duminică, 13 mai 2018

Recenzie literară: A Pair of Blue Eyes/ Doi ochi albaștri de Thomas Hardy (1873)

Aveam acest volum de foarte mult timp în bibliotecă. Am decis să-l deschid pentru că vreau să citesc toate volumele neatinse (#citescceam), pentru a putea face loc unor cărți noi. Despre Thomas Hardy am mai auzit prin intermediul unei colege de facultate, care mi-a zis că i-a plăcut foarte mult romanul Doi ochi albaștri. Amintindu-mi că am acest titlu în bibliotecă, l-am început în aceeași zi.
Elfriede Swancourt este o tânără educată, sensibilă și naivă, care scrie în taină un roman, se ocupă de predicele pe care trebuie să le citească tatăl său, preot în sat și își petrece zilele călărind. Viața monotonă a tinerei se schimbă atunci când în casa lor apare Stephen Smith, un arhitect venit de la Londra. Între cei doi se infiripă o iubire pură, care este umbrită de faptul că Smith nu provine dintr-un neam ales. Atunci când domnul Swancourt află cine este arhitectul, Stephen e nevoit să plece, lăsând-o pe Elfriede plină de amărăciune. Cei doi îndrăgostiți țin legătura și decid să se căsătorească în taină, dar intervine ceva și Stephen pleacă în India, unde speră să-și facă un nume și o avere pe care să le prezinte preotului în schimbul mâinii fiicei sale. Între timp, Elfriede îi jură credință și îi promite că-l va aștepta.
Timpul trece, domnul Swancourt decide să se căsătorească, iar împreună cu noua doamnă Swancourt, în familie apare și vărul acesteia, domnul Henry Knight. Printr-o coincidență, Knight este, pe de o parte, mentorul despre care Stephen i-a povestit foarte mult Elfriedei, făcând-o geloasă pe acesta și pe de altă parte, este omul ce a criticat dur romanul de debut al fetei într-un ziar destul de cunoscut. Între Elfriede și Henry începe să se formeze o legătură pe care, aparent, familia o dorește, iar tânăra se trezește prinsă între două focuri: jurământul de credință pentru un bărbat aflat la mii de kilometri de ea și sentimentul de vinovăție față de bărbatul de lângă, care este vădit interesat de tânără.
Doi ochi albaștri este un roman care a început bine, dar mi-a fost foarte greu să-l termin. Deși mi-a plăcut ideea unui triunghi amoros, în ultima treime a cărții lucrurile au început să se complice fără niciun motiv. Personajele, pe care nu am reușit să le îndrăgesc din cauza trăsăturilor exagerate, mi s-au părut toate infantile în deciziile luate. 
Elfriede, care se vrea a fi o tânără virtuoasă și sensibilă, nu este cinstită de la bun început cu niciunul dintre pretendenții la inima ei. Cel mai deranjant este cum autorul, prin intermediul altor personaje, insistă pe faptul că domnișoara Swancourt este doar o copilă și că nu face nimic cu răutate, încercând parcă să îi justifice comportamentul față de cititor.
Stephen, bărbat în toată firea, se comportă prostește atunci când vine vorba de Elfriede - este exagerat de sensibil la orice spune ea, nu dă dovadă de tărie de caracter, este un om bun, dar de o inocență ce trece de naivitate. 
Dintre toate personajele, cel mai antipatic este Henry Knight. Dacă Elfriede și Stephen sunt tineri și lipsiți de experiență, astfel încât anumite lucruri li se pot ierta cu ușurință, Knight este un bărbat trecut prin viață, cult, educat și citit, dar care are niște principii infantile, ceea ce duce nu doar la propria nefericire, ci și la distrugerea unor destine din jur.
Romanul lui Thomas Hardy nu se numără printre preferatele mele. Pe lângă personajele greu de înțeles și acțiunea deseori dramatizată fără un motiv bine întemeiat, autorul are talentul de a plictisi cititorul cu descrieri ce nu aduc nimic în plus - am citit două pagini în care o doamnă descrie florile ce cresc în grădină, care îi plac, care cresc din greșeală - și povestea din spatele fiecărei plante în parte,iar acesta este doar unul dintre multele exemple.
Deși mă declar fana cărților clasice și a descrierilor amănunțite a decorului, Doi ochi albaștri a fost un roman pe care l-am citit cu greu, cu lungi pauze între capitole, datorită detaliilor irelevante și a personajelor care mi-au inspirat a fi un grup de liceeni și nu adulți în toată firea. Nu mi-a plăcut stilul autorului, dar sunt dispusă să mai încerc să citesc ceva semnat de acesta.

3 comentarii:

  1. Am avut recent o discuție cu un coleg fix pe subiectul acesta : ”de ce îți pierzi timpul citind cărți care nu îți plac?”. Prin urmare în ultima perioadă am aplicat regula ”1/3”. Dacă nu m-a prins în prima treime a cărții nu mă mai deranjez să citesc diferența.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am un fix - trebuie să citesc o carte integral, chiar dacă nu îmi place. Nu pot scăpa de lucrul acesta, nu mă simt bine. Plusul e că în unele situații, cartea devine mai bună spre final ��

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi-a plăcut de acelasi autor Idilă peun turn, și de aceea voiam sa o încerc și pe asta, dar se pare că nu prea e ce tebuie.

    RăspundețiȘtergere