vineri, 3 decembrie 2021

Recenzie literară: Zaraza de Andrei Ruse (2014)

Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul reușește să confere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. De altfel, părțile mele preferate din narațiune au fost scenele și dialogurile între cei trei prieteni. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină.

Recomand volumul dacă vă pasionează atmosfera Micului Paris în perioada interbelică și dacă vreți să aflați mai multe despre perioada de glorie a tangoului și a romanțelor, glorie adusă de vocea lui Cristian Vasile.

luni, 29 noiembrie 2021

Bilanț literar: Noiembrie 2021

 Salutare, cititorule!


Noiembrie, această lună plină de ploi și de gri, acoperită de ceață și născătoare de brumă, a fost una interesantă, din punct de vedere al lecturilor.

Proiectul Barnabus de frații Fan a fost un volum destinat cititorilor mici, dar pe care l-am apreciat mult. Se citește într-o zi, ilustrațiile sunt pur și simplu fermecătoare, iar povestea - acceptarea sinelui și dorința de a trăi, împăcat și „defect” într-o lume „normală” - mi-a ajuns la suflet.


The Takeover de T. L. Swan este al doilea volum dintr-o serie, dar poate fi citită individual. E un romance drăguț, care urmărește o văduvă cu trei copii, care încearcă să țină pe linia de plutire afacerea pe care a început-o soțul defunct. Totuși, lucrurile nu merg foarte bine și o companie mai mare îi propune să le vândă afacerea. Cel care îi face propunerea este un bărbat irezistibil - chipeș, dar crud, un adevărat rechin în afaceri, un om care nu acceptă un refuz. 
Fiind un romance, e evident ce se întâmplă mai departe, mi-a plăcut să urmăresc povestea, dialogurile au fost amuzante, iar ideea de văduvă cu copii (adolescenți) și relația acestei femei cu un bărbat nou, după soțul ei, e mai rar întâlnită în acest gen de literatură. M-am distrat citind cartea și mi-a plăcut de felul în care autoarea ancorează personajele sale în realitatea de zi cu zi.

The Poetry of Pablo Neruda este un volum ce cuprinde toată opera poetului. Mi-au plăcut poeziile dedicate iubirii, singurătății, dar, poate pentru că nu cunosc contextul, cele patriotice nu m-au impresionat. Am decis să abandonez voumul după 10% pentru că simțeam că nu am nici răbdare, nici tragere de inimă să continui.

Lui David, un pasionat de artă, i se propune să scrie un articol despre marele pictor Henry Breasley. Henry, un bărbat aflat în etate, cu un trecut scandalos, se mută în Franța și trăiește departe de societatea engleză, iar atunci când ajunge la reședința pictorului, David descoperă că bătrânul nu este singur. Alături de el, în castel se află și două studente la arte, Diane și Anne, iar relația lor cu Henry este una cât se poate de bizară. Prins într-o lume aparte, apreciind mult de tot arta lui Henry, dar disprețuind bărbatul din fața sa, David se trezește vrăjit de atmosfera castelului, dar și de tânăra Diane.

Turnul de abanos este o nuvelă scrisă într-un stil foarte frumos, liric, autorul punând accent pe mici detalii ce întregesc atât portretele personajelor, cât și mediul în care are loc acțiunea. Dialogurile sunt minunat construite, exteriorizând viziunile cele mai intime ale personajelor, conturându-le pe acestea în cel mai fermecător mod.

David, deși încearcă să fie cât de profesionist posibil, se lasă tras de Henry în discuții mult prea personale, cei doi bărbați discutănd amănunțit curentele artistice ale vremii, viziunea lui Henry despre arta actuală, despre pictorii noi și cei deja consacrați, iar David încearcă să cumuleze toate aceste dialoguri într-un articol care să fie cât mai obiectiv. 

Personajele feminine sunt tipice lui Fowles - misterioase, la început, iar atunci când protagonistul ajunge să le cunoască și chiar să le îndrăgească, acestea scot la iveală și mai multe mistere. Anne și Diane sunt cât se poate de diferite una de cealaltă, însă se completează și relația lor este la fel de interesant de urmărit precum relația lui David cu Henry.

Turnul de abanos este o nuvelă despre artă, societate și nemurire, văzute prin ochii unor oameni care au de-a face cu toate cele trei concepte. Mi-a plăcut mult să regăsesc scriitura lui Fowles și vă recomand nuvela dacă vă pasionează subiectul artei și a picturii în literatură.

Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial. 

Autorul reușește să onfere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină.


Dacă trăiesc de Terri Blackstock încheie trilogia Dacă fug, care mi-a plăcut mult - un thriller plin de suspans, de momente de cumpănă, de situații triste, o serie cu personaje admirabile, care au fost dezvoltate foarte pe gustul meu.

The Casanova de T. L. Swan - un volum ce se axează pe pe povestea lui Elliot, un bărbat pasionat de artă, care cumpără în neștire tablourile unei pictorițe misterioase, pe care nu reușește să o găsească. În schimb, într-o zi o observă pe Kate, angajata pe care nu o suportă, într-o ipostază care-l intrigă. 

Fiind un volum romance, e clar încotro se îndreaptă lucrurile și au avut loc câteva răsturnări de situație, dar s-a pus accentul și pe câteva dileme de ordin etic. Chiar dacă The Takeover mi-a plăcut mai mult, recomand și acest volum dacă vreți să citiți un romance drăguț.

Clovnul de Iulian Ciocan este o carte ușor de parcurs, despre viața din Chișinăul de azi și lupta omului de rând pentru prosperitate.

Volumul II din Faust de Goethe era de câțiva ani buni pe lista mea de lectură și în sfârșit am ajuns la el. Mi-a plăcut mult construcția versului, povestea, personajele și reprezentarea firii umane într-o lumină nu tocmai agreabilă, dar absolut savuroasă. E genul de carte ce te face să te întorci la clasici, pentru că farmecul textelor vechi este unul inconfundabil și nu poate fi imitat.

Cât de aproape sunt ploile reci e genul de carte pentru care e dificil să faci o recenzie. Pe de o parte, e plin de evenimente banale - viața unei bătrâne care stă în pat toată ziua și-și amintește despre tinerețile sale, o dimineață la muncă a unei vânzătoare de la un chioșc sătesc, o zi de vară petrecută la țară de către un adolescent de la oraș. Pe de altă parte, romanul lui Bogdan Coșa respiră melancolie, tristețe, dor și neputință la fiecare pas.

Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță.

În 1968, o crimă odioasă are loc în munții în care s-au ascuns, cândva, cei mai aprigi partizani. Nu există nicio pistă, iar din Brașov este delegat sublocotenentul Ovidiu Dumbravă pentru a se ocupa de caz. Tânărul, plin de avânt și dând dovadă de o perspicacitate mult apreciată de către Securitate, decide să studieze dosarele demult clasate, căutând în cazul Andrei Rogozanu - partizanul pe care autoritățile nu au reușit niciodată să-l prindă - o posibilă pistă în dubla omucidere.

Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu este un roman alert și care te ademenește în acțiunea sa și l-am citit aproape într-o suflare. Mister, politică, personaje bine ancorate într-o realitate pe care am cunoscut-o doar prin intermediul povestirilor și a literaturii, o poveste care implică foarte multe destine și destăinuie nenumărate secrete... ce să spun, mi-a plăcut foarte mult acest roman. A avut toate ingredientele care să mă captiveze, să mă facă curioasă, să mă țină implicată emoțional în acțiune.

Cred că ultima dată când am fost atât de încântată de un roman românesc polițist a fost pe vremea când am citit La miezul nopții va cădea o stea de Theodor Constantin - o carte de care-mi pare foarte rău că nu este mult mai cunoscută publicului autohton.


Casa de sare și amărăciuni este un roman sumbru, plin de mistere, de momente de cumpănă, relatând povestea unei fete pe care nu o ascultă nimeni atunci când aceasta observă că lucruri necurate se întâmplă în jur. Annaleigh, deși nu este o protagonistă tocmai sigură pe ea și cu spirit de inițiativă, e construită într-un mod realist, mi-au plăcut momentele ei de indecizii și felul în care încearcă să-și protejeze surorile. 
Erin A. Craig reușește să creeze o poveste întunecată, cu o multitudine de mistere ce pândesc următoarea victimă, mituri și legende despre zeitățile din lumea lui Annaleigh, momente de tensiune foarte bine dozate. Mi-a plăcut să citesc cartea și să încerc să descopăr ce s-a întâmplat, de fapt, cu surorile lui Annaleigh, dar și ce forțe se implică în viața surorilor, care sunt motivele acestora.

Moștenirea de Adrienne Young urmărește aventurile lui Fable și introduce cititorul în secretele lumii pe care în primul volum o vedem de la bordul navei Marigold. În Moștenirea, Fable se trezește pe un teren deloc cunoscut - Bastian, orașul în care domnește puterea și faima, prinsă în jocul lui Holland, dornică să scape, dar atrasă de secretele ce i se dezvăluie, secretele despre părinții ei, dar și despre oamenii pe care-i iubește.

Autoarea creează o acțiune alertă, cu multe întorsături de situație, iar cititorul are ocazia să afle mai multe despre viața de pe mare și despre cea de pe uscat, despre rolul pietrelor prețioase, despre comerț și despre influența anumitor oameni asupra regulilor lumii.


Prea mulți zei pentru un deșert, roman semnat de Doina Roman, a stat aproape un an în biblioteca mea. Atunci când am ajuns la el - și voiam foarte mult să-l lecturez, pentru că am auzit numai lucruri bune despre acesta - m-a dezamăgit. Stilul narațiunii nu s-a pliat deloc pe gusturile mele și nu am reușit să fiu atentă la poveste. Păcat. Am abandonat lectura.

A Short History of Nearly Everything de Bill Bryson - tradusă la noi ca Despre toate, pe scurt - a fost una dintre cele mai bune cărți de non-ficțiune citite anul ăsta. E o carte perfectă pentru cei care vor să afle despre lumea din jur, începând cu descoperirea metalelor prețioase, dezbaterile privind originea omului sau conflictele care au apărut între tot felul de oameni de știință de-a lungul anilor, până la construcția unei celule și ideile pe care le promovau învățații din alte secole. Volumul este scris într-o formă accesibilă publicului general și recunosc că am fost foarte încântată să urmăresc firul narativ țesut cu atâta măiestrie de către autor. Cartea nu este deloc greoaie, deși dezbate subiecte nu tocmai simple, aș recomanda-o oricui. 

Greierele și furnica, Corbul și vulpea, Cocoșul și vulpoiul, Iepurele și broasca-țestoasă, Lupul prefăcut păstor - repovestite de Alexandre Jardin și ilustrate de Fred Multier sunt niște cărțulii tare simpatice. Autorul repovestește fabulele lui La Fontaine într-un mod atractiv pentru copii, iar ilustrațiile și surprizele de la fiecare pagină (mini joculețe pentru copii, gen găsește trei diferențe sau ce animal lipsește) fac din aceste cărți un cadou perfect pentru micul cititor.


Un alt volum abandonat luna aceasta a fost The Legacy de Elle Kennedy - o serie de povestiri despre ce se întâmplă în viața personajelor din seria Off Campus la câțiva ani după încheierea acțiunii. Mi-aș fi dorit să regăsesc aceleași personaje pline de idei, de frici, de cuvinte usturătoare sau jucăușe, dar, în schimb, m-am împiedicat de niște personaje care doar purtau numele, nu și trăsăturile de caracter pe care le-am întâlnit în seria Off Campus. Cam pe la un 25% din lectură, după momente de cumpănă, am decis să nu mai încerc să găsesc în poveștile pline de dramatism (deseori exaagerat) personajele pe care le-am îndrăgit atât de mult. Nu a fost pentru mine această „reuniune” a protagoniștilor din Off Campus.

Foxcraft. Magul de Inbali Iserles  este un volum alert, unde Isla e forțată să se maturizeze și unde aflăm despre neamul lupilor - cum e organizată haita lor, ce zei venerează, cum privesc ei energiile universului și cum se supun acestora.

Inbali Iserles face o treabă minunată reintroducând cititorul în acțiune. Deși a trecut destul timp de când am citit cel de-al doilea volum, mi-a fost ușor să mă întorc în lumea din Foxcraft și să reîntâlnesc personajele deja îndrăgite. Vă recomand cu cea mai mare căldură întreaga serie - începe cu Foxcraft. Vulpile malefice, continuă cu Foxcraft. Bătrânii și se termină cu acest volum.


Am încheiat luna cu Casa din Marea Azurie de TJ Klune, o carte superbă, de cinci stele, despre cum viziunea omului se poate schimba odată ce acesta iese din bula sa. Voi vorbi mai multe în recenzia ce urmează să apară pe canalul meu de YouTube.

Am avut o ultimă lună de toamnă productivă, cu suficiente lecturi frumoase, câteva abandonate și cu multe planuri și idei pentru decembrie.

Ce lectură v-a plăcut cel mai mult în noiembrie?

joi, 25 noiembrie 2021

Recenzie literară: Dacă trăiesc (Dacă fug, #3) de Terri Blackstock (2018)

Dacă trăiesc este ultimul volum din seria Dacă fug și a fost cel mai dinamic dintre toate trei. Acțiunea începe în forță de la primele pagini și toată cartea a fost o luptă contra timp. A lui Casey, pentru a se ascunde și pe urmă pentru a demonstra că nu ea este răufăcătoarea. A lui Dylan, pentru a o ajuta pe femeia care i-a demonstrat cât de prețuită este viața și că el, Dylan, poate spera la un viitor. A lui Keegan, care simte cum o fugară aparent inofensivă riscă să-i strice toate planurile.

Au fost multe momente de tensiune, de rezoluții neașteptate, dar și de pasaje destinate providenței, care pe mine m-au cam scos din atmosfera lecturii - un aspect pe care l-au avut toate cărțile din trilogie. Deznodământul este unul la care mă așteptam și mi-a plăcut modul în care Terri Blackstock a încheiat povestea.

marți, 23 noiembrie 2021

Recenzie literară: Un blestem sumbru și nimicitor (Distrugătorii de blesteme, #1) de Brigid Kemmerer (2019)

 Harper, o adolescentă diagnosticată cu paralizie cerebrală, nu are cea mai grozavă viață. Tatăl a făcut o groază de datorii și a fugit, lăsând familia să se descurce cu cămătarii ce sunt pe urmele lui, fratele încearcă să o protejeze, mama este în faza terminală de cancer. Deși viața ei nu e tocmai o poveste, Harper se descurcă și speră la ceva mai bun, până în clipa în care se implică într-un incident și se trezește într-o lume paralelă, unde într-un castel somptuos, dar gol, prințul regatului, Rhen, o anunță că ei doi au ceva de împărțit. Sătulă de modul în care este privită de cei din jur și tratată ca un copil, Harper decide să își ia viața în propriile mâni, însă locul în care a nimerit are propriile reguli.

A Curse so Dark and Lonely este un YA fantasy ce repovestește Frumoasa și Bestia, într-o formă ceva mai diferită. Aici, frumoasa, Harper, care nu se consideră deloc așa, se adeverește a fi o persoană puternică, contrar handicapului său, o persoană ce luptă chiar și atunci când cauza este demult pierdută. Bestia, Rhen, e un prinț arogant și egoist, dar care ascunde în spatele măștii sale o multitudine de traume, traume ce nu-l privesc personal doar pe el, ci și tot poporul asupra căruia domnește.

Brigid Kemmerer creează niște personaje pe care le urmărești cu atenție, iar dinamica într ele este bine prezentată. Pe lângă cei doi, în lista protagoniștilor intră și singurul om ce-i este aproape lui Rhen, Gray, comandantul oștilor - un personaj foarte disciplinat, cu moravuri clare, dedicat cauzei sale până la autodistrugere, dacă trebuie. 

A Curse so Dark and Lonely este primul volum din trilogie, dar poate fi citit și ca un roman de sine stătător. Povestea este bine închegată, lumea în care are loc acțiunea este pictată în cele mai vii culori, situațiile - socială, economică, și politică a regatului - sunt bine amplasate în narațiune, iar relațiile ce se construiesc între persoanje sunt interesante de urmărit.

Totuși, nu voi continua seria. Deși Un blestem sumbru și nimicitor are un final relativ închis, se deschide o poartă pentru o nouă aventură și are loc o dezvăluire care pe mine m-a lăsat rece. 

Recomand volumul - sau seria în întregime, dacă vă tentează premisa celorlalte două cărți - iubitorilor de fantasy, de retellinguri și de personaje puternice.

duminică, 21 noiembrie 2021

Recenzie literară: Pene, cenușă și Elfi (Pene, #2) de M. K. Lynn (2021)

Câteodată nu știa de ce mai deschidea ochii dacă de fiecare dată când o făcea realitatea îi zdrobea toate speranțele. 

O încurcase rău de tot de data asta.

Se detesta.

După ce Londra este zguduită de evenimentele din Pene, morminte și flori, familia Brown se trezește în fața dezastrului. Nimic nu e bine, frații sunt nevoiți să se ascundă și mai mult ca înainte, iar între supraviețuitori se înalță ziduri pe care niciunul dintre frați nu vrea să-i distrugă. 

În cel de-al doilea roman din serie, acțiunea se axează pe calea pe care o alege fiecare - Fleur, sfâșiată între dragostea pentru familia și cea pentru Ben; Fred, care trece printr-o transformare la care nu se aștepta, întâlnind în calea sa creaturi care-i arată încotro se îndreaptă destinul său; Seth, bărbatul care se luptă atât pentru statutul său, cât și cu proprii săi demoni.

Pene, cenușă și Elfi este un volum plin de suspans și de povești intercalate, expandând universul creat de autoare, arătându-ne cât de vastă e lumea și cât de strânse sunt, de fapt, legăturile între Lumină și Întuneric, Viață și Moarte, Clipă și Atemporalitate.

Mi-a plăcut foarte mult să-l urmăresc pe Fred și relația care se construiește la acesta cu o anumită tânără misterioasă. Povestea lui a fost preferata mea, urmată imediat după de povestea lui Seth, un personaj pe care-l întâlnim și-n primul volum, dar pe care-l cunoaștem de-a binelea abia aici.

Lumea creată de M. K. Lynn e foarte veridică, îți dă impresia că magia chiar există foarte aproape, însă nu o poți atinge, pentru că ești doar un simplu Om :)

Acțiunea e mult mai alertă în acest volum, poveștile mai alambicate, iar personalitățile protagoniștilor devin din ce în ce mai vizibile, evoluția lor este palpabilă, iar lupta în care sunt prinși cu toții îi obligă să aleagă o parte - o decizie niciodată simplă.

Toate nefericirile ce se prăbușeau peste ea îi întinseră nervii la maxim. Îi era frică să facă un pas greșit: să spună ce o deranja, să fie sinceră, să își lase emoțiile afară din cușca în care le ferecase pentru totdeauna. Oare cât de mult putea să scoată din sufletul ei ca să nu fie prinsă?  

Aștept cu nerăbdare următorul volum și vă recomand să citiți seria dacă vă plac volumele fantasy cu Îngeri, Demoni, Gardieni, Vampiri sau Elfi.

joi, 18 noiembrie 2021

Recenzie literară: Clovnul de Iulian Ciocan (2021)

Clovnul de Iulian Ciocan este un roman tragi-comic, ce portretizează societatea moldovenească, toate păturile acesteia, realitățile din Republica Moldova din ziua de azi, însușind cu ușurință personajelor sale trăsături caracteristice omului din mileniul trei.

Romanul lui  Iulian Ciocan este un volum ușor de parcurs, cu mult umor, dar și cu multe situații în care te regăsești sau recunoști un personaj sau altul, realitățile Chișinăului de azi și de ieri. E un volum-frescă a societății basarabene, care duce o luptă continuă pentru a ieși din situația în care se află. 

joi, 11 noiembrie 2021

Recenzie literară: Descătușarea stelelor (Nisipurile din Arawiya, #2) de Hafsah Faizal (2021)

În Descătușarea stelelor, autoarea pune accent atât pe lumea magică, dezvoltând-o și introducând cititorul în conflicte noi, cât și pe construcția relației dintre Nasir și Zafira. În acest volum, cei doi trebuie să decidă ce își doresc, care le sunt limitele și îndatoririle, care sunt lucrurile la care țin cel mai mult.

Acțiunea în roman este una alertă, autoarea introduce personaje noi și le dezvoltă pe cele deja cunoscute. Evenimentele se perindă foarte repede, fără însă a fi bulversante. Deși mi-a plăcut romanul, per total, au fost câteva aspecte care m-au scos din atmosferă. 

Descătușarea stelelor încheie frumos povestea din Pe urmele flăcării, finalul fiind unul exact pe placul meu. Recomand seria cu mare drag cititorilor pasionați de fantasy, de mitologia arabă și de volumele în care se pune accent pe relația romantică dintre protagoniști, fără ca aceasta să eclipseze acțiunea.

joi, 4 noiembrie 2021

Recenzie literară: Pe urmele flăcării (Nisipurile din Arawiya, #1) de Hafsah Faizal (2019)

Cândva, cele cinci regate din Arawiya erau îmbelșugate, iar magia domnea peste tot, pacea și liniștea oamenilor fiind vegheată de către Cele Șase surori Ai Veșniciei. O luptă aprigă s-a dat între acestea și o putere nouă, malefică, iar rezultatul nu a întârziat să influențeze regatele Arawiyei. Magia a dispărut, la fel cum a dispărut și traiul liniștit. A venit vremea întunericului și a foametei și a ținutului Arz, o pădure care înghite, puțin câte puțin, viața.

Pe urmele flăcării este un fantasy despre călătoria unui om spre a salva lumea și lupta altui om pentru a-și depăși condiția. Deși romanul începe extraordinar de lent și în prima treime din carte nu se întâmplă nimic notabil, autoarea recuperează pe parcurs. Mi-a plăcut foarte mult lumea pe care o creează Hafsah Faizal, deși recunosc că mi-a fost un pic greu la început să mă obișnuiesc cu numeroasele cuvinte în arabă strecurate pe ici, pe colo în text. I-au oferit autenticitate și m-au făcut să mă simt într-o altă lume.

luni, 1 noiembrie 2021

Bilanț literar: Octombrie 2021

Salutare, cititorule!

Octombrie și-a luat tălpășița la fel de repede precum a venit - cu griurile sale interminabile, ploile reci, dar și pofta mea de lectură, pe care am satisfăcut-o cu ce am în casă, pardon, în biblioteca mea. 

Cartea pe care am terminat-o la începutul lunii a fost Imago de Liudmila Ulițkaia. Imago este o frescă a societății rusești din perioada 1960-1990, povestea începând în clipa în care trei băieți, colegi de clasă, devin prieteni dintr-un motiv lipsit de însemnătate, iar prietenia lor durează ani și ani, supraviețuind timpurilor. Firul narativ, inițial, se axează pe adolescența și maturizarea acestor băieți, dând impresia că se va axa și pe maturizarea lor și pe viața de adult.

Dar, în schimb, după ce autoarea trece de perioada examenelor de bacalaureat, firul narativ se despică în o multitudine de alte fire, care urmăresc alte nșpe povești. Acest lucru nu m-ar deranja în mod normal, însă în cartea aceasta rețeta în sine e executată într-un mod ce nu mă încântă, personal. De exemplu, acțiunea urmărește un personaj, mama acestuia moare, povestea continuă, iar peste alte cinci capitole (fiecare fiind dedicat unui alt personaj), suntem întorși în timp, când mama personajului nostru e încă la școală, narațiunea urmărind toată viața ei până în clipa în care moare, iar eu, cititorul, știu deja în ce condiții moare și nu pot empatiza cu acest personaj.

Liudmila Ulițkaia descrie foarte frumos vremurile tulburi din acea perioadă, lupta omului pentru libertatea cugetului, tot felul de scheme și combinații pe care le puneau la cale nu doar cei care nu voiau să facă parte din „turmă”, ci și „păstorii” acestor turme. Dar, așa cum fiecare capitol începea cu povestea unui personaj și uneori lăsa cititorul cu ochii în soare, în ceea ce privește anumite aspecte din viața acestui personaj, nu am reușit să mă atașez de niciunul. Istoria celor trei prieteni de școală, urmărită și ea fragmentat, mă făcea să uit unde s-a oprit narațiunea acum n capitole, fiind reluată după ce am citit despre niște personaje prea puțin importante.

Strict pentru mine, a fost o carte mediocră. Cu o poveste închegată în jurul unor evenimente reale, bine descrise și reprezentate, dar cu mult prea multe personaje terțiare. Mi-a lăsat impresia că fiecare început de capitol era, de fapt, începutul unui nou roman din cadrul aceluiași univers.


Du-te cu el de Agnes Ledig a fost o lectură de genul happy read - cu suficiente momente de cumpănă, dar și cu suficiente evenimente fericite.


Folk and Fairytales of Azeroth e un volum foarte frumos realizat - teme, povești subiecte și prezentare. Mi-a plăcut să citesc tot felul de întâmplări din folclorul popoarelor de pe Azeroth - multe dintre ele foarte triste, dar minunate în același timp. Volumul oferă mai multe detalii despre tot felul de personaje din WoW, dar și despre credințele și tradițiile popoarelor ce împânzesc planeta însuflețită, fiind o lectură plăcută pentru cititorii pasionați de joc și pentru cei care vor să facă cunoștință cu lumea fantastică de pe Azeroth.

Iubito, te-am jucat la Poker! de Delia Mitroi ste o carte cu o premisă interesantă - un joc de Poker unde miza principală este o noapte cu frumoasa Clara Pavel, ex fotomodel, în prezent mamă devotată, soție iubitoare și o femeie cu principii. Cel care își pune soața la bătaie este Gabriel Pavel, un împătimit al jocurilor de noroc, iar cel ce stă cu el la masa de Poker estă însuși Tony Salamandra, capul familiei mafioate din București. 

Cea de-a treia persoană ce stă la masă este Soarta, care, zâmbind, oferă celor doi jucători cărți fatidice. Gabriel pierde și e nevoit să respecte înțelegerea, fără a ști ce urmează să se întâmple. De la o masă de joc, mâna pe care o are fiecare jucător pecetluiește nu doar soarta proprie, ci și altor oameni din anturajul celor doi, declanșând o serie de evenimente ce nu întârzie să schimbe mersul vieții pentru foarte multă lume.

Iubito, te-am jucat la Poker! este o carte despre destine, despre ambiții, frivolități, lupte între clanuri de interlopi, dar și despre relațiile interumane, iubiri interzise, goana după doi iepuri, dar și după acceptare, recunoaștere și fericire.

Cele zece mii de uși ale lui January de Alix E. Harrow a fost un fantasy cu o premisă interesantă, dar care m-a dezamăgit pe parcurs. Am avut inclusiv momente când voiam să abandonez lectura. Am vorbit mai multe în recenzia de pe canal.

Pe urmele flăcării de Hafsah Faizal a fost o adevărată aventură - de foarte mult timp nu am mai citit un fantasy care să mă captiveze atât de mult. Ce-i drept, prima treime din carte a fost foarte lentă, dar după ce am trecut de un anumit capitol nu m-am mai putut opri din citit.

Pasărea liră de Cecelia Ahern relatează povestea Laurei, o tânără orfană găsită într-o cabană abandonată din munți. Cei care o găsesc sunt Bo, Solomon și Rachel, o echipă de filmare ce fac un documentar.

Laura este deosebită - imită tot felul de sunete și chiar voci, iar acest dar al ei o transformă în Pasărea Liră, titlul pe care fata îl obține odată ce iese în lume și se înscrie la un concurs de talente.

Povestea țesută de Cecelia Ahern este frumoasă pe alocuri, pe alocuri infantilă, cert este că m-a ținut în priză în anumite momente, iar în altele m-a făcut să-mi dau ochii peste cap. Mi-a plăcut stilul autoarei, modul în care descrie organizarea unui show, lumea din spatele cortinei, ideea de cum tot ceea ce e frumos poate fi transformat într-o afacere. Mi-a plăcut mult de Bo, un personaj cu foarte multe defecte, dar cu picioarele pe pământ și realist.

Nu mi-a plăcut de Laura - e genul de personaj-ciută, care se schimbă pe parcursul romanului, dar schimbarea nu înseamnă creștere, ci modificare a viziunii despre anumite aspecte din viață. Mi-a dat impresia că nu a învățat nimic pe parcursul drumului său și chiar și-a pierdut din farmecul de odinioară.  Un alt personaj foarte antipatic mie este Solomon - un bărbat în toată firea, care se îndrăgostește instant de Laura și cumva uită (a se citi - ignoră) relația pe care o are deja cu o altă femeie, iar atitudinea sa față de această „dilemă” este una de toată jena.

Per total, Pasărea Liră este o lectură ușoară, dinamică, dar pe care nu aș recomanda-o cititorilor ce caută într-un roman o reprezentare de relații sănătoase - amoroase sau nu - în lumea show bizului.

Femei îndrăgostite de D. H. Lawrence e un volum pe care l-am ales pentru că e un clasic și îmi era dor de stilul din romanele clasice. Totuși, mi-a reamintit de ce mă feresc de acest autor. Motivul principal de ce nu îmi place Lawrence este modul în care își construiește personajele. La capitolul descrieri, dialoguri, construcția lumii, stil de a scrie, e foarte plăcut, antrenat. Personajele pe care le creează și pe care încearcă să le pună într-o lumină bună, în schimb...

În Femei îndrăgostite, urmărim două surori, Ursula și Gudrun, într-o Anglie Edwardiană în plină floare. Pe cât de apropiate sunt cele două, pe atât de diferite. Ursula e descrisă ca fiind o femeie rece, dar se adeverește că nu e deloc așa. Gudrun e schițată ca o femeie sensibilă, dar se adeverește a fi un monstru. Ambele sunt întruchipările vanității și a egoismului, sunt pline de sine și, dacă cerul ar avea o limită, nasurile lor ar trece de aceasta.

Romanul explorează teme precum eul feminin, libertatea individuală în cadrul cuplului, diferența între iubire, respect și dependență. Urmărim în paralel cum cele două femei se îndrăgostesc, cum decurg relațiile lor, ce așteptări au de la bărbații de lângă ele. Totul bine până acum, o premisă interesantă pentru perioada în care apare romanul (1920), mai mult ca sigur povestea a creat un scandal (poate nu la fel de răsunător ca Amantul doamnei Chatterley).

Dar, un mare dar, a fost, pentru mine, monologul fiecăreia dintre protagoniste atunci când ajungeau în impas cu relația amoroasă. Dacă Ursula se trezește și ajunge să gândească liber și clar, trecând peste emotivitate și prejudecăți, luând deciziile corecte pentru ea, Gudrun se minte pe ea însăși, dar și pe cei din jur. E exagerat de infantilă într-o lume în care afirmă că ea ține hățurile, iar atitudinea ei față de bărbatul despre care zice că-l iubește este de-a dreptul oribilă. Cred că e una dintre primele femei din literatură despre care pot să afirm că e cu adevărat toxică în relația de cuplu și care nu are pic de respect pentru partener sau pentru oamenii din jur.

Mi-a plăcut să urmăresc acțiunea, dialogurile interminabile despre sensul vieții sau tot felul de subiecte, care se întind pe câteva pagini, au fost savuroase, exact din rețeta unei cărți clasice. Mi-a plăcut de Ursula, într-un final, pentru că a avut o evoluție în spre bine, din punctul meu de vedere. M-a enervat Gudrun, iar finalul a fost oarecum previzibil, și, dacă aș avea puterea asta, aș negocia cu autorul să-i ofere lui Gudrun un alt fel de sfârșit de poveste. Apreciez mult modul în care Lawrence m-a făcut să fierb de fiecare dată când în peisaj apărea Gudrun, dar nu cred că voi mai citi ceva semnat de autor.

Descătușarea stelelor de Hafsah Faizal este al doilea volum din serie și a încheiat armonios povestea. Mi-a plăcut mai puțin decât primul, din cauza modului în care s-a dezvoltat relația dintre Zafira și Nasir - de prea multe ori ambii au ezitat și s-au retras în propria persoană, când ar fi trebuit să spună lucrurilor pe nume. La fel, nu mi-a plăcut faptul că Altair apare ca o copie ștearsă a sa.

Необыкновенные истории из жизни города Колоколамска (traducere liberă - Povești neobișnuite din viața orașului Kolokolamsk) de Ilf și Petrov - un volum de povestiri scurte, cu personaje aiurite, specifice acestor doi autori. M-am bucurat să regăsesc stilul inconfundabil și umorul autorilor. Păcat că volumul nu e tradus în română.

Acestea au fost cărțile lunii octombrie. Ați citit ceva din lecturile mele? Vă tentează vreun titlu?

joi, 28 octombrie 2021

Recenzie literară: Cele zece mii de uși ale lui January de Alix E. Harrow (2019)

Cele zece mii de uși ale lui January este un roman unde acțiunea are loc pe două fronturi. Cititorul urmărește atât aventurile lui January în lumea reală, unde fata descoperă că nu tot ce zboară se și mănâncă, dar și aventurile personajelor din manuscrisul găsit. Firul narativ alternează între cel  două povești, care la un moment dat se întâlnesc.

Mi-a plăcut foarte mult premisa, descrierea universului în care are loc acțiunea - America ce trece dintr-un secol în altul, dar și principiile Ușilor, a acestor elemente magice care leagă lumile între ele. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că prea puțin am putut vedea și explora prin aceste Uși, pentru că acțiunea principală, unde o urmărim pe January, are loc în lumea în care trăim noi, iar din acest punct de vedere, m-am simțit păcălită de către autoare.

joi, 21 octombrie 2021

Recenzie literară: Du-te cu el de Agnes Ledig (2014)

Du-te cu el se axează pe relațiile pe care le construiesc oamenii între ei și cum întâmplarea face ca oamenii cei mai diferiți să se întâlnească și să creeze o legătură. Personajele pe care le creează autoarea sunt autentice, realiste, personaje pe care ai vrea să le iei în brațe, uneori, iar alteori să le spui cum stă treaba, de fapt. Personaje pe care ai putea oricând să le întâlnești pe stradă sub chipul unui trecător oarecare și să nu-ți dai seama ce furtună face ravagii în sufletul acelui om.

Romanul semnat de Agnes Ledig este frumos scris, relatând povestea unor oameni simpli, cu grijile de zi cu zi, cu visele care-i ajută să-și depășească limitele, cu dezamăgirile ce fac parte din drumul spre fericire, dar este și un roman despre experiență, despre sensibilitate, vulnerabilitate și nu în ultimul rând, despre acceptarea sinelui.

vineri, 15 octombrie 2021

Împărăția Ultimului Cerb - Coperta Anului 2021

Prieteni,

Volumul meu, Împărăția ultimului cerb, este înscris în cursa pentru cea mai bună copertă a anului 2021, organizată de Dreamstime, și aș aprecia enorm susținerea voastră!

Puteți vota pentru Cerb aici, până în data de 22 octombrie.

Mulțumesc tare mult <3

joi, 14 octombrie 2021

Recenzie literară: Casa spiritelor de Isabel Allende (1982)

Într-o țară din America latină, într-o perioadă în care colonialismul își vede sfârșitul și începe o nouă epocă, familia del Valle apare în fața cititorului ca una ieșită din comun. Cele două fete din familie, Rosa și Clara, sunt interesante și deosebite în felul său. Rosa este o frumusește desăvârșită, dorită de toți tinerii din familii bune din oraș, care ajunge să se logodească cu Esteban Trueba, un bărbat dintr-o familie nobilă, dar săracă. Fiica mai mică, Clara, este un copil deosebit, cu puteri paranormale, care prezice tot felul de evenimente și e capabilă să comunice cu forțe pe care doar ea le poate invoca.

Romanul semnat de Isabel Allende cuprinde istoria unei familii și a oamenilor care ajung să facă parte din aceasta, să-i devină inamici pe viață sau să fie rude care apar în cele mai cruciale momente. Mi-a plăcut să urmăresc firul narativ și să descopăr generație după generație, să-i văd pe urmașii personajelor pe care le întâlnim la început devenind adulți și părinți la rândul lor. Tumultul vremurilor, curentele la care aderă membrii familiilor, conflictele din inima căminului del Valle, dar și influența forțelor nevăzute și neauzite din casa spiritelor, în care au crescut atâtea generații din clanul del Valle, fac din acest roman o lectură plină de un farmec aparte.

joi, 7 octombrie 2021

Recenzie literară: Dacă mă găsesc (Dacă fug, #2) de Terri Blackstock (2016)

Dacă mă găsesc este al doilea volum din seria Dacă fug și m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu personajele. Cu Casey Cox, tânăra puternică, inteligentă și mult prea empatică față de problemele altora, care încearcă să supraviețuiască și să dispară din fața ochilor unor oameni care o vânează. Cu Dylan, ce luptă cu consecințele accidentului din cauza căruia are sindrom post traumatic, încercând totodată să o ajute pe Casey, într-un mod cât mai subtil. 

Dacă mă găsesc este un thriller alert, cu multe întorsături de situație, cu personaje credibile și ușor de îubit, singurul lucru care mă scotea periodic din atmosferă a fost divinitatea și cum discuțiile despre aceasta apăreau în cele mai bizare momente.

vineri, 1 octombrie 2021

Bilanț literar: Septembrie 2021

Bine ai venit, toamnă!

În septembrie am citit ce am simțit că vreau să citesc - fără liste, fără categorii, fără orice altceva decât ce mi-a spus inima.

Am terminat de citit volumul Valuri de Arina Delcea - o poveste despre două destine, două familii, dificultățile din viața de zi cu zi și nu în ultimul rând, despre vise.

Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller a fost un fantasy drăguț, m-am apucat de el pentru că e un stand alone și nu aveam chef să mă înham la o serie. Mi-a plăcut, dar nu mi s-a părut a fi o poveste ieșită din comun și au fost câteva elemente care m-au făcut să-mi dau ochii peste cap.

Curiozități bizantine de Anthony Kalldelis e un alt volum pe care-l aveam început de foarte mult timp. Titlul vorbește de la sine - e o carte cu tot felul de curiozități legate de Imperiul Bizantin - cum erau tratate animalele, ce credeau bizantinii despre diavol, ce ritualuri erau la modă sau ce mai citeau nobilii acelor vremuri. Un volum informativ și care m-a ajutat să ies dintr-un reading slump ce mă păștea.

8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu e un alt volum pe care mi l-am dorit de când a apărut și pe care l-am luat de la un târg de carte. Melancolic, cu ilustrații simpatice, mi-a amintit de anii copilăriei.

Am terminat și WoW Chronicle Volume 3 - o sinteză bună a lore-ului WoW, deși știam în mare toată povestea, mi-a plăcut să o mai ascult încă odată.

Am rămas tot în sfera WoW și am citit The Grimoire of the Shadowlands de Steve Danuser și Sean Copeland - am vânat cartea asta de luni bune și mă bucur că a devenit disponibilă la noi. Relatează povestea Azeroth-ului și a creaturilor care vin de acolo prin ochii Brokerilor, a unor creaturi ce au parcurs universul văzut și nevăzut în lung și-n lat. E o carte plină de ilustrații și cu siguranță mă voi mai întoarce la ea, să o răsfoiesc.

Al cincilea fluture de Uroș Petrovici e un volum drăguț, cu elemente de horror, despre un copil orfan care-și înfruntă singur destinul. Am iubit această premisă atunci când eram mică și mi-a plăcut să descopăr o carte unde aceasta primează.

Casa spiritelor de Isabel Allende e un roman frescă, o saga a unei familii ce cuprinde peste trei generații. Cu siguranță voi vorbi despre volum pe canal în viitorul apropiat.

Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery a fost o re-citire, după zece ani, a cărții mele preferate din toate timpurile. Încă-și mai păstrează titlul.

Dacă mă găsesc de Terri Blackstock este al doilea volum din seria Dacă fug și mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu personajele, deși pasajele despre zeitate, divinitate și „Dumnezeu are un plan pentru tine” mă scoteau periodic din atmosferă.

Acestea sunt lecturile lui septembrie și abia aștept să văd ce cărți minunate voi lectura în octombrie.

Să aveți o toamnă de aur, plină de povești pe placul vostru!

joi, 30 septembrie 2021

Recenzie literară: Al cincilea fluture de Uroș Petrovici (2008)

Al cincilea fluture este un roman alert, cu o poveste interesantă, cu elemente de horror. Aleksa, un băiat de doisprezece ani, e nevoit să se maturizeze forțat și să ia niște decizii foarte grele, în timp ce pe urmele lui se află Iovița Lupul, un adult ce deține puterea și motivele căruia rămân a fi un mister.

Romanul semnat de Uros Petrovici este antrenant, mi-a plăcut ritmul alert și multitudinea de acțiune din carte, dar și felul inedit al naratorului de a crea un portret personajelor sale, primare sau secundare, suficient de bine conturat, încât să-ți dai seama ce fel de om este cel ce se află în preajma lui Aleksa.

joi, 23 septembrie 2021

Recenzie literară: 8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu (2016)

Protagonista își relatează copilăria prin intermediul unor întâmplări - eclipsa de lună văzută de pe bloc, sau prietenia cu un băiat care a apărut la televizor, sau dorința de a avea o păpușă Barbie în perioada în care acestea nu se găseau în magazinele universale din România.

8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu este o carte plină de o dulce melancolie după copilărie, jocurile din curtea blocului, hârjoneala cu colegii de clasă, poveștile absurde în care era suficient să crezi pentru a-ți imagina un univers nou. E foarte ușor să te regăsești în amintirile Adinei, în universul care părea imens, acolo unde un cartier era cât o țară și ascundea nenumărate povești care abia așteptau să fie descoperite.

joi, 16 septembrie 2021

Recenzie literară: Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller (2020)

Umbrele care ne despart este o carte ușor de parcurs, unde acțiunea are loc preponderent la curtea regală. Romanul abundă în dialoguri și e foarte ușor să-ți imaginezi fiecare personaj, fie că e primar sau secundar, iar autoarea le oferă trăsături definitorii. Mi-a plăcut faptul cum sunt introduse personajele secundare și terțiare, astfel încât romanul nu-ți dă impresia că în acțiune participă doar două persoane, iar societatea din lumea creată de autoare e pestriță și bine închegată.

Per total, Umbrele care ne despart este un fantasy ușor de citit, unde accentul se pune pe gândurile protagonistei și pe planul ei, mai puțin pe construcția lumii sau a magiei. Dacă vreți să lecturați un fantasy scurt, fără prea multe detalii legate de universul în care are loc acțiunea, vă recomand acest volum.

joi, 9 septembrie 2021

Recenzi literară: Valuri de Arina Delcea (2020)

Nu ne săturasem unul de altul, ci de conversații ușoare. Eram uniți de palme, de urmele de pași pe care le făceam în nisipul ud și de tăcere.

Până la urmă nu asta e fericirea? O sumă de clipe în care te simți împlinit. Ce rămâne după ele? O adunătură de momente de gol, de abis. Ai noroc dacă printre ele își fac loc și mici bucurii. 

Iubirea e discretă, e acasă. Nu e vedetă pe scenă, care își suge seva din aplauze. 

Există ceva măreț în durere. Intensitatea sentimentelor, avalanșa de trăiri, multitudinea lor și îngrămădeala lor contradictorie, teama de a fi la marginea prăpastiei sau poate deja în ea, frica de un viitor diferit și neprevăzut, tristețe simplă, dezamăgire pură, regret. Toatea creează un mix profund uman. Poate durerea este dovada palpabilă a umanității noastre, este umanul la superlativ. Iar din sentimente de o asemenea intensitate se pot naște minuni. 

joi, 2 septembrie 2021

Bilanț literar: August 2021

 

Salutare!

Cred că august a fost cea mai slabă lună din punct de vedere cantitativ în acest an, iar palmaresul de cărți pe care le-am citit a fost unul foarte omogen, drept urmare, simt că am obosit și că vreau să citesc ceva ușor în următoarea perioadă. În august mi-am propus să citesc exclusiv autori români contemporani, așa că am pus pe hold tot ce aveam început și am purces la citit.

Am început luna cu Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată de Dan Coman. Mi-a amintit mult de Vulpea albastră de Sjon, ca temă, construcție a poveștii, atmosferă.

Am continuat cu Uneori vine toamna de Cătălin Marin, un roman cu puternice elemente de realism magic și cu ceva momente comice, dar cu o poveste cât se poate de tristă.


Jurnalul unui căpcăun român de Liviu Drugă a fost o lectură plină de comic, absurd și cotidian, iar vocea narativă s-a adeverit a fi una care te prinde în mrejile sale.


Am încheiat luna cu Cenușă rece de Mihaela Perciun, o lectură dureroasă prin subiectul pe care-l abordează romanul - destinul omului de rând.
Acestea au fost cărțile lui august, voi ce ați citit în ultima lună de vară?

Recenzie literară: Cenușă rece de Mihaela Perciun (2017)

Ce faci când înțelegi că-i prea târziu? Niciodată nu-i prea târziu, odată ce-ai înțeles că prea târziu. Întotdeauna mai este loc de o speranță, de o revanșă tardivă.

Tăceau suspect. 

Tăcerile profunde deseori dezvăluie cugetele.

Ei doreau să le audă. Și tăceau.

joi, 26 august 2021

Recenzie literară: Jurnalul unui căpcăun român de Liviu Drugă (2020)

 Unu Căpcăunu, un individ ce-și împarte ziua între munca de birou și scriitură, se înțelege de minune cu vecinii săi de bloc. Deși este căpcăun și nația sa nu este privită cu ochi buni de oameni, Unu este o excepție și cei din jur tind să-și petreacă timpul în preajma acestuia. Pornind de la dorința de a-și împărtăși impresiile despre viața de zi cu zi, uneori înrerupte de gândurile despre iubita sa dispărută, Unu decide să țină un jurnal.

Autorul creează niște povești formidabil de absurde și de pline de farmec, iar personajele pe care le creionează fac cititorul să își pună o multitudine de întrebări legate de esența acestora. Recomand cu mare drag acest volum dacă vreți să plonjați într-o lume a necunoscutului și a prozei aberantastice, așa cum o descrie însuși Căpcăunul Unu.

joi, 19 august 2021

Recenzie literară: Uneori vine toamna de Cătălin Marin (2018)

Uneori vine toamna de Cătălin Marin te poartă printr-o poveste întortocheată, plină de evenimente ieșite din comun, dar care totuși au loc în lumea reală. Fiecare dintre cele trei personaje principale trăiește câte o întâmplare bizară, care se tot repetă, iar romanul capătă aspectul de povestire în ramă. 

Cartea e scrisă într-un fel aparte, cu o multitudine de imagini vizuale și auditive, cu un ritm alert, care te ține în suspans și te face să te întrebi, la fiecare pas, în ce situați năstrușnică sau depresivă va nimeri personajul în continuare. Uneori vine toamna este o lectură deosebită datorită descrierilor, firului narativ și dialogului, ce diferențiază foarte bine personajele între ele.

luni, 16 august 2021

Bilanț literar: Iulie 2021

 Salutare, cititori!

Iulie a fost o lună destul de prolifică pentru mine, am citit multe cărți „ușoare”, de vară chiar, am lecturat cărți pentru copii ce m-au făcut să mă întorc în acea perioadă și am terminat și câteva volume pe care le aveam începute de ceva timp.

Dante, Divina comedie povestită pentru copii de Corina Anton e un volum ce mi-a reamintit de perioada în care am citit această operă, în viaranta cărților de la BPT, cu foarte multe notițe de subsol. Divina comedie de Dante Alighieri e o carte sueprbă și mă bucur că a fost tradusă și reinterpretată pentru tânărul cititor.

Am citit un volum tare simpatic, O călătorie în timp la oamenii de Neanderthal de Iulian Comănescu. E un volum pentru copii și e bine scris și ilustrat, iar modul în care un personaj explică subiecte complicate altor personaje e fascinant de urmărit.

Swimmy de Leo Lionni e un alt volum drăguț, despre un peștișor care vrea să schimbe lumea. Mi-au plăcut mult ilustrațiile și mesajul, e o carte potrivită pentru micul cititor, pentru că ai ce să-ți imaginezi cât răsfoiești cartea.


Neon Gods de Katee Robert e primul volum din seria Dark Olympus, un Dark Romance. Premisa - Persefona, fiica lui Demeter, refuză să se căsătoarească cu Zeus și fuge peste râul Styx, unde nimerește în împărăția lui Hades, despre care se spune că a dispărut demult. Mi-a plăcut premisa și faptul că evenimentele au loc în zilele noastre, puterea „zeilor” fiind, de fapt, puterea socială, politică și economică.

Just Write de James Scott Bell e un volum potrivit pentru cei care au terminat un manuscris și sunt la etapa de corectură. Explică foarte bine elementele ce țin de structură, de temă sau execuție și mi-am notat multe lucruri interesante și utile pentru viitor.

Cerberus de Marius Albert Neguț e genul de carte ce te lovește în moalele capului cu subiectul pe care-l abordează, în contextul societății noastre. Tare dificil de digerat au fost unele pasaje.

Am terminat volumul din universul WoW, War Crimes de Christie Golden. Acesta urmărește procesul de judecată a lui Garrosh Hellscream - un lider desăvârșit pentru unii, un criminal atroce pentru alții. Mi-a plăcut pentru că mereu apărea câte ceva ce schimba cursul acțiunii, iar zilele procesului, sala de judecată, părerile împărțite i-au oferit un aer aparte.

Cazul doamnei stângace de Nancy Springer este volumul doi din seria Enigmele Enolei Holmes și m-am distrat citind despre aventurile fetei. Enola e o adolescentă foarte ușor de îndrăgit și-i admir curajul și inteligența.


Tușa Mame de Patrick Dennis e o carte ce m-a făcut să chicotesc la fiecare pas. Mătușa naratorului e un specimen aparte, felul în care trece prin viață e unul original, iar evenimentele ce-i marchează viața sunt de-a dreptul ilare.

Fără limite de Laura Stanciu e un roman polițist savuros, cu și despre criminalitatea din România de după război, cu un comisar feroce și drept și o femeie ce încearcă să schimbe istoria.

Am și o abandonată - The Rainmaker de John Grisham. M-a plictisti de la primele pagini și nu am vrut să continui să mă forțez.

Așa arată iulie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

joi, 12 august 2021

Recenzie literară: Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată de Dan Coman (2019)

Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată este un roman despre realitatea din inima unui sat pierdut, unde există o ordine a lucrurilor de când e lumea și pământul, o ordine pe care, dacă vreunul dintre săteni o încalcă, este aspru pedepsit de către comunitate. Povestea urmărește destinele a două femei, temerile lor și visele pe care le au, în contextul realității în care trebuie să-și trăiască zilele.

Realitatea, misterul, sacrul și profanul se îmbină armonios în acest roman de realism magic, care urmărește viețile aparent neinteresante a unor oameni simpli, cu roluri clar delimitate în societatea din care fac parte. Mi-a plăcut mult limbajul și stilul de scriere a cărții și atmosfera apăsătoare ce domnește pe tot parcursul lecturii. Stilul confesiv este la înălțime și este elementul ce mi-a plăcut cel mai mult în acest volum.

vineri, 6 august 2021

Recenzie literară: Fără limite de Laura Stanciu (2020)

Fără limite de Laura Stanciu este un roman antrenant, cu situații periculoase, dar credibile, cu personaje bine amplasate în spațiul temporal din care fac parte. Fiecare capitol urmărește câte un caz complicat - o răfuială între două grupări de interlopi, o serie de crime fără un motiv clar, spargeri de bancă, iar în centrul acestor evenimente, Alimănescu, alături de Luiza și de brigada sa, rezolvă cazurile.

Mi-a plăcut mult povestea, modul în care au fost rezolvate misterele, iar finalul a fost fix pe placul meu. Vă recomand volumul dacă vă plac romanele polițiste și dacă vreți să citiți despre criminalitatea din România de după Cel De-al Doilea Război Mondial.

joi, 29 iulie 2021

Recenzie literară: Tușa Mame. O aventură ireverențioasă de Patrick Dennis (1955)

 În America anilor 20 a secolului trecut, un băiețel de 10 ani, Patrick Dennis, rămâne orfan. Cum singura rudă în viață este o mătușă ciudată, în grija căreia defunctul tată l-a lăsat pe tânărul Dennis, acesta străbate o jumătate de țară pentru a o cunoaște. Tușa  Mame se adeverește a fi o femeie extravagantă, cu niște gusturi foarte bizare, cu o multitudine de legături sociale și cu o inimă cât se poate de mare.

Tușa Mame este un roman scris într-un fel aparte, acțiunea este dinamică, mereu se întâmplă ceva, naratorul este mereu pus în gardă, iar în lumina reflectoarelor strălucește tușa Mame. Romanul semnat de Patrick Dennis ilustreează America din anii 20 până în anii 60 ai secolului trecut, urmărind modul în care evenimentele de pe bătrânul continent au influențat societatea americană. Narațiunea este presărată cu tot felul de expresii amuzante, situații penibile, exprimări ce stârnesc râsul, evenimente deosebit pe hazlii.

Dacă vă plac personajele față de care nu poți rămâne indiferent și dacă vă plac naratorii pasionați de povestea pe care o relatează, vă recomand cu drag acest volum.

duminică, 25 iulie 2021

Recenzie literară: Enigmele Enolei Holmes: Cazul doamnei stângace de Nancy Springer (2007)

Cazul doamnei stângace este un volum alert, unde lucrurile se întâmplă suficient de repede cât să nu te plictisească, autoarea reușind să surprindă totuși atmosfera, societatea și să dezvolte personajul principal. Dacă în Cazul marchizului dispărut vedem o Enola care abia se obișnuiește cu noua sa realitate, în volumul de față întâlnim o domnișoară care s-a familiarizat cu realitatea Londrei și a învățat să se strecoare pe toate străzile lăturalnice, făcând rost de informațiile necesare. Enola e în continuare plină de surprize, dar dă dovadă de gândire logică și de o perspicacitate de invidiat.

Dacă vă plac romanele polițiste și vreți să urmăriți un detectiv isteț, care refuză să se supună normelor sociale doar pentru că s-a născut femeie, vă recomand acest volum.

marți, 20 iulie 2021

Bilanț literar: Iunie 2021

Salutare!

Bilanțul literar din iunie vine foarte târziu. Mă gândeam să îl combin cu cel din iulie, dar m-am răzgândit. Am citit destul de multe cărți ce mi-au plăcut, dar nu am apucat să vă spun despre ele, așa că urmează să rezolv această inconveniență :)


Voi începe cu o carte pe care am îndrăgit-o din clipa în care am pus ochii pe ea - Habarnam în Orașul de Piatră de Igor Nosov. Protagonistul, Habarnam, e un personaj din copilăria mea și cred că am citit de n ori toate cărțile cu și despre el și mă bucur să văd că fiul autorului continuă tradiția și scrie despre pe unde mai umblă Habarnam și ce prostii mai face :)

Toate pânzele sus! de Radu Tudoran e una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Deși mi-a luat ceva mai mult să o parcurg, am adorat fiecare capitol, fiecare situație, fiecare personaj. Cred că e un volum pe care ar trebui să-l citească toată lumea, măcar o dată în viață. Sau, dacă nu vreți să-l citiți, există un serial pe care nu l-am văzut, dar lumea zice că e fidel cărții și că e foarte bun.

Odiseea, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, e un graphic novel reușit. Mi-a plăcut mult de tot să mă reîntâlnesc cu personajele din copilărie și să retrăiesc povestea.


Am terminat volumul doi din seria Frăția corbilor, Hoții din vis de Maggie Stiefvater. Foarte bizară seria, nu cred că am mai citit ceva similar. Acțiunea se axează pe un personaj care, cumva, reușește să facă rost de obiecte în vis și să le aducă în preajma sa atunci când se trezește, iar asta duce la tot felul de încurcături și situații greu de descifrat. Voi continua seria, dar simt că după fiecare volum am nevoie de o pauză. 

Mi s-a făcut dor de un romance drăguț, așa că am citit trei volume din seria Briar U de Elle Kennedy - The Chase, The Risk și The Play. Toate volumele au acțiunea amplasată în mediul universitar, unde tinerii încearcă să se regăsească. Personajele principale, în general, sunt atleți - hocheiști, mai exact, iar fiecare volum se axează pe o relație amoroasă. Volumul meu preferat este The Play, urmat de The Risk, dar toate trei sunt perfecte pentru clipele când vrei să te pierzi într-o poveste nepretențioasă.


Kinderland de Liliana Corobca e genul de carte ce te face să-ți retrăiești copilăria prin intermediul a trei copii dintr-un sat din fundul Moldovei, copii lăsați de izbeliște de părinții plecați peste hotare pentru „bani lungi”. Volumul te face să te întrebi care e rostul sacrificiilor de acest fel și dacă merită să acționezi așa cum au făcut-o adulții din această carte.


Iliada, repovestită și ilustrată de Gareth Hinds, recunosc, nu mi-a plăcut la fel de mult ca Odiseea - este vorba despre poveste în sine, nu execuția ei. Ilustrațiile autorului sunt la fel de bune ca-n celălalt volum și oferă o variantă mult mai ușor de urmărit a evenimentelor din carte unui public care preferă romanele grafice în detrimentul cărților clasice.


Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera e un volum care surprinde nu prin povestea sa, ci prin modul de execuție. Într-un univers în care omul este anunțat când moare și are la dispoziție 24 de ore pentru a trăi așa cum și-a dorit, doi tineri descoperă care sunt visele lor. Mi-a plăcut mult și vă recomand să lecturați cartea.

În iunie am avut și două cărți pe care le-am abandonat. Este vorba despre The Monster și Memoriile unei fete cuminți.


Deși toate cărțile semnate de L.J. Shen citite până acum mi-au plăcut, The Monster m-a plictisit teribil de la primele capitole, așa că am abandonat lectura fără nicio remușcare. Nu mă interesa ce zic personajele, nu am reușit să creez o conexiune cu protagonista, iar acest aspect m-a întristat.


Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir era în biblioteca mea de vreo doi ani, dar, odată ce am început să o citesc, mi-am dat seama că nu mă atrage lectura și că poate nu e cea mai potrivită perioadă pentru mine să citesc memorialistică, așa că am abandonat cartea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie și abia aștept să vă împărtășesc impresiile mele despre cărțile lunii iulie!