În Londra anului 1851, un justițiar misterios bântuie cartierele rău-famate, făcând dreptate - după spusele săracilor și comitând crime atroce - după spusele nobilimii. Nimeni nu-i știe chipul sau originea, dar cu toții îi cunosc numele - Harlan Krow. Într-o noapte fatidică, contesa Alina Bronskaya iese din spitalul pentru săraci unde fce voluntariat și, fiind atacată de un criminal, aproape că pierde lupta cu viața, însă e salvată de nimeni altul decât Harlan Krow. După acest eveniment, căile celor doi încep să se intersecteze, aducând la lumină adevărul despre lumile în care trăiesc protagoniștii.
Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance victorian, cu multe elemente gotice și întunecate. Deși firul narativ principal este cel romantic, autorul construiește temeinic personalitățile protagoniștilor, lumile lor interioare și mai ales, traumele. Alina este văduvă la doar 22 de ani, după ce soțul ei a fost executat pentru ideile pe care le promova, iar tânăra, împreună cu părinții ei, a trebuit să fugă din țară. În Anglia, contesa Bronskaya vrea să înceapă o viață nouă, să se dedice cercetărilor științifice pe care le face împreună cu un doctor englez și să ajute oamenii săraci din cartierele mărginașe. Dar, pentru că e o femeie încă tânără, atrăgătoare și exotică pentru nobilime, atât mama Alinei, cât și alte femei de același rang, încearcă să-i găsească un soț. Mintea contesei zboară, din ce în ce mai des, la misteriosul Harlan Krow, cu acesta întâlnindu-se pe ascuns, dar societatea o împinge spre ducele de Ravenaugh, un bărbat foarte retras, tăcut, și putred de bogat, care, din motive neînțelese pentru Alina, începe să o curteze. Prinsă între cele două vieți - una secretă, cu întâlniri nocturne cu un justițiar, considerat criminal, și una publică, unde e forțată să participe la baluri și serate și să poarte o mască, Alina începe să fie din ce în ce mai neliniștită, simțindu-se prinsă în capcană.
Viața lui Leigh se năruie atunci când mama adolescentei se sinucide, iar fata este sigură că mama ei s-a transformat într-o pasăre. Leigh nu poate înțelege ce a împins-o pe mama ei la un astfel de gest, și în căutarea unor răspunsuri, ghidată de pasăre, tânăra ajunge în Taiwan, unde-i cunoaște pe bunicii ei materni - despre existența cărora nu a știut până atunci. Aici, Leigh începe să sape în istoria familiei și, bântuită de amintiri și urmărită de umbra păsării, protagonista descoperă o multitudine de secrete.
Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan este un roman ce abordează un subiect delicat - sinuciderea, explorând sentimentele și trăirile protagonistei, care procesează cu greu decizia mamei sale. Firul narativ urmărește atât prezentul - călătoria fetei în Taiwan, unde își cunoaște familia extinsă de pe partea mamei, cât și trecutul, surprinzând evenimentele de înainte de tragedie. În prezent, Leigh încearcă să găsească răspunsurile pentru întrebările ce au măcinat-o de mică - de ce mama are uneori momente în care se închide în sine, de ce nu a vorbit niciodată despre părinții ei, de ce a refuzat să îi facă cunoștință lui Leigh cu familia sa și cu cultura țării din care provine. În trecut, urmărim atât relația protagonistei cu părinții ei, cât și relația ce se construiește cu cel mai bun prieten al ei, Axel, care îi e și vecin.
Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană e o lectură ce te acaparează și care oferă foarte multe perspective în ceea ce privește iubirea, ca sentiment, indiferent de natura acesteia. Deși povestirile sunt scurte, autoarea reușește să creioneze foarte bine decorul și atmosfera, dar mai ales, trăirile personajelor. Că e vorba despre prima dragoste, o relație ce duce spre nicăieri, iubirea maternă sau o prietenie ce rezistă probei timpului, autoarea le abordează într-un fel intim și imediat te face să intri în pielea personajelor.
Pe cine iubești mai mult? este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre câte forme poate lua iubirea și cum este abordată și trăită aceasta de oamenii ce provin din cele mai variate medii sociale.
Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.
Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă.
În Doar clipa fericită să-mi rămână urmărim două fire narative, care se axează pe două femei ce trăiesc două etape diferite a vieții de mamă. Lili naște prematur o fetiță, și tot caruselul de emoții ce urmează, tânăra mamă încearcă să-l transforme în cuvinte într-un jurnal, pe care-l scrie fiicei sale. Lili vorbește despre șocul prin care trece, despre spital, secția de neonatologie, trăirile ei, dinamica din relația cu partenerul, transmițând emoțiile așa cum sunt, nefiltrate, în forma lor rudimentară. Elise e o femeie ce se apropie de propriul centenar și care tocmai și-a luat la revedere de la fiul mai mic, acesta plecând în alt oraș la studii. Trezindu-se, pentru prima dată după 23 de ani, cu casa pustie, Elise realizează că nu mai știe cine este ea și ce-și dorește, dincolo de rolul ei de mamă.
