Prințul Spinilor de Mark Lawrence este un fantasy sângeros, povestea abundând în imagini șocante, omoruri, distrugeri, înfățișând, pe de o parte, războiul și cruzimea acestuia și, pe de altă parte, limitele la care poate ajunge o persoană care deține puterea. Jorg Ancrath nu este un protagonist pe care să-l placi, cel puțin, nu de la început. Este un adolescent crud și nemilos, capabil să vadă oameni vii și morți, să-i controleze. Este iute la mânie și deseori calcă peste cadavre pentru a ajunge la țelul său. Totuși, autorul reușește să captiveze cititorul prin modul în care prezintă realitatea lui Jorg, astfel încât devii investit în ce i se întâmplă prințului și chiar ajungi să ții cu el în anumite situații.
Mark Lawrence portretizează tot felul de tipologii umane prin intermediul personajelor sale, făcând din acest volum deloc stufos o frescă a unei societăți medievale, unde totul se rezolvă prin putere, sabie și sânge. Deși nu pune un mare accent pe sistemul magic, este ușor să înțelegi de unde vine puterea lui Jorg și care este relația prințului cu aceasta. De asemenea, autorul exemplifică foarte bine sistemul politic din universul romanului, fiind foarte clar cine și unde se află pe scara ierarhică.