Se afișează postările cu eticheta katherine arden. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta katherine arden. Afișați toate postările

duminică, 1 martie 2020

Goodreads Choice Awards 2019 - Bilanț final

În noiembrie, v-am spus despre planul meu ambițios de a citi câte un volum din aproape fiecare categorie din cadrul Goodreads Choice Awards. Nu am ales neapărat volumul care a ieșit câștigător (oricum, în noiembrie nu se știa încă ce volum urma să devină #1 în 2019), dar am ales cărțile a căror premisă a fost interesantă pentru mine.

O parte dintre cărțile respective le-am citit înainte de a face un propriu top, o parte au rămas să fie lecturate în 2020. Mi-am dat timp până la finele lui februarie, așa că în prima zi a primăverii calendaristice, vă spun ce am reușit să fac.


Prima carte pe care am deschis-o în 2020 a fost volumul Pe pământ suntem strălucitori o clipă de Ocean Vuong, concurent la două categorii - Best Fiction & Best Debut Novel.


Pe parcursul lecturii, am avut dubi: erau pasaje care mă făceau să fiu trup și suflet lângă protagonist, dar au fost și fragmente care mă puneau pe gânduri și mă făceau să am dubi în privința cărții; am avut momente în care mă întrebam dacă îmi place ceea ce citesc, dar punctele forte ale cărții au prevalat. Mai multe despre impresiile mele aflați din filmulețul de mai sus.


La categoria Best Mistery & Thriller, am ales să citesc romanul semnat de Riley Sager, Lock Every Door. Ei bine, nici nu m-am atins de el. În februarie, deși atenția mea s-a îndreptat preponderent spre cărțile Mistery & Thriller (de obicei, aceste două genuri nu mă atrag în mod special), nimic nu m-a făcut să vreau să citesc exact acest volum. Așa că la categoria respectivă, avem loc gol.


Una dintre cărțile care mi-au captat atenția în 2019 a fost Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, pe care o aveam în format audio pe telefon. Am văzut că a ajuns în ultima rundă la categoria Best Historical Fiction și astfel titlul a mai avansat în lista mea de de-citit-în-viitorul-apropiat., așa că s-a numărat printre ultimele cărți citite în anul 2019. Vă las mai jos recenzia mea pentru acest volum.


La capitolul Best Fantasy am ales fără să clipesc volumul lui Katherine Arden, The Winter of the Witch, ultimul din trilogia Winternight, unul dintre cele mai magice romane pe care le-am citit vreodată. Seria Winternight se numără printre preferatele mele și chiar dacă volumul de față nu a luat locul #1, pentru mine este cartea câștigătoare a anului 2019.


The Winter of the Witch este ultima carte din trilogie și încheie povestea Vasyei, a unei fete deloc obișnuite, care reprezintă legătura dintre lumea fizică și cea a forțelor din trecutul poporului ei. La noi s-a tradus momentan doar prima carte din serie, Ursul și privighetoarea, dar sper din tot sufletul să se traducă întreaga trilogie.


Pentru categoria Best Romance, romanul lui L. J. Shen, The Kiss Thief, suna cel mai bine. E prima carte pe care am terminat-o în 2020; în prima jumătate a lui ianuarie, mi s-a trezit pofta de romane de dragoste, așa că dacă tot aveam la-ndemână volumul, l-am citit.

Fiica unui mafiot italian este „vândută” unui senator, care se adeverește a fi omul care e setat pe a distruge familia protagonistei. Tânăra „frumoasă” urăște „bestia”, dar fiind vorba de un roman de dragoste cu diferite clișee clasice... știți voi la ce se ajunge.
Mi-a plăcut stilul în care este scrisă cartea, e antrenantă și se citește foarte repede. Personajele au replici amuzante, iar evenimentele ce au loc nu sunt foarte exagerate. Dacă mai vreau să citesc romane de dragoste, voi căuta titlurile autoarei.


La categoria Best Science Fiction mi-am propus să citesc un volum pe care-l am în wishlist - Exhalation de Ted Chiang. Este un volum de povestiri și deși am început în forță, mi-am pierdut momentumul pe parcurs. Am ajuns la o povestire care e prea tehnică, din punctul meu de vedere, așa că tărăgănez lectura. Momentan nu mi se pare o carte plictisitoare sau proastă, nu vreau să o abandonez, dar cu siguranță va dura ceva timp până voi reuși să o termin.


Categoria Best Horror mi-a atras atenția datorită a două titluri: The Invited de Jennifer McMahon și The Institute de Stephen King. De King am citit relativ recent Cimitirul animalelor și nu mi-a plăcut în mod special, parcă i-a lipsit ceva. În plus, lectura m-a cam obosit și vreau să iau o pauză de la acest autor. The Institute e un titlu pe care-l am în continuare pe lista de lecturi, dar nu pentru viitorul apropiat. The Invited a rămas să adune praf; nu mă mai atrage deloc în momentul de față.


Deși am ales la categoria Best Poetry volumul The Truth About Magic de Atticus Poetry, nu am reușit să-l găsesc, așa că am ales să citesc un alt volum semnat de poet -  Love Her Wild.
„Un volum” e rea mult spus - e o serie de poezii foarte scurte, gen cum sunt acelea de pe Instagram, dar mi-au plăcut. Au fost și câteva idei interesante, dar s-au regăsit printre rânduri și destule truisme. Deși nu sunt fana poeziei moderne, acest volumaș a fost o lectură despre care nu pot spune că mi-a consumat timpul degeaba.


Doi pot ține un secret de Karen M. McManus  se află printre finaliști la categoria Best Young Adult Fiction și am reușit să-l citesc în februarie. Mi-a plăcut poate chiar mai mult decât Unul dintre noi minte -se vede evoluția autoarei și povestea este ceva mai captivantă.


Premisa romanului este că într-un oraș mic, la distanță de câteva zeci de ani, au dispărut două regine ale balului, iar crimele nu au fost niciodată rezolvate. Doi gemeni se mută cu bunica lor și Ellery, în urma unor întâmplări ciudate, se trezește a fi una dintre cele trei tinere propuse să fie reginele balului. În aceeași perioadă, apar mesaje cu amenințări prin oraș, anunțând revenirea criminalului ce a stat în urma omorului ultimei regine a balului. Mi-a plăcut cum a fost scrisă cartea și cum a fost rezolvat misterul. Recomand cărțile semnate de Karen M. McManus dacă vă este dor de un Thriller/Mistery cu adolescenți.


În prima postare legată de Goodreads Choice Awards spuneam că mi-a fost greu să aleg volumul pentru categoria Best Young Adult Fantasy & Science Fiction, dar până la urmă m-am decis să citesc Sorcery of Thorns de Margaret Rogerson.
Pe canalul meu de YT am vorbit despre cartea de debut a autoarei, An Enchantment of Ravens, așa că am avut niște așteptări de la cartea despre care mulți spuneau că e mult mai bună decât primul ei roman.


Sorcery of Thorns urmărește o fată care locuiește într-o bibliotecă magică, unde sunt aduse volume ce conțin vrăji, incantații și blesteme străvechi, cărți pe care doar vărjitorii le pot citi. Dar într-o noapte, ceva se întâmplă în bibliotecă, protagonista, Elizabeth, este singura care se trezește și e prinsă în miezul acțiunii. Cei din jur o învinuiesc că a comis o crimă și o trimit în oraș pentru a fi judecată, iar cel care o escortează se adeverește a fi unul dintre cei mai puternici vrăjitori, Nathaniel Thorn.
Nu voi spune mai multe despre carte, pentru că am detaliat în bilanțul literar pentru ianuarie, doar atât: An Enchantment of Ravens mi-a plăcut mai mult.


În romanul The Strangers, trei copii ce locuiesc cu mama lor află că alți trei copii, cu nume și date de naștere identice ca a lor, dispar. În scurt timp, mama, care nu pleca niciodată de lângă ei, anunță că pleacă în deplasare și după mesajele care vin de la ea sunt din ce în ce mai dubioase. De aceea, copiii decid să ia situația în propriile mâini și să o găsească pe mama lor.
The Strangers de Margaret Peterson Haddix, finalistă la categoria Best Middle Grade & Children`s, a fost o carte care a început bine, dar după jumătatea volumului, văzând încontro se îndreaptă acțiunea, mi-am dat seama că nu e chiar lectura la care mă așteptam. În plus, este primul volum din trilogie, iar elul în care s-a terminat nu mă îndeamnă neapărat să citesc și continuarea.

Acesta este bilanțul meu pentru Goodreads Choice Awards 2019. Mi-a prins bine să ies din zona mea de comfort și să citesc titluri pe care, în alte împrejurări, e posibil să nu le fi ales. Cu siguranță voi repeta experimentul acesta și la anul. Chiar dacă nu am citit tot ce mi-am propus, sunt mulțumită de rezultate.
Voi ce ați mai citit în ultima perioadă? Ce părere aveți despre astfel de premii literare?

duminică, 26 ianuarie 2020

Cele mai bune cărți citite în 2019

Dacă ar fi să vorbim despre cărți, privind în urmă, 2019 a fost un an cât se poate de frumos. Am citit volume surprinzătoare, am descoperit autori noi, mi-am permis să abandonez cărți care nu meritau timpul meu, deși în alți ani mă ambiționam cu înverșunare să termin orice carte începută.


 Și ca să nu lungesc această postare prea mult, vreau să menționez cele mai bune cărți citite în 2019, în ordine cronologică:

De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi:


Pachinko de Min Jin Lee:


Casa de la Riverton de Kate Morton:


Nono de Renata Carageani:


Șoseaua Jellicoe de Melina Marchetta:


The Travelling Cat Chronicles de Hiro Arikawa:


Casa de la marginea nopții de Catherine Banner:


Winternight Trilogy de Katherine Arden (Linkurile pentru recenziile celorlalte două cărți le găsiți în primul comentariu de la videoclipul de mai jos):


The Seven Husbands of Evelyn Hugo de Taylor Jenkins Reid:


Prima iubire de Ivan Turgheniev:


Confesiunile unei măști de Yukio Mishima:


Un erou al timpului nostru de Mihail Lermontov:


Acolo unde cântă racii de Delia Owens:


Scrisorar de Mihail Șișkin:


Jucătoarea de Go de Shan Sa:


Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr:


Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert:


Împărăteasa Orhidee de Anchee Min:


Fata de la Savoy de Hazel Gaynor:


Acestea au fost cele mai frumoase lecturi ale anului 2019. Și pentru că ne-am strâns peste 1000 de iubitori de lectură pe canalul meu de Youtube, urmează să organizez un giveaway în viitorul apropiat, așa că fiți cu ochii pe conturile mele de social media (menționate în dreapta sus pe blog).
Care au fost cele mai memorabile cărți citite de voi în 2019?

marți, 19 noiembrie 2019

Goodreads Choice Awards 2019

Am ajuns și în ultima lună a toamnei, despre care pot să afirm deja că este un succes în ceea ce privește cărțile pe care le-am citit (până acum). Dar așa cum m-am obișnuit, voi posta bilanțul literar la începutul lui decembrie, iar în articolul de azi vreau să vorbesc despre Goodreads Choice Awards, la care „particip” în fiecare an.


