Cine se numără printre iubitorii verii? De câțiva ani încoace, nu eu. Căldura asta e prea mult pentru mine și abia așteptam să se termine și luna august, chiar dacă în orașul meu vara mai persistă încă cel puțin o lună după ce pleacă oficial. Dar să revenim la subiectul principal al acestei postări - ce am citit în august, lunarul meu bilanț literar.
Un volum pe care l-am început în iulie dar, din cauza lipsei de ocazie de a citi cărți fizice (cei/cele care aveți copii mici înțelegeți :D) l-am parcurs destul de lent și l-am terminat în august. Șarpele și aripile nopții de Carissa Broadbent este primul volum din seria Coroanele Nyaxiei, care e împărțită în trei duologii, iar primele două volume concentrându-se pe Oraya și Raihn. Universul autoarei este cu și despre vampiri, despre Casele din care aceștia se trag, intrigi politice și, având în vedere că seria este un Romantasy, intrigi amoroase.
Recunosc, nu sunt admiratoarea genului romantasy - principala mea „problemă” cu acesta fiind faptul că se pune accent de obicei doar pe amor și mult prea puțin pe partea fantasy - asta am observat din cărțile din acest gen care sunt acum pe val. Dar Șarpele și aripile nopții m-a surprins plăcut - avem jocuri politice, avem o conturare complexă a personajelor, avem drame fizice și emoționale cu impact, avem și o relație romantică - dar absolut minunat construită, aceasta nefiind singurul motiv de ce apar protagoniștii în scenă. Mi-a plăcut enorm cartea asta și evident că nu m-am putut abține - am continuat imediat seria.
Six Scorched Roses este o nuvelă unde acțiunea are loc între cele două volume „principale” din prima duologie din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent și urmărește niște personaje noi. Fiind un romantasy și acesta, acțiunea urmărește formarea unui cuplu - o femeie muritoare, care știe că viața îi este scurtă și marele ei regret este că nu va putea afla multe lucruri despre lumea în care trăiește și un vampir ursuz, izolat, care locuiește pe pământurile oamenilor și nimeni nu știe de ce. Există o boală mortală care bântuie orașul, aceasta afectând-o și pe sora protagonistei, iar cea din urmă, fiind om de știință, crede că știe cum poate găsi leacul, așa că decide să încheie cu vampirul ursul un târg: șase trandafiri în schimbul a ceva de preț.
Deși este o nuvelă și evenimentele se întâmplă într-un ritm rapid, autoarea conturează bine personajele și lumea în care acestea sunt, explică ce și de ce are loc în acest oraș uitat de lume, pune accent și pe existența unui zeu care nu apare în primul volum. Protagoniștii au trăsături de caracter bine definite, iar modul în care interacționează a fost pe placul meu, pentru că este realist, lăsând la o parte lumea fantastică în care are loc acțiunea.
Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa este un volum-experiment și trebuie tratat ca atare. E un buchet de idei și trăiri, situații ce ascund ceva mai mult decât un eveniment aparent banal, dar pe alocuri volumul a avut și niște pasaje care pentru mine nu au avut niciun sens. Pe de o parte, am empatizat cu anumite fragmente și trăiri ale vocilor narative, pe de altă parte, nu am înțeles rostul altor fragmente, pe care le-am perceput ca pe niște elucubrații. Cert este că nu e o carte ușoară, pe care să o citești într-un weekend, trebuie savurată în doze mici.
The God Delusion de Richard Dawkins e un alt volum la care am vrut să ajung de ceva timp. Clar nu e o lectură comodă, dar e al naibii de bine structurată, cu o multitudine de informații relevante și puncte de vedere valide și analizate din toate perspectivele despre ceea ce înseamnă ființa umană și nevoia - sau, mai degrabă, nevoia indusă - de a crede în ceva ce e mai presus decât viața reală. Volumul abordează multe situații ce țin de credință și religie în general, care „trebuie luate ca atare”, și aduce o mulțime de argumente care să îndemne omul, individul, să gândească cu propriul creier și să supună unei analize riguroase tot ce aude și vede, să-și creeze propriile impresii.
Aveam seria asta - Time Quintet de Madeleine L`Engle - de foarte mult timp pe TBR. O buclă în timp urmărește o familie atipică, unde tatăl este dispărut, mama este adâncită în tot felul de cercetări, fata cea mare e o ciudată iar băiatul cel mic e considerat a fi un nerod de către comunitate. Dispariția tatălui este privită de cei din jur drept un semn rău, dar copiii refuză să creadă că bărbatul i-a părăsit, certitudine alimentată și de mamă, care afirmă că tatăl lor e doar plecat într-o misiune. Ideea în sine nu e rea, dar m-am plictisit îngrozitor citind povestea, evenimentele care au loc sunt ciudate, în sensul că par mai degrabă aruncate într-o oală decât gândite, iar personajele, absolut toate, mi-au fost antipatice și nu am reușit să mă conectez cu acestea. Nu m-a fascinat deloc direcția în care se îndrepta povestea, așa că am abandonat volumul fără pic de regrete.
Un alt volum abandonat - de data aceasta, cu regret - este Enciclopedia spiridușilor de Heather Fawcett. Deși premisa suna foarte bine, m-au plictisit enorm și acțiunea, și protagonista, care în primele 10% din carte, cât am citit eu, e o împiedicată și nu mi s-a părut deloc credibil că o astfel de persoană ar fi profesor universitar și că ar fi capabilă să-și poarte de grijă. Romanul e scris într-un stil greoi și parcă intenționat pretențios, deși nu e cazul (am citit în engleză), și e absolut neclar dacă povestea se vrea a fi un fantasy sau o fictiune cu tentă istorică și cu elemente de fantasy. Nu m-a fascinat nici protagonistul, care, din descrierile protagonistei, mi-a inspirat numai antipatie, nicidecum interes.
Dacă tot am ținut-o cu DNF-uri, mi-am zis să încep un romance, de obicei acest gen mă mai scoate din impas, dar nu a fost cazul. Moonlit Thorns de P. Rayne (pseudonimul a două autoare) este un dark romance care se vrea a fi o reinterpretare contemporană a poveștii Frumoasa și Bestia. Am tras de mine, sperând că textul va deveni mai pe placul meu, dar după un sfert din roman m-am dat bătută. Protagonista ia niște decizii atât de imature și e atât de oarbă la în ce pericol se bagă, încât e ridicol. Protagonistul tot ce face e să mârâie și să arate bine, iar momentele când își arată vulnerabilitatea vin de nicăieri, ceea ce a fost disonant pentru poveste. Se simte și că există două voci narative, și nu aparțin personajelor, iar pentru mine acest lucru nu a fost un plus.
O coardă prea întinsă de Henry James a fost o lectură scurtă și rapidă. Este vorba despre o guvernantă care ajunge la țară și trebuie să aibă grijă de doi copii, descoperind că ceva întunecat îi vânează. Dornică să-i apere, încearcă să îi protejeze și să afle ce se întâmplă, dar cu cât mai adânc sapă în trecutul conacului, cu atât mai evident e faptul că însăși copiii au secrete sumbre de ascuns. Mi-a plăcut povestea și m-am bucurat să regăsesc limbajul din cărți de pe la 1800 toamna, dar am rămas cu destule întrebări legate de acțiune și pe alocuri nu am putut să mă conectez cu trăirile protagonistei.
Am terminat și al doilea volum din seria Coroanele Nyaxiei, Cenușa și regele blestemat de stele de Carissa Broadbent. Acțiunea în roman e ceva mai lentă decât în primul volum, pe porțiuni, astfel încât am citit destul de încet pe alocuri, dar mi-a plăcut foarte mult cum autoarea apus accent pe durere și pe felul în care personajele se luptă cu aceasta, o acceptă și trec peste ea. Relația Orayei cu Rhain și relația ei cu Vincent au fost explorate cu minuțiozitate și am fost nespus de încântată de cât de în detaliu le abordează autoarea.
Deși am rămas cu multe întrebări legate de ce s-a întâmplat spre final, sunt sigură că aceste două cărți din serie au avut menirea să pregătească cititorul pentru o expansiune și mai amplă a universului Coroanelor Nyaxiei. Abia aștept povestea lui Mische.
Mi-am făcut curaj să încep seria asta și nu regret nimic. În partea dinspre Swann, primul volum din ciclul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust explorează vastitatea sufletului uman și construcția complexă a societății nobile franceze de la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Prima parte urmărește copilăria protagonistului, iar cea de-a doua - o porțiune din viața lui Swann, un personaj enigmatic, ce este, pentru narator, un obiect de studiu. Romanul este scris sub formă de monolog și vocea narativă se lasă ghidată de fluxul memoriei, așadar cititorul având parte de niște descrieri complexe, care abundă în detalii, atât a oamenilor din anturajul protagonistului, cât și a Parisului și a provinciei franceze din acea perioadă. E genul de carte pe care să o savurezi și să te lași purtat de cuvintele naratorului, vizualizând sentimentele acestuia și trăind odată cu el amalgamul de emoții pe care le simte.
Anul ăsta am decis să termin de citit toate titlurile rămase din proiectul meu 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă - e vorba despre colecția cărților cu copertă verde de la Adevărul. Și dacă În partea dinspre Swann mi-a plăcut mult, Ultimul mohican de James Fenimore Cooper nu a fost pe placul meu. Nu știu dacă e limbajul, sau povestea în sine, dar nu am reușit să mă conectez la trăirile personajelor, nu mi-a păsat de suferințele lor sau de ce soartă îi așteaptă, iar tensiunea pe care ar fi trebuit să o simt pe parcursul romanului, când se întâmplă o groază de lucruri, a lipsit. Singurul motiv de ce am dus cartea până la capăt este pentru că a fost scurtă și am trecut la un moment dat pe varianta audio.
Carte de magie de Sergiu Someșan este a doua mea întâlnire cu autorul, prima fiind reprezentată de volumul Numărul fiarei. Este un volum de povestiri cu tentă fantastică, și ca orice volum de proză scurtă, a avut povești care mi-au plăcut și povești care m-au lăsat rece. La unele mi-ar fi plăcut ca autorul să fi dezvoltat mai mult ideea principală, iar altele au avut potențial de a fi explorate sub forma unui roman. Cert este că voi mai citi și alte titluri de la acest autor, îmi place cum scrie.
Ultimul volum al acestei veri a fost The Demon Soul de Richard A. Knaak, volumul doi din trilogia War of the Ancients. Este explorată o parte din istoria Worl od Warcraft - războiul de la care au pornit foarte multe lucruri. Volumul e un high fantasy foarte bine pus la punct, dar cred totuși că cineva care joacă WoW l-ar aprecia mult mai mult decât un cititor de fantasy care nu știe despre universul acestui mmorpg. Are de toate - război, politică, frumusețe și corupere, povești despre soartă și despre datorie, despre dragoste sau despre trădare, magia fiind un element foarte important în universul romanului.
Acestea au fost cărțile din ultima lună de vară. Voi ce ați mai citit?
Luna a început mai slăbuț, nu prea aveam chef de citit, iar prima carte pe care am terminat-o nu a fost deloc pe placul meu, însă pe parcurs lucrurile s-au aranjat puțin - cred că de ceva timp nu am mai avut o lună așa slabă, din punct de vedere cantitativ, dar calitativ a fost chiar decentă. Să le luăm pe rând:
Muntele cu uși, volum pentru copii semnat de Cătălin Pavel și ilustrat de Oana Ispir, a avut o idee foarte faină. Mi-a plăcut imaginația autorului, lumea din Munte pe care o explorează protagonista, Sara, dar și cum a fost conturat Orbikon, antagonistul. Cu toate acestea, nu am putut rezona cu observațiile naratorului introduse în mijlocul acțiunii, Sara a fost antipatică de la început până la sfârșit, marea dezvăluire s-a simțit extrem de fadă, iar expresia „ah, bretele!”, repetată de Sara oricând avea ocazia, m-a iritat cumplit. Clar, nu sunt eu cititorul-țintă pentru acest volum.
Fostul meu și alte blesteme de Erin Sterling a fost un romance cu vrăjitoare foarte simpatic, ce m-a ajutat să ies dintr-un ușor reading slump. Acțiunea o urmărește pe Vivi, o tânără ce și-a îmbrățișat latura magică la maturitate și care, în urma unei rupturi subite a relației amoroase pe care o are cu șarmantul Rhys, aruncă, aproape în glumă, un blestem asupra bărbatului.
Zece ani mai târziu, când cei doi se reîntâlnesc, devine evident faptul că blestemul este cât se poate de real și îl amenință nu doar pe bărbatul ce i-a frânt inima lui Vivi, ci și orașul care-i este atât de drag tinerei. Nevoită să colaboreze cu Rhys, pe care și-ar fi dorit să nu-l mai fi văzut vreodată, protagonista începe să realizeze niște lucruri și să descopere că nu tot ceea ce e îngropat în trecut poate rămâne acolo. Un romance drăguț, cu iz de toamnă, numai bun dacă vreți să citiți o poveste nepretențioasă și care să vă aducă zâmbetul pe buze.
Cazul buchetelor bizare de Nancy Springer este cea de-a treia carte din seria Enigmele Enolei Holmes și de data aceasta, cititorul este aruncat în lumea pasionaților de limbajul florilor din perioada victoriană. Enola este în continuare sub acoperire, ferindu-se cum poate de fratele ei, dar vestea că doctorul Watson dispare în cele mai ciudate împrejurări o face pe Enola să iasă din ascunzătoare. Cercetând terenul, fata ajunge deghizată în casa doctorului, unde stă de vorbă cu soția lui Watson și, printre aranjamentele florale trimise cu simpatie de către cunoștințe și pacienți, Enola descoperă un buchet atipic, cu un aranjament bizar, care transmite un mesaj sumbru.
Mi-a plăcut enorm de felul în care tânăra urmărește tot felul de piste, cum reușește să pună cap la cap tot felul de evenimente și cum este dezlegat misterul principal din volum.
Acolo unde sălășuiește întunericul de A.B. Poranek este ultima carte terminată luna aceasta, plimbându-mă printr-un basm clasic. Am întâlnit câteva elemente comune cu primul meu roman fantasy, Împărăția ultimului cerb, dar nu acest aspect m-a făcut să îndrăgesc povestea. Lumea creată de autoare este magică, plină de elemente de folclor slav bine integrate în narațiune, personajele sunt ușor de îndrăgit datorită trăsăturilor de caracter bine definite, iar povestea de dragoste, deși urmărește fidel rețeta clasică dintr-un basm, s-a construit frumos și s-a simțit că între protagoniști există ceva mai mult decât nevoia autorului de a aduce două personaje împreună.
Acestea au fost lecturile lui iulie. Voi cu ce povești v-ați delectat?
Inițial, iunie a fost o lună foarte prolifică, am reușit să termin cărți începute de ceva timp, printre care și serii, ceea ce e îmbucurător pentru mine, dar de la jumătatea lunii cheful meu de citit s-a cam dus, sau poate că nu am ales lecturile potrivite - am abandonat destul de multe. Dar, per total, în iunie am citit variat și am descoperit autori noi și despre lecturile mele vă spun un pic mai jos.
Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum e un YA destul de previzibil la un anumit capitol, dar cu o acțiune alertă și cu accent pus nu doar pe prima dragoste, ci și pe doliu, prietenie și dificultatea de a te integra într-un mediu nou când ești forțat să iei totul de la capăt.
Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman e un titlu care a făcut ravagii și a împărțit lumea în două și mă bucur că am ajuns să-l lecturez. Mi-a plăcut în mare măsură tot ceea ce ține de cum simte protagonistul că se naște un sentiment măreț în inima lui, dar au fost două momente care mi s-au părut mult prea specifice și șocante, fără a avea vreun impact asupra dezvoltării acțiunii propriu-zise.
Acesta a fost ultimul volum din trilogia Pământurile de Aur (care ulterior a devenit ciclu, dar celelalte volume se axează pe alte personaje) de fantasy întunecat, adânc ancorat în folclorul slav. Cartea nu e tradusă în altă limbă, iar titlul în română, în traducere liberă, ar suna ca Păsările Codrului Măreț, autoare Ulyana Cherkasova. Volumul încheie povestea începută în Șoimul și corbul - primul volum ce mi-a plăcut enorm, dar față de acesta am niște sentimente contradictorii.
Pe de o parte, mi-au plăcut foarte mult elementele de suferință, întunecime și ideea de lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, tragicul sorții și finalul deschis, dar care totuși indică o încheiere clară a unui fir narativ principal - ăsta e motivul de ce i-am dat cărții, mai degrabă, seriei, patru stele. A fost extrem de realist faptul că, oricât te-ai zbate, uneori eforturile tale sunt absolut zadarnice.
Pe de altă parte, rămân câteva fire narative importante în aer - autoarea a lucrat la ele pe parcursul a mai multor volume, doar ca să le lase neîncheiate aici, ceea ce la unele m-a sâcâit, la altele m-a lăsat rece - nu am fost deloc implicată în ele. Un alt aspect care m-a deranjat a fost că unul dintre personajele principale luptă timp de trei cărți împotriva sorții, doar pentru a ajunge să o accepte așa, într-o doară, fără luptă, fără să ajungă să își dorească să înțeleagă ce și cum. Mai e un conflict major ce se dezvoltă în cele trei cărți - un război iminent, dar care e executat și finisat în două pagini, la final, un aspect pe care nu am putut să-l înțeleg.
În concluzie, Pământurile de Aur a fost o trilogie care mi-a plăcut din ce în ce mai puțin pe parcursul volumelor. Dacă m-am îndrăgostit iremediabil de Șoimul și Corbul și Turnul Bufniței m-a încântat și plictisit deopotrivă, Păsările Codrului Măreț m-a dezamăgit la capitolul „câte ar fi putut fi rezolvate, dar autoarea a ales să primeze doar întunericul, disperarea și moartea în viața personajelor”.
Trilogia e un fantasy bun pentru cei care vor să citească despre povești fără happy end, unde personajele mai mult suferă decât respiră, răul ajunge victorios și e nepedepsit, unele personaje nu se învață minte, nu evoluează deloc și rămân la fel ca la începutul poveștii. Mai e o chestie legată de cum a fost promovată cartea - ca un fantasy cu puternice nuanțe de romance, nu tocmai romantasy, dar cert e că tot ce ține de romance e pe planul -100, iar „cuplul” de bază se adeverește a fi, de fapt, o alianță bazată pe interes din ambele părți, iar la final nu am fost deloc convinsă de „evoluția” relației și de veridicitatea sentimentelor. A fost genul de serie de care m-am bucurat că am terminat-o - a promis foarte multe, dar finalul a fost dezamăgitor, aproape pe toate planurile.
Prima carte abandonată pe luna aceasta a fost Manuscrisul fanariot de Doina Ruști. Nu este prima mea întâlnire cu autoarea, am mai citit Mâța Vinerii și Paturi oculte și mi-au plăcut, dar când am ajuns la acest volum am realizat că nu mă mai simt atrasă de stilul de scriere adoptat de autoare. Am încercat să mă forțez și să citesc câteva pagini bune, dar nu am reușit să mă imersez în atmosferă sau să ajung să mă atașez de vreun personaj.
Am terminat de citit și acest volum, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă de Jean-Claude Carriere. Ediția este adaptată pentru micul cititor, poveștile fiind împărțite cumva tematic, și deși mi-au plăcut o parte, iar o parte îmi erau deja cunoscute, au fost multe povești seci, care nu spuneau nimic. E genul de volum pe care e bine ca un copil să-l citească împreună cu un adult, pentru a discuta textul parcurs, pentru că multe fragmente mi s-au părut mult mai potrivite pentru un cititor mai în vârstă.
Crenshaw de Katherine Applegate este, la prima vedere, o poveste drăguță pentru copii, despre cum protagonistul are nevoie de un prieten când viața lui pare să se schimbe. În realitate însă, e o poveste destul de întunecată, pentru că pune accent pe realitatea de zi cu zi a unei categorii de oameni, iar situația deloc roz e văzută prin ochii unui copil. Mi-a plăcut povestea și mi-a trezit o multitudine de emoții, cert este că e genul de carte din care ai ce învăța, mai ales pe partea de recunoștință și apreciere.
Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet de G.G. Marquez este un volum de proză scurtă, unde domnește fantasticul și realismul magic. Autorul are un stil inconfundabil de a scrie și, deși poveștile din carte nu au fost exagerat de lungi sau complexe, am reușit să pătrund în lumea imaginată de autor și să regăsesc farmecul scriiturii sale.
Ultima povestire, mai lungă, ce oferă titlu volumului, mi-a plăcut enorm și s-a simțit mai mult ca o nuveletă decât povestire.
In a Glass Darkly de J. Sheridan Le Fanu este o colecție de povestiri scurte, unde subiectul principal se învârte în jurul fantomelor. Am citit prima povestire și nu am fost convinsă, așa că am abandonat cartea.
Același lucru l-am pățit și cu The King in Yellow de Robert William Chambers - un alt volum de povestiri scurte cu elemente de horror și unde primează ideea de stafie. Nu am putut trece de capitolul doi, stilul de scriere a fost absolut plictisitor pentru mine.
William și secretele universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel relatează despre cum William, un băiețel destul de retras, e nevoit să-și petreacă o săptămână din vacanța de vară cu o mătușă ciudată, pe care nu prea o cunoaște. Dar mătușa Gunvor se adeverește a fi mai mult decât ciudată - iar pentru William, vacanța va fi una de neuitat.
Povești care te trag de mânecă de Adriana Ștefan a fost un volum care m-a distrat foarte mult. Povești simpatice și amuzante, cu personaje aiurite și cu evenimente bizare sau imposibile, volumul semnat de autoare și minunat ilustrat de Bianca Bratu este mai mult ca sigur o idee perfectă de cadou pentru un copil sătul de poveștile „clasice”.
Perla, supercățelușa de Isabel Allende este o poveste drăguță despre prietenia dintre un cățel adoptat și un băiețel curajos, cărticica axându-se pe felul în care se vede Perla în ochii adulților și cum se simte, de fapt, atunci când are grijă de familia sa. Ilustrațiile lui Sandy Rodriguez cu singuranță vor cuceri micii cititori.
Kepler62 - Cartea a patra: Pionierii de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen mi-a plăcut mult datorită evoluției fulminante a lui Marie, din perspectiva căreia urmărim povestea în acest volum. Întâlnim creaturile de pe Kepler, ne confruntăm cu ciudățenia Oliviei, adultul ce refuză să spună tot ce știe, dar mai ales, o vedem pe Marie cum începe să deschidă ochii și să vadă lumea altfel decât atunci când era izolată în casa ei de pe Pământ. Volumul se termină într-un punct important și abia aștept să aflu continuarea poveștii.
Nu m-am putut abține și am continuat aventura cu Kepler62 - Cartea a cincea: Virusul de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen. A fost un volum intens, cu multe dezvăluiri și dezvoltare a personajelor, mai ales a celora secundare. Am aflat mai multe despre creaturile de pe Kepler62, dar și mai multe despre oamenii care au venit să își însușească planeta. Mi-a plăcut de faptul că aflăm care-i treaba cu Olivia și ce scop are ea în expediția respectivă.
Nu știu de ce, dar aveam impresia că seria Kepler62 se termină cu acest volum, Cartea a șasea: Secretul, dar se termină doar primul sezon și încă îmi e clar dacă povestea va continua cu aceleași personaje sau cu altele. Volumul a fost intens și plin de răsturnări de situație, și, deși mai am niște întrebări legate de motivele anumitor personaje, mi-a plăcut modul în care a fost încheiat acest capitol din viața lui Ari, Joni, Marie și planeta Kepler62. Sper că se va traduce și continuarea.
