Recenzie literară: Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami (2001)

Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami este un roman scurt despre două firi ce se întâlnesc într-o etapă a vieții care pentru alți oameni începe să însemne sfârșitul. Deși sensei e septuagenar, e un bărbat încă activ, care nu se comportă ca un bătrân neputincios, îi place să mănânce bine și să meargă în drumeții. Deseori, îi reamintește lui Tsukiko despre ce fel de elevă a fost - nu tocmai silitoare - dar o face într-un mod amical, îi povestește despre viața lui, tratând cu seninătate intemperiile din mariajul său eșuat. Tsukiko, deși e o femeie ce se apropie de patruzeci de ani, are suflet de copil și deseori acționează impulsiv, petrecând apoi clipe bune mustrându-se pentru comportamentul deloc demn de o femeie în toată firea. Prietenia dintre cei doi este palpabilă, și ușor-ușor începe să dispară aerul oficial, Tsukiko simțind că sentimentele ei pentru sensei nu mai sunt doar de prietenie.

Romanul semnat de Hiromi Kawakami explorează viețile unor oameni simpli, care sunt în etape diferite ale existenței lor, dar găsesc unul în celălalt un prieten adevărat, un sprijin în clipele grele și un partener minunat de discuție. Stilul de scriere este unul duios, tipic japonez, îmbinând trăirile personajelor cu schimbările anotimpurilor și aducând informații relevante despre stilul de viață nipon.

Recenzie literară: Nicio minune de Crăciun de Geo Mosi (2024)

Este decembrie 2007 și urmărim trei fire narative. Radu este it-ist și urmează să plece la Viena de sărbători, fiind invitat de niște austrieci care i-au cumpărat un suft cu un milion de euro. Deși urmează să aibă confortul asigurat și nu va mai trebui să muncească o zi tot restul vieții, Radu este apăsat de faptul că e singur și cel mai mult își dorește să nu mai petreacă sărbătorile de iarnă fără cineva alături. Roxana e o tânără care este citată în instanță pentru înșelătorie, dar fata nu e deloc dispusă să-și petreacă următorii ani în închisoare, așadar decide să fugă din țară, prima destinație fiind Viena. Dorina și Mircea sunt un cuplu în vârstă, deja pensionați, care sunt invitați de către fiica lor să petreacă sărbătorile de iarnă în Viena. Dorina nu a avut niciodată o relație apropiată cu fiica ei și îi este frică de faptul că Ana va încerca să îi convingă să se mute în Austria, iar Mircea trebuie să facă ceva pentru a o liniști pe soția sa. 

Nicio minune de Crăciun de Geo Moisi urmărește povestea unor personaje foarte diferite, ce, deși sunt compatrioți, trăiesc în lumi aproape paralele. În mod normal, destinele celor patru nu s-ar fi intersectat niciodată, dacă soarta nu i-ar fi adus pe toți, din motive diferite, în trenul ce duce spre Viena. Autorul conturează foarte bine personajele, aducând pe parcursul poveștii informații noi despre anturajul fiecăruia, despre experiențele din trecut, despre copilărie și despre relațiile amoroase ce au fost definitorii pentru protagoniști.

Recenzie literară: Noaptea în care a dispărut de Lisa Jewell (2021)

Noaptea în care a dispărut de Lisa Jewell este un thriller acțiunea căruia are loc într-o localitate mică, departe de pulsul metropolei, iar dispariția misterioasă a celor doi tineri dă de gândit nu doar polițiștilor, ci și oamenilor din sat. Povestea se desfășoară pe trei planuri narative, acestea alternând, oferind cititorului ocazia să cunoască mai bine personajele și să afle motivele acestora. Primul plan narativ o urmărește pe Kim, cum își caută fiica, și nu poate înțelege cum a putut Tallulah să dispară, pur și simplu. E sigură că s-a întâmplat ceva rău, pentru că fiica ei nu l-ar fi abandonat niciodată pe Noah. Al doilea plan narativ o urmărește pe Sophie, cum se obișnuiește cu viața la țară, ea, o londoneză get-beget, și cum e prinsă în cazul dispariției. Al treilea plan narativ o urmărește pe Tallulah și aflăm ce evenimente au avut loc în viața tinerei cu un an înainte de dispariție. Toate personajele sunt bine conturate, unele etalându-și clar defectele, altele ascunzându-și abil secretele.

Vă recomand volumul dacă sunteți în căutarea unui thriller cu tensiunea bine dozată, ce vă ține în priză, cu personaje ușor de plăcut sau de detestat.

Recenzie literară: Bărbați fără femei de Haruki Murakami (2014)

 În acest volum, Haruki Murakami explorează singurătatea, și cum aceasta îi afectează pe bărbații ce sunt protagoniștii din povestirile sale. De vârste variate, făcând parte din categorii sociale diferite, protagoniștii autorului sunt niște suflete singuratice. Nu au prieteni apropiați, iar relațiile cu femeile sunt complicate. Un tânăr încearcă să-și convingă colegul de muncă să iasă cu propria iubită, fiind sigur că nu o merită pe fata care a acceptat să-i fie prietenă. Un actor văduv încă se gândește de ce soția sa l-a înșelat în repetate rânduri, dar nu l-a părăsit niciodată. Un bărbat se trezește într-o casă străină, nu știe cine este și de ce se află aici, dar o vede pe fata cocoșată, venită să repare ceva, și se îndrăgostește pe loc. Un patron de bar ajunge să se culce cu o clientă fidelă, care vine mereu însoțită de un bărbat, iar noaptea plină de pasiune îi dă proprietarului barului bătăi de cap.

Bărbați fără femei de Haruki Murakami este un volum unde urmărim crâmpeie din viețile unor oameni simpli, care duc o viață pe undeva solitară, pe undeva foarte comodă, cert este că aceasta e lipsită de evenimente ieșite din comun, până la un punct dat. Fără a creiona minuțios trecutul personajelor sale, autorul se concentrează pe ce simt acestea în prezent, ce gânduri au, și cum fac față iubirilor permanente sau trecătoare ce le sunt date de către soartă.

Recenzie literară: 25 de grame de fericire. Cum îţi poate schimba un pui de arici viaţa de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli (2016)

25 de grame de fericire. Cum îţi poate schimba un pui de arici viaţa de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli este o nonficțiune, un interviu mai lung, pe care-l ia Antonella Tomaselli lui Massimo. Aflăm, prin intermediul acestei cărți, în ce constă îngrijirea unui pui de arici orfan, cât de greu este de fapt să ajuți un animal sălbatic, și cât de fericit se simte cel care, după lungi nopți nedormite și prognostice nefavorabile, reușește să aducă un arici la greutatea potrivită, cât să poată fi lăsat din nou în libertate și să ducă o viață împlinită.

Am apreciat cartea și din perspectivă profesională, am aflat mai multe lucruri interesante și folositoare despre cum să îngrijești un pui de arici și care sunt semnele că ceva nu e bine. 25 de grame de fericire e un volum informativ, în special pentru micul cititor, și limbajul e simplu, deloc pretențios, menit să ofere o imagine de ansamblu despre viața aricilor și cum omul poate ajuta acest animăluț.

Recenzie literară: Cai în galop (Marea Fertilității, #2) de Yukio Mishima (1969)

Acțiunea are loc după aproape douăzeci de ani de la evenimentele din Zăpada de primăvară. Cândva un adolescent și prietenul lui Kiyoaki, în prezent Shigekuni Honda este un bărbat de vârstă mijlocie, un judecător respectabil, viața căruia decurge liniștit, fără cine știe ce evenimente. Honda se mai gândește la Kiyoaki, la alegerile pe care le-a făcut acesta, și se întreabă, periodic, dacă ar fi putut să-l salveze. Existența monotonă a judecătorului se transformă în ceva mai mult după ce Honda ajunge la un campionat de kendo, unde-l cunoaște pe Isao Inuma. Acesta este fiul adolescent a lui Shigeyuki Inuma, bărbatul care i-a fost mentor lui Kiyoaki și pe care Honda îl consideră a fi responsabil, într-o oarecare măsură, de sfărșitul tragic a lui Kiyoaki. În Isao, îl vede pe Kiyoaki reîncarnat - tânăr, plin de pasiune și romantism, visător. Dar Isao are o latură întunecată - în mintea lui, nimic din ce se întâmplă în lume nu e corect, iar rezolvarea tuturor problemelor se ascunde într-un eveniment istoric, descris într-o carte despre gruparea Shinpuren. Cai în galop este o luptă contra cronometru, în încercarea lui Honda de a-l salva pe tânărul Isao Inuma, în care-l vede pe Kiyoaki, dar va reuși oare?

Cai în galop de Yukio Mishima este o carte despre puterea convingerii, portretizând situația politică a Japoniei de la începutul erei Showa, 1926-1989. S-au schimbat multe de când Honda și-a luat adio de la Kiyoaki - scena politică a țării s-a schimbat considerabil, influența vestului este din ce în ce mai palpabilă, în provincie lumea sărăcește pe zi ce trece, izbucnesc revolte, mii de funcționari își pierd locurile de muncă, dar în marele orașe se pretinde că totul e în regulă, că țara e înfloritoare și poporul este fericit. În aceste vremuri grele pentru națiune, tânărul Isao Inuma descoperă o carte despre gruparea Shinpuren, formată din foști samurai. În perioada Meiji, Japonia își deschide, după două secole, porțile pentru lumea vestică, iar odată cu venirea străinilor în țară, este perturbată ordinea atât de iubită de unii. Tot în epoca Meiji li se interzice oamenilor de rând, inclusiv samurailor, să poarte armă, acesta devenind doar privilegiul armatei. Un grup de foști samurai se răzvrătesc, fiind convinși că gloria și oanoarea țării depinde de ei, și că măreția de altă dată poate fi readusă doar cu ajutorul sabiei, care să distrugă armata imperială. Așa ia naștere gruparea Shinpuren, darîncercarea lor de a alunga străinii dă greș.

Recenzie literară: Ultima carte de Marian Coman (2024)

Ultima carte de Marian Coman e un volum ce te acaparează de la prima pagină și te ține în priză pe tot parcursul lecturii. Se întâmplă foarte multe lucruri, dar trecerea de la o scenă la alta e făcută cu efect și nu sunt momente de stagnare în narațiune. Personajele sunt construite în așa fel, încât, chiar dacă nu îți place de ele, empatizezi cu suferința acestora.

Acțiunea, deși are loc preponderent în România, nu este lipsită de elementul de fantastic, acesta fiind foarte interesant împletit cu realitatea. Marian Coman are un fel anume de a introduce supranaturalul în situații cotidiene și au fost mai multe momente în poveste unde am fost impresionată.

Recenzie literară: Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst (2024)

Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst este un fantasy cu o atmosferă caldă, plin de magie și de romantism. În lumea în care trăiește Kiela, prin decretul împăratului, doar magicienii au voie să facă vrăji, orice muritor de rând care e prins că se joacă cu magia este aspru pedepsit. Deși oricine, cu condiția ca să prepare corect ingredientele pentru vrajă și să pronunțe corect cuvintele, poate mânui magia, acest lucru e interzis. Drept urmare, Kiela trebuie să aibă mare grijă cu cărțile pe care le ține ascunse în cufere, cu vrăjile pe care le face, dar mai ales, cu oamenii pe care-i lasă să se apropie de casa ei. Cu toate acestea, îi este imposibil să-l refuze pe Larran atunci când acesta se oferă să o ajute cu reparațiile din căsuță, iar grupul vesel de la brutăria din sat devine foarte repede cercul social în care Kiela se simte foarte bine.

Deși acțiunea are loc pe o insulă, autoarea introduce suficiente informații în poveste încât să se simtă cât de vastă e lumea în care trăiește Kiela și cât de mult au de suferit oamenii din cauza lipsei ajutorului din partea magicienilor. Personajele creionate de autoare se dezvoltă frumos și armonios pe parcursul narațiunii, maturizarea și creșterea Kielei fiind palpabile. Dintr-o persoană interesată doar de cărți, tânăra se transformă într-o femeie ce-și deschide sufletul și oamenilor și învață să vadă dincolo de informațiile reci de pe hârtie. Mi-a plăcut mult de Caz - planta-păianjen, dă dovadă de o inteligență și perspicacitate ieșite din comun și deseori m-au amuzat replicile lui.

Recenzie literară: Flowers for the Devil de Vlad Kahany (2022)

În Londra anului 1851, un justițiar misterios bântuie cartierele rău-famate, făcând dreptate - după spusele săracilor și comitând crime atroce - după spusele nobilimii. Nimeni nu-i știe chipul sau originea, dar cu toții îi cunosc numele - Harlan Krow. Într-o noapte fatidică, contesa Alina Bronskaya iese din spitalul pentru săraci unde fce voluntariat și, fiind atacată de un criminal, aproape că pierde lupta cu viața, însă e salvată de nimeni altul decât Harlan Krow. După acest eveniment, căile celor doi încep să se intersecteze, aducând la lumină adevărul despre lumile în care trăiesc protagoniștii.

Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance victorian, cu multe elemente gotice și întunecate. Deși firul narativ principal este cel romantic, autorul construiește temeinic personalitățile protagoniștilor, lumile lor interioare și mai ales, traumele. Alina este văduvă la doar 22 de ani, după ce soțul ei a fost executat pentru ideile pe care le promova, iar tânăra, împreună cu părinții ei, a trebuit să fugă din țară. În Anglia, contesa Bronskaya vrea să înceapă o viață nouă, să se dedice cercetărilor științifice pe care le face împreună cu un doctor englez și să ajute oamenii săraci din cartierele mărginașe. Dar, pentru că e o femeie încă tânără, atrăgătoare și exotică pentru nobilime, atât mama Alinei, cât și alte femei de același rang, încearcă să-i găsească un soț. Mintea contesei zboară, din ce în ce mai des, la misteriosul Harlan Krow, cu acesta întâlnindu-se pe ascuns, dar societatea o împinge spre ducele de Ravenaugh, un bărbat foarte retras, tăcut, și putred de bogat, care, din motive neînțelese pentru Alina, începe să o curteze. Prinsă între cele două vieți - una secretă, cu întâlniri nocturne cu un justițiar, considerat criminal, și una publică, unde e forțată să participe la baluri și serate și să poarte o mască, Alina începe să fie din ce în ce mai neliniștită, simțindu-se prinsă în capcană.

Recenzie literară: Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan (2018)

Viața lui Leigh se năruie atunci când mama adolescentei se sinucide, iar fata este sigură că mama ei s-a transformat într-o pasăre. Leigh nu poate înțelege ce a împins-o pe mama ei la un astfel de gest, și în căutarea unor răspunsuri, ghidată de pasăre, tânăra ajunge în Taiwan, unde-i cunoaște pe bunicii ei materni - despre existența cărora nu a știut până atunci. Aici, Leigh începe să sape în istoria familiei și, bântuită de amintiri și urmărită de umbra păsării, protagonista descoperă o multitudine de secrete.

Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan este un roman ce abordează un subiect delicat - sinuciderea, explorând sentimentele și trăirile protagonistei, care procesează cu greu decizia mamei sale. Firul narativ urmărește atât prezentul - călătoria fetei în Taiwan, unde își cunoaște familia extinsă de pe partea mamei, cât și trecutul, surprinzând evenimentele de înainte de tragedie. În prezent, Leigh încearcă să găsească răspunsurile pentru întrebările ce au măcinat-o de mică - de ce mama are uneori momente în care se închide în sine, de ce nu a vorbit niciodată despre părinții ei, de ce a refuzat să îi facă cunoștință lui Leigh cu familia sa și cu cultura țării din care provine. În trecut, urmărim atât relația protagonistei cu părinții ei, cât și relația ce se construiește cu cel mai bun prieten al ei, Axel, care îi e și vecin.

Recenzie literară: Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană (2023)

Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană e o lectură ce te acaparează și care oferă foarte multe perspective în ceea ce privește iubirea, ca sentiment, indiferent de natura acesteia. Deși povestirile sunt scurte, autoarea reușește să creioneze foarte bine decorul și atmosfera, dar mai ales, trăirile personajelor. Că e vorba despre prima dragoste, o relație ce duce spre nicăieri, iubirea maternă sau o prietenie ce rezistă probei timpului, autoarea le abordează într-un fel intim și imediat te face să intri în pielea personajelor.

Pe cine iubești mai mult? este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre câte forme poate lua iubirea și cum este abordată și trăită aceasta de oamenii ce provin din cele mai variate medii sociale.

Recenzie literară: Clopotnița de Ion Druță (1972)

Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.

Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă.

Recenzie literară: Doar clipa fericită să-mi rămână de Virginie Grimaldi (2020)

 În Doar clipa fericită să-mi rămână urmărim două fire narative, care se axează pe două femei ce trăiesc două etape diferite a vieții de mamă. Lili naște prematur o fetiță, și tot caruselul de emoții ce urmează, tânăra mamă încearcă să-l transforme în cuvinte într-un jurnal, pe care-l scrie fiicei sale. Lili vorbește despre șocul prin care trece, despre spital, secția de neonatologie, trăirile ei, dinamica din relația cu partenerul, transmițând emoțiile așa cum sunt, nefiltrate, în forma lor rudimentară. Elise e o femeie ce se apropie de propriul centenar și care tocmai și-a luat la revedere de la fiul mai mic, acesta plecând în alt oraș la studii. Trezindu-se, pentru prima dată după 23 de ani, cu casa pustie, Elise realizează că nu mai știe cine este ea și ce-și dorește, dincolo de rolul ei de mamă.

Romanul semnat de Virginie Grimaldi este un carusel de emoții, despre felul în care oamenii se transformă în părinți, despre fricile care apar odată cu venirea pe lume a copiilor, despre bucuriile pe care le aduce maternitatea. Dar, în același timp, este un roman despre viață, despre trăiri intense, emoții ascunse, dorința de a-i proteja pe cei pe care-i iubim cel mai mult, nevoia de a avea pe cineva aproape în cele mai cumplite clipe.

Recenzie literară: Copila de zăpadă de Eowyn Ivey (2012)

Copila de zăpadă de Eowyn Ivey este un roman despre supraviețuire și speranță, despre familie și despre cele mai tainice dorințe. Autoarea construiește povestea treptat, introducând cititorul în atmosfera vremii și a spațiului - Alaska anilor 1920, lupta omului cu forțele naturii, capacitatea de a supraviețui unei ierni lungi, departe de alți oameni. În mijlocul singurătății, urmărim un cuplu ce a lăsat totul în urmă, pentru a ajunge la capătul lumii și pentru a-și construi o viață departe de bârfele și atenția societății în care au crescut.

Eowyn Ivey construiește niște personaje minunate, complexe, prin portretizarea lumii lor interioare și a greutăților prin care trec. Mabel este o femeie ce și-a dorit foarte mult să fie mamă, dar soarta i-a fost potrivnică. Cu toate acestea, Jack îi este alături și nu se dezice de soția sa, deși cei din jur i-au judecat și marginalizat și l-au îndemnat pe Jack să-și reconsidere alegerea partenerei de viață. Relația celor doi trece prin multe încercări de-a lungul romanului, dar mi-a plăcut foarte mult faptul că Mabel și Jack sunt o echipă, nu renunță unul la celălalt când dau de greu, și înfruntă totul împreună.

Recenzie literară: O furtună de ceai (Sânge și ceai, #1) de Hafsah Faizal (2024)

O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii. Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.

Romanul explorează într-un mod realist ideile de colonizare, marginalizare și discriminare, personajele principale resimțind din plin prejudecățile oamenilor din jur. Arthie este orfană și o străină, venită dintr-o țară recent colonizată, și pentru că fata are o culoare diferită a pielii, este privită cu suspiciune de cei din jur. Jin, mâna ei dreaptă, are un trecut tragic, acesta urmărindu-l încontinuu. Flick, o falsificatoare iscusită, este fiica adoptivă a unei femei ce deține o companie puternică și de succes, și singura ei dorință este să-și facă mama fericită. Laith, un personaj misterios, venit de pe alt continent, are mulți ași în mânecă și nu prea știi ce urmărește, de fapt. Matteo este un vampir și pictează niște tablouri memorabile, care surprind trecerea timpului, ceva ce rasa lui nu mai simte, iar din aceste considerente, tablourile lui sunt foarte apreciate.

Recenzie literară: Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark (1961)

Romanul semnat de Muriel Spark a fost o adevărată aventură datorită modului în care este construit personajul central. Deși în mod normal nu sunt tentată să urmăresc povestea unui om dezagreabil, domnișoara Brodie mi-a stârnit curiozitatea și a fost o plăcere să o descopăr, puțin câte puțin, pe parcursul narațiunii. Această fată bătrână, trecută de treizeci de ani, are o influență remarcabilă asupra elevelor cărora le predă la școală și pe care încearcă să le țină alături de ea și după ce acestea termină ciclul primar. Domnișoara Brodie nu este un pedagog tipic epocii în care trăiește: deseori vorbește despre viața ei amoroasă în loc să predea gramatică, afirmă că arta e mult mai importantă decât știința, îl admiră pe Mussolini și ideile acestuia, își invită elevele preferate la ceai după ore și repetă, ca o mantră, că este în floarea vârstei.

Deși nu e deloc o carte stufoasă, Domnișoara Brodie în floarea vârstei aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.

Recenzie literară: Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic (2022)

Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care, odată ce-l începi, nu te lasă până nu-i afli toate secretele. Vocea narativă este captivantă și te imersează în ce povestește, zici că faci parte din întâmplarea redată sau că-l cunoști personal pe un personaj sau pe altul. Autorul creionează o lume plină de contraste, arătând realitatea pe care o trăiau oamenii pe atunci: colectivizarea, cenzura, contrabanda, pasiunea aflată la limită cu fanatismul pentru fotbal, certurile dintre vecini, politica internă, nelipsitele bârfe și conflictele dintre generații.

Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Prin intermediul acestui volum, oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi. Și nelipsitele sindrofii, tradițional bahice, care duceau la niște decizii sau evenimente comice și memorabile.

Recenzie literară: Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld (2024)

Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld este un roman polițist cu elemente de thriller și multe referințe istorice, urmărind două morți suspecte și cum protagonistul, colaborând și interacționând cu măicuțele, polițistul din zonă și alte personaje misterioase, încearcă să afle cine i-a omorât pe cei doi - Magdalena și Frantz, dacă morțile lor sunt legate una de alta, ce caută o persoană precum Ruxandra printre măicuțe, și ce legătură are totul cu Safta Brâncoveanu, un personaj istoric despre care aflăm foarte multe lucruri pe parcursul romanului.

Povestea celor două morți, a cuvintelor ciudate pe care le bâiguie măicuța Magdalena când o găsește Toma, dar și a activității Saftei Brâncoveanu la mănăstire în timpul vieții este complexă, plină de secrete, ghicitori și puzzle-uri pe care personajele trebuie să le deslușească și rezolve pentru a afla adevărul.

Recenzie literară: Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore (2023)

Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore este un volum cu o multitudine de elemente inspirate din folclorul românesc, minunat îmbinate între ele. Întâlnim creaturi mitice, cum ar fi Pasărea Măiastră, Samca, Moș Alexe, năluci și spirite ale pădurii, acestea având niște roluri bine stabilite în poveste. Autoarea introduce iscusit credințe din străbuni și tot felul de motive deseori întâlnite în basmele populare, făcând din Apă, praf și soare o călătorie memorabilă.

Punctele forte, pentru mine, au fost prietenia, iubirea și loialitatea dintre cei doi frați. Născuți din mame diferite, dar atinși de aceeași magie, Busuioc și Siminoc sunt de nedăspărțit, dar pe parcursul poveștii aflăm ce gânduri îl macină pe unul sau pe celălalt și cum cei doi frați fac față propriilor frici. Mi-au plăcut mult de tot dialogurile lor, dar și spiritul de sacrificiu de care amândoi dau dovadă.

Recenzie literară: Librăria pierdută de Evie Woods (2023)

Librăria pierdută de Evie Woods este un volum în care trecutul se împletește cu prezentul și cotidianul cu magia. Destinele celor trei personaje - Opaline, Martha și Henry - sunt interesante, pentru că fiecare personaj trece printr-o serie de încercări ce au legătură cu lumea cărților, totodată povestea lor de viață transmițând atmosfera anilor în care are loc acțiunea. Dintre cele două fire narative, mai mult mi-a plăcut trecutul, unde o urmărim pe Opaline și viața pe care o duce această tânără. Personajul mi s-a părut interesant, atât datorită felului în care e construit, cât și datorită perioadei istorice în care trăiește și a felului în care navighează prin viață acolo unde soarta pare să-i pună bețe-n roate. Opaline este curajoasă și inteligentă, niște trăsături nu tocmai potrivite pentru femeile din epoca sa, pentru că anume acestea îi aduc cele mai mari bucurii, dar și cele mai grele încercări în viață.

Partea de căutare a librăriei, creșterea și dezvoltarea personajelor, multitudinea de informații despre cărți și despre lumea exemplarelor rare și cum sunt tratate și comercializate acestea de-a lungul timpului mi-a plăcut mult. Dar, deși îmi place realismul magic, la acest capitol romanul nu m-a convins. Unele evenimente ce au avut loc mi s-au părut foarte trase de păr, și cred că povestea, ușor ajustată pentru a elimina partea de magie, ar fi avut un impact mult mai mare asupra mea.