Dacă nu știți ce este acest Goodreads, vă spun: e o bază de date cu cărți, iar cu ajutorul acestui site, dacă îți faci cont, poți contoriza ce cărți ai citit, câte, la ce pagină te-ai oprit, poți afla părerea altora despre o carte sau să ți-o expui pe a ta, poți participa la discuții pe diferite grupuri și poți descoperi cărți noi sau care ți se potrivesc la un moment dat.
Ei bine, cei de la Goodreads organizează anual premiile publicului, iar cărțile câștigătoare sunt alese de majoritatea utilizatorilor de pe această platformă ce au ales volumul respectiv drept fiind cel mai bun în categoria din care face parte.
Și pentru că Goodreads Choice Awards este, practic, un concurs bazat strict pe preferințele publicului, cărțile câștigătoare nu sunt neapărat mereu cele mai bune din categoria în care au intrat în competiție. Uneori, este vorba despre autor, alteori, despre copertă sau părerea unui influencer despre un voum oarecare.
Deși sunt mai multe categorii, eu am ales câte un volum din categoriile care m-au interesat și mi-am propus să-l citesc până la finele lui februarie. O parte dintre cărțile pe care le-am ales le-am citit deja, o parte - le am pe listă, dar încă nu am ajuns la ele. O parte nu s-au tradus încă la noi sau sunt în curs de apariție, așa că dacă voi avea ocazia să pun mâna pe un exemplar fizic, așa voi face.
Voi începe cu un volum ce concurează în două categorii -  Best Fiction & Best Debut Novel. Este vorba despre Pe pământ suntem strălucitori o clipă de Ocean Vuong, iar cartea urmează să apară la noi la Storia Books. Vreau neapărat să citesc volumul în formă fizică, așa că mai aștept până apare. 


L-am văzut lăudat de foarte mulți cititori pe care-i urmăresc și a căror părere contează pentru mine, așa că am încredere că va fi pe placul meu, mai ales că premisa sună foarte bine - scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească, conținând subiecte ce privesc identitatea națională, istoria familiei, sensibilitatea individului, masculinitatea.


La categoria Best Mistery & Thriller, am ales să citesc romanul semnat de Riley Sager, Lock Every Door. L-am văzut menționat de câteva ori pe Booktube și mi-a stârnit interesul. Nu sunt mare cititoare de thrillere, dar cred că vremea de afară mi-a deschis pofta pentru acestea (am citit recent un volum și mi-a plăcut atmosfera creată).


Una dintre cărțile care mi-au captat atenția anul acesta este Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, pe care o am în format audio pe telefon.


Am văzut că a ajuns în ultima rundă la categoria Best Historical Fiction și astfel titlul a mai avansat în lista mea de de-citit-în-viitorul-apropiat. 


La capitolul Best Fantasy am ales fără să clipesc volumul lui Katherine Arden, The Winter of the Witch, ultimul din trilogia Winternight.


 Este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta și sper din tot sufletul să se traducă și la noi cât mai curând (primul volum a apărut la Young Art, Ursul și privighetoarea).


Nu am mai citit romane de dragoste de foarte mult timp, dar mi-am propus să încerc și literatura contemporană, să văd ce are de oferit la acest capitol. La categoria Best Romance, am ales romanul lui L. J. Shen, The Kiss Thief, cred că va merge de minune în preajma sărbătorilor. Vom trăi și vom vedea :)


Nici la capitolul Science Fiction nu stau extraordinar, în ceea ce privește numărul de cărți din acest gen citite anul acesta, dar am tot urmărit un volum - Exhalation de Ted Chiang, care s-a nimerit să concureze la categoria Best Science Fiction. Încă un motiv să fac rost de carte și să o citesc. Fiind vorba de o colecție de povestiri, cred că ar merge repede lectura.


Categoria Best Horror mi-a atras atenția datorită a două titluri: The Invited de Jennifer McMahon și The Institute de Stephen King. De King tocmai am terminat de citit Carrie, așa că știu deja că-mi va place - cel puțin, ca stil de scriere. De cartea lui Jennifer McMahon nu știu nimic, dar simt că va fi o carte pe placul meu. Dacă acest lucru se va adeveri sau nu, vă anunț :)


 N-am mai citit poezie de ceva timp, așa că am ales volumul The Truth About Magic de Atticus Poetry, volum ce concurează la categoria Best Poetry, bineînțeles. Nu știu când îl voi citi, trebuie să fac rost de el mai întâi, dar cu siguranță e un mood read, așa că nu mă grăbesc.


Deși Doi pot ține un secret de Karen M. McManus e apărut de ceva timp la noi, la Herg Benet, nu am apucat să fac rost de carte. Mi-a plăcut un alt volum semnat de autoare, Unul dintre noi minte, despre care v-am vorbit și pe Booktube, așa că îl voi citi și pe acesta.


Doi pot ține un secret se află printre finaliști la categoria Best Young Adult Fiction, e timpul să-l citesc. 


Cel mai greu mi-a fost să aleg un volum pe care să-l citesc la categoria Best Young Adult Fantasy & Science Fiction, pentru că am destule cărți finaliste pe care vreau să le lecturez sau pe care le-am citit deja, dar m-am oprit la Sorcery of Thorns de Margaret Rogerson. Relativ recent am citit o altă carte semnată de autoare, An Enchantment of Ravens, o carte drăguță, cu un subiect calm și ușor de urmărit.

Și cum, mai nou, există trendul ca romanele fantasy, destinate adolescențior, trebuie să fie musai cel puțin trei la număr, apariția unei cărți despre care poți spune că e de sine-stătătoare, cu o poveste ce începe și se termină în același volum, e salvarea acelora care iubiesc acest gen literar, dar nu au timp de „cărămizi”


Și pentru că în continuare rămân adepta poveștilor și a cărților ce mă fac să mă întorc în trecut, în copilărie, am ales să citesc și o carte pentru copii, The Strangers de Margaret Peterson Haddix, finalistă la categoria Best Middle Grade & Children`s. Dacă se va ridica la așteptările mele (deloc colosale), vom vedea.
Așa arată o listă relativ mică a cărților pe care vreau să le citesc iarna asta și la final, să mă pronunț în legătură cu a) dacă mi-au plăcut aceste cărți, b) dacă au ieșit câștigătoare altele decât cele alese de mine, ce părere am și c) dacă volumele din lista mea meritau să fie în marea finală.
Până atunci, să-mi spuneți ce cărți ați citit din cele propuse de către Goodreads drept fiind cele mai bune din acest an și dacă ați votat la Goodreads Choice Awards 2019, ce cărți credeți că vor ieși câștigătoare?

joi, 20 iunie 2019

Recenzie literară: The Winter of The Witch (Winternight, #3) de Katherine Arden (2019)

Cel de-al treilea volum din trilogia Winternight de Katherine Arden, The Winter of The Witch, începe sumbru, chiar din momentul în care se termină volumul precedent, The Girl in The Tower: Moscova arde, în jur domnește haosul, iar Vasya se trezește în mijlocul atenției. Un dușman mai vechi este din nou în libertate, stârnind haos în jur; Morozko este undeva departe, încătușat, și trebuie salvat; Solovey dispare, familia ei se află în pericol, iar lumea - cea văzută și nevăzută - riscă să se prăbușească. În The Winter of The Witch, Vasya trebuie să facă față schimbărilor care depind doar de ea, să plece într-o călătorie care s-ar putea să  fie fatală și să încerce să repare tot răul făcut de anumite forțe.

joi, 13 iunie 2019

Recenzie literară: The Girl in The Tower (Winternight, #2) de Katherine Arden (2017)

Cel de-al doilea volum din trilogia Winternight, The Girl in The Tower de Katherine Arden o urmărește pe Vasya din clipa în care fata ia o decizie importantă la finalul primei cărți, The Bear and the Nightingale (Ursul și privighetoarea). Tânăra are de ales între a se întoarce la viața ei de înainte și între a-și urma propriul drum, o alegere deloc simplă, dar pe care Vasya o tratează cu toată seriozitatea.
Fata din turn este o carte magică și dacă sunteți pasionați de magie, folclor și personaje complexe, v-o recomand cu mare drag. Vă las mai jos recenzia:

joi, 6 iunie 2019

Recenzie literară: Ursul și privighetoarea (Winternight, #1) de Katherine Arden (2017)

Într-o iarnă crudă, specifică nordului Rusiei de astăzi, o doică le spune copiilor o poveste; o poveste despre fecioare pierdute în pădure în mijlocul iernii și despre ochii imposibil de albaștri a lui Morozko, demonul iernii și a morții. În Lesnaya Zemlya, un sat pierdut în inima iernii, o femeie moare născând-o pe Vasya, făcându-l pe soțul ei să jure că o va proteja pe fetiță cu prețul vieții sale.

The Bear and the Nightingale (Ursul și privighetoarea) este primul volum din trilogia Winternight de Katherine Arden și momentan singurul tradus la noi; trilogia este terminată, așa că abia aștept să aflu ce se întâmplă mai departe.
Dacă vă plac basmele, cărțile despre maturizare și folclorul rusesc, aceasta este cartea pe care e musai să o citiți.

miercuri, 8 mai 2019

Bilanț literar: Aprilie 2019

Salutare!


Sper că ați avut o vacanță pe măsură și v-ați bucurat de vreme frumoasă alături de familie și prieteni. Aprilie a fost o lună plină de călătorii și cum am luat vacanță, m-am bucurat de timpul petrecut cu cei dragi și nu prea am avut chef de citit. Totuși, în prima jumătate a lunii am citit destul de mult și am descoperit o trilogie superbă, care a ajuns direct în topul cărților mele preferate din toate timpurile. Dar să le iau pe rând.
Voi începe cu volumele pe care le-am abandonat, The Forsyte Saga de J. Galsworthy și Întâmplări în irealitatea imediată. Inimi cicatrizate de Max Blecher.


Primul volum din seria Forsyte l-am abandonat după vreo 20-30 de pagini, pentru că m-a plictisit teribil. Nu am reușit să mă conectez la acțiune și să urmăresc ce zic personajele, stilul autorului mi s-a părut greoi.
După experiența FILIT, mi-am dorit foarte mult să-l citesc pe Max Blecher. Am început cartea prin ianuarie, dar nu prea mergea lectura, așa că am lăsat-o pentru altă dată. Când am revenit la volum, nimic nu s-a schimbat: stilul nu mă încântă, poveste începuse să mă plictisească, am ales să abandonez lectura de-a binelea. Poate mă voi întoarce cândva la acest autor, dar nu în viitorul apropiat.
Și acum să vă povestesc despre ce cărți am citit în aprilie. Am terminat Casa de la marginea nopții de Catherine Banner, pe care am început-o în martie. Relatează povestea unui doctor care ajunge pe o insulă la începutul secolului trecut și încearcă să se familiarizeze cu locul și să creeze conexiuni cu oamenii.



Narațiunea urmărește viața doctorului, a familiei acestuia și evenimentele istorice care se petrec în Italia secolului trecut. Mi-a plăcut mult, e o carte care te implică emoțional în tot ceea ce se petrece și care îți oferă mai multe perspective asupra unui eveniment.


Am citit cel de-al doilea volum din trilogia Caraval, Legendary de Stephanie Garber. În acesta, narațiunea are loc din perspectiva surorii mai mici, Tella, care trebuie să plătească o datorie unui prieten care a ajutat-o foarte mult. În Legendary, tânăra participă la o nouă ediție a jocului, însă de data aceasta, miza este mult mai mare. Romanul lui Stephanie Garber este la fel de spectaculos ca și primul volum, atmosfera magică persistă și aici, iar personajele secundare din Caraval încep să prindă contur. Abia aștept să apară cea de-a treia carte.
Următorul volum pe care l-am citit  este Insuportabila ușurătate a ființei de Milan Kundera. Este o carte pe care voiam să o citesc de foarte mult timp și deși mi-a plăcut, nu pot să spun că se numără printre cele mai memorabile cărți.


Am citit romanul pe la începutul lunii și relatează povestea unui cuplu și ciudățeniile soțului și a soției. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost limbajul și cu siguranță voi mai citi ceva semnat de acest autor.
Deși mi-am propus să mă abțin, am citit cel de-al doilea volum din seria Făpturile văzduhului - Regele malefic de Holly Black. Cel de-al treilea volum apare abia în noiembrie și știam că odată ce termin de citit această carte, voi rămâne cu numeroase întrebări legate de personaje.

Holly Black are un stil de a te arunca în mijlocul evenimentelor în ultimile 50 de pagini, iar apoi te lasă cu senzația că ai fost păcălit și cu dorința de a afla ce se mai întâmplă. Acest lucru l-am observat, pentru prima dată, în Prințul nemilos, iar schema a fost repetată și în cel de-al doilea volum din serie. Urmează să fac o recenzie pe canal pentru Regele malefic, așa că fiți aproape :)

Nu știu cum am reușit, dar în acastă primăvară m-am lăsat atrasă de genul YA Fantasy și de trilogii, iar cea despre care vă povestesc acum este, din fericire, terminată. Este vorba dspre Winternight Trilogy de Katherine Arden, compusă din volumele The Bear and The Nightingale (tradusă la noi ca Ursul și privighetoarea), The Girl in The Tower și The Winter of The Witch. Am citit cele trei cărți în decurs de o săptămână și jumătate, am fost absorbită în totalitate de universul cărților și de personaje.
În principiu, primul volum poate fi citit ca o carte de sine stătătoare, pentru că are o finalitate. Însă dacă sunteți interesați de soarta protagonistei pe termen lung, celelalte două cărți urmăresc călătoria ei, căutarea și descoperirea sinelui. Pe principiul „încă un capitol și mă culc”, am stat până noaptea târziu să citesc, într-atât eram absorbită de fiecare volum, lucru pe care nu l-am mai făcut de ani buni.


Trilogia Winternight urmărește copilăria, adolescența și maturizarea Vasyei, o fată dintr-un sat din nordul Rusiei, care posedă niște puteri pe care le folosește fără să-și dea seama. Tânăra este singura care poate vedea spiritele din jur, iar oamenii din sat o consideră o vrăjitoare. Deși inițial puterile ei nu deranjează pe nimeni, apariția unui nou preot în sat și schimbările pe care acesta le aduce declanșează o serie de evenimente care duc spre apariția unei entități mitice, menite să distrugă omenirea, iar Vasya se trezește prinsă în lupta dintre două lumi.


Universul creat de Katherine Arden este plin de simboluri și credințe slavice, dar mai ales, de elemente din folclor și personaje din poveștile populare rusești, ingenios (re)interpretate și imposibil de trecut cu vederea. Cărțile Winternight sunt fascinante, personajele - bine realizate și capabile să trezească empatia sau ura, dar și alte sentimente - decorul este pur și simplu fantastic. Vă voi povesti mai multe lucruri despre cele trei volume pe canal, dar pentru mine, această trilogie reprezintă descoperirea anului și se numără printre cărțile mele preferate din toate timpurile.

Acestea au fost lecturile mele din aprilie. Mai puține ca-n martie, ce-i drept, dar asta nu le taie din valoare. Mai, cel mai probabil, va fi o lună și mai săracă în lecturi, pentru că am multe lucruri de făcut legate de facultate, dar sunt curioasă ce descoperiri îmi va aduce.
Voi ce ați citit în aprilie? Ce cărți v-au plăcut? Ce volume nu prea?