Luna iulie a fost plină de lecturi interesante, am citit cărți de specialitate pe un subiect care mă pasionează, am abandonat câte ceva, per total, a fost o lună decentă.
Hoții de fum de Sally Green a fost o lectură de care aproape că nu am putut să mă dezlipesc - multe fire narative, magie, comploturi politice, personaje pe care ți-e mai mare dragul să le urmărești.
Faptul că sunt mai multe fire narative nu a fost deloc deranjant - autoarea a reușit să le îmbine armonios și abia așteptam clipa în care toate personajele de interes vor ajunge în același loc. De asemenea, abia aștept să citesc continuarea.
Am terminat primul volum din studiul despre Mitologie română, semnat de Antoaneta Olteanu. De foarte mult timp am căutat un astfel de material - o carte (sau mai multe) unde să fie dezbătut folclorul, istoria și mitologia română prin prisma datinilor, a tradiției și a istoriei orale. Mi-a plăcut mult de tot studiul și, după cum se vede în poză, am avut multe lucruri de subliniat/memorat, lucruri pe care am de gând să le folosesc în viitoarele mele cărți.
Am abandonat Vitralia celor o mie de insule de Ionela C. Bartoli. Cred că efectiv nu a fost timpul acestei cărți, scriitura a fost cam greoaie pentru mine și nu am reușit să mă conectez cu personajul principal, deși ideea cărții mi-a plăcut mult și construcția lumii fantastice și relațiile dintre creatori/zei și oameni au fost bine puse la punct.
Ipoteza Iubirii de Ali Hazelwoodeste o lectură de vară - ușoară, nepretențioasă, cu o poveste alertă. Accentul se pune pe construcția relației dintre protagoniști și mai puțin pe dezvoltarea personajelor secundare sau a elementelor-cheie din poveste și din acest punct de vedere, am văzut romanul semnat de Ali Hazelwood ca pe o lectură de relaxare.
Ceaikovski la walkman de Andrei Dosa este un roman despre adolescență, despre prima dragoste, prima dezamăgire, prima durere adevărată. Deși colegii de clasă par, la suprafață, niște clișee - tocilara obsedată de note de zece, sportivul care-și împărtășește ideile despre fitness oricui are urechi să audă, fraierul care umblă ca un cățeluș după destrăbălata școlii - toți acești adolescenți abia pășesc pe drumul vieții, ascunzându-se, voit sau nu, în spatele imaginii pe care o creează despre ei.
Ceaikovski la walkman nu este o carte ce vrea să schimbe lumea, ci, mai degrabă, e o odă adusă adolescenței, experiențelor frumoase și triste, dar formatoare. Stilul de scriere este unul fluid, ușor de urmărit, plin de amintiri despre vremurile de altă dată, surprinzând fidel sentimentele și trăirile personajelor.
Castelul de apă de Margareta Sterian este o biografie pe care am citit-o cu sufletul la gură. Stilul de scriere este unul minunat, intim, care te îmbie să urmărești firul narativ și să vrei să rămâi cu protagonista până la sfârșit. Romanul Margaretei Sterian nu este o poveste despre aventură și evenimente cruciale, ci este o carte despre destin, despre o copilărie fericită alături de o femeie cu sufletul de aur, despre o tinerețe plină de descoperiri și schimbări.
Castelul de apă e o carte ce te imersează complet în atmosfera de la începutul secolului trecut, scoțând la iveală rânduiala lumii, atmosfera Bucureștilor de altă dată, relațiile complicate din sânul unei familii, poveștile care circulă cu viteza luminii și care sunt cunoscute de toată mahalaua.
Nu m-am putut abține și m-am apucat de al doilea volum din studiul Antoanetei Olteanu, Mitologie română. Acesta a fost volumul meu preferat, pentru că vorbește despre strigoi, moroi, balauri, iele și tot ce înseamnă creaturi de care se temea țăranul român, creaturi pe care le venera și le cinstea. Mă impresionează munca depusă de autoare și multitudinea de resurse care au contribuit la crearea acestui studiu amplu.
Acest tărâm al blândeții este o odisee în care fiecare dintre cei patru urmează să descopere ce-și dorește. Albert, cel mai în vârstă, este creierul grupului, luând deciziile importante. Mose e mereu aproape, mereu pregătit să ajute. Emmy este sufletul acestei mici familii, posedând un dar ce o face specială. Odie, naratorul, este cel care ghidează cititorul printr-o poveste încurcată, plină de peripeții.
Romanul semnat de William Kent Krueger este frumos scris, pitoresc și liric, urmărind un grup de copii nevoiți să se maturizeze mult prea devreme și să-și caute rostul în viață. Autorul descrie cu lux de amănunte locurile pe unde cei patru ajung, atmosfera așezărilor omenești, situația socială și diferențierea oamenilor în funcție de resursele de care dispun. În călătoria lor, Oddie, Albert, Mose și Emmy cunosc lumea, toate fețele acesteia, o țară plină de vagabonzi, o economie în cădere și un viitor incert.
Am citit cu sufletul la gură Sylvanas, roman semnat de Christie Golden, care explorează personajul meu preferat din universul World of Warcraft. Deși sunt multe lucruri pe care le știam deja despre Sylvanas, modul în care autoarea le înlănțuie în proză este unul înduioșător. Sylvanas nu este un personaj bun sau rău, ci complex, care crește, se destramă, se transformă încontinuu, având o viață (și tot ce înseamnă dincolo de aceasta) lipsită de banalitate.
Dintre toate clee trei volume de Mitologie română, volumul III mi-a plăcut cel mai puțin, dar asta pentru că subiectele abordate nu au fost tocmai din sfera mea de interes. Ultimul volum din studiu explorează obiectele cu potențial sacru sau nefast din gospodăria țăranului român și tot ceea ce ține de cântece, descântece și vrăji. Sunt și multe informații care se menționează anterior în celelalte două volume și care deja îmi erau cunoscute. Per total, studiul Antoanetei Olteanu a fost o mină de aur pentru mine și mi-a oferit foarte multe informații despre mitologia română și despre creaturile mitice sau din folclor, datini și ritualuri.
Acestea au fost lecturile lunii iulie. Voi ce interesant ați mai citit?
Olive Smith este doctorandă la Universitatea Stanford și se trezește într-o mare încurcătură. Pentru a-i demonstra cele mai bune prietene ale sale, Ahn, că viața ei amoroasă este prezentă și înfloritoare, Olive decide să își găsească un iubit fals. Într-un moment critic, Olive se aruncă în brațele lui Adam Carlsen și realizează mult prea târziu ce greșeală face. Adam este unul dintre profesorii cei mai temuți și totodată urâți de către doctoranzi, fiind cunoscut pentru faptul că este foarte strict, critic și nemilos. Spre surprinderea lui Olive, Adam decide să se implice în farsa ei, iar motivele lui rămân a fi un mister pentru tânără.
Ipoteza Iubirii de Ali Hazelwood este o lectură de vară - ușoară, nepretențioasă, cu o poveste alertă. Accentul se pune pe construcția relației dintre protagoniști și mai puțin pe dezvoltarea personajelor secundare sau a elementelor-cheie din poveste și din acest punct de vedere, am văzut romanul semnat de Ali Hazelwood ca pe o lectură de relaxare.
Elementele care mi-au plăcut în carte au fost momentele comice, fie că e vorba despre situații, acțiuni ale personajelor sau dialog. Nu de puține ori am schițat un zâmbet citind ce aiureli scoate pe gură Ahn sau ce idei crețe îi apar lui Olive. Am apreciat și modul în care e reprezentat mediul academic - rece, plin de orgolii, intrigi și bețe în roate pentru cei aflați mai jos pe scara ierarhică. Din păcate, genul ăsta de atitudine este răspândit peste tot și l-am observat inclusiv la universitatea pe care am frecventat-o. Un element pe care autoarea îl pune bine în narațiune este introducerea unor personaje ce fac parte din comunitatea LGBT. Mi-a plăcut faptul că identitatea acestora nu se construește strict în jurul apartenenței la comunitate și nu sunt introduse în text doar de dragul de a include o categorie de oameni și de a spune, în calitate de autor, că romanul are personaje reprezentative pentru toate cateogriile existente.
Mi-a plăcut mult de Adam - a avut o construcție treptată a personajului, dând dovadă de stoicism și în specil de fidelitate pentru propriile principii de viață. Adam e un om corect, care nu se ascunde după cuvintele frumoase atunci când trebuie să spună un adevăr deloc plăcut și am apreciat faptul că nu se schimbă pentru nimeni. Pe de o parte, e un om de știință desăvârșit și pe de altă parte, de un bărbat atent, corect, empatic, ce este mereu alături de prietena sa (fie și falsă) și o susține în toate.
Elementele care nu mi-au plăcut sunt legate, în special, de câteva personaje. În primul rând, Olive mi s-a părut infantilă peste măsură și foarte neinspirată în a lua tot felul de decizii, având în vedere că, teoretic, este un om rațional. Olive nu știe să spună „nu” și lasă alți oameni să îi impună ideile lor, iar ea le acceptă, numai Olive știe din ce considerente. Toată lumea din jurul ei spune că Olive este miraculoasă, deșteaptă și deosebită, dar tânăra face o mulțime de lucruri care scot la iveală cât de neinspirată este și cât de în defavoarea sa îi lucrează creierul.
Un alt personaj care nu mi-a plăcut a fost Ahn. Deși este, pe de o parte, o prietenă care vrea să o ajute pe Olive și îi vrea binele, este exagerat de băgăcioasă. De mai multe ori Olive s-a trezit împinsă pe la spate să interacționeze cu Adam într-un mod intim - să stea în brațele lui în public sau să îl dea cu cremă pe spate de față cu tot corpul profesoral. Uneori, Ahn mi-a dat impresia că e genul acela de prietenă care te face să ieși în evidență în cel mai prost mod, ascunzând deciziile și sfaturile stupide în spatele dorinței de a ajuta.
Ipoteza iubirii este o lectură perfectă pentru vară, plină de situații comice, un dialog amuzant și un fake dating bine construit.
