Am început luna în formă - cu trei cărți la activ, una începută în octombrie, două pe întâi, dar m-am lămurit repede care-i treaba cu un anumit titlu. Adică am început luna cu un abandon, dar asta e, mergem mai departe :)
The Lies We Steal de Monty Jay este prima carte din seria The Hollow Boys și este un dark romance. Eu nu mă dau în vânt după acest subgen, dar titlul a ieșit cartea lunii noiembrie la bookclubul la care particip și am zis să-i dau o șansă - o șansă care a ținut fix două capitole. Am citit cartea în engleză, deci nu pot da vina pe traducere pentru tonul absolut ridicol pe care-l abordează personajul masculin. E un adolescent, dar vorbește de parcă ar fi un bărbat trecut de 30 de ani din 1950. Fiind dark romance, personajele principale sunt criminali - romaticizați, de altfel, și adevărul e că nu (mai) sunt atrasă de astfel de povești. Mi se pare și o combinație ciudată rău între ya, pentru că personajele sunt elevi la un liceu, și romance, unde apar și scene picante. Nu a apărut nicio astfel de scenă în primele capitole, dar direcția în care se îndreaptă povestea clar nu e una care să mă facă să vreau să îmi consum timpul cu acest volum.
Pe cât de mult mi-a plăcut primul volum din serie, pe atât de dezamăgită am fost de această carte. Regatele sfărâmate de N.K. Jemisin urmărește o tânără oarbă, care are un talent aparte la pictură. Evenimentele au loc la zece ani după ce se întâmplă în Cele O Sută de Mii de Regate și autoarea pune accent pe cum se schimbă lumea, în special cea a muritorilor, după finalul primei cărți. Deși partea de fantasy e cea care m-a împins să ajung până la 39% din carte, din păcate pentru mine nu a fost suficientă, pentru că partea de romance primează aici, și într-un mod absolut neinteresant pentru mine. Protagonista, Oree, e oarbă, dar vede magia din jur, și asta a fost cea mai faină parte până unde m-am oprit. Oree este, din motive absolut necunoscute, atractivă pentru toți cei din jur, deși ea ca personaj e plictisitoare rău, până la pagina 148, unde m-am oprit, a leșinat de cel puțin patru ori. Nici faptul că apare un triunghi amoros (și cred că nu va fi singurul) nu a fost de ajutor, pentru că nu îmi place deloc acest trope. Oree e foarte #notlikeothergirls și poate că acum câțiva ani nu m-ar fi deranjat asta, dar după ce am citit mai multe cărți în același registru, pentru mine a devenit cam obositor. Drept urmare, nu voi continua nici acest volum, nici seria - deși sistemul magic, relațiile dintre zei și urmașii lor, politica din univers sunt interesante, dar partea de romance - și protagonista din acest volum - strică toată experiența.
Xingu de Edith Wharton este o povestire scurtă, dar atât de inteligent și amuzant scrisă, încât s-a simțit cât un roman. Pe scurt, pe la începutul anilor 1900, un grup de doamne din înalta societate au un club literar, unde se discută doar cărți simandicoase - una dintre participante e luată la doi păzește de organizatoarea clubului când spune că „nu am citit cartea lunii, am citit altceva, de distracție”. Pentru doamnele acestea, să citești de distracție era efectiv sfârșitul lumii, iar autoarea descrie scena foarte amuzant. La una dintre ședințe, este invitată o autoare foarte populară, și din una în alta, discuția ajunge la Xingu, doar că... niciuna dintre doamnele de la club nu-și amintesc să fi citit cartea, ba nici nu știu ce înseamnă cartea, dar nu au de gând să pară picate din copac, așa că... discuția despre Xingu se adevrește a fi o aventură. Edith Wharton descrie foarte bine înalta societate a vremii (ea însuși făcând parte din aceasta), aerele de superioritate și frica de a nu pica de incult, atmosfera din inima unui club de carte, unde totuși există o ierarhie foarte rigidă. E o povestire alertă și amuzantă, perfectă pentru fanii autoarei, cum sunt eu, sau pentru cititorii care vor să facă cunoștință cu scriitura lui Edith Wharton.
Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie e cartea lunii decembrie la bookclubul la care particip, dar cum nu m-am înțeles cu cartea lunii noiembrie, vezi mai sus, am decis să mă apuc de asta. E o poveste construită după rețeta clasică a autoarei: un grup foarte mare de personaje, relații de familii complicate plus cel puțin un secret murdar, un spațiu restrâns, o crimă odioasă, un detectiv cu un spirit de observație excelent, Hercule Poirot. Aici avem un bătrân bogat, avar și cam răutăcios, care-și ține în frâu copiii, iar de Crăciun decide să-și invite nu doar niște rude îndepărtate, ci și pe copiii adulți pe care ori i-a renegat, ori i-a îndepărtat prin comportamentul său. În ajunul Crăciunului bătrânul este ucis în propria casă, plină de oameni, ziua în amiaza mare, și aici intră în scenă Poirot, gata să-l ajute pe omul legii care se ocupă de caz. Fiecare personaj e suspect, rufăria murdară începe să fie scoasă la suprafață, iar Poirot trebuie să afle cine și de ce l-a omorât pe bătrân. Mi s-a părut un volum standard pentru Christie, mie mi-a plăcut, nu am mai citit demult ceva semnat de autoare, dacă vă place „rețeta” autoarei, cu siguranță e o carte potrivită pentru perioada sărbătorilor.
You`ve Reached Sam de Dustin Thao este un YA care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de acest gen, pentru că e o poveste scrisă exact ca acele cărți pe care le citeam acum mai bine de cinci ani, când YA nu era preponderent despre frământările hormonale ale personajelor. Premisa e cât se poate de sumbră - Julie e o adolescentă de șaptesprezece ani ce tocmai iși pierde iubitul, pe Sam, într-un accident rutier. Nu e gata să-și ia adio, se izolează de lume și simte că totul în jurul ei se năruie. Într-un moment de disperare, îl sună, știind foarte bine că e inutil, dar spre surpriza ei, Sam îi răspunde. Romanul explorează impactul pe care-l are moartea lui Sam asupra lui Julie, dar și asupra familiei, prietenilor, a colegilor de școală și a comunității. Dustin Thao conturează într-un fel duios modul în care Julie încearcă să facă față pierderii, să se împace cu asta, iar legătura pe care o are cu Sam e una specială, și chiar dacă pe Sam îl cunoaștem doar din perspectiva lui Julie și a oamenilor ce l-au cunoscut, este evident că a fost genul acela de om ce e prea bun pentru lumea asta și pleacă prea devreme. Mi-a plăcut foarte mult povestea, chiar dacă a fost pe alocuri previzibilă. Personajele sunt realiste, se comportă și gândesc ca niște adolescenți, iar toate acele mici momente despre care-și amintește Julie sau despre care discută cu Sam sunt absolut înduioșătoare. Și procesul de doliu, cu toate etapele sale, mi s-a părut reușit portretizat. Singurul minus, pentru mine, a fost felul în care toți cei din jurul protagonistei cumva încearcă să-i grăbească procesul de a trece peste, inclusiv familia lui Sam, ceea ce mi s-a părut un pic cam forțat - din partea lor. Din acest motiv, am scăzut o stea - nu mi se pare normal să-i spui cuiva care tocmai a pierdut un om drag hai, treci peste, viața merge înainte.
Ce dor mi-a fost de un roman detectiv old school, iar Wilkie Collins cu a sa Piatra lunii nu m-a dezamăgit. Ca atmosferă de mister, aș compara cartea cu un alt volum citit luna asta, Crăciunul lui Poirot de Agatha Christie. Dacă în romanul Agathei Christie avem de-a face cu o crimă, în Piatra lunii e vorba despre un furt, într-o casă respectabilă, unde sunt foarte mulți oameni, nobili și slujitori deopotrivă. Aici, narațiunea are loc pe o perioadă mai lungă de timp, urmărim firul narativ din mai multe perspective, astfel autorul oferind o imagine amplă despre eveniment - dispariția unei pietre prețioase din sertarul deținătoarei. Avem o anchetă foarte întortocheată, multe necunoscute, multe bârfe și acuzații, câteva drame și chiar tragedii, totul acoperit de o alură de mister și de tăcerea personajelor-cheie din această situație. Mi-a plăcut foarte mult să mă reîntorc la Wilkie Collins, la poveștile pe care le țese cu atâta măiestrie și fler. Aveam volumul de mult timp pe listă și mă bucur că în sfârșit am ajuns la e.
Femeia-Demon. 4000 de ani de mituri, seducție și mister de Sarah Clegg a fost o lectură captivantă despre parcursul demonilor de sex feminin de-a lungul istoriei. De la Lamashtu, zeița-demon la care apelau femeile rugându-se pentru o sarcină fără complicații, o naștere ușoară și protecție pentru copiii lor, la Lamia, văzută drept un monstru ce mănâncă copii în antichitate, la Lilith, presupusa primă soție a lui Adam, izgonită din Eden pentru că a vrut să fie egala bărbatului său, în scrierile biblice, la sirene, văzute de către victorieni drept opusul idealului feminin, la imaginea de vampă din filmele mute de la începutul secolului trecut, la viziunea actuală asupra acestui demon feminin, atât de schimbat și modificat, iubit și urât de-a lungul timpului. Volumul mi-a plăcut mult datorită atât documentării ample și a explicațiilor de ce, și cum, și în ce fel o zeitate „a migrat” dintr-o porțiune geografică în alta, obținând sau pierzând anumite trăsături/puteri, dar și datorită modului absolut revoltător, exemplificat cu lux de amănunte, în care femeia frumoasă, puternică, ce știe ce vrea, a fost demonizată, la propriu și figurat, de către bărbat - în special de către fețele bisericești și de către societatea victoriană, ceva mai recent - secole și secole la rând. Cu siguranță este un volum interesant atât din punct de vedere antropologic, cât și mitologic, pe care-l recomand dacă subiectul vă captează atenția.
Cartea orașelor este un volum colectiv de povestiri scurte, unde șaisprezece autori români contemporani au fost invitați să scrie o povestire despre orașul lor/care are loc în orașul lor de baștină. Unele povestiri mi-au plăcut mai mult, altele mai puțin, câteva au fost plictisitoare de-a binelea și unele m-au făcut curioasă de alte texte semnate de autorii respectivi. E o antologie pe care o recomand dacă vreți să descoperiți voci noi în literatura română contemporană și dacă vreți să citiți despre orașul vostru natal văzut prin ochii altcuiva.
