Recenzie literară: creaturi și Creaturi de Morgan Hexner (2024)

Ce-ar fi dacă... te-ai considera un om simplu, dar după ce ai întâlni-o pe iubirea vieții tale ai descoperi că nu ești tocmai un om obișnuit?

Ce-ar fi dacă... te-ai întâlni cu același om straniu, în același loc, la aceeași oră, mai multe zile la rând?

Ce-ar fi dacă... te-ai căsători din dragoste, dar ai ajunge să locuiești cu soția ta de parcă ați fi colegi de apartament?

Ce-ar fi dacă... viața de apoi ar fi lipsită de foc și smoală, dar plină de putreziciune și mizerie umană?

Ce-ar fi dacă... sora ta întoarsă de la pension ar începe să dea semne că s-a schimbat iremediabil în ceva greu de explicat?

În creaturi și Creaturi, Morgan Hexner explorează subiecte incomode, iar felul în care o face este unul visceral, cinematografic, greu de trecut peste? Deși volumul este o antologie formată din povestiri ce cuprind foarte multe teme și motive, toate textele sunt legate între ele prin senzația de furnicături pe șira spinării și o stare de neliniște atunci când lecturezi cartea. Unele povestiri încep destul de nevinovat, dar pe parcurs autoarea construiește suspansul în așa fel, încât ajungi să citești cu spaimă fiecare rând, așteptându-te să se întâmple ce e e mai rău - și tot ești luat prin surprindere de imaginația lui Morgan Hexner.

creaturi și Creaturi este o antologie despre fricile umane, despre cât de negru poate fi un suflet, despre forțe inexplicabile, dar care dictează destine, dar și despre toate modurile în care o decizie din trecut poate duce la urmări catastrofale.

Mi-a plăcut să urmăresc evoluția scriiturii și schimbarea temelor pe care le abordează autoarea pe parcursul timpului, contextul în care se întâmplă acțiunea, complexitatea personajelor creionate. Chiar dacă au scena pentru scurt timp, Morgan Hexner le dezvoltă foarte amănunțit în cele câteva pagini cât durează povestea fiecăruia, așadar ajungi să le iubești, să le detești, să te bucuri când li se întâmplă lucrurile pe care le merită din plin, dar să și te întrebi, pe alocuri, dacă personajele respective sunt, în esență, Creaturi din alte lumi, niște oameni plini de vicii și regrete sau doar o mână de creaturi lipsite de importanță.

Dacă vă plac elementele de gotic, horror, mister, abordarea în text a unor teme incomode pentru majoritatea cititorilor, imaginile macabre sau de-a dreptul grotești și vreți să citiți un volum de proză scurtă, creaturi și Creaturi de Morgan Hexner s-ar putea să fie volumul perfect pentru această ocazie.

Recenzie literară: Busola de pe Nova Scotia (Clepsidra Cormoranului, #2) de Agape F.H. (2023)

După evenimentele ce au zguduit echipajul Cormoranului Albinos în Busola către Nova Scotia, Agape F.H. intră direct în pâine încă din primele pagini din Busola de pe Nova Scotia. Un marinar pierdut, mai multe inimi zdrobite, mirosul sângelui și al răzbunării plutind în aer, o duzină de suflete dispuse să distrugă și să se autodistrugă - sunt doar câteva din elementele ce decorează acțiunea în acest volum.

Povestea este plină de acțiune și totodată de reflectări - descoperim trecutul mai multor personaje importante, aflăm niște detalii cruciale despre ce s-a întâmplat în viața fiecăruia dintre membrii echipajului Cormoranului Albinos, vizualizăm cum arată un bal organizat de un guvernator important din Lumea Nouă și suntem martorii unui adevărat măcel - fizic, emoțional și spiritual.

Am început Busola de pe Nova Scotia mai repede decât o fac de obicei când vine vorba despre serii - asta pentru că primul volum se termină cu un eveniment important și voiam să știu cu siguranță dacă supozițiile mele se adeveresc sau nu. În afară de răspunsul la întrebarea pe care o aveam, m-am trezit cu o veritabilă ploaie de probleme existențiale ce macină cormoranii, modul în care aceștia le rezolvă (sau nu) și încotro îi poartă soarta.

