marți, 9 mai 2017

Recenzie literară: Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom (1992)

Am decis să citesc această carte câțiva ani în urmă, dar tot nu ajungeam la ea - ba intervenea o altă carte, care pe moment mi se părea mia interesantă, ba începeau examenele, ba nu aveam chef de psihanaliză sau filosofie.
Dar a venit și ziua în care am deschis cartea și m-am lăsat prinsă în Viena anului 1882, unde renumitul și mult-talentatul doctor Josef Breuer, în urma unei întâlniri misterioase cu o rusoaică, Lou Salome, decide să îl trateze pe pacientul Friedrich Nietzsche de disperare. Ce-i drept, doctorul Breuer a tratat o singură dată disperarea, un tratament care nu a dat rezultate pe termen lung și, în plus, a afectat foarte mult imaginea sa în societate, dar și relația cu soția. Dar pentru că domnișoara Salome este atât de enigmatică și convingătoare... de ce nu ar încerca?
Problema apare atunci când există medicul și mediul, dar nu și pacientul; Nietzsche e un om foarte încăpățânat, principial în multe privințe și nu în ultimul rând, mândru și neînduplecat, orice încercare de a fi ajutat fiind văzută ca o insultă la adresa sa.
Dar până la urmă, domnișoara Lou trage câteva ațe, contactează câteva persoane și Nietzsche apare în pragul clinicii, pentru a ajunge pacientul acesteia în urma unor conversații personale cu Breuer. Două firi puternice, foarte diferite și excepționale în domeniul pe care-l practică, doctorul și filozoful ajung la o înțelegere: Nietzche se lasă tratat doar dacă Breuer îi permite să îl trateze de disperarea pe care o simulează (sau nu?).
Plânsul lui Nietzche este un roman savuros datorită dialogurilor, dar și a personajelor bine construite, fiecare având câte o trăsătură ieșită din comun. Pe lângă doctor și filozof, în peisaj apare familia lui Breuer, soția pe care doctorul o cam neglijează, fratele acesteia, un evreu pe care Breuer nu prea îl agrează; sora lui Nietzsche, despre care cititorul află mai multe lucruri neplăcute prin prisma scrisorilor acesteia, dar și a cuvintelor lui Lou. Un alt personaj interesant este Sigmund Freud (da, acel Freud), discipolul și prietenul lui Breuer. Și nu în ultimul rând, Anna O., pacienta misterioasă a doctorului care aduce, odată cu plecarea sa, o mulțime de probleme.
În Plânsul lui Nietzsche cititorul (mai ales dacă-i place psihologia și filosofia) are ocazia să fie spectator la o înșiruire de evenimente mai mult sau mai puțin tragice, dar pline de dialoguri animate, având astfel ocazia să descopere personalitățile unor oameni faimoși. Astfel, e interesant să vezi dintr-o altă perspectivă (chiar dacă aceasta este romantizată) oamenii celebri, cum au fost Nietzsche sau Freud, dar și Anna O. sau însuși doctorul Breuer. Desigur, un roman nu poate reda în totalitate imaginea unui om real, dar poate crea o schiță pentru cititor. Pentru mine a fost destul de interesant să ”văd” oamenii de dincolo de Așa grăit-a Zarathustra (autorul fiind Nietzsche) sau Studiile asupra isteriei (semnate de către Freud și Breuer), romanul de față conferind un contur și intensitate unor nume cunoscute, dar fără un portret bine definit. Dacă vă pasionează oamenii celebri în literatură, recomand Agonie și extaz a lui Irving Stone, un roman despre viața și activitatea lui Michelangelo.
Mi-a plăcut mult finalul datorită unei tente mistice și a unui deznodământ la care eu, ca cititor, nu mă așteptam. De altfel, tot romanul a fost o serie de evenimente pe care eu nu le-am intuit, așa că am avut parte de o călătorie plăcută, plină de imagini realiste sau nu, dar negreșit, memorabile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu