Mi s-a făcut dor de Murakami, pe care l-am citit ultima dată în noiembrie, așa că m-am dus să caut o carte încă nerăsfoită. În același timp, voiam o lectură mai ușoară, mai scurtă, după ”monstrulețul” de 1Q84. Ca să împac și capra, și varza, am ales cartea de față, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, care este un text diferit față de ce scrie Murakami de obicei.
Autoportretul scriitorului... este o autobiografie, semănând mult cu un jurnal, unde autorul efectiv povestește despre cum a ajuns să scrie, ce l-a motivat, ce l-a inspirat, ce piedici a avut în viață, cum a ajuns să își dedice timpul scriiturii.
Un rol major în formarea sa, ca scriitor, l-a avut... alergatul. Nu știam acest lucru, dar din cartea de față am avut ocazia să aflu despre această pasiune a autorului, care, de altfel, i-a marcat foarte mult viața pe toate planurile.
E interesant să afli viața din spatele unui scriitor pe care-l admiri, a cărui cărți se pliază de minune pe starea ta de spirit, te absorb în acțiunea lor, te pun pe gânduri. Din cartea de față am aflat mai multe detalii care mi s-au părut interesante: legătura lui Murakami cu muzica și cum a fost, înainte de a se apuca de scris, patron a unui mic bar de jazz. Prima carte pe care am citit-o scrisă de Haruki Murakami a fost La sud de graniță, la vest de soare, unde personajul principal este patron a unui bar de jazz. Acum mă întreb cât de mult este bazat acel personaj și acțiunea pe fapte reale...
Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este o lectură ușoară, personală, prin prisma căreia am avut ocazia să cunosc omul din spatele unor romane ciudate, complexe, dar atât de savuroase.