joi, 15 iunie 2023

Recenzie literară: Echo North (Echo North, #1) de Joanna Ruth Meyer (2019)

Echo North de Joanna Ruth Meyer este un basm plin de magie, cu o atmosferă sumbră și personaje desprinse din folclorul norvegian. Echo se adeverește a fi o protagonistă simpatică: umilă și cu un puternic simț al datoriei, fata e decisă să-și respecte partea ei de învoială, descoperind în casa lupului nu doar nenumărate camere pline de secrete, cât și o bibliotecă magică, plină de povești în care Echo se poate pierde. Aici, întâlnește un tânăr ce îi este oarecum familiar, iar căutarea răspunsurilor legate atât de tânăr, cât și de lup și lumea în care acesta domnește devin țelurile ei principale.

Joanna Ruth Meyer are un stil plăcut de a scrie, îmbinând abil elementele de basm tradițional: lupta binelui cu răul, evoluția personajului, căutarea adevărului, încălcarea înțelegerii sacre, urmările acestui gest necugetat. Mi-a plăcut să o urmăresc pe Echo în lumea în care se trezește: acolo unde un animal vorbitor se adeverește a fi mai mult de atât, puterile conducătoare ale universului - Cele Patru Vânturi - sunt înșelate de o entitate malefică, iar protagonista trebuie să dea dovadă de tărie de caracter pentru a trece peste greutăți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu