luni, 31 mai 2021

Bilanț literar: Mai 2021

Salutare!

Luna mai a fost una dintre cele mai puțin productive, din punct de vedere literar, din ultima perioadă. Am citit cărți bune, mai am câteva începute și pe care le voi termina în iunie, dar mi-aș fi dorit să am mai mult timp și chef de citit.

Veranda cu frangipani de Mia Couto a fost o reîntoarcere la realismul magic, pe care l-am iubit mult de tot în liceu. E o lectură ușoară, cu multe imagini și mistere ascunse în evenimente aparent lipsite de importanță.

Ruta subterană de Colson Whitehead e genul de carte pe care am început să o citesc fără să știu care e subiectul cărții. Urmărește sclavia în America și viața văzută prin ochii unei sclave care fuge de pe plantație. Deși sunt unele aspecte care nu mi-au plăcut - de exemplu, felul în care o femeie needucată înțelege cuvinte complicate și e capabilă să ducă o conversație elevată - romanul e foarte descriptiv și te introduce în atmosfera narațiunii.

Orașul iluziilor de Ursula K. Le Guin este un volum care face parte din ciclui Hainish, dar poate fi citit separat de restul cărților. Urmărește apariția unui om care nu seamănă cu ceilalți în inima unei mici comunități. Aceasta îl educă și îl acceptă în familie, dar bărbatul, Falk, decide să plece spre cel mai mare oraș din lume și să descopere adevărul despre cine este el. Mi-a plăcut cum e scrisă cartea și cum sunt construite personajele.

Am încheiat luna cu Să ucizi un regat de Alexandra Christo - o poveste despre o sirenă care devine om și un om care vânează sirene. Mi-a plăcut mult premisa și felul în care este construită lumea în universul creat de Alexandra Christo.

Partea bună a lunii mai a fost faptul că nu s-a lăsat cu volume abandonate, toate lecturile curente îmi stârnesc interesul și sper ca în iunie lucrurile să fie altfel - la capitolul lecturi iubite.

Voi cu ce volum încheiați ultima lună a primăverii?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu