Se afișează postările cu eticheta buzz kfc summer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta buzz kfc summer. Afișați toate postările

luni, 9 septembrie 2019

Amintirile verii - KFC Summer

Vara acestui an a fost plină de evenimente în viața mea personală - am terminat facultatea și m-am mutat în alt oraș, ceea ce înseamnă un singur lucru: viața de adult a început de-a binelea.
Dar asta nu înseamnă că nu am avut parte de amintiri frumoase și de mini-călătorii care mi-au oferit inspirația de care aveam nevoie pentru a lucra la niște proiecte personale.
Și ce înseamnă vara fără fast-food? fără calorii în cantități imense, după plajă? fără cartofi prăjiți și pui picant?
 
 
Buzzstore și KFC s-au aliat pentru a oferi buzzerilor oportunitatea de a testa noutățile verii ce tocmai și-a luat zborul. În restaurantele KFC din toată țara au apărut în meniu Summer Twisterul, Holiday Burgerul, Crispy Boxul, Summer Bucketul și înghețata Kream Ball. Cei de la Buzzstore ne-au trimis vouchere pentru a ne delecta papilele gustative cu un Summer Twister, un Crispy Box și un Holiday Burger.
 
 
Am început cu twisterul, un produs pe care-l comandăm cu mare drag și restul anului, dar am vrut să încerc varianta de vară. Are două bucăți de crispy strips, baby spanac, brânză feta, castraveți și roșii proaspete, asezonat totul cu sos Garlic Lemon. 
 
 
E o variantă răcoritoare a aceluiași twister clasic, l-am savurat. Am comandat Summer Twister și înainte de a folosi voucherul de la BuzzStore și mi-ar place ca această variantă să revină și la anul.
 

Crispy Box, ce conține trei bucăți de crispy strips și o porție de cartofi mi-a plăcut la fel de mult ca de fiecare dată; KFC nu-și schimbă gustul de pe o zi pe alta :) 
 
 
Ce mi-a plăcut mult, surprinzător, au fost cartofii: ori s-a schimbat furnizorul, ori cei de la KFC au început să adauge mai multă sare. Nu îmi plăceau cartofii de la KFC cine știe ce, dar mai nou au un gust mult mai bun. Sper să rămână așa.
 
 
Holiday Burger, care vine în variantele picantă și nepicantă, a fost o noutate pentru mine. Eu nu prea mănânc burgeri de la KFC, așa că eram curioasă despre ce gust are acesta. Am comandat varianta picantă, deși îl puteți solicita și nepicant.
 
 
 Conține două bucăți de pulpă de pui, Cheddar, castraveți murați, ardei copți, salată, toate asezonate cu sos Sweet & Sour, ceea ce-i oferă un gust dulce-sărat-acrișor. Mie personal combinația aceasta nu mi-a plăcut în mod special, dar prietenul meu a apreciat-o.
Ca încheiere, am mai fost la KFC vara asta și pot să zic că Summer Bucketul de acest an a fost la înălțime, iar aripioarele Hot Wings pe care le-am prins au fost delicioase.