Ucenicul Vraciului de Joseph Delaney este un volum captivant și destul de întunecat despre maturizare și despre asumarea responsabilității. Mi-a plăcut mult cum e construit Thomas - cum dintr-un băiețel speriat de orice începe să devină un ucenic studios, să ajungă la concluziile corecte, să facă greșeli pe care și le asumă. Nu de puține ori băiatul dă dovadă de un al șaselea simț și am apreciat felul în care autorul îl face pe Thomas să ajungă la anumite concluzii sau să ia anumite decizii. Deși nu este cel mai curajos sau strălucit ucenic, Thomas își dă absolut toată silința să afle unde e adevărul și dă dovadă de empatie acolo unde altcineva ar fi nemilos și dur.
Tot ceea ce ține de sistemul magic și lumea în care trăiesc personajele este bine descris, astfel încât nu am simțit că lucrurile se întâmplă din neant, personajele purtându-se cu naturalețe. M-a intrigat personajul mamei lui Thomas, care pare să fie mai mult decât o femeie ce știe să-și crească copii și să îi ajute pe alții să vină pe lume. Vraciul, la rândul său, e un personaj enigmatic, pe care-l cunoaștem strict prin prisma lui Thomas, dar beneficiază de o portretizare complexă și pare să ascundă foarte mulți ași în mânecă.