Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...
În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.
Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.
Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.
Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.
La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.
Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu