joi, 3 februarie 2022

Recenzie literară: Un vrăjitor din Pământșimare (Terramare, #1) de Ursula K. Le Guin (1968)

Ursula K. Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.

Un vrăjitor din Pământșimare este acel gen de fantasy unde lucrurile se întâmplă domol, iar accentul se pune pe creșterea personajului, nu pe acțiune sau pe latura violentă a omenirii. Pe drumul vieții, Ged cunoaște tot felul de oameni - un maestru pe care-l iubește și pe care-l înțelege prea târziu, un prieten pe care este surprins să-l vadă alături de el după anumite evenimente, un adversar pe care vrea să-l întreacă, pierzând din vedere ce este mai important.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu