Regele alb de Gyorgy Dragoman nu este o carte ușor de parcurs, atât din cauza conținutului, cât și din cauza structurii. Fiecare capitol relatează un eveniment separat, și odată ce acesta se încheie, naratorul trece la o altă întâmplare, lăsând în aer anumite detalii, astfel încât în cazul unor capitole am rămas cu întrebări la final. Unele capitole relatează întâmplări oarecum amuzante, dar umbrite de răutatea și egoismul uman, iar alte capitole sunt de-a dreptul brutale, descriind niște scene viscerale. O parte dintre acestea mi s-au părut exagerate, cu toate acestea, vocea narativă m-a făcut să trăiesc stările sufletești prin care trece Dzsata. Un alt factor care îngreunează lectura este stilul de scriere - fraze lungi, ce ocupă o jumătate de pagină sau chiar o pagină, ceea ce pe alocuri nu a fost tocmai pe placul meu, pentru că-mi pierdeam interesul în ideea expusă.
Câteva capitole m-au impresionat prin brutalitatea lor - cum ar fi capitolul unde se aduc fructe exotice la un magazin și oamenii devin niște brute, călcându-se în picioare, zbierând unii la alții și vandalizând magazinul, totul pentru o plasă de mandarine. Un alt capitol ce m-a făcut să mă cutremur a fost despre cum un copil este încolțit de alții nouă, care au cărămizi, răngi, cuțite, și sunt mai mult decât gata să-l omoare pe băiat. Au fost și câteva capitole ce au urmărit niște evenimente extreme, și pe parcursul acestora m-am întrebat dacă volumul pe care-l citesc e doar ficțiune, sau are și elemente de fantastic.