Quicksand de Nella Larsen urmărește viața Helgăi Crane, o tânără care nu reușește să-și găsească locul în societatea americană din anii 1920. Fiica unei mame albe, imigrantă din Danemarca, și a unui tată negru, care a dispărut din peisaj și nu i-a fost alături, Helga predă la o școală pentru negri din Sud, dar simte că nu se integrează în peisaj. Decide să plece în Nord și să-și găsească rostul, ulterior ajungând în Harlem, și mai târziu, în Danemarca. Romanul urmărește felul în care protagonista încearcă să se adapteze, să-și găsească locul într-o lume unde ea nu este nici albă, nici afro-americancă și prin ochii Helgăi observăm cum este percepută de către comunitatea din Harlem, dar și cum o văd danezii. E un roman puternic influențat de autobiografia autoarei și a fost interesant de urmărit modul în care o persoană cu sânge amestecat e percepută de societatea americană și cea daneză din anii 1920. Protagonista, ca persoană, nu mi-a plăcut în multe instanțe, dar mi s-a părut credibilă, iar zbuciumul ei sufletesc a fost bine conturat.
Ultima lectură terminată pe luna asta a fost The Ghost Stories of Edith Wharton - mereu e o plăcere să mă reîntâlnesc cu autoarea. Titlul cuprinde opt povestiri horror, cu/despre fantome, acțiunea având loc în perioada victoriană sau edwardiană. Chiar dacă nu toate mi-au plăcut în egală măsură, m-am delectat cu stilul lui Edith Wharton de a creiona personaje și de a crea o atmosferă acaparatoare - de data asta, una întunecată și misterioasă. Preferatele mele au fost The Triumph of Night și Bewitched.
Nu m-am putut liniști până nu m-am asigurat că termin luna cu dnf-s :D Better Than the Movies de Lynn Painter e un ya despre prima dragoste și despre cum nu tot ce zboară se și mănâncă, iar ceea ce-ți dorești, de fapt, deseori se poate afla chiar sub nasul tău. Am rezistat doar două capitole - nu știu dacă e stilul de scriere, sau efectiv nu mai rezonez cu literatura ya de acest tip, dar protagonista nu mi-a trezit niciun interes și mi-a fost evident cine urmează să fie marea iubire și care va fi marea dezamăgire pe parcursul cărții. Sau poate că am citit atât de multe cărți din acest gen, încât povestea e foarte previzibilă și sincer nu am niciun chef să citesc o carte ce seamănă cu multe altele pe care le-am lecturat.
The King of Elfland`s Daughter de Lord Dunsany era pe lista mea de foarte mult timp, dar am putut asculta până la capitolul 3, mai departe am știut că nu are sens să insist. E un old school fantasy, dar scris într-un fel atât de plictisitor și pretențios, încât nici varianta audio, care la mine e ultima încercare în a citi un titlu, dacă nu merge pe hârtie sau format ebook, nu a funcționat. Asta e, nu toate poveștile fantasy scrise în secolul trecut sunt la nivelul lui Tolkien.
Acestea au fost lecturile lui noiembrie. Voi ce ați mai citit?
Hai că noiembrie a fost ceva mai bun la capitolul citit decât octombrie - deși am citit o carte ce nu mi-a plăcut deloc, i-am dat două stele cu indulgență, iar eu de ceva ani nu mai obișnuiesc să trag de mine să termin o carte, de data asta însă a fost o excepție, imediat spun despre ce titlu e vorba și ofer niște detalii.
Prima carte pe care am terminat-o a fost Slaying the Vampire Conqueror de Carissa Broadbent - este un volum ce face parte din seria Coroanele Nyaxiei, dar e un side story, nu are legătură cu personajele sau cu locurile din serie (momentan, mai sunt patru volume ce trebuie să apară, așa că cine știe?). Nu mă lungesc cu povestitul, că am vorbit despre carte pe canal, dar tot ce pot spune este că datorită Carissei Broadbent am început să văd genul romantasy ca fiind potrivit și pentru mine, dar depinde mult cum e abordat.
Fata ascunsă de Lucinda Riley a fost prima mea - și ultima - întâlnire cu autoarea. Este un roman scris pe la începuturile carierei autoarei, dar a apărut prelucrat după moartea acesteia de către fiul dumneaei și îmi e neclar dacă Lucinda Riley a vrut ca această carte să primească o a doua viață sau a fost o decizie de ordin mercantil din partea fiului ei. Autoarea a devenit foarte cunoscută - cel puțin, în bula mea - datorită seriei Cele șapte surori, o serie iubită și lăudată de mulți oameni pe care-i urmăresc.
Revenind la Fata ascunsă, povestea mi s-a părut haotică, cu mult prea multe fire narative, cu evenimente care au loc din senin și uneori foarte convenabil pentru un personaj sau altul, acțiunile unor personaje nu sunt deloc veridice, protagoniștii nu au avut nicio evoluție pe parcursul textului, iar stilul autoarei nu a fost tocmai pe gustul meu. Povestea îi urmărește pe Leah, o tânără din provincia englezească, ce ajunge să devină model de talie mondială, și pe Brett, fiul unui miliardar, care se îndrăgostește de Leah în adolescență, dar relația lor este ruptă brusc. Totodată, romanul relatează și povestea a doi copii de origine poloneză, care ajung în lagăr în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Deși cartea părea să fie promițătoare, nu mi-a plăcut deloc - nici personajele, nici acțiunile acestora, nici evenimentele ce au loc, nici cât de carton este unul dintre personajele negative. Singurul motiv de ce am tras de mine ca să citesc volumul este faptul că a fost cartea propusă la clubul de carte fizic din Constanța și am vrut să o discut cu fetele - și ce discuție minunată a fost!
Pinball, 1973 de Haruki Murakami este cea de-a doua carte semnată de autor și o recomand cititorilor care vor să lectureze ceva nepretențios, o poveste ce portretizează cultura japoneză. Totodată, cred că volumul e potrivit pentru cei care vor să citească despre cotidian și despre oameni simpli, care duc o viață liniștită, contemplativă.
Căminul de fete - o antologie Petale Scrise este o colecție de povestiri și nuvelete unde în rolul principal se află o studentă căministă, fiecare autor interpretând sau reinterpretând după bunul plac amintiri din propria studenție, evenimente marcante din acea perioadă, bârfe din campus sau oferind o tentă fantastică unui eveniment banal.
Mi-a plăcut mult să scriu povestirea care deschide volumul - O zi din viața Clarei - a fost imboldul de care aveam nevoie în momentul respectiv. Contextul - mă aflam într-un blocaj scriitoricesc din care credeam că nu mai ies, și atunci când coordonatorul antologiei a propus pe grupul autorilor să venim cu texte, am luat acest lucru drept semnul că trebuie să mai încerc, să văd dacă scrisul e încă în venele mele. Rezultatul îl puteți citi în carte :)
Ce mai vreau să adaug: volumul are o ofertă mare de texte și de stiluri - de la povestiri comice și romantice, la nuvelete despre partea întunecată a studenției, sărăcie și disperare, la texte care te îngrozesc datorită fidelității prin care transmit atmosfera apăsătoare și realitatea trăită de mulți studenți în cămine, și povești (semi)adevărate ce tratează teme precum boala, familia, despărțirea de cunoscut, curaj, speranță sau încrederea într-un viitor mai bun. Căminul de fete e volumul perfect dacă vă tentează să descoperiți stiluri diferite de scriere, povești variate, ca temă și gen literar abordat, sau dacă vreți să vă faceți o idee despre cum au văzut și interpretat autorii de la editură „tema pentru acasă”. :)
The Warm Hands of Ghosts de Katherine Arden este un roman despre atrocitățile războiului și despre cum acesta distruge sufletul uman, dar totodată este și o carte despre reziliență, iubire și capacitatea de a înfrunta soarta. Autoarea îmbină într-un mod credibil ficțiunea cu realitatea, respectând aspectul istoric și potențând monstruozitatea Primului Război Mondial și cum acesta a schimbat lumea.
Acestea au fost lecturile lunii noiembrie. Cum arată bilanțul vostru?
A fost o lună care a avut un start lent - totul din cauza unei anumite cărți ce m-a făcut să mă întreb de ce pun atâta suflet (uneori) în povești care sunt mult prea populare. Volumul respectiv m-a făcut să pun pe pauză lecturile pe care le aveam începute și simțind că vine un Reading Slump, m-am axat pe alte hobby-uri. Cu toate acestea, am reușit să termin două cărți începute luna trecută și asta mă bucură.
Daughters of the Lake de Wendy Webb începe cu descoperirea unui cadavru pe malul unui lac imens. Cadavrul ascunde un secret: femeia zici că a murit cu câteva clipe înainte să fie găsită, iar în cămașa ei de noapte este ascuns un nou-născut. Kate Granger, o tânără ce tocmai a revenit în casa părintească, ajunge la fața locului și reacționează dubios la vederea cadavrului: este femeia pe care o vede în vise de mai bine de o lună, iar faptul că aceasta apare fizic în viața ei o neliniștește cumplit.
Dacă sunteți fanii stilului pe care-l adoptă și Kate Morton - un mister care leagă mai multe generații, mai multe fire narative în mai multe perioade temporale, o muncă de detectiv atipică - vă recomand să-i dați o șansă lui Wendy Webb.
Tao Te Ching de Lao Tsu este o nonficțiune „clasică”, la care am ajuns între alte lecturi. E mai degrabă o serie de cugetări filosofice despre natura umană, despre liberul arbitru, onestitate, corectitudine, onoare, virtute - trăsături pe care trebuie să le posede un conducător adevărat (care, de altfel, ar trebui să reprezinte omul perfect). Volumul, deși scurt, te pune pe gânduri și oferă o călătorie în trecut, punând accent pe viziunea de acum două mii de ani despre cum ar trebui să fie un om pentru a trăi în armonie nu doar cu natura și cu semenii săi, ci și cu propriul sine.
O magie de neîmblânzit de Allison Saft e o carte care, din punctul meu de vedere, este promovată ușor eronat. Despre acest volum se spune că este o poveste fantasy, unde accentul se pune pe construirea unei relații amoroase între protagoniști, pe fundalul unei vânători fantastice.
Eu am perceput volumul mai degrabă ca pe o poveste de dragoste unde se pune un mare accent pe trăirile personajelor, dezvoltarea lor, dar mai ales, pe religia pe care cei doi o practică. Deși O magie de neîmblânzit este o carte ce are propiul farmec, mi-aș fi dorit să se spună mai multe despre alchimie, vânătoare și lumea fantastică din universul cărții și să se pună mai puțin accent pe religie și pe politică.
Tare simpatică poezioara asta - Bebuț a ascultat cu atenție rimele şi a admirat ilustrațiile Irinei Dobrescu. Cu siguranță DegețeleleGabrielei Tabacu rămân în bibliotecă pentru a fi recitite ( şi poate chiar recitate ) în viitor.
Poveștile bufniței: Elefantul care nu respecta nimic de Eric-Emmanuel Schmitt cred că e volumul meu preferat din seria respectivă. Despre Saxo, elefantul, nu se poate spune că e un individ bun: nu îi pasă de nimeni și de nimic și merge prin viață de parcă lumea i-ar aparține. Singura care mai speră că Saxo mai poate fi salvat este mama lui, care apelează la bufnița Minerva, iar aceasta încropește un plan care să-l facă pe Saxo să vadă unde greșește. Mi-a plăcut felul în care pasărea îl pune față-n față cu „păcatele” sale, iar ilustrațiile au fost foarte pe placul lui Bebuț. Cu siguranță vom reciti împreună cartea când e mai mare :)
Acestea au fost lecturile lui noiembrie. Voi ce ați mai citit?
Am citit multe ebooks la început de lună, dar nu am sărit nici peste cărțile fizice - că tot a fost Black Friday, mi-am luat titluri noi, așa că am ce citi următoarele luni.
Acest har necruțător de Emily Thiede este o carte despre condiția umană și despre singurătate. Atunci când află că este o Finestra, viața Alessei se schimbă: devine ceva mai mult decât un om, dar amplasarea ei pe un piedestal o îndepărtează de tot ce îi era mai drag, fata simțindu-se exclusă, îndepărtată, chiar respinsă, deși, aparent, are parte de toată iubirea din jur. Singurătatea și disperarea pe care o simte fata sunt emoții pe care autoarea le amplasează iscusit și frumos în acțiune, fiind imposibil să nu fii empatic cu protagonista.
Beladona de Adalyn Grace este un roman gotic, plin de mistere și taine întunecate, suspiciuni și fantome, oameni dubioși și interese necurate. În noua ei viață, unde Signa trebuie să intre în societate și să devină femeia perfectă pentru a fi curtată și apoi luată de soție, fata începe să descopere adevărata față a înaltei societăți, iar ceea ce găsește diferă foarte mult față de aspirațiile sale.
Apotecara pierdută de Sarah Penner este o lectură interesantă și antrenantă despre istorie, infidelitate, răzbunare și dorința de cunoaștere. Acțiunea are loc pe trei planuri, cititorul observând, în paralel, cum se desfășoară viața Nellei, a Elizei și a lui Caroline. Narațiunea are loc la persoana I-a, drept urmare, cititorul este foarte bine familiarizat cu ce gândește fiecare dintre cele trei femei și care sunt motivele care le împing să acționeze într-un fel sau altul. Totuși, autoarea nu reușește să le ofere voci distincte, astfel încât singurul indicativ că povestea are loc din perspectiva unui anumit personaj sunt denumirile capitolelor.
Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton este un roman captivant și plin de tensiune. A fost foarte interesant să citesc despre ziua fatidică, văzută prin ochii unui personaj nou, Aiden încercând să folosească toate resursele disponibile pentru a afla ce se întâmplă în conacul Blackheath. Lucrurile nu sunt simple pentru Aiden, pentru că, pe lângă faptul că trebuie să nu lase personalitatea gazdei sale să iasă la suprafață, trebuie să se ferească de un anumit personaj, care-l vânează și care ține cu tot dinadinsul să prevină descoperirea criminalului.
Deși în fiecare lună sper că nu voi avea lecturi abandonate, lucrurile stau altfel. Am început să citesc The Do-Over de T. L. Swan pentru că mi-au plăcut foarte mult două cărți din seria asta, însă povestea protagonistului m-a plictisit teribil și am decis să nu forțez nota.
Casa somnului de Jonathan Coe e o carte pe care o aveam de ceva timp pe listă, însă am citit câteva capitole și nu m-a atras deloc, așa că am abandonat lectura.
Brocart de toamnă de Teru Miyamoto a fost o carte cu multă retrospecție, ormărind, prin intermediul unei corespondențe, viața a doi foști soți, care se întâlnesc după zece ani.
Mi-a plăcut să urmăresc schimbarea care survine în destinul celor doi, cum li se schimbă viziunea despre lume, cum trecutul le influențează iremediabil viitorul.
Când înfloresc macii de Mihai Ștefan a fost o carte ce m-a atras prin premisa ei, însă nu m-a prins povestea, vocea narativă s-a adeverit neinteresantă pentru mine și am abandonat lectura.
Legenda lupului străin de Bianca Vîlcu e un titlu care mi-a stârnit curiozitatea, însă Mirana, protagonista, mi-a fost pe loc antipatică și nu am putut trece peste acest aspect, chiar dacă povestea în sine e intrigantă.
La Procesul margaretelor de Issabela Cotelin m-a plictisit vocea narativă și nu eram deloc empatică cu trăirile protagonistei, drept urmare, am abandonat lectura.
Castelul din nori de Kerstin Gier este ultima carte citită în noiembrie - și ce carte! Merită să fie mult mai cunoscută.
E o poveste despre un hotel vechi, boem și plin de magie, o internă care gândește și acționează exact ca o fată de 17 ani, despre mistere și taine de familie, dar și despre un complot ingenios. Povestea e perfectă pentru perioada sărbătorilor - simpatică, magică, nepretențioasă.
Crush de Dora Pavel este ultima carte abandonată pentru luna noiembrie (și sper să fie și ultima pe anul acesta). Nu am rezonat cu vocea narativă și povestea nu mi-a stârnit interesul.
Acestea au fost cărțile din ultima lună de toamnă din acest an. Voi ce ați mai citit?
Noiembrie, această lună plină de ploi și de gri, acoperită de ceață și născătoare de brumă, a fost una interesantă, din punct de vedere al lecturilor.
Proiectul Barnabus de frații Fan a fost un volum destinat cititorilor mici, dar pe care l-am apreciat mult. Se citește într-o zi, ilustrațiile sunt pur și simplu fermecătoare, iar povestea - acceptarea sinelui și dorința de a trăi, împăcat și „defect” într-o lume „normală” - mi-a ajuns la suflet.
The Takeover de T. L. Swan este al doilea volum dintr-o serie, dar poate fi citită individual. E un romance drăguț, care urmărește o văduvă cu trei copii, care încearcă să țină pe linia de plutire afacerea pe care a început-o soțul defunct. Totuși, lucrurile nu merg foarte bine și o companie mai mare îi propune să le vândă afacerea. Cel care îi face propunerea este un bărbat irezistibil - chipeș, dar crud, un adevărat rechin în afaceri, un om care nu acceptă un refuz.
Fiind un romance, e evident ce se întâmplă mai departe, mi-a plăcut să urmăresc povestea, dialogurile au fost amuzante, iar ideea de văduvă cu copii (adolescenți) și relația acestei femei cu un bărbat nou, după soțul ei, e mai rar întâlnită în acest gen de literatură. M-am distrat citind cartea și mi-a plăcut de felul în care autoarea ancorează personajele sale în realitatea de zi cu zi.
The Poetry of Pablo Neruda este un volum ce cuprinde toată opera poetului. Mi-au plăcut poeziile dedicate iubirii, singurătății, dar, poate pentru că nu cunosc contextul, cele patriotice nu m-au impresionat. Am decis să abandonez voumul după 10% pentru că simțeam că nu am nici răbdare, nici tragere de inimă să continui.
Lui David, un pasionat de artă, i se propune să scrie un articol despre marele pictor Henry Breasley. Henry, un bărbat aflat în etate, cu un trecut scandalos, se mută în Franța și trăiește departe de societatea engleză, iar atunci când ajunge la reședința pictorului, David descoperă că bătrânul nu este singur. Alături de el, în castel se află și două studente la arte, Diane și Anne, iar relația lor cu Henry este una cât se poate de bizară. Prins într-o lume aparte, apreciind mult de tot arta lui Henry, dar disprețuind bărbatul din fața sa, David se trezește vrăjit de atmosfera castelului, dar și de tânăra Diane.
Turnul de abanos este o nuvelă scrisă într-un stil foarte frumos, liric, autorul punând accent pe mici detalii ce întregesc atât portretele personajelor, cât și mediul în care are loc acțiunea. Dialogurile sunt minunat construite, exteriorizând viziunile cele mai intime ale personajelor, conturându-le pe acestea în cel mai fermecător mod.
David, deși încearcă să fie cât de profesionist posibil, se lasă tras de Henry în discuții mult prea personale, cei doi bărbați discutănd amănunțit curentele artistice ale vremii, viziunea lui Henry despre arta actuală, despre pictorii noi și cei deja consacrați, iar David încearcă să cumuleze toate aceste dialoguri într-un articol care să fie cât mai obiectiv.
Personajele feminine sunt tipice lui Fowles - misterioase, la început, iar atunci când protagonistul ajunge să le cunoască și chiar să le îndrăgească, acestea scot la iveală și mai multe mistere. Anne și Diane sunt cât se poate de diferite una de cealaltă, însă se completează și relația lor este la fel de interesant de urmărit precum relația lui David cu Henry.
Turnul de abanos este o nuvelă despre artă, societate și nemurire, văzute prin ochii unor oameni care au de-a face cu toate cele trei concepte. Mi-a plăcut mult să regăsesc scriitura lui Fowles și vă recomand nuvela dacă vă pasionează subiectul artei și a picturii în literatură.
Zaraza de Andrei Ruse este un volum ce urmărește viața lui Cristian Vasile din copilăria tristă și săracă a aceestuia, până la faima ascensiunii, anii zbuciumați ai tinereții și schimbarea regimului odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial.
Autorul reușește să onfere voci originale personajelor sale, că e vorba de Cristian Vasile, Ionel Fernic sau Ion Pribeagu. Ionel Fernic și Ion Pribeagu sunt un duo cu un limbaj foarte ludic, mi-a plăcut mult să le urmăresc ciondănelile și momentele de criză existențială sau de inspirație aproape divină.
Dacă trăiesc de Terri Blackstock încheie trilogia Dacă fug, care mi-a plăcut mult - un thriller plin de suspans, de momente de cumpănă, de situații triste, o serie cu personaje admirabile, care au fost dezvoltate foarte pe gustul meu.
The Casanova de T. L. Swan - un volum ce se axează pe pe povestea lui Elliot, un bărbat pasionat de artă, care cumpără în neștire tablourile unei pictorițe misterioase, pe care nu reușește să o găsească. În schimb, într-o zi o observă pe Kate, angajata pe care nu o suportă, într-o ipostază care-l intrigă.
Fiind un volum romance, e clar încotro se îndreaptă lucrurile și au avut loc câteva răsturnări de situație, dar s-a pus accentul și pe câteva dileme de ordin etic. Chiar dacă The Takeover mi-a plăcut mai mult, recomand și acest volum dacă vreți să citiți un romance drăguț.
Clovnul de Iulian Ciocan este o carte ușor de parcurs, despre viața din Chișinăul de azi și lupta omului de rând pentru prosperitate.
Volumul II din Faust de Goethe era de câțiva ani buni pe lista mea de lectură și în sfârșit am ajuns la el. Mi-a plăcut mult construcția versului, povestea, personajele și reprezentarea firii umane într-o lumină nu tocmai agreabilă, dar absolut savuroasă. E genul de carte ce te face să te întorci la clasici, pentru că farmecul textelor vechi este unul inconfundabil și nu poate fi imitat.
Cât de aproape sunt ploile reci e genul de carte pentru care e dificil să faci o recenzie. Pe de o parte, e plin de evenimente banale - viața unei bătrâne care stă în pat toată ziua și-și amintește despre tinerețile sale, o dimineață la muncă a unei vânzătoare de la un chioșc sătesc, o zi de vară petrecută la țară de către un adolescent de la oraș. Pe de altă parte, romanul lui Bogdan Coșa respiră melancolie, tristețe, dor și neputință la fiecare pas.
Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță.
În 1968, o crimă odioasă are loc în munții în care s-au ascuns, cândva, cei mai aprigi partizani. Nu există nicio pistă, iar din Brașov este delegat sublocotenentul Ovidiu Dumbravă pentru a se ocupa de caz. Tânărul, plin de avânt și dând dovadă de o perspicacitate mult apreciată de către Securitate, decide să studieze dosarele demult clasate, căutând în cazul Andrei Rogozanu - partizanul pe care autoritățile nu au reușit niciodată să-l prindă - o posibilă pistă în dubla omucidere.
Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu este un roman alert și care te ademenește în acțiunea sa și l-am citit aproape într-o suflare. Mister, politică, personaje bine ancorate într-o realitate pe care am cunoscut-o doar prin intermediul povestirilor și a literaturii, o poveste care implică foarte multe destine și destăinuie nenumărate secrete... ce să spun, mi-a plăcut foarte mult acest roman. A avut toate ingredientele care să mă captiveze, să mă facă curioasă, să mă țină implicată emoțional în acțiune.
Cred că ultima dată când am fost atât de încântată de un roman românesc polițist a fost pe vremea când am citit La miezul nopții va cădea o stea de Theodor Constantin - o carte de care-mi pare foarte rău că nu este mult mai cunoscută publicului autohton.
Casa de sare și amărăciuni este un roman sumbru, plin de mistere, de momente de cumpănă, relatând povestea unei fete pe care nu o ascultă nimeni atunci când aceasta observă că lucruri necurate se întâmplă în jur. Annaleigh, deși nu este o protagonistă tocmai sigură pe ea și cu spirit de inițiativă, e construită într-un mod realist, mi-au plăcut momentele ei de indecizii și felul în care încearcă să-și protejeze surorile.
Erin A. Craig reușește să creeze o poveste întunecată, cu o multitudine de mistere ce pândesc următoarea victimă, mituri și legende despre zeitățile din lumea lui Annaleigh, momente de tensiune foarte bine dozate. Mi-a plăcut să citesc cartea și să încerc să descopăr ce s-a întâmplat, de fapt, cu surorile lui Annaleigh, dar și ce forțe se implică în viața surorilor, care sunt motivele acestora.
Moștenirea de Adrienne Young urmărește aventurile lui Fable și introduce cititorul în secretele lumii pe care în primul volum o vedem de la bordul navei Marigold. În Moștenirea, Fable se trezește pe un teren deloc cunoscut - Bastian, orașul în care domnește puterea și faima, prinsă în jocul lui Holland, dornică să scape, dar atrasă de secretele ce i se dezvăluie, secretele despre părinții ei, dar și despre oamenii pe care-i iubește.
Autoarea creează o acțiune alertă, cu multe întorsături de situație, iar cititorul are ocazia să afle mai multe despre viața de pe mare și despre cea de pe uscat, despre rolul pietrelor prețioase, despre comerț și despre influența anumitor oameni asupra regulilor lumii.
Prea mulți zei pentru un deșert, roman semnat de Doina Roman, a stat aproape un an în biblioteca mea. Atunci când am ajuns la el - și voiam foarte mult să-l lecturez, pentru că am auzit numai lucruri bune despre acesta - m-a dezamăgit. Stilul narațiunii nu s-a pliat deloc pe gusturile mele și nu am reușit să fiu atentă la poveste. Păcat. Am abandonat lectura.
A Short History of Nearly Everything de Bill Bryson - tradusă la noi ca Despre toate, pe scurt - a fost una dintre cele mai bune cărți de non-ficțiune citite anul ăsta. E o carte perfectă pentru cei care vor să afle despre lumea din jur, începând cu descoperirea metalelor prețioase, dezbaterile privind originea omului sau conflictele care au apărut între tot felul de oameni de știință de-a lungul anilor, până la construcția unei celule și ideile pe care le promovau învățații din alte secole. Volumul este scris într-o formă accesibilă publicului general și recunosc că am fost foarte încântată să urmăresc firul narativ țesut cu atâta măiestrie de către autor. Cartea nu este deloc greoaie, deși dezbate subiecte nu tocmai simple, aș recomanda-o oricui.
Greierele și furnica, Corbul și vulpea, Cocoșul și vulpoiul, Iepurele și broasca-țestoasă, Lupul prefăcut păstor - repovestite de Alexandre Jardin și ilustrate de Fred Multier sunt niște cărțulii tare simpatice. Autorul repovestește fabulele lui La Fontaine într-un mod atractiv pentru copii, iar ilustrațiile și surprizele de la fiecare pagină (mini joculețe pentru copii, gen găsește trei diferențe sau ce animal lipsește) fac din aceste cărți un cadou perfect pentru micul cititor.
Un alt volum abandonat luna aceasta a fost The Legacy de Elle Kennedy - o serie de povestiri despre ce se întâmplă în viața personajelor din seria Off Campus la câțiva ani după încheierea acțiunii. Mi-aș fi dorit să regăsesc aceleași personaje pline de idei, de frici, de cuvinte usturătoare sau jucăușe, dar, în schimb, m-am împiedicat de niște personaje care doar purtau numele, nu și trăsăturile de caracter pe care le-am întâlnit în seria Off Campus. Cam pe la un 25% din lectură, după momente de cumpănă, am decis să nu mai încerc să găsesc în poveștile pline de dramatism (deseori exaagerat) personajele pe care le-am îndrăgit atât de mult. Nu a fost pentru mine această „reuniune” a protagoniștilor din Off Campus.
Foxcraft. Magul de Inbali Iserles este un volum alert, unde Isla e forțată să se maturizeze și unde aflăm despre neamul lupilor - cum e organizată haita lor, ce zei venerează, cum privesc ei energiile universului și cum se supun acestora.
Inbali Iserles face o treabă minunată reintroducând cititorul în acțiune. Deși a trecut destul timp de când am citit cel de-al doilea volum, mi-a fost ușor să mă întorc în lumea din Foxcraft și să reîntâlnesc personajele deja îndrăgite. Vă recomand cu cea mai mare căldură întreaga serie - începe cu Foxcraft. Vulpile malefice, continuă cu Foxcraft. Bătrânii și se termină cu acest volum.
Am încheiat luna cu Casa din Marea Azurie de TJ Klune, o carte superbă, de cinci stele, despre cum viziunea omului se poate schimba odată ce acesta iese din bula sa. Voi vorbi mai multe în recenzia ce urmează să apară pe canalul meu de YouTube.
Am avut o ultimă lună de toamnă productivă, cu suficiente lecturi frumoase, câteva abandonate și cu multe planuri și idei pentru decembrie.
Și uite așa, ultima lună a toamnei și-a luat și ea zborul...
În noiembrie nu am citit foarte mult, dar am avut parte de niște lecturi absolut superbe, fiecare în felul său. Lecturi variate, pe care le-am ales după cum mi-a dictat starea de spirit în acel moment, iar alegerile făcute au fost potrivite. Ce-i drept, nu s-a putut fără un volum abandonat și de data aceasta, dar mi-am propus să nu mă mai forțez să duc până la capăt lecturi ce nu îmi fac plăcere.
Primul volum pe care l-am terminat în noiembrie este Fum de Ivan Turgheniev - ah, ce frumos scria acest autor! Mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu opera sa, mai ales că Prima iubire a fost volumul ce m-a introdus în lumea scriiturii lui Turgheniev.
Dune de Frank Herbert este acel gen de volum pe care îmi tot propuneam să-l citesc, dar abia în noiembrie am ajuns la el. Și cât de minunată a fost lectura și câte zile după ce am terminat volumul povestea a rămas cu mine, măcinându-mă! cCu siguranță voi citi toată seria, dar știu că nu este deloc realistic să-mi propun să o fac în viitorul apropiat.
Mi s-a făcut dor de Erich Maria Remarque, așa că am ales să citesc una dintre cele mai timpurii cărți semnate de autor și... am rămas ușor dezamăgită. Povestea urmărește viața unei femei, Gam, care se adeverește a fi o fire rebelă, dar într-o formă lipsită de rațiune și mai ales, responsabilitate. Cu siguranță Gam nu este un model în viață, personalitatea ei nu se potrivește cu mine, am urmărit-o pe tot parcursul lecturii întrebându-mă ce altă stupiditate va mai face. Îl iubesc pe Remarque și mă bucură faptul că am avut șansa să îl descopăr prin intermediul altor cărți, mult mai bune. Dacă aș fi început cu Gam, e foarte probabil că aș fi pierdut din raza mea de interese literare un autor bun.
Noiembrie m-a bucurat și cu o carte pentru copii absolut superbă, Regele Ugu. Mumia și comoara blestemată de Adam Stower. Este un volum ce continuă povestea lui Andi Firicel și a celui mai bun prieten al său, iar noua peripeție s-a adeverit a fi nu mai puțin interesantă decât cea din primul volum. Vă recomand cu mare drag această serie, povestea e fantastică, distractivă, iar edițiile în limba română, apărute la Humanitas Junior, sunt deosebit de frumoase.
Nu citesc foarte des thrillere, dar Cina de Herman Koch mi-a captat atenția și m-a ținut în priză pe tot parcursul lecturii - nici nu am simțit cum a zburat timpul. Personaje dubioase, situații complicate, un narator în care nu poți avea încredere - toate aceste ingrediente clasice pentru un thriller Herman Koch le dozează potrivit, iar lectura te acaparează în totalitate.
Am terminat de citit și volumul 2 din seria World of Warcraft Chronicle de Blizzard Entertainment și mi-a plăcut tare mult să aflu anumite lucruri legate de povestea universului WoW. În acest volum, accentul se pune pe venirea orcilor pe Azeroth, distrugerea planetei lor natale, Draenor, împărțirea clanurilor, dar și formarea celor două mari facțiuni importante: Hoarda și Alianța. Abia aștept să văd ce povești voi (re)descoperi în următorul volum din serie.
La final, voi spune câteva lucruri despre cartea pe care am abandonat-o în această lună, Preaiubita de Toni Morrison. Recunosc, nu știam în ce mă bag atunci când am început lectura, drept urmare, nu aveam cine știe ce așteptări. Dar, cum deseori se întâmplă la mine, cărțile iubite și lăudate de mass-media se adeveresc a fi niște lecturi deloc interesante. Nu am rezistat mai mult de 50 de pagini, povestea m-a plcitisit enorm - atât de corul, cât și acțiunea, dar mai ales, vocea narativă. Se pare că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu acest volum aclamat și nu am niciun regret că am abandonat lectura.
Acestea au fost cărțile ce mi-au bucurat ochii în ultima lună de toamnă. Voi ce ați mai citit?