Acestea au fost lecturile lunii iunie. Voi ce interesant ați mai citit?
Salutare și bine v-am găsit în ultima lună din această primăvară!
A fost o lună frumoasă, cu lecturi variate, cu serii începute (shame on me, dar totodată e o serie minunată, imediat vorbesc despre aceasta), așa că nu mă plâng. Să le luăm pe rând:
De mult timp vreau să citesc o carte semnată de Stephen Hawking, și cum randomizerul meu a ales volumul acesta ca următorul meu ebook, prima carte terminată în mai a fost Brief Answers To The Big Questions. Mi-a plăcut mult vocea narativă și modul în care autorul discută subiectele propuse: e posibilă călătoria în timp? există o entitate supremă, acolo undeva, care ne veghează și ghidează? vom călători vreodată dincolo de sistemul nostru solar? Au fost câteva aspecte care personal nu m-au interesat - cum ar fi menționarea de prea multe ori, din punctul meu de vedere, a unui politician, cumva lucrul ăsta nu se plia pe subiectul capitolului. Mai e și aspectul că informația din carte e pe alocuri sumbră de-a binelea: cum zice și autorul, științei nu-i pasă de sentimentele umane, ci doar de fapte.
Clar voi citi și restul cărților semnate de Hawking.
Aveam seria asta pe TBR din 2017, când am adăugat primul volum publicat pe Goodreads. Acum i-a venit timpul și mă bucur enorm că am început Baladele Nlithiei de M.M. Țara. Secretul Regelui Nemuritor este al doilea volum publicat, dar din punct de vedere cronologic al poveștii, este primul, conform informațiilor de pe site-ul editurii, așa că am început seria cu această nuveletă. Este vorba despre doi barzi/hoți, Asht și Lied, care pun la cale un jaf promițător, dar sunt deconspirați și implicați forțat într-o lovitură de stat ce privește regele cetății Osa, supranumit Regele Nemuritor.
Autorul are un stil plăcut de scriere, replicile personajelor sunt amuzante, personajele în sine au o dinamică tare simpatică între ele, protagoniștii par la a fi la prima vedere niște neghiobi, dar rezultatul acțiunilor lor spune contrariul. Lumea creionată de M.M. Țara e complexă, în stil tolkian, și abia aștept să aflu ce se întâmplă mai departe.
Tronul prizonierului de Holly Black este a doua carte din duologia Moștenitorul furat și mă bucur că am ajuns să mai termin o serie începută. Mi-a plăcut mult partea de politică și de zânele-nu-pot-minți-pe-față-așa-că-formulează-ciudat-propozițiile, dar au fost destul de multe fire narative lăsate neîncheiate.
Aș fi vrut ca Wren să participe mai mult la acțiune, nu doar să fie prezentă la fața locului, dar ce am apreciat foarte mult e cum autoarea dezvoltă relația romantică dintre protagoniști, făcând-o credibilă.
Magia realității de Richard Dawkins, ilustrată de Dave McKean şi tradusă de Vlad Zografi, este un volum ce a stat ceva vreme în bibliotecă până să ajung la el. În teorie, este destinat copiilor de la 12 ani în sus, dar în practică, mi se pare o carte potrivită şi pentru cititorul adult care vrea să-şi reîmprospeteze memoria în ceea ce priveşte chimia, biologia şi fizica din liceu, dar într-o formă mult mai fain explicată decât o face programa şcolară.
Ce mi-a plăcut mult de tot este îmbinarea miturilor din antichitate legate de evenimente meteorologice şi nu numai cu explicația ştiințifică în ceea ce priveşte apariția şi producerea acestora.
Paralela dintre mintea umană din trecut, ce tinde să ofere explicații paranormale unor lucruri pe care nu le înțelege, şi aducerea în scenă în prezent a explicațiior ştiințifice şi a descoperirilor de-a lungul timpului a fost fascinant pusă în practică.
Ce sunt cutremurele, de ce apare curcubeul, ce element chimic predomină în cosmos, care este cel mai vechi strămoş al omului, dacă există viață şi pe o altă planetă - sunt doar câteva dintre subiectele atinse în această carte.
Sunt mai mult ca sigură că Magia realității ar fi un cadou potrivit pentru un copil (sau un adult, de ce nu) pasionat de ştiință, în cazul în care sunteți în căutarea unui volum.
Marea Carte cu Dinozauri, ilustrată de Miguel A. Rodriguez Cerro, este o lectură foarte colorată și informativă pentru micul sau marele cititor pasionat de dinozauri. Ilustrațiile sunt superbe, iar cele câteva informații vitale despre speciile abordate - unde au fost descoperite, cum se presupune că au arătat, ce stil de viață au avut - trezesc interesul pentru o cercetare mai amănunțită. Clar e o carte ce merită luată în considerare când mergeți la o zi de naștere și nu știți ce să-i luați micului (sau marelui) sărbătorit.
Nu am putut vorbi de cartea asta la momentul lecturării - am avut onoarea să fiu unul dintre beta readeri. creaturi și Creaturi de Morgan Hexner e o carte de povestiri horror, cu tente psihologice, fantasy, gotice, fiecare povestire acaparând cititorul și jucându-se cu mintea acestuia. Are recenzie aici pe blog.aici pe blog.
Inima dragonului de M.M. Țara este continuarea, din punct de vedere cronologic, a poveștii despre Nlithia. Deși întâlnim câteva personaje din Secretul Regelui Nemuritor, Asht și Lied, povestea îi mai urmărește pe Vel și pe Mira, doi adolescenți ce sunt hoți de buzunare, o mână de magiștri și cel puțin trei rase de creaturi ce au de spus un cuvânt în soarta Nlithiei. În acest volum, Lied iarăși dă cu bâta-n baltă: aruncă asupra regelui o vrajă ce-l adoarme pe acesta, ducând la un dezechilibru magic de proporții apocaliptice, ce riscă să ducă la distrugerea completă a lumii.
Ce mi-a plăcut în această carte a fost dezvoltarea universului în care are loc acțiunea, temele abordate, multiplele popoare ce împânzesc pământul, dragonii, structura sistemului magic din inima cetății Nisal. Ce nu mi-a plăcut a fost rapiditatea cu care au loc evenimentele, felul în care personajele ajung să fie invincibile peste noapte și, orice li s-ar întâmpla, nu pățesc nimic, sunt multe lucruri ce rămân fără explicație sau se întâmplă doar pentru a împinge acțiunea. Nu am apucat să mă atașez de vreun personaj și nu i-am regăsit pe Asht și Lied din volumul anterior, mi s-au părut a fi alte personaje.
Petale însângerate. Fiorii iubirii și ai morții este ultima antologie apărută la editura Petale Scrise, la care am contribuit și eu cu o povestire, Libarca. Așa cum sugerează titlul, cele două teme abordate sunt iubirea și moartea, fiecare autor abordându-le în stilul său. Mi-au plăcut în mod special povestirile O noapte de neuitat, Carbon, D+O+R=Love, Cealaltă casă, Până când moartea ne va despărți.
Tu și universul de Stephen Hawking e o variantă super simplificată pentru micul cititor a volumului pe care l-am citit la începutul lunii, Brief Answers To The Big Questions. Abordează teme precum schimbarea, universul și rolul omului pe pământ, fiind un volum perfect pentru micul aventurier ce vrea să afle mai multe lucruri despre spațiu.
Cum să creezi o bandă desenată de Manuela Manița este genul de manual pe care aș fi vrut să-l am când eram copil și abia descopeream tot ce înseamnă manga și desenul. Este un prim pas foarte succint în ceea ce privește tehnica desenului, cum se creează o bandă desenată, care sunt regulile de bază, a doua jumătate a cărții fiind practic un bloc de desen pentru ca micul pasionat de benzi desenate să exerseze și să creeze propria poveste.
Acestea au fost lecturile lui mai. Voi ce interesant ați mai citit?
Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.
Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.
Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.
Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând.
Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea.
Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit.
Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.
Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.
Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune.
La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.
Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.
Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.
Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.
În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.
Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?