Am reîntâlnit niște personaje care, dacă în primul volum erau pline de vitalitate și vise, aici sunt sfârșite și însingurate, speriate și pesimiste. Un anumit personaj de pe Cormoran ajunge să își piardă cumpătul pentru totdeauna, scoțând la iveală nebunia care a trăit în el de când lumea și pământul. Alt personaj, deși ar fi avut ocazia să iasă din groapa de nimicnicie, preferă să se afunde și mai mult în trecut și regrete, refuzând să iasă la suprafață, să realizeze ceva. Câteva personaje ajung exact acolo unde și-au propus - o rază de speranță în toată marea de dezamăgire și vise spulberate în care este aruncată corabia Cormoranul Albinos. Și mai sunt și acele personaje care se lasă purtate de val, dăruindu-se complet sorții - personaje care, în retrospectivă, au ieșit cel mai bine din toată tărășenia.

Autoarea alternează scenele pline de evenimente și acțiune cu file de jurnal sau rememorări ai trecutului, amintiri relevante ale personajelor sau povești menite să întregească imaginea protagoniștilor, aducând cititorul foarte aproape de adevărul ce se ascunde în sufletul acestora.

Busola de pe Nova Scotia este o ficțiune nautică foarte bine ancorată în factori istorici, realistă până în măduva oaselor, minunată prin cruzimea pe care o arată autoarea - complet justificat - față de personajele sale.

Recenzie literară: Busola către Nova Scotia (Clepsidra Cormoranului, #1) de Agape F.H. (2023)

Nu este ușor să te afli la bordul unei nave-fantomă, mai ales dacă cel care poartă pălăria căpitanului este un dement. Cormoranul Albinos, o navă despre care foarte puțini știu că există, brăzdează mările sub semnul incertitudinii, pentru că soarta mateloților este o jucărie în mâinile lui Hugo, un albinos cu un trecut tumultos, un prezent incert și un viitor deloc promițător.  Fiind în căutarea unor recruți noi, Hugo ajunge să-i ia la bordul corabiei pe Mazu și pe Fan, doi frați dintr-o bucată, iar apariția acestora pe Cormoran declanșează o serie de evenimente pe care nu le-ar fi putut prevedea nimeni...

Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește soarta unui grup atipic de marinari. Mi-a plăcut enorm faptul că am avut de-a face cu o gașcă pestriță, deși mi-a fost greu primele câteva capitole să mă lămuresc cine cine-i. Printre personajele mele preferate se numără Seraphim - singurul care-l poate stăpâni pe Hugo și care-l poate înțelege pe dementul căpitan, dar feblețea mea a rămas William - de o veselie ieșită din comun și o bunătate foarte prost mascată. Alte personaje memorabile pentru mine au fost Mayn - cu un trecut sigilat mai bine decât cutia Pandorei, Shaun, un vulpoi șiret și care-și urmărește doar propriile interese, Yanosh - un romantic incurabil, mereu pregătit să aplaneze orice conflict. Evident, mi-a plăcut enorm și de Hugo - un om cu mintea tulbure, pe care autoarea o explorează fascinant de bine și induce cititorul în lumea în care căpitanul e gata să râdă într-o clipă și în cealaltă să scufunde corabia.

Volumul semnat de Agape F.H. este perfect pentru cititorii pasionați de epoca de aur a pirateriei, pentru iubitorii unor povești pline de acțiune, unde orice greșeală te poate costa viața, și pentru cititorii ce se află în căutarea unei narațiuni dinamice, complexe, unde în inima furtunei se află o navă condusă de o minte tulbure. Interacțiunile dintre personaje sunt absolut minunate și am fost mereu curioasă de modul în care se creează legăturile de pe Cormoran, se destramă prieteniile și se scrie istoria pentru o generație întreagă de cavaleri ai mării.

Recenzie literară: Marea, dimineața de Margaret Mazzantini (2011)

Marea, dimineața este o poveste despre oameni simpli prinși în plasa conflictelor ce îi dezrădăcinează. Atât pentru Farid și Jamila, cât și pentru Vito, marea este o forță aparte, o ușă ce duce spre salvare sau spre pierzanie.

Autoarea are un stil simplu, dar plăcut de a scrie, reușind să transmită nenumărate stări prin care trec personajele prin intermediul unor descrieri sumare, dar care au un impact major asupra cititorului. Ororile războiului, felul în care se schimbă lumea și cum oamenii de rând sunt cei care poartă povara alegerilor și deciziilor clasei conducătoare sunt iscusit împletite în narațiune, oferind nu doar o poveste despre viață și destin, ci și o adevărată lecție de istorie. 

Recenzie literară: Treisprezece. Proză fantastică - Antologie (2021)

Treisprezece. Proză fantastică este un volum ce invită cititorul să iasă din cotidian și să se lase purtat de povestiri inedite, semnate de treisprezece autori. Fiecare povestire este o poartă spre o lume nouă - uneori, cititorul, alături de personaje, pășește din viața de zi cu zi într-o întâmplare fantastică, alte ori, autorul creează o lume nouă, în care cititorul ajunge să se piardă sau, în cazuri mai rare, să facă parte din evenimentele care au loc.

O antologie este mereu o cale bună de a descoperi autori noi și de a reîntâlni scriitori pe care i-ai citit deja. Mi-au plăcut povestirile, fiecare fiind bizară, crudă sau amuzantă în felul său. Realul se amestecă cu fantasticul, posibilul cu improbabilul, logicul cu etericul. Fiecare povestire aduce în prim-plan personaje diferite, prinse în propriile drame, trăind evenimente care se adeveresc a fi definitorii, descoperind ce sunt, de unde provin, care sunt oamenii care îi înconjoară. 

Recenzie literară: Mitologie română de Antoaneta Olteanu (2021)

De foarte mult timp căutam un material complex și accesibil unui cititor care nu are pregătire în domeniul criticii literare despre mitologia română și, atunci când am văzut trilogia de față la Bookfest, nu am putut pleca fără aceasta.

Mitologie română de Antoaneta Olteanu (cu ilustrații semnate de Joszef Vass) este un studiu amplu despre tot ce înseamnă mitologia poporului român, plecând de la primele idei scrise, primele povești culese din popor, terminând cu un studiu aprofundat privind originile miturilor românilor și a credințelor pe care le au.

Cele trei cărți sunt, mai degrabă, trei mari capitole. Volumul I este dedicat unui scurt istoric privind încercărilor multor cărturari români, începând cu acum câteva secole, să adune tot ceea ce înseamnă credințele țăranului român despre supranatural. O misiune deosebit de dificilă, având în vedere că multe lucruri legate de mitologie și folclor se transmit pe cale orală, iar o bună parte din practicile magice erau disponibile doar pentru cei inițiați. Cu alte cuvinte, țăranul român nu se desparte de cunoștințele sale așa ușor, iar când vine vorba despre străini, cuvintele nu își mai fac apariția.

Se pune mare accent pe crearea lumii și cum acest fapt a fost privit și interpretat de către omul de rând. Am apreciat mult felul în care apar tot felul de creaturi sau ființe care se adeveresc a fi definitorii pentru imaginea despre univers pe care o știe, din negura timpurilor, țăranul român. Sunt multe lucruri despre care nu știam și care mi se par foarte interesante și consider că ar trebui să fie mult mai cunoscute pentru cititorul secolului nostru.

Al doilea volum a fost preferatul meu, pentru că studiază ființele, faste sau malefice, care însemnau ceva pentru omul de rând - ielele, stafiile, balaurii, solomonarii și multe altele. Se observă o legătură strânsă între credințele vechi și creștinism, pentru că o foarte mare parte din mitologia noastră are tente creștine, însă într-o formă inedită, o combinație pe care țăranul român o vede drept sacră.

Cel de-al treilea volum se axează pe mituri, ritualuri și pe obiectele sacre, punând accent pe construcția casei și pe felul în care românul vede nașterea, botezul, nunta, moartea, dar și tot felul de practici - deochiul, descântecul și altele.

Antoaneta Olteanu oferă un material complex și foarte minuțios (și mult!) documentat, pentru a aduce cititorului curios informații despre în ce credeau bunicii noștri, cum s-au născut miturile, baladele și poveștile, arătând vastitatea și complexitatea folclorului românesc. Apreciez enorm efortul autoarei de a crea această trilogie - un studiu amplu pentru omul de rând. Am notat foarte multe idei interesante pentru mine și voi păstra aceste cărți pentru a mă informa la viitoarele mele proiecte scriitoricești.

Recenzie literară: Zidul de John Lanchester (2019)

Romanul semnat de John Lanchester se axează foarte mult pe ideea de rutină și de limitele psihologice la care poate ajunge ființa umană. Personajul principal, Kavanagh, descrie amănunțit felul în care face cunoștință cu Zidul și cum se obișnuiește cu viața aspră de aici. Mi-au plăcut pasajele unde descrie trecerea timpului și rutina lor, a civililor care timp de doi ani trebuie să fie soldați. Relațiile pe care le construiește cu alte personaje sunt memorabile pe alocuri. Accentul se pune atât pe relaționarea lui Joseph cu Hifa, una dintre membrele plutonului, cât și pe cea cu Căpitanul, un bărbat cu un trecut sumbru, care acum se află la conducere.

Deși este o carte comparată cu 1984 a lui George Orwell, Zidului i-au lipsit foarte mult descrierile și explicațiile pentru a-l face un roman distopic memorabil pentru mine. Despre ce s-a întâmplat înainte de construcția Zidului - o perioadă cunoscută drept Schimbarea - nu se menționează mai nimic. Nu se explică nici cine, mai exact, sunt Ceilalți și de ce trebuie împiedicați să ajungă pe teritoriul Marii Britanii. Din acest punct de vedere, nu am putut să mă imersez complet în poveste și să empatizez cu personajele, deși li se întâmplă multe lucruri oribile și toate acestea au un impact major asupra viziunii personajelor despre lume.

Recenzie literară: Visătorul de visuri de Maria, Regina României (1915)

La curtea regelui Wanda, într-un ținut îndepărtat, Eric Gundian este un pictor iubit și apreciat de toți cei din jur. Chipeș și mereu cu zâmbetul pe buze, Eric duce o viață liniștită și lipsită de griji, însă în una din nopți visează o pereche de ochi care îl bântuie și tânărul nu-și poate lua gândul de la aceștia. Pictorul realizează că, dacă nu reușește să găsească femeia căreia îi aparțin ochii din vis, atunci nu va fi niciodată în stare să termine cea mai mare și importantă lucrare a sa. Eric decide să plece în lumea largă în căutarea acestor ochi și drumul pe care-l parcurge este împresurat cu tot felul de experiențe, care-l modelează pe tânărul visător.

Visătorul de visuri de Regina Maria este o carte ce merită citită - pentru stilul mai vechi de scriere, pentru descrierile luxuriante ale lumii și a locurilor în care se trezește Eric, pentru poveste, dacă vrei să deslușești misterele ascunse din aceasta.

Recenzie literară: Sărutul pictat de Elizabeth Hickey (2005)

Elizabeth Hickey aduce în atenția cititorului viața muzei lui Gustav Klimt - Emilie Floge, fetița care nu era neapărat pasionată de pictură, care s-a transformat într-o adolescentă nesigură, iar mai târziu a devenit o celebră creatoare de modă. Pe parcursul vieții sale, Emilie a fost mereu asociată cu Gustav Klimt - natura relației lor a fost mereu dezbătută, însă un fapt indubitabil este că Emilie a fost muza și partenera de viață a pictorului.

În Sărutul pictat, accentul se pune pe viața lui Emilie, pe sentimentele ei, pe felul în care se maturizează, cunoaște oameni noi, se îndrăgostește, urăște, admiră și creează, singurul element stabil din viața ei fiind Gustav Klimt. 

Recenzie literară: Fata de pe Titanic. Întoarcerea acasă de Hazel Gaynor (2012)

În aprilie 1912, 14 irlandezi pleacă din sătulețul lor pentru a se îmbarca pe cea mai mare și impunătoare navă din lume - faimosul Titanic. În 1982, la împlinirea a 70 de ani de la cea mai răsunătoare tragedie navală, Grace, nepoata lui Maggie, află cu stupoare că străbunica ei este una dintre supraviețuitoarele de pe Titanic. Aflată într-o etapă complicată în viață, Grace este încurajată de Maggie să scrie povestea pe care bătrâna nu a mai spus-o nimănui.

Romanul semnat de Hazel Gaynor mi-a plăcut mult pentru felul în care evocă atmosfera vremii, pentru poveștile de viață atât de diferite, dar care se împletesc, datorită sorții, în cele mai neobișnuite împrejurări. Confesiunea lui Maggie, rememorarea trecutului, decizia lui Grace să aducă la lumină o poveste tragică și plină de amintiri dureroase oferă narativei un aer aparte.

Recenzie literară: Heartless de Marissa Meyer (2016)

Catherine Pinkerton este fiică de marchiz și, deși statutul ei social este unul foarte bine conturat, Cath simte că se sufocă în lumea în care trebuie să trăiască. Tot ce-și dorește ea este să deschidă o cofetărie și să-și urmeze pasiunea - cea de a fi patiser, însă părinții ei au alte planuri mărețe, iar opinia lui Cath nu este luată în considerare.

Heartless de Marissa Meyer a fost o lectură captivantă - autoarea știe să creeze o lume vastă și plină de culoare, inspirându-se din universul creat de Lewis Caroll, împrumutând câteva personaje din Alice în Țara Minunilor și țesând drumul pe care-l parcurge nemiloasa Regină de Cupă de la fata plină de optimism la monarhul lipsit de inimă.

Recenzie literară: Curtea Miracolelor de Kester Grant (2020)

Eponine Thenardier este o fată care ajunge să devină membră a Ghildei Hoților, fiind cunoscută de cei din jur drept Pisica Neagră. Aderarea ei la ghildă nu a fost o decizie proprie, iar Nina speră să o poată scăpa pe sora ei, Azelma, care a fost luată de tigru - temutul lord al ghildei trupului. Timpul trece și Nina ajunge să o aibă în grija sa pe Cosette - Ettie, o fetiță pe care Tigrul și-o dorește foarte mult. Din acest punct, Nina trebuie să lupte atât pentru a-și găsi și salva sora demult pierdută, cât și pentru a o proteja pe micuța Ettie. Lucrurile nu sunt tocmai simple, pentru că la Curtea Miracolelor cel mai mult contează Legea, iar Nina are de gând să o încalce.

În acest volum Kester Grant creează trei posibile legături amoroase, iar acestea subliniază atât atmosfera, cât și structura societății. Nina reușește să-l cunoască pe Delfinul Franței, văzând prin interacțiunile cu acesta cum trăiește nobilimea. Prin intermediul evenimentelor ciudate care o leagă de Saint Just, Pisica Neagră descoperă cum funcționează mintea rebelilor, a celora care luptă pentru libertate. Relația profesională a Ninei cu Montparnasse, care este Maestrul Cuțitelor din cadrul Ghildei Asasinilor scoate la iveală evenimente care indică existența a ceva mai mult decât un scop comun.

Recenzie literară: Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie de Mihai Mănescu (2022)

Copacul dorințelor este un volum care se citește repede și te duce, alături de Mara, în Humuleștiul lui Ion Creangă, în lumea copilăriei, așa cum aceasta este trăită de Nică - fără nicio grijă. Mara, care a trebuit să se maturizeze înainte de vreme, încearcă să recupereze timpul pierdut alături de copilul mereu pus pe șotii cum este Nică.

Subiectul nu este deloc unul ușor, iar autorul reușește să prezinte această realitate - a copiilor ce se luptă cu cancerul în ultimul stadiu - într-un mod complex, arătând perspectiva unui astfel de pacient. Copacul dorințelor este o carte ce aduce în atenția cititorilor conceptul de hospice și cum funcționează acesta, spunând, prin Mara, povestea fiecăruia dintre copiii care ajung mult prea devreme la capătul drumului.

Recenzie literară: War Crimes de Christie Golden (2014)

Cele două facțiuni rivale, Alianța și Hoarda, se întâlnesc în Pandaria, tărâmul pe care l-au descoperit și pentru care au luptat, fiecare facțiune încercând să domine noul teritoriu. Motivul întrunirii este unul cât se poate de sumbru - procesul lui Garosh Hellscream, cel care până nu demult conducea Hoarda. Atrocitățile comise de acesta au zguduit nu doar facțiunea pe care a condus-o, ci și lumea întreagă, iar soarta fostului conducător urmează să fie pecetluită de procesul în care reprezentanții dragonilor de bronz, cei care pot manipula timpul, vin în ajutorul acuzatorilor și a apărătorilor deopotrivă. 

War Crimes de Christie Golden este acel gen de carte ce prezintă toate fețele unei situații, pornind de la acuzațiile aduse unui conducător care a considerat just să procedeze, de-a lungul timpului, așa cum a făcut-o, să ia deciziile pe care le-a luat, pentru a duce facțiunea sa spre noi victorii. Totodată, apărarea, care este formată din lideri ce nu aprobă deloc acțiunile lui Garrosh, trebuie să găsească acele mici victorii și gesturi care îi oferă credibilitate fostului conducător și să aducă în lumina publicului lucrurile bune pe care le-a făcut.

Romanul lui Christie Golden este unul dinamic și care urmărește cele trei piste ale unei situații: viziunea câștigătorului, viziunea aceluia care a pierdut și adevărul, care e mereu undeva la mijloc. War Crimes e un roman dinamic, din care cititorul află mai multe lucruri despre cei care conduc marile facțiuni, dar și despre soldații simpli sau civilii care ajung să facă parte dintr-un eveniment ce schimbă soarta universului. 

Mi-a plăcut mult antagonistul, Garrosh, care este un personaj complex și e devotat trup și suflet cauzei, pentru el, scopul scuzând mijloacele. Un conducător care face alegeri deloc simple, Garrosh este privit cu ură atât de Alianță, cât și de Hoardă, creaturile din Pandaria și proprii semeni. Totuși, dacă acuzația nu trebuie să se chinuie pentru a crea un caz solid împotriva fostului conducător al Hoardei, apărarea e nevoită să sape foarte adânc pentru a găsi acele lucruri și evenimente care să-l pună pe Garrosh într-o lumină bună.

Romanul este unul alert, informativ, potrivit pentru cititorii pasionați de universul WoW, dar și pentru cei cărora le plac poveștile cu antagoniști bine construiți și romanele în care personajele sunt mereu în căutarea adevărului.

Recenzie literară: Toate păcatele noastre de Mihail Victus (2021)

Toate păcatele noastre este un roman despre legăturile de familie, influența unei educații stricte, bazate pe religie, autocunoașterea și afirmarea sinelui. Acțiunea este observată strict din perspectiva Irinei, care se adeverește un narator bun, care nu ascunde nimic din trecutul ei și a lui Horia. 

Traumele prin care trec Irina și Horia, crescând, definesc esența lor și principiile lor de viață, fiecare dintre cei doi frați analizând diferit trecutul și stabilind limite privind relațiile lor cu alți oameni. Mi-a plăcut mult povestea relatată de Irina, dar și seria de întrebări ce apar pe parcurs, întrebări ce o macină și care o fac să chibzuiască, pe alocuri, dacă încrederea ei în Horia este una bazată pe rațiune sau doar pe atașamentul ei de soră.

Recenzie literară: Loveboat, Taipei (Loveboat, Taipei, #1 ) de Abigail Hing Wen (2020)

Loveboat, Taipei este, în primul rând, un volum despre identitate și despre regăsire. În America, Ever este o chinezoaică și părinții ei, care ar fi avut cariere bine privite în China, sunt nevoiți să muncească pe brânci pentru a o întreține pe ea și pe sora ei mai mică. În Taipei, Ever este văzută ca o americancă, pentru că nu vorbește limba și e clar că nu e din partea locului. Deși toată viața a fost privită ca o străină, în tabără Ever poate respira în liniște, pentru că nu e singura chinezoaică și are ocazia să cunoască tot felul de oameni ce sunt în aceeași poziție socială.

Frământându-se între datorie și vis, Ever încearcă să-și înțeleagă părinții și motivațiile lor, dar gustă și din libertatea oferită de o vară departe de casă, descoperind pe parcurs ce-și dorește, de fapt, cât de adânci îi sunt rădăcinile și ce își dorește de la viață.

Recenzie literară: Jocurile moștenirii (Jocurile moștenirii, #1) de Jennifer Lynn Barnes (2020)

Avery Grambs, o adolescentă rămasă fără mamă, care locuiește cu sora ei vitregă, speră la un viitor mai bun. Este inteligentă, pasionată de șah și dornică să ajungă undeva sus cu propriile puteri. Viața ei, deloc ușoară, este dată peste cap atunci când află că este singura moțtenitoare a lui Tobias Hawthorne, un filantrop cunoscut și un multi miliardar. Deși bărbatul are o familie destul de mare și toată lumea se aștepta ca averea sa să fie lăsată moștenire unuia dintre cei patru nepoți, Hawhtorne îi lasă aproape totul lui Avery, o adolescentă pe care nu a cunoscut-o niciodată.  Ajunsă în casa Hawthorne, Avery descoperă că testamentul lăsat de Tobias Hawthorne este un element care începe un joc, iar pentru a reuși să dezlege misterul, Avery trebuie să colaboreze cu cei patru nepoți - Nash, Grayson, Jameson și Xander.

Dacă vreți să citiți o carte plină de mistere și personaje care își pun mintea la contribuție pentru a rezolva tot felul de enigme, jucând într-un joc cu reguli foarte vag definite, vă recomand acest volum.

Recenzie literară: Un vrăjitor din Pământșimare (Terramare, #1) de Ursula K. Le Guin (1968)

Ursula K. Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.

Un vrăjitor din Pământșimare este acel gen de fantasy unde lucrurile se întâmplă domol, iar accentul se pune pe creșterea personajului, nu pe acțiune sau pe latura violentă a omenirii. Pe drumul vieții, Ged cunoaște tot felul de oameni - un maestru pe care-l iubește și pe care-l înțelege prea târziu, un prieten pe care este surprins să-l vadă alături de el după anumite evenimente, un adversar pe care vrea să-l întreacă, pierzând din vedere ce este mai important.

Recenzie literară: Om bogat, om sărac de Irwin Shaw (1970)

Romanul lui Irwin Shaw introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața fiecăruia dintre cei trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen. 

Irwin Shaw conturează niște personaje care-ți trezesc interesul, chiar dacă nu sunt neapărat oameni pe care i-ai agrea. Dintre cei trei frați, cel mai mult mi-a plăcut de Tom și cum viața acestuia îl duce în cele mai neobișnuite locuri. Rudy mi s-a părut un om calculat, dar lipsit de ceva ce l-ar face un om interesant. Gretchen e genul de femeie care aspiră spre ceva, dar conștient se îndepărtează de orice oportunitate ce ar aduce-o spre țelul dorit. Toți cei din familia Jordache au o latură autodistructivă și au tendința să se autosaboteze, dar fiecare o face în felul său și ascest aspect a oferit tot felul de momentele de cumpănă în roman. 

Recenzie literară: Casa din Marea Azurie de TJ Klune (2020)

Casa din Marea Azurie de TJ Klune este o lectură antrenantă și plină de farmec. Linus Baker, un personaj ce se ghidează după niște reguli stricte în viață, este luat prin surprindere de ordinea dubioasă care domnește în orfelinat și e scos, practic forțat, din zona sa de confort. Copiii pe care-i întâlnește sunt de-a dreptul deosebiți - o fată-gnom ce se gândește la cum să îngroape pe cineva în grădina sa, o zănă a pădurii, care ascultă pământul, un dragon ce își păzește cu ferocitate comoara, un băiat dintr-o specie necunoscută ce visează la a deveni valet, un adolescent foarte timid ce se transformă când e speriat, un băiat, Antihristul, pasionat de muzică și de scenarii macabre. Pe lângă copii, misteriosul domn Arthur Parnassius îi trezește o multitudine de întrebări domnului Baker, unele dintre ele fiind de natură nu tocmai personală.

Romanul semnat de TJ Klune urmărește modul în care Linus face cunoștință cu o lume nouă, aflată dincolo de biroul său și de neterminabilele rapoarte. Copiii de pe insula Marsyas îl scot din zona de confort, îl provoacă să exploreze lumea și să deschidă cât mai larg ochii.