urmărit, datorită a două fire narative principale, fiecare fiind conturat de portretele oamenilor ce participă în acțiune. O secretară superbă, amanta unui șef anost; o bufetieră ce și-a ratat tinerețea și încearcă să o reînvie; o tânără d la țară, care speră la bărbatul potrivit; un pensionar ce nu se dezlipește de sticlă. Toți acești oameni, care au o poveste mică de zis, ca apoi să dispară, îmi sunt cunoscuți. Poate nu atât de detaliat, dar știu cu siguranță că am trecut cândva pe stradă pe lângă ei, în Chișinăul de ieri și de azi.
Iar dimineața vor veni rușii este un roman-amintire, unde ficțiunea se îmbină frumos cu realitatea, iar simțul umorului pe care-l are naratorul, atunci când îmbracă vocea personajelor, este irezistibil. M-am amuzat și întristat deopotrivă urmărind viața unor personaje; mi-am amintit anumite evenimente sau locuri din copilărie; am rămas pe gânduri când am ajuns la final, unul de tipul „Străinului” lui Albert Camus.
Romanul lui Iulian Ciocan este o imagine fidelă a Basarabiei de ieri și de azi, a regimului politic, a vieții și a visurilor oamenilor de rând, ce par a fi mereu aceleași, mereu imposibil de îndeplinit. Iar dimineața vor veni rușii se citește repde, dând impresia unui roman ușor, însă fiecare capitol te pune pe gânduri.
Acestea fiind spuse, vreau să vă anunț că volumul de față urmează să fie ascuns undeva în Iași, cu ocazia FILIT. Vă invit la #bookhuntFILIT, iar cel/cea care gâsește acest volum, poate veni cu el la festival, unde va avea ocazia să îl cunoască pe autor și să primească un autograf. Vă spun zilele acestea mai multe despre FILIT în sine, până atunci, haideți pe Facebook și/sau Instagram ca să aflați indiciile, iar dacă sunteți curioși de ce cărți mai pot fi găsite în cadrul bookhuntului, vă las linkul cu lista bloggerilor ce participă la acest eveniment.

joi, 20 septembrie 2018

Recenzie literară: În spatele blocului de Mara Wagner (2017)

Copilăria mea s-a desfășurat, parțial, printre blocurile gri, construite înainte de a mă naște. Acțiunea din roman are loc în anii 80, iar evenimentele se întâmplă undeva în cartier, printre blocuri, locul preferat - și poate singurul - pentru copiii de atunci unde-și petreceau timpul liber. Romanul Marei Wagner a fost lecturat cu cel mai mare drag, lăsându-mi o melancolie în suflet odată cu terminarea ultimei pagini. Ați citit acest roman? Vă tentează subiectul?

joi, 13 septembrie 2018

Recenzie literară: Trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins (2008-2010)

Trilogia The Hunger Games/ Jocurile foamei se numără printre primele cărți ce m-au inițiat în genul Young Adult, deși foarte mult timp am fost reticentă în ceea ce privește cărțile pentru adolescenți. Povestea lui Katniss Everdeen, universul în care aceasta trăiește și evenimentele care au loc sunt interesante, pe alocuri tragice, dar cu o urmă de speranță pentru un viitor mai bun. Vizionare plăcută!

marți, 11 septembrie 2018

Drumul spre minimalism: Rezultate finale pentru anul acesta + planuri pentru viitor

Prima dată am vorbit despre proiectul Drumul spre minimalism anul trecut, pe 5 septembrie. Mi-am propus să derulez acest drum timp de un an, notându-mi reușitele și nereușitele pe blog. Acum, odată cu trecerea celor 52 de săptămâni, rezultatele sunt diferite de așteptările mele. Note to self: să nu mai am așteptări, mai ales din partea propriei persoane. Dacă sunteți nou/ă- pe blog și vreți să-mi urmăriți documentarea timp de un an al acestui proiect, găsiți toate articolele în această categorie.
 Cele mai importante idei pe care mi-am propus să le pun în aplicare au fost:
- să-mi fac ordine în haine, astfel încât să fiu mulțumită de articolele pe care le am, să le port, să le pot combina între ele în cât mai multe ținute;
- să încep să consum cât mai responsabil produsele cosmetice - să termin ce am început, să încep să cumpăr doar produse ce nu sunt testate pe animale;
- să nu mai cumpăr cărți/să am munți de volume ce stau în casă (#citescceam);
- să îmi organizez cât mai bine timpul;
- să fiu mai responsabilă în ceea ce privește finanțele.
Am reușit? Pe alocuri da, pe alocuri nu.
- am cumpărat haine; ce-i drept, articole versatile, pe care le port cu mare drag. Încă mai am două genți pline cu haine pe care nu le-am donat încă (pentru că sunt o leneșă, dar ar cam trebui să fac și pasul acesta);
- numărul de produse cosmetice cumva a rămas la fel - deși mă axez pe a termina produse ce nu-mi plac în mod special sau care sunt vechi. Totuși, acum conștientizez cât timp îmi ia să termin ceva, deci sunt mult mai atentă atunci când cumpăr ceva nou;
- la capitolul cărți mă pot „lăuda” cu 16 volume necitite, dintre care 2 începute și 2 cel mai probabil care nu vor fi citite (fac parte dintr-o trilogie și primul volum nu mă încântă atât de mult încât să vreau să o continui). O perioadă am scăpat de cărți prin intermediul #carteacălătoare (puteți urmări hastagul pe contul meu de Instagram), dar mă gândesc de azi înainte fie să vând volumele citite - dacă arată bine, fie să le donez;
- cel mai greu îmi este cu organizarea timpului - deși am un planner, unele zile decurg ceva mai haotic decât mi-aș dori. Dar lucrez la acest aspect;
-nu în ultimul rând, finanțele. Simt că sunt mai responsabilă cu banii și mai atentă atunci când vine vorba de a cumpăra ceva.
Cam acestea sunt reușitele mele în anul meu de minimalism. Voi continua să descopăr noi orizonturi, idei pe care să le pun în aplicare, să scap de obiectele pe care nu le folosesc și care îmi ocupă spațiu. Cu acest articol, cel mai probabil, se încheie Drumul spre minimalism pe blog - nu pun mâna în foc, dar așa presimt. Ne vedem pe Instagram pentru eventualele updateuri :)

vineri, 7 septembrie 2018

Recenzie literară: Zuleiha deschide ochii de Guzel Yakhina (2015)

Zuleiha deschide ochii este povestea unei națiuni, într-o perioadă tulbure, văzută prin ochii lui Zuleiha, o tânără ce este ruptă din sânul unei familii prea puțin iubitoare și aruncată în iureșul istoriei. Foamea, frica, o nouă viață, dar și iubirea, fericirea și dăruirea de sine - toate aceste elemente se îmbină frumos într-o poveste cât se poate de complexă.

joi, 30 august 2018

Recenzie literară: Vulpea albastră de Sjón(2003)

Vulpea albastră face parte din categoria cărților magice. Atât subiectul - „vânarea” Vulpii Albastre și rememorarea trecutului - cât și atmosfera din roman - o poveste de iarnă în inima unor munți înzăpeziți, departe de lume - au transformat lectura acestei cărți într-o călătorie palpitantă. Mai multe detalii în filmulețul de mai jos:

joi, 23 august 2018

Recenzie literară: Poveste de iubire de Erich Segal (1970)

Ce este iubirea și în câte forme poate să apară? Pentru Oliver Barrett al IV-lea, un chip puțin cunoscut îi schimbă viața într-o clipă. Cine este misterioasa Jenny Cavilleri? Recenzia completă o găsiți mai jos:

joi, 16 august 2018

Recenzie literară: Oscar și Tanti Roz de E. E. Schmidt (2002)

