Însemnările unui tânăr medic de Mihail Bulgakov cuprinde o serie de povestiri inspirate din viața autorului, de pe vremea când Mihail Bulgakov, proaspăt absolvent al facultății de medicină, ajunge în mediul rural, unde profesează ca doctor și face față dificultăților și impedimentelor ce apar în calea unui medic debutant.
Limbajul din volum este simpatic, iar cazurile descrise denotă, pe de o parte, bolile și problemele pe care le au oamenii de la țară în mod curent, iar pe de altă parte, capacitatea unui medic debutant de a înțelege ce are de făcut mai departe. Naratorul nu este genul de medic ce refuză ajutorul, ba din contra, ascultă de sfaturile felcerilor sau a babelor tămăduitoare, care, deși nu au o educație medicală, cunosc ființa umană din alte perspective și nu se sfiesc să-i împărtășească proaspătului doctor din cunoștințele lor.