Romanul semnat de Virginie Grimaldi este un carusel de emoții, despre felul în care oamenii se transformă în părinți, despre fricile care apar odată cu venirea pe lume a copiilor, despre bucuriile pe care le aduce maternitatea. Dar, în același timp, este un roman despre viață, despre trăiri intense, emoții ascunse, dorința de a-i proteja pe cei pe care-i iubim cel mai mult, nevoia de a avea pe cineva aproape în cele mai cumplite clipe.
Copila de zăpadă de Eowyn Ivey este un roman despre supraviețuire și speranță, despre familie și despre cele mai tainice dorințe. Autoarea construiește povestea treptat, introducând cititorul în atmosfera vremii și a spațiului - Alaska anilor 1920, lupta omului cu forțele naturii, capacitatea de a supraviețui unei ierni lungi, departe de alți oameni. În mijlocul singurătății, urmărim un cuplu ce a lăsat totul în urmă, pentru a ajunge la capătul lumii și pentru a-și construi o viață departe de bârfele și atenția societății în care au crescut.
Eowyn Ivey construiește niște personaje minunate, complexe, prin portretizarea lumii lor interioare și a greutăților prin care trec. Mabel este o femeie ce și-a dorit foarte mult să fie mamă, dar soarta i-a fost potrivnică. Cu toate acestea, Jack îi este alături și nu se dezice de soția sa, deși cei din jur i-au judecat și marginalizat și l-au îndemnat pe Jack să-și reconsidere alegerea partenerei de viață. Relația celor doi trece prin multe încercări de-a lungul romanului, dar mi-a plăcut foarte mult faptul că Mabel și Jack sunt o echipă, nu renunță unul la celălalt când dau de greu, și înfruntă totul împreună.
O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii. Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.
Romanul explorează într-un mod realist ideile de colonizare, marginalizare și discriminare, personajele principale resimțind din plin prejudecățile oamenilor din jur. Arthie este orfană și o străină, venită dintr-o țară recent colonizată, și pentru că fata are o culoare diferită a pielii, este privită cu suspiciune de cei din jur. Jin, mâna ei dreaptă, are un trecut tragic, acesta urmărindu-l încontinuu. Flick, o falsificatoare iscusită, este fiica adoptivă a unei femei ce deține o companie puternică și de succes, și singura ei dorință este să-și facă mama fericită. Laith, un personaj misterios, venit de pe alt continent, are mulți ași în mânecă și nu prea știi ce urmărește, de fapt. Matteo este un vampir și pictează niște tablouri memorabile, care surprind trecerea timpului, ceva ce rasa lui nu mai simte, iar din aceste considerente, tablourile lui sunt foarte apreciate.
Romanul semnat de Muriel Spark a fost o adevărată aventură datorită modului în care este construit personajul central. Deși în mod normal nu sunt tentată să urmăresc povestea unui om dezagreabil, domnișoara Brodie mi-a stârnit curiozitatea și a fost o plăcere să o descopăr, puțin câte puțin, pe parcursul narațiunii. Această fată bătrână, trecută de treizeci de ani, are o influență remarcabilă asupra elevelor cărora le predă la școală și pe care încearcă să le țină alături de ea și după ce acestea termină ciclul primar. Domnișoara Brodie nu este un pedagog tipic epocii în care trăiește: deseori vorbește despre viața ei amoroasă în loc să predea gramatică, afirmă că arta e mult mai importantă decât știința, îl admiră pe Mussolini și ideile acestuia, își invită elevele preferate la ceai după ore și repetă, ca o mantră, că este în floarea vârstei.
Deși nu e deloc o carte stufoasă, Domnișoara Brodie în floarea vârstei aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.
Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care, odată ce-l începi, nu te lasă până nu-i afli toate secretele. Vocea narativă este captivantă și te imersează în ce povestește, zici că faci parte din întâmplarea redată sau că-l cunoști personal pe un personaj sau pe altul. Autorul creionează o lume plină de contraste, arătând realitatea pe care o trăiau oamenii pe atunci: colectivizarea, cenzura, contrabanda, pasiunea aflată la limită cu fanatismul pentru fotbal, certurile dintre vecini, politica internă, nelipsitele bârfe și conflictele dintre generații.
Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Prin intermediul acestui volum, oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi. Și nelipsitele sindrofii, tradițional bahice, care duceau la niște decizii sau evenimente comice și memorabile.
Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld este un roman polițist cu elemente de thriller și multe referințe istorice, urmărind două morți suspecte și cum protagonistul, colaborând și interacționând cu măicuțele, polițistul din zonă și alte personaje misterioase, încearcă să afle cine i-a omorât pe cei doi - Magdalena și Frantz, dacă morțile lor sunt legate una de alta, ce caută o persoană precum Ruxandra printre măicuțe, și ce legătură are totul cu Safta Brâncoveanu, un personaj istoric despre care aflăm foarte multe lucruri pe parcursul romanului.
Povestea celor două morți, a cuvintelor ciudate pe care le bâiguie măicuța Magdalena când o găsește Toma, dar și a activității Saftei Brâncoveanu la mănăstire în timpul vieții este complexă, plină de secrete, ghicitori și puzzle-uri pe care personajele trebuie să le deslușească și rezolve pentru a afla adevărul.
Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore este un volum cu o multitudine de elemente inspirate din folclorul românesc, minunat îmbinate între ele. Întâlnim creaturi mitice, cum ar fi Pasărea Măiastră, Samca, Moș Alexe, năluci și spirite ale pădurii, acestea având niște roluri bine stabilite în poveste. Autoarea introduce iscusit credințe din străbuni și tot felul de motive deseori întâlnite în basmele populare, făcând din Apă, praf și soare o călătorie memorabilă.
Punctele forte, pentru mine, au fost prietenia, iubirea și loialitatea dintre cei doi frați. Născuți din mame diferite, dar atinși de aceeași magie, Busuioc și Siminoc sunt de nedăspărțit, dar pe parcursul poveștii aflăm ce gânduri îl macină pe unul sau pe celălalt și cum cei doi frați fac față propriilor frici. Mi-au plăcut mult de tot dialogurile lor, dar și spiritul de sacrificiu de care amândoi dau dovadă.
Librăria pierdută de Evie Woods este un volum în care trecutul se împletește cu prezentul și cotidianul cu magia. Destinele celor trei personaje - Opaline, Martha și Henry - sunt interesante, pentru că fiecare personaj trece printr-o serie de încercări ce au legătură cu lumea cărților, totodată povestea lor de viață transmițând atmosfera anilor în care are loc acțiunea. Dintre cele două fire narative, mai mult mi-a plăcut trecutul, unde o urmărim pe Opaline și viața pe care o duce această tânără. Personajul mi s-a părut interesant, atât datorită felului în care e construit, cât și datorită perioadei istorice în care trăiește și a felului în care navighează prin viață acolo unde soarta pare să-i pună bețe-n roate. Opaline este curajoasă și inteligentă, niște trăsături nu tocmai potrivite pentru femeile din epoca sa, pentru că anume acestea îi aduc cele mai mari bucurii, dar și cele mai grele încercări în viață.
Partea de căutare a librăriei, creșterea și dezvoltarea personajelor, multitudinea de informații despre cărți și despre lumea exemplarelor rare și cum sunt tratate și comercializate acestea de-a lungul timpului mi-a plăcut mult. Dar, deși îmi place realismul magic, la acest capitol romanul nu m-a convins. Unele evenimente ce au avut loc mi s-au părut foarte trase de păr, și cred că povestea, ușor ajustată pentru a elimina partea de magie, ar fi avut un impact mult mai mare asupra mea.
În mai 2019, când încă eram studentă (și simt că a trecut o viață de atunci :D), mi-a venit ideea să mă înham la un proiect ambițios - să citesc o sută de cărți din biblioteca Adevărul, acelea cu copertă verde, cartonată, care se vindeau la chioșcuri prin 2013-2015 (cred), împreună cu ziarul Adevărul. Colecția în sine, intintulată 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, se găsește și acum pentru a fi procurată, ce- idrept, pe site-uri de anticariat sau grupuri pe diferite platforme de social media (la prețuri exorbitante, după mine). Volumele se găsesc și separat, cel mai ieftin cred că le luați dacă le căutați pe Vinted, dacă vreți să aveți o colecție întreagă acasă. Dar divaghez - ce voiam să zic, de fapt, este că, după cinci ani de la începutul acestui proiect, am ajuns la sfârșit.
Nu am început de la zero, pentru că până-n 2019 deja apucasem să citesc o parte dintre titlurile din colecție (în cadrul ei sau separat), deci am plecat de la „scorul” 65/100 - aici nu e vorba de titluri, ci de numărul de volume din colecție (pentru că sunt opere împărțite în două sau trei volume). La o parte dintre titluri am scris recenzii sau am filmat recenzii pentru canalul meu de Youtube, pentru altele cred că am doar ratingul, deci le voi lua pe rând și voi încerca să fiu cât mai concisă.
1. Notre-Dame de Paris – Victor Hugo - 5/5. Am citit cartea în 2013 și nu i-am făcut recenzie pe nicăieri - nici pe Goodreads, nici pe blogul pe care scriam pe-atunci. E un clasic, atinge multe teme de actualitate, personajele sunt emblematice - nu cred că mai e nevoie să dezvolt ideea.
2, 3. Marile speranțe 2 volume de Charles Dickens - 5/5. Pe lângă colind de Crăciun, rămâne a fi cartea ce mi-a plăcut cel mai mult de la autor. Am mai citit de Dickens și alte cărți, o parte am și abandonat, niciuna totuși nu se ridică la nivelul celor două menționate mai sus.
4. Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain - 2/5. Am citit cartea în 2016 și, din nou, nu am pe nicăieri scrisă vreo recenzie, tot ce-mi amintesc este că nu mi-a plăcut, m-a plictisit enorm. Pe vremea aia nu obișnuiam să abandonez cărți, pentru că dacă o făceam, nu cred că duceam la bun sfârșit lectura respectivă.
5. Ion de Liviu Rebreanu- 3/5. Cât am fost la liceu, mi-am propus să citesc integral operele din programa pentru BAC, pentru că am fost mereu împotriva rezumatelor pe care „trebuia” să le regurgităm toți, în aceeași formă, ca să mulțumim examinatorii. Revenind, volumul își are locul în literatura română și e păcat că mulți profesori nu încurajează discuțiile libere la ore pe tema acțiunilor personajelor.
6. Cărțile junglei de Rudyard Kipling - 4/5. Astea au fost citite în copilărie, nu mai știu dacă eram în școala primară sau generală, cert e că pentru mine toată seria asta e iubită și o văd prin prisma amintirilor legate de acea perioadă.
7. Ultimul mohican de James Fenimore Cooper - 2/5. Volum citit anul acesta. Singurul motiv de ce l-am terminat, chiar dacă obișnuiesc să abandonez cărți ce nu îmi plac, este faptul că a fost scurt și l-am parcurs parțial în format audio. Nu știu dacă e limbajul, sau povestea în sine, dar nu am reușit să mă conectez la trăirile personajelor, nu mi-a păsat de suferințele lor sau de ce soartă îi așteaptă, iar tensiunea pe care ar fi trebuit să o simt pe parcursul romanului, când se întâmplă o groază de lucruri, a lipsit.
8, 9. Anna Karenina 2 volume de Lev Tolstoi - 4/5. Am citit volumul în liceu, nu i-am scris atunci vreo recenzie - cel puțin, nu am notat pe Goodreads, cert e că mi-a plăcut romanul, nu mi-a plăcut neapărat protagonista.
10. Ivanhoe de SirWalter Scott - 3/5. Romanul acesta a avut un potențial uriaș pentru mine - cavaleri, perioada medievală, o iubire arzătoare... dar nu a fost să fie. Au fost porțiuni în poveste unde se întâmpla ceva și eram complet atentă la evenimente, dar aceste porțiuni au fost mai mult intercalate într-un decor monoton, cu descrieri la care simțeam că-mi zboară gândul în altă parte.
11. Chemarea străbunilor de Jack London - 4/5. Din nou, o carte ce mi-a plăcut la vremea când am citit-o, dar despre care nu am scris pe Goodreads.
12, 13. Papillon 2 volume – Henri Charriere - 4/5. Un roman absolut superb, despre care am vorbit mai multe pe canal.
14. Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe - 3/5. Asta e o carte pe care am citit-o de mai multe ori în copilărie, dar care nu mi-a mai plăcut la fel de mult atunci când am citit-o la maturitate. Nu e vorba de subiect sau cum e abordat, ci scriitura în sine, în original, nu a fost la fel de frumoasă ca varianta tradusă în română (sau rusă, că am citit și-și :D).
15. Gestapo de Sven Hassel - 3/5. Gestapo de Sven Hassel este a cincea carte din seria Legiunea Blestemaților, o serie ce urmărește mai mulți soldați nemți din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial și situațiile în care ajung. Gestapo este un volum acțiunea căruia are loc în cele mai sumbre împrejurări, dar limbajul autorului este unul tragi-comic. Tot ce se întâmplă este îngrozitor, iar asta conștientizează și personajele, însă, atunci când trăiești într-un calvar, umorul negru și nihilismul par a fi singurele aspecte ce îți fac viața suportabilă.
16. Dracula de Bram Stoker - 3/5. Un alt clasic despre care nu am scris atunci când l-am citit - dar îmi amintesc că, deși m-a înfricoșat pe alocuri, am rămas totuși dezamăgită oarecum de poveste. Cred că ar fi fost ideal să citesc cartea înainte să văd toate cele nșpe mii de ecranizări.
17. Doamna Bovary de Gustave Flaubert - 2/5. Am citit cartea în liceu și nu mi-a plăcut. Emma e un personaj de care nu mi-a părut deloc rău - nu a meritat nimic de la bun început și era de așteptat să i se întâmple lucrurile ce au urmat deciziilor luate de această dUamnă.
18, 19, 20. Shogun 3 volumede James Clavell - după o luptă grea cu mine însumi, am abandonat cartea. Mă plictisea enorm și poate că nici nu am ales să o citesc la timpul potrivit. Cred că dacă m-aș fi încumetat să încep acest volum imens prin liceu, când citeam clasici și aveam răbdare cu descrierile kilometrice și cu ritmul de dezvoltare a personajelor de 1 cm/h, m-aș fi bucurat de poveste.
21. La răscruce de vânturi de Emily Bronte - 4/5. Nu am notat nimic pe Goodreads când am citit-o, dar îmi amintesc clar cât de macabră și întunecată a fost povestea, am citit-o și noaptea, deci m-am imersat complet în atmosferă.
22, 23. Uragan asupra Europei, 2 volume deVintilă Corbul, Eugen Burada - 4/5.Uragan asupra Europei e o carte-frescă a vremii, ce urmărește foarte multe destine, pe anumite porțiuni din viețile personajelor respective. Romanul nu are un început sau un sfârșit, ci conturează într-un mod atractiv și realist istoria, văzută și trăită de oameni de toate națiile, statuturile sociale, religiile, moravurile și viziunile politice. Nu e o carte pe care să o dai gata într-o seară-două, e perfectă pentru a fi savurată în doze mici pentru a te bucura în totalitate de ceea ce au de oferit autorii, mai ales dacă vă pasionează perioada istorică respectivă.
24. Enigma Otiliei de George Călinescu - 2/5. O lectură controversată (în ceea ce privește personalitatea și moralitatea Otiliei), mai multe am spus pe canal.
25. Somnul de veci. Doamna din lac de Raymond Chandler - 4/5. Un volum citit în liceu - habar nu aveam atunci cine e autorul, dar mi-a plăcut așa de mult! De atunci am mai citit cărți scrise de Raymond Chandler, și voi mai citi, iar asta înseamnă ceva, nu? :)
26. Mara de Ioan Slavici - 2/5. Mi-a displăcut profund această carte, Ioan Slavici scrie așa frumos - am citit alte nuvele de la el, nu doar ce e în programa școlară - dar această Mara mi-a dat bătăi de cap și am fost fericită când am trecut de romanul respectiv la liceu.
27, 28. Idiotul 2 volume de Fiodor Dostoievski - 4/5. Un alt volum citit în adolescență și despre care nu am notat nimic pe Goodreads. Mi-a plăcut și am empatizat mult cu personajul principal.
29. Mândrie și prejudecată de Jane Austen - 5/5. Cartea asta a fost perfectă - povestea, personajele, limbajul, relația de dragoste - văzusem deja ecranizarea de n ori și tot mi-a râs inima de fiecare dată când personajele își spuneau celebrele replici.
30. Accidentul. Orașul cu salcâmi de Mihail Sebastian - 5/5. Accidentul - Accidentul nu este,cu siguranță, o capodoperă, dar este un roman care îți rămâne în suflet ca un fel de adiere a unei povești simple, tandre, a unui om plecat în căutarea propriului suflet. Discursul clar, relatarea într-un limbaj simplu, dar frumos a poveștii te fac să ai sentimentul că, de fapt, nu ai citit o carte, ci ai auzit o întâmplare povestită, în tren, de un prieten vechi. Cu toate acestea, autorul a reușit să creeze niște personaje viu conturate, fiecare cu problemele, cu caracterul și cu sentimentele sale. Nu lipsește nici drama, nici seriozitatea și nici profunzimea sentimentelor. Printr-o operă de o simplitate uluitoare, autorul reușește să zugrăvească o lume în care noi înșine ne putem regăsi, în care personajele pot fi, de fapt, oameni care ne înconjoară. Orașul cu salcâmi - Orașul cu salcâmi înfățișează în toată splendoare ei acea dragoste adolescentină, petrecută în primăvara sufletului, pe care o retrăiești de fiecare dată în minte, cu gândul la anii care nu se mai întorc… La sfârșitul iubirii lor stăteau, ca o văpaie de aur și cărbune, ultimile nopți din strada Cerbului și pe cenușa unor asemenea amintiri el știa bine că nu se clădesc niciodată căsnicii, ci doar legende uneori.
31.Aventurile lui Sherlock Holmes. Memoriile lui Sherlock Holmes de Sir Arthur Conan Doyle - 2/5, 3/5. Poveștile au fost cam dezamăgitoare pentru mine, poate de vină e aceeași chestie ca la Dracula - am văzut prea multe ecranizări până să ajung la textul original.
32, 33, 34. Winnetou 3 volume de Karl May - 2/5. Tot ce-mi amintesc despre cartea asta e că m-a plictisit teribil. Se vede totuși că am citit-o înainte să abandonez lecturile care nu-mi plăceau - am tras de mine trei volume :))
35. Pisica. Casa de pe canal de Georges Simenon - 3/5, 4/5. A fost prima mea întâlnire cu autorul și ambele nuvelemi s-au părut interesante. Și ușor macabre :)
36. Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift - 4/5. O altă carte a copilăriei mele, pe care am citit-o și răscitit-o în toate edițiile care mi-au nimerit sub mână.
37, 38. Decameronul 2 volume de Boccaccio - 3/5. A fost o lectură mai neobișnuită, dar cu un limbaj cam greoi pe alocuri și cu multe referințe la evenimente ce nu-mi erau familiare.
39. Cianură pentru un surâs. Bună seara, Melania de Rodica Ojog Brașoveanu - 3/5. Nu m-am împăcat cu stilul autoarei, nu mi-a plăcut Cianură pentru un surâs, așa că nici nu am încercat să citesc celălalt text.
40. O călătorie spre centrul Pământului de Jules Verne - 4/5. Și asta e o carte a copilăriei mele - nu știu dacă mi-ar place la fel de mult acum, așa că nu mă risc.
41. Romeo și Julieta. Hamlet de W. Shakespeare - 4/5 și 3/5. Am citit și aceste povești clasice - mi-au plăcut dar, din nou, după ce vezi mai multe ecranizări, textul original poate păli sau părea mai anost.
42. Trei într-o barcă. Trei pe două biciclete de Jerome K. Jerome - 5/5. M-am distrat copios citind acest volum - limbajul e pur și simplu perfect.
43, 44. Vraciul. Profesorul Wilczur 2 volumedeTadeusz Dołęga-Mostowicz - 4/5. O poveste plină de încercări, greșeli, acceptare. Am empatizat mult cu protagonistul.
45. Extravagantul Conan Doi (De-a baba oarba) de Vlad Mușatescu - abanonată. Limbajul e absolut savuros, dar povestea în sine m-a plictisit și după aproximativ 20% tot nu pot vedea încontro se îndreaptă.
46. Spre far. Orlando de Virginia Woolf - 3/5 pentru Orlando, 3/5 pentru Spre far - foarte plictisitor totul - și personajele, și decorul, și acțiunea în sine.
47. Roșu și negru de Stendhal - 5/5. Un volum foarte frumos, pe care l-am ascultat în timp ce brodam.
48. Robinson Crusoe de Daniel Defoe - 4/5. O poveste citită în facultate, mi-a plăcut - a fost exact cum mă așteptam.
49. Golful francezului de Daphne du Maurier - 4/5 - am fost numai ochi și urechi de la început până la sfârșit.
50, 51. Moby Dick 2 volume de Herman Melville - 1/5 - și asta e o carte pe care am citit-o pe vremea când nu abandonam lecturi (și rău făceam). M-a plictisit în ultimul hal.
52. Unde se avântă vulturii deAlistair MacLean - 3/5 - o lectură potrivită pentru serile monotone de iarnă, suficient de alertă, cu personaje suficient de interesante cât să le urmărești peripețiile. Totuși, nu e o carte memorabilă pentru mine. Mă bucur că am citit-o, aveam nevoie de o lectură ușoară.
53. Jane Eyre de Charlotte Brontë - 5/5. Cartea asta am primit-o de ziua mea când am împlinit 15 ani, are un loc aparte în sufletul meu. Am văzut și multe ecranizări, dar nimic nu se compară cu povestea pe care am citit-o eu în adolescență și cum mi-am imaginat eu personajele.
54, 55. Dune 2 volume de Frank Herbert - 5/5 - mă bucur că am citit cartea asta, e complexă și are multe idei faine, dar nu cred că voi continua seria.
56. Procesul de Franz Kafka - 3/5 - o lectură ce te pune pe gânduri și de multe ori simți cât de nedreaptă e viața.
57. Singur pe lume de Hector Malot - 5/5. Nu știu cine a considerat că asta e o carte numai bună de citit pentru copii, pentru că pe mine m-a rupt în bucăți la vremea aia. Rămâne a fi o lectură din copilăria mea, pe care nu am cum să o uit nici dacă aș vrea.
58. Avarul. Tartuffe. Don Juan de Moliere - 5/5, 3/5, 4/5. Niște piese ce merită citite, măcar pentru a vedea de ce au rămas relevante pentru istoria literaturii.
59, 60. Cei trei mușchetari 2 volume de Alexandre Dumas - 5/5. Din nou, o carte a copilăriei ce mi-a plăcut mult la acea vreme.
61. Zece negri mititei. Crima din Orient Express de Agatha Christie - 5/5, 5/5. Două povești clasice, cred că toată lumea a auzit despre ele, le-a citit sau a văzut măcar o ecranizare. Mi-au plăcut tare mult.
62. Departe de lumea dezlănțuită de Thomas Hardy - 3/5. A fost un roman interesant, a avut momente ce m-au ținut în priză, dar și clipe în care acțiunea a stagnat.
63. Ben Hur de Lew Wallace - abandonată. M-am plictisit îngrozitor trăgând de mine să citesc primele 10 pagini, clar nu e un volum pe gustul meu și nici stilul autorului nu m-a încântat.
64. Livada de vișini. Unchiul Vania. Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov - 4/5, 3/5, 4/5. Piesele lui A.P. Cehov îmi sunt cunoscute încă din școala generală - aveam câteva în programă la limba și literatura rusă, iar în Chișinău teatrul rusesc poartă numele autorului, așa că am avut ocazia în mai multe rânduri să văd piesele acestea jucate pe scenă. Cel mai mult mi-a plăcut Livada cu vișini.
65, 66. Bâlciul deșertăciunilor, 2 volume de W. M. Thackeray - 5/5.Dacă mi-a plăcut cartea? Am savurat-o. Am retrăit evenimentele din viețile acelor doamne. Mi-am dorit din tot sufletul ca finalul să fie altfel, cel puțin pentru una dintre cele două. M-am amuzat pe seama prostiei, viciului, vanității, superficialității acelei epoci. De altfel, lucruri văzute și astăzi, în societatea noastră care se crede demult trecută de titlul de Bâlciul Deșertăciunilor. Dar de ce am nega? Oare nu vedem zilnic tinere Becky, împopoțonate, viclene, trăind din banii altora și iubind la comandă? Nu vedem zilnic persoane ca Amelia, infinit de naive și suferinde, încercând să schițeze un zâmbet? Nu vedem oare personaje ca George sau Rawdon, bărbați în toată firea, atât de puternici și atăt de slabi în fața unei mironosițe? Nu cunoaștem câte un Jos, bogat, nepriceput la nimic și prost? Sau un Dobbin sincer, curat la suflet, modest și corect, unicul personaj care nu se încadrează în acest tablou imens de deșertăciuni? Bâlciul Deșertăciunilor este o carte despre oameni și modele, despre virtuți și frustrări, despre vanități, sinceritate, cruzime și dantele. Un Bâlci în care ne regăsim și astăzi, formând noi cercuri de vicii și minciuni. Un Bâlci care este mereu prezent în fiecare oraș, aducând în atenția spectatorilor cele mai fascinante și verosimile scene din viață.
67. Robin Hood de Henry Gilbert - 3/5. Singurul motiv de ce nu am abandonat lectura a fost pentru că volumul face parte din acest proiect. Problema nu a fost povestea, ci structura și scriitura - cu siguranță, dacă textul ar fi apărut în forma asta în zilele noastre, ar fi fost considerat nefinisat. Multe personaje introduse din pod, evenimente care se întâmplă fragmentat, o conturare foarte slabă a protagonistului. Spre final parcă-parcă lucrurile au început să se aranjeze, dar a fost prea târziu pentru a mă face să mă implic emoțional în acțiune.
68, 69. Prin foc și sabie 2 volume de Henryk Sienkiewicz - 5/5. Cartea asta mi-a plăcut și m-a frustrat deopotrivă - povestea e antrenantă și acaparatoare, dar un anumit personaj m-a sâcâit pe tot parcursul lecturii.
70. Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul - 4/5. Cartea asta am citit-o în liceu, cu ochi - și minte - de adolescentă și am impresia că dacă m-aș apuca să recitesc volumul acum, nu l-aș mai vedea la fel de sensibil. Încă un motiv de ce nu recitesc cărți - vreau să-mi păstrez impresia pe care am avut-o despre lectură la prima citire.
71. Insula Comorii de Robert Louis Stevenson - 3/5. O altă carte ce ar fi fost de cinci stele dacă aș fi citit-o copil sau adolescent fiind, dar la maturitate parcă nu mi-a acaparat atenția atât de mult pe cât mi-aș fi dorit.
72. La paradisul femeilor de Emile Zola - 5/5. O carte superbă, care mi-a trezit interesul (apus după ce am terminat liceul) pentru literatura clasică.
73, 74. Agonie și extaz 2 volume de Irving Stone - 5/5. Asta e una dintre cărțile pe care mi le amintesc cu frag - și detaliat - chiar dacă am citit-o în generală și a trecut ceva timp de atunci. Este minunat scrisă, emoționantă și informativă, despre Michelangelo, viața lui privată și profesională deopotrivă, atmosfera vremii în care a trăit și aspectul politic. O recomand oricui e interesat de artă.
75. Omul Invizibil. Războiul Lumilor de H. G. Wells - 5/5, 5/5. Și aceste două cărți sunt de pe vremea tinereții mele, ambele m-au frapat și m-au ănfricoșat pe alocuri, dacă ar fi să aleg, Omul invizibil mi-a plăcut mai mult.
76. Nimic nou pe frontul de vest. Cuibul visurilor de Erich Maria Remarque - 5/5, 4/5. Nimic nou pe frontul de vest este cartea ce m-a introdus în lumea scriiturii lui E.M. Remarque și m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul autorului. Încă nu i-am citit opera literară în întregime, dar voi ajunge și în acel punct. Cuibul visurilor a fost o carte mai puțin complexă decât anterioara, dar mi-a plăcut și aceasta.
77, 78. Divina Comedie, 2 volume de Dante Alighieri - 5/5. Am citit cartea asta - sau mai bine zis, toate cele trei ce formează volumul - într-o vacanță de vară și-mi amintesc că am fost foarte impresionată de imaginile create de autor. Am avut exemplarele de la BDT, acelea mici, de buzunar, care erau doldora de note de subsol ce explicau aluziile politice din versuri.
79. Bel-Ami de Guy de Maupassant - 4/5. Un alt volum care m-a făcut să mă minunez cât de complex poate transmite un autor atmosfera unei perioade istorice și cât de la fel sunt sentimentele și acțiunile oamenilor, indiferent de vremurile în care trăiesc.
80. Castelul Pălărierului de A. J. Cronin - 4/5. Un alt volum ce m-a făcut să-l citesc cu sufletul - foarte frumos scrie autorul, iar povestea te pune pe gânduri.
81. Caterina de Medici de Honoré de Balzac - 4/5. Un volum ce romanticizează viața unui personaj istoric, iar Balzac este deja cunoscut pentru dragostea sa pentru descrierile interminabile, dar care își au locul în poveștile lui.
82. Calomnii Mitologice de Octavian Paler - 1/5. Știu că e posibil să fiu în minoritate cu părerea mea, dar am citit volumul ăsta numărând paginile, câte mai am până scap de el. Asta se întâmpla pe vremea când nu abandonam cărți, cert e că nu mă potrivesc deloc nici nu stilul, nici cu ideile autorului.
83, 84. Peripețiile bravului soldat Svejk 2 volume de Jaroslav Hasek - 5/5. Opera lui Jaroslav Hašek ne dezvăluie spiritul unei epoci și sacrificiul oamenilor în slujba Măriei Sale. Împăratul, mizeria, sărăcia, disciplina severă în armată, jefuirea statului de către gradele ofițerești, depravarea, rasismul, anarhia, destrămarea statului, toate acestea sunt aspecte tratate ironic în roman,un ”manuscris” în care Primul Război Mondial este văzut prin ochii unui soldat, un ”tratat” ce a fost creat pentru cei cărora le plac glumele piperate, adesea grosolane, din viața soldățească.
85. În căutarea timpului pierdut. Swann de Marcel Proust - 4/5. Mi-a fost un pic „frică” să mă apuc de cărămida asta de carte, dar a fost o lectură foarte pe gustul meu. Nu exclud să continui cândva seria.
86. Fundația de Isaac Asimov - 3/5. A fost o lectură interesantă, în ceea ce privește premisa - dorința de a salva și cultiva cunoștințele omenirii din ultimii 12 000 de ani, izolând la marginea galaxiei, pe o planetă singuratică, o colonie întreagă de învățați, care să ducă lumina minții mai departe. Stilul de scriere a fost ușor greoi pentru mine, iar acțiunea încetinită parcă intenționat.
87. A doua fundație de Isaac Asimov - 3/5. A fost volumul meu preferat din trilogie - personajele mult mai bine conturate dar, mai ales, acțiunea mult mai alertă și m-a ținut în priză. Cu toate acestea, nu voi continua seria - a fost o experiență interesantă, strict prin prisma familiarizării cu scriitura autorului.
88. Taras Bulba. Mantaua. Nasul.Vii de Nikolai Vasilievici Gogol - 2/5, 4/5, 3/5. Din cartea aceasta, lucrarea mea preferată este Taras Bulba - destul de diferită față de umorul obișnuit scrierilor gogoliene, punându-se accent mult pe viața cazacilor de pe vremea când aceștia trăiau liber, viața lor însemnând luptă și libertate și credință. Gogol urmărește viața unui cazac călit de timp, Taras Bulba, și a celor doi copii ai săi, Andrei și Ostap, fiecare alegând un drum anume atunci când vine vorba despre lupta seculară a cazacilor pentru pământuri și pentru idealurile lor. Nasul și Mantaua sunt două lecturi amuzante, caricaturi ale societății contemporane lui Gogol și sunt sigură că ambele povestiri conțin o multitudine de indicii sau referințe pe care cititorii de atunci le-au sesizat și acestea au reprezentat motive de discuții aprinse. În Nasul, un maior se trezește că nu mai are nas, acesta plecând în lume și trăindu-și propria viață, iar în Mantaua, un funcționar sărman rămâne fără mantaua pentru care a economisit și a jertfit multe lucruri. Nikolai Gogol e un autor pe care îl urmărești cu cea mai mare atenție, pentru că știe să ofere o culoare deosebită decorului și să creeze niște personaje alături de care te trezești zâmbind, încruntându-te sau bucurându-te de reușita lor. Autorul știe să atragă cititorul de partea sa și să stârnească interesul, limbajul folosit de Gogol fiind unul cât se poate pe gustul meu.
89. Revolta de pe Bounty de Sir John Barrow - 4/5. O carte ce mi-a trezit sentimente puternice la timpul citirii, arătând viața dură și deloc romantică de la bordul unui vas.
90, 91. La răsărit de Eden 2 volume de John Steinbeck - 5/5. Un fel de familia Buendia de pe continentul de nord. Mi-a amintit de Marquez, dar unul mai ancorat în realitate.
92. Tarzan din neamul maimuțelor de Edgar Rice Burroughs - 3/5. O altă carte din copilăria mea - am văzut și filmele, și animațiile, iar acest fapt a diminuat un pic din plăcerea lecturii, pentru că vedeam personajele așa cum au fost portretizate de către cinematografie. 93, 94. Om bogat, om sărac 2 volume de Irwin Shaw - 4/5. O carte despre familie și bani, frumos scrisă și cu ceva pilde.
95. Odiseea căpitanului Blood de Rafael Sabatini - 3/5. Mă așteptam să fie o carte de cinci stele, dar de la un punct încolo a început să mă plictisească.
96, 97. Faust volumul 1 și 2 de Goethe - 4/5, 3/5. Mi-au plăcut ambele părți, deși a doua m-a cam dezumflat. Poate că nu am citit opera la timpul potrivit.
98. Numele trandafirului de Umberto Eco - 2/5. O altă carte unde sunt în minoritate la capitolul rating. Am citit-o pe vremea când nu abandonam cărți și de la un paragraf la altul mă întrebam ce caut eu în povestea aia bizară.
99, 100. Pe aripile vântului 2 volume de Margaret Mitchell - 4/5. Cred că mi-ar fi plăcut mult mai mult cartea dacă nu aș fi văzut ecranizările înainte, pentru că nu am putut să creez personajele în mintea mea, vedeam actorii.
Și aici se termină proiectul meu ambițios - da, nu am citit toate cărțile, dar de ceva ani încoace prefer să nu irosesc timpul pentru citit pe ceva ce nu mă încântă. Per total, a fost o provocare interesantă și abia aștept să văd cum se va desfășura provocarea mea personală pentru 2025 - o găsiți aici.