Oscar are 10 ani și e bolnav de cancer. Știe că urmează să dispară în curând, dar acest lucru nu-l întristează. Sunt alte evenimente ce se întâmplă în jur ce-l pun pe gânduri, iar apariția lui Tanti Roz este mai mult decât bine-venită.
Romanul lui E. E. Schmidt tratează un subiect sensibil, dar care este prezentat într-un mod aparte. Vă invit să urmăriți videoclipul și să-mi spuneți ce părere aveți despre acest roman - dacă l-ați citit - și dacă nu, vă tentează?

marți, 14 august 2018

Recenzie literară: Hendrik de Mol și Planeta de Jad de K. J. Mecklenfeld (2016)

Orson este un urs aflat într-o navă spațială. Nu are pe nimeni în preajmă, așa că străbate Universul Cunoscut în liniște, până când o jucărie din lemn ciudată, Calavera, nu dă buzna pe navă și nu fură o sferă. Una de Jad.
După ce se reîntoarce pe Pământ, după o aventură pe cinste, Hendrik de Mol pare a fi un băiat obișnuit, care s-a tratat de agorafobie. Pierderea bunicului Martinus este o lovitură grea, dar băiatul o are pe mama sa alături și din nefericire, pe unchiul Severin. Și o altă problemă: Floris, bătăușul de la școală, ce are grijă ca zilele lui Hendrik să fie pline de frică. Berend, cândva jucăria lui preferată, acum este neglijat, datorită faptului că băiatului îi este rușine să mai poarte un urs verde cu el. Relația cu Hildegard este și ea tensionată, din motive pe care niciunul nu le poate explica.
Totul se schimbă în ziua în care dispare mama. Hendrik este sigur că Severin are ceva de spus în această privință, dar apoi mai intervine ceva: apare Calavera, care nu a renunțat niciodată la planurile sale mărețe. Puf! Și toți oamenii de lângă Calavera - Severin, Hendrik, Hildegard și Floris sunt transformați în plușuri, iar Orson, care a venit să-i avertizeze despre pericol, descoperă puzzle-ul din camera lui Hendrik - o planetă de jad dăruită de bunicul Martinus, aproape identică cu cea furată de lemnos.
Hendrik de Mol și Planeta de Jad este o poveste despre prietenie, curaj, înțelegere, frică, camaraderie, nebunie, speranță. Mi-a plăcut mai mult decât primul volum, atât datorită personajelor - unele cunoscute, altele mai puțin - dar și a acțiunii. Planeta de Jad, o enigmă care aparent nu valorează nimic, reprezintă țelul antagonistului - Calavera, care și-a scuns sufletul într-un copil de piatră și atâta timp cât acesta nu este expus, nimic nu-l poate opri pe lemnos din calea sa, care de data aceasta, duce spre puterea ascunsă în planetă.
Felul în care este dezvoltată relația lui Hendrik cu Floris, cei doi făcând schimb de putere după ce sunt transformați în plușuri, este reușit și bine reprezentat, mi-a plăcut mult cum a evoluat aceasta. Floris este un copil ce profită de neputința celora mai slabi decât el, recurge la violență de fiecare dată când vrea să obțină ceva, dar în spatele comportamentului său se ascund multe lucruri...
Aventurile de pe Planeta de Jad, dar și reîntoarcerea pe Planeta de Aur și vizitarea Planetei Monștrilor, străbaterea Universului Cunoscut și regăsirea prietenilor demult pierduți, dar și a speranței, forța care există atunci când toate celelalte dispar, au făcut din această carte o lectură palpitantă, pe care am savurat-o din plin în aceste zile călduroase de august.
Deși este trecută ca fiind o carte pentru copii, eu o recomand tututror - pentru că în spatele fiecărei jucării se ascunde un copil, iar umbra acestuia, cu siguranță, este încă prezentă în adultul de azi și de mâine.