marți, 10 iulie 2018

Recenzie literară: Goodbye, Things. The New Japanese Minimalism de Fumio Sasaki (2017)

Dacă mă urmăriți de ceva timp, cu siguranță știți despre proiectul meu, Drumul spre minimalism, care a cam stagnat. Ideea era să scriu în fiecare săptămână despre ce se întâmplă, ce schimbări fac în viața mea și ce rezultate am. Dși nu am mai făcut un update de mult timp, să știți că nu m-am lăsat de această idee. Ba mai mult, am avut niște rezultate în luna iunie, despre care vă voi povesti cu altă ocazie. Până atunci, aș vrea să vă vorbesc despre o carte pe care voiam de ceva timp să o citesc - Goodbye, Things. The New Japanese Minimalism de Fumio Sasaki.
Prima dată am văzut-o la Diana, asta se întâmpla vara trecută, când abia citisem cartea Mariei Kondo. Nu știu de ce am amânat atât lectura, dar săptămâna trecută m-am ambiționat și am început să o citesc. Poate aveam nevoie de un impuls pentru a-mi continua drumul, nu știu.
Stilul celor doi autori diferă foarte mult, chiar dacă subiectul este același. Dacă Marie Kondo pune accent mai mult pe fericirea pe care o oate aduce un obiect din casă, Fumio Sasaki este mai drastic, îndemnând cititorul să scoată din casă (și din viață) toate obiectele nedorite.
În Goodbye, Things, autorul pune în evidență haosul în care se găsea apartamentul în care locuia și viața sa până în momentul în care a decis să ia o altă cale. Un avid colecționar de cărți, aparate foto vechi, reviste și CD-uri cu muzică, Fumio Sasaki trăiește astăzi într-un apartament d 20 mp, dorindu-și să se mute într-un apartament mai mic. Dacă ar fi să se mute, împachtatul lucrurilor sale nu i-ar lua mai mult de 20 de minute. Pentru cei dintre voi care v-ați mutat vreodată, acest timp-record pare a fi imposibil, dar pentru un minimalist înrăit este ceva normal.
Fumio Sasaki aduce drept exemplu multe personalități, printre care Steve Jobs și compania Apple, minimaliști din Japonia și din afară, oameni care l-au inspirat și-l inspiră în continuare. Pentru autor, minimalismul înseamnă nu doar o casă plină de lumină, aer și care conține doar strictul necesar, ci și o ordine în gânduri, spațiu pentru creativitate și timp la îndemână pentru activitățile care într-adevăr contează, dar și oamenii care au un loc special în viața sa.
În Goodbye, Things autorul aduce 55 + idei pentru a-ți îndrepta atenția spre acest stil de viață, sfaturi de cum să scapi de obiecte de care nu ai nevoie, metode de a face această schimbare eficient, dar și puncte de vedere în ceea ce privește importanța unui lucru în viața individului.
Cartea lui Fumio Sasaki nu este despre privarea de plăcerile vieții, ci despre cum să îți faci viața mai ușoară. O idee pe care o consider mai mult decât oportună este faptul că minimalismul este un concept diferit pentru fiecare om. Dacă autorul se simte excelent având doar 5 perechi de haine, asta nu înseamnă că cineva care deține 20 de rochii nu este minimalist și trebuie arătat cu degetul. Stilul de viață minimalist înseamnă să te bucuri de ceea ce ai, să te înconjori de obiecte ce sunt utile, pe care le folosești, care-și sunt dragi și care au o calitate superioară. 
Autorul pune accent pe faptul că nu avem nevoie de prea multe pentru a fi fericiți, iar obiectele care ne înconjoară deseori reprezintă sursa unui stres continuu. Câteva idei care mi-au plăcut în mod special:
- mai multe opțiuni înseamnă mai mult timp pierdut. Atunci când avem de ales dintr-o gamă largă, ne stresăm pentru că nu știm ce să alegem. Atunci când opțiunile sunt mai puține, alegerea făcută ne face să ne simțim împliniți, că nu ducem lipsă de ceva;
- experiențele, comparativ cu obiectele, sunt mereu cu noi, nu avem cum să le pierdem sau să le lăsăm în urmă pentru că nu este destul loc în bagaj;
- experiențele durează mai mult, fericirea pe care o resimțim în urma unei experiențe frumoase este de lungă durată, comparativ cu fericirea resimțită în urma procurării unui obiect. Atunci când obiectul nu mai este nou, prezența lui permanentă în viața noastră nu ne mai încântă ca la început;
- aceleași experiențe sunt unice pentru fiecare și nu simțim nevoia să le comparăm cu experiența altora, așa cum se întâmplă când vine vorba de lucruri;
- regretul de a nu fi făcut ceva este mult mai mare și mai prezent în viața unui individ decât regretul de a fi făcut ceva și eșuat;
- minimalismul înseamnă și înlăturarea oamenilor toxici din viața noastră, astfel încât timpul pe care-l avem să-l împărtășim cu mare drag cu cei câțiva oameni apropiați.
Desigur, nu orice idee adusă de autor este universal valabilă. De exemplu, Fumio Sasaki afirmă că un singur prosopel în casă, un prosop mic, tradițional japonez, este mai mult decât suficient. Pe cât de mult îmi place ideea de a descoperi obiecte ce pot fi folosite în cât mai multe moduri sau pentru cât mai multe acțiuni, eu personal nu aș putea folosi un singur prosop și pentru corp, și pentru cap, și pentru mâini. 
O altă idee ce este greu îndeplinită este să vezi mereu partea plină a paharului. Autorul afirmă că o persoană ce are un stil de viață minimalist are tendința să vadă mereu partea bună, dar eu cred că asta depinde strict de individ, indiferent de ce stil de viață are. 
Și nu în ultimul rând, experiențele, zic eu, pot fi puse în comparație cu experiențele altora, la fel ca și obiectele deținute, deși în teorie sună foarte bine ce afirmă autorul. Oamenii au tendința de a se compara mereu cu alții, de a fi interesați în cum arată iarba din curtea vecinului, uitând și neglijând faptul că și în grădina lor crește iarbă.
Goodbye, Things este o lectură relaxantă, dar foarte motivantă. Mi-a plăcut mult că Fumio Sasaki a oferit câteva referințe legate de alți minimaliști, site-urile unde-i poate găsi cititorul și un mic rezumat la sfârșitul cărții despre principiile unui stil de viață minimalist și de ce omul modern l-ar adopta.
Dacă vă plac cărțile motivaționale, care să vă inspire să faceți ceva, sau dacă minimalismul este un concept pe care vreți să-l cunoașteți mai bine, cartea lui Fumio Sasaki este un bun început în această direcție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu