miercuri, 10 august 2022

Recenzie literară: Sylvanas de Christie Golden (2022)

 Sylvanas, cândva o fetiță care se bucura de iubirea familiei sale și de liniștea pădurilor, pe care le explora cu arcul la spate, se transformă într-o creatură aflată sub controlul unui tiran. Mai apoi, reușește să se elibereze și să aducă speranță pentru cei aduși din morți la o viață plină de amărăciune. Atunci când Sylvanas descoperă că există și o altă cale, începe să lucreze la un plan ambițios, căutând adevărul și încercând să-i implice și pe alții în această mare lucrare.

Sylvanas de Christie Golden este un volum ce explorează complexitatea unui personaj major din World of Warcraft, Sylvanas Windrunner. Deși îi cunoșteam, în mare, povestea vieții, mi-a plăcut foarte mult să o descopăr prin intermediul poveștii pe care o țese Christie Golden. Autoarea reușește să mă impresioneze de fiecare dată prin felul în care construiește un personaj și-i oferă o voce. M-a înduioșat nespus partea care descrie legătura lui Sylvanas cu fratele ei mai mic, Lirath, dar și relația pe care o construiește cu un om, Nathanos Blightcaller.

Pentru mine, Sylvanas e un personaj pe care l-am urmărit din clipa în care mi-am creat personajul pe care-l joc în WoW (un Undead) și povestea ei m-a intrigat de fiecare dată când am descoperit o nouă parte a acesteia. Sylvanas a suferit mult și a trecut prin o groază de transformări, devenind ceva complet nou, totodată păstrând vie dorința de a excela și de a ajuta. Christie Golden îi oferă o voce puternică și totodată suavă, arătând cititorului toate fețele lui Sylvanas, descoperind motivele și gândurile cele mai intime.

Îmi plac foarte mult cărțile care vorbesc despre evenimentele din universul WoW, adăugând personajelor și/sau evenimentelor complexitate și o imagine ceva mai amplă decât întâlnești, uneori, în joc.

Sylvanas este personajul meu preferat și îmi place foarte mult cum se încheie un capitol important din viața ei. Nu mă aștept să apară în următoarele expansions ca un personaj major, dar sper, totuși, să o mai reîntâlnim - sunt foarte curioasă cum se va transforma viața ei între timp și ce fel de Sylvanas va întâlni cititorul și jucătorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu