luni, 1 aprilie 2019

Bilanț literar: Martie 2019

 Salutare!


O altă lună și-a luat zborul, un alt bilanț literar și-a făcut apariția. Spre surprinderea mea, am citit destul de multe cărți luna aceasta, ce-i drept, o bună parte fiind Young Adult. E un gen pe care l-am evitat o bună perioadă de timp, din simplul fapt că aveam impresia că absolut toate cărțile sunt despre niște drame inexistente, cu personaje ideale, iubiri ca din filme. Desigur, o bună parte din YA este așa, dar se mai găsesc și cărți care tratează subiecte serioase, iar protagoniștii sunt departe de a fi atotputernici și indistructibili. Dar vă spun mai multe odată ce vă prezint cărțile pe care le-am citit în martie.


 Despre romanul lui Yukio Mishima, Sete de iubire, v-am vorbit pe canal. Romanul urmărește transformarea pe care o suferă o femeie proaspăt devenită văduvă atunci când se mută cu familia soțului decedat și-l cunoaște pe Saburo, grădinarul. Acest roman mi-a trezit pofta de a-l citi pe Mishima, un autor pe care l-am descoperit în liceu și a cărui scriitură mi-a lăsat o impresie foarte bună.


 Am citit și un volum de povestiri scurte, care mi-au plăcut. În ianuarie am citit Death in Midsummer, restul povestirilor în martie, dar rămân la ideea că romanele lui îmi plac mai mult decât proza scurtă. Ceva a lipsit, construcția personajelor sau a poveștilor, dar atmosfera specifică scriiturii lui Mishima a fost prezentă pe tot parcursul volumului.


Tarling, un detectiv proaspăt întors din Hong Kong trebuie să descifreze cine l-a omorât pe Thornthon Lyne, un personaj care i se adresează detectivului, cu câteva zile înainte de a muri, cu rugămintea de a îl ajuta să se răzbune pe Odette Ryder, o tânără ce l-a refuzat. Desigur, femeia devine principalul suspect, însă Tarling este convins că domnișoara Ryder e inocentă.
Misterul narcisei galbene de Edgar Wallace a fost un roman polițist drăguț, în sensul că a avut o poveste tipică pentru acest gen, personaje pe care nu le cunoști în întregime, dar destul cât să înțelegi motivele lor.


Din inima Africii de Karen Blixen este un volum pe care mi-am propus să-l citesc pentru că-l tot ocheam de ceva timp. Este o autobiografie a autoarei, unde aceasta relatează despre viața sa în Africa în calitate de proprietară a unei plantații din Kenya la începutul secolului XX. Prin intermediul acestui volum, am avut ocazia să văd atmosfera acelui loc a lumii, oamenii săi, tradițiile și regulile, dar și perspectiva omului alb pe tărâmul african.


Paradisul pierdut de John Milton e un alt volum pe care-l aveam pe lista mea nesfărșită de to-read încă din liceu. Fratele meu a citit această carte și țin minte că tot sublinia lucruri în ea, așa că după ani și ani de amânat, am decis să citesc și eu acest volum. Mi-a plăcut foarte mult povestea: perspectiva Satanei în ceea ce privește căderea sa, apariția lui Adam și Eva și dorința de a-i corupe. Deși cartea e scrisă în 1667, limbajul e destul de accesibil, personajele bine conturate și pe alocuri se vede clar părerea societății din acea perioadă cu privire la credință, rolul femeii și a bărbatului, dar și unele evenimente, introduse iscusit în discursul Satanei sau a altor personaje.


Romanul lui Jamie Ford, Hotel on the Corner of Bitter and Sweet, relatează povestea lui Henry și a lui Keiko, doi copii care-și clădesc prietenia în anii 40 ai secolului trecut.


Henry provine din părinți chinezi, iar Keiko - japonezi, însă ambii s-au născut în America, fiind astfel martorii urmărilor celui De-al Doilea Război Mondial asupra populației din Seattle și efectul acestuia asupra mentalității albilor din oraș. Așa cum sugerează și titlul, cartea a fost una bitter-sweet, iar recenzia mea completă o găsiți mai sus.

 De Prințul nemilos de Holly Black m-am ferit ceva timp, pentru că aveam impresia că nu e genul de poveste care m-ar captiva, dar nu am avut dreptate.


Este vorba despre viața lui Jude, o adolescentă care în copilărie a fost martora morții părinților săi și împreună cu Taryn, sora geamănă și Vivienne, sora mai mare, a fost luată de către ucigașul părinților și dusă pe tărâmul zânelor, unde muritorii sunt tratați într-un mod anume. Ce impresii mi-a creat volumul aflați din filmulețul care urmează să apară, dar vă pot spune că abia aștept să citesc continuarea!


Am terminat de citit acest volum cu un titlu kilometric, scris de unul dintre profesorii mei de la facultate. Am dat examen din materia respectivă, dar nu am terminat de citit cartea. Am citit în întregime cam toate cărțile pe care le-am avut în materia universitară pe parcursul anilor și nu voiam să schimb acest lucru pe ultima sută de metri. Nu a fost o lectură captivantă, dar informativă.


Cartea aceasta am primit-o de la Storia Books și am citit-o abia acum, pentru că în cercul meu de prieteni, eu sunt cea care împrumută cărți și prietenele mele m-au întrebat dacă am ceva interesant și ușor de urmărit în colecție.


Toate fetele care au citit Spune-mi dacă zâmbești de Eric Lindstrom din cercul meu au zis că le-a plăcut cartea, așa că nu am mai tras pisica de coadă și am citit-o și eu. Vă spun mai multe despre ce impresii mi-a creat în filmulețul de pe canal.


Depression & Other Magic Tricks de Sabrina Benaim este prima carte pe anul acesta căreia i-am oferit o singură stea. Ori nu înțeleg eu poezia modernă, ori ceea ce am citit nu se poate numi poezie, dar am pierdut timpul degeaba parcurgând pagini pline de nimicuri, platitudini și ocazional o idee bună, dar deloc exploatată. Mi-e dor să citesc un volum de poezii care să mă facă să simt ceva, să văd lumea în alte culori, să fie ceva cu adevărat diferit. Aveți vreo recomandare?


Nono de Renata Carageani a fost un cărțișor pe care l-am primit de la Editura All, pe această cale vreau să le mulțumesc încă o dată pentru acest volum minunat. Deși la primele paragrafe ai zice că e o poveste pentru copii, volumul cuprinde foarte multe idei și situații din viața adulților, văzute prin ochii unei jucării.

Inițial i-am dat 3 stele din 5, însă după câteva zile de gândit la final, la firul narativ și la tot ce se întâmplă dincolo de „ochii” unei jucării, am crescut ratingul. Mi-a plăcut mult de tot cartea, aflați mai multe detalii pe canal.


Micul prieten de Donna Tartt este o carte care m-a frustrat foarte mult. În prolog, cititorul află despre o familie tradiționalistă din Alexandria, un oraș sudist din America, unde în niște împrejurări necunoscute, băiatul familiei, Robin, este găsit spânzurat într-un copac din curte. Un lucru ciudat este că moartea acestuia rămâne un mister: toată familia era prin preajmă, dar nimeni nu a văzut nimic. Zece ani mai târziu, una dintre surorile sale, Hariett, decide să afle cine este ucigașul, iar acest lucru declanșează o serie de evenimente, arătând cititorului lumea în care trăiește fata, oamenii din oraș și poveștile acestora.
Premisa era promițătoare, dar după jumătatea cărții, acțiunea a început să mă deranjeze: mi-am dat seama că premisa a fost una eronată, iar autoarea nu are de gând să facă ceea ce a promis prologul. Sunt prezentate mult prea multe povești diferite care nu au niciun impact asupra căutării ucigașului, evenimente care par a fi acolo doar de dragul de a fi. Singurul motiv de ce nu am abandonat cartea este pentru că e bine scrisă, într-un fel care te îndeamnă să vrei să afli ce se întâmplă mai departe. Finalul mi s-a părut abrupt și deloc satisfăcător, m-am simțit înșelată. 


Șoseaua Jellicoe de Melina Marchetta e un alt volum pe care l-am primit de la Storia Books și s-a adeverit a fi o lectură captivantă. Începutul mi s-a părut cam încurcat, însă odată ce am avansat în acțiune, am început să pun la locul său  piesele care lipseau.


Acest roman este despre prietenie și căutarea de sine, iar elementele de mister sunt bine plasate și conturează atmosfera.


Caraval de Stephanie Garber este un volum pe care îl aveam pe telefon și am început să-l citesc într-o seară, înainte de somn. Dar mi-am luat țeapă, pentru că m-a captivat și am stat trează să-l citesc cât de mult am putut. E o carte despre două surori care locuiesc pe o insulă cu un tată despotic. Scarlett, cea mai mare, de mică îi scria lui Caraval, un magician care conduce un car(n)aval, să vină pe insula lor pentru o reprezentație, însă scrisorile ei au rămas fără răspuns până în clipa în care Scarlett urmează să se căsătorească cu un conte pe care nu-l cunoaște, iar Caraval îi trimite trei bilete pentru a participa la un joc pe care acesta-l organizează o dată pe an. Lucrurile nu merg așa cum vrea Scarlett și ea se trezește că premiul acestui an este Tella, sora ei, de care este despărțită odată ce fetele ajung pe insulă. Singură sau cu ajutorul lui Julian, un marinar cam nesuferit, tânăra trebuie să găsească toate indiciile și să ajungă prima la sora sa.
Mi-a plăcut cartea pentru că are o acțiune antrenantă, iar limbajul folosit e plin de figuri de stil, magia este prezentă peste tot, iar universul în care au loc evenimentele este unul spectaculos. Abia aștept să citesc continuarea, Legendary și apoi Finale, ultimul volum, care urmează să apară în mai.


Orele astrale ale omenirii de Stefan Zweig - am început sigură de faptul că îmi va plăcea acest volum. Sinceră să fiu, m-am plictisit după primele câteva povestiri, așa că l-am abandonat.


Imortaliștii de Chloe Benjamin - am terminat de citit cartea asta sâmbătă și vai, cât de multe lucruri interesante reies din acțiune.


Este vorba despre patru frați, care în copilărie merg la o prezicătoare care le spune, fiecăruia în parte, data morții, iar romanul urmărește efectul acestor preziceri asupra vieții celor patru. E un roman destul de complex și voi vorbi mai mult despre el într-o recenzie ce urmează să apară pe canal.

Hanul lui Manuc de Simona Antonescu - eram atât de încântată atunci când am auzit de ea și mai ales, când am cumpărat-o (asta se întâmpla la Bookfestul din Iași din octombrie, când a avut loc FILIT-ul). Dar... am început să o citesc acum multe luni și tot nu am reușit să avansez în acțiune. Limbajul e atât de greoi, plin de cuvinte arhaice încât, chiar dacă decorul cărții și personajele sunt plăcute și colorate, nu pot urmări firul narativ din cauza modului în care e scrisă. Poate nu e timpul potrivit pentru această lectură, dar mi-am propus să nu mă mai chinui cu romane care nu-mi trezesc interesul, așa că l-am abandonat.
Acestea au fost lecturile lunii martie, mult mai multe decât mă așteptam. Ce cărți interesante ați citit în ultima perioadă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu