Bilanț literar: Martie 2026

 Salutare!

Martie e o lună plină de încercări, an de an, așa că nu știu niciodată cum va fi din punct de vedere literar. Tot ce pot spune e că: am citit. Și de pe lista mea de TBR, și titluri pe care nu le aveam în plan, iar faptul că m-am ținut de acest hobby e suficient.

Dire Bound de Sable Sorensen e cartea lunii martie la clubul Oanei și, dacă nu ar fi fost aleasă, nici că aș fi auzit sau ajuns la acest titlu. Pe scurt, e Fourth Wing dar cu lupi, dar mie mi-a plăcut mult mai mult decât Fourth Wing, și imediat detaliez. Aici, o urmărim pe Meryn, o tânără dintr-o familie unde tatăl e mort, mama e bolnavă, iar sora mai mică are nevoie de o viață ceva mai bună decât cea pe care o are Meryn. Așa că protagonista își câștigă traiul luându-se la bătaie cu inși mai puternici, care au impresia că dacă e femeie, e o pradă ușoră. Totul se schimbă atunci când sora ei mai mică dispare, iar Meryn decide să se înroleze în armată pentru a pleca pe front și pentru a lupta cu regatul vecin, locuit de vampiri - cei care răpesc copii umani pentru a-și prelungi viața. Doar că, fără să știe, Meryn ajunge să participe la Proba Legământului, în urma căruia cei ce reușesc ajung să creeze un legământ cu lupi uriași și să devină luptători de elită a regatului.

Dire Bound e un volum ce cuprinde foarte multe elemente la modă din romantasy-ul actual, cu toate acestea, mi-a plăcut enorm povestea cu o singură excepție. Avem o școală militară, o societate împărțită în două - oamenii de rând, ce plătesc prețul războiului și sunt împotmoliți în sărăcie, și elitele de la palat, ducând un trai luxos și sunt complet deconectați de suferința poporului. Proba Legământului mi-a plăcut foarte mult, cruzimea, crimele și vârsarea de sânge din Dire Bound mi s-au părut și justificate, și naturale în contextul poveștii, au avut sens. Avem și un triunghi amoros - ceea ce pentru mine e mereu un mare minus, și ăsta a fost elementul ce mi-a cam tăiat din elan. Deși este clar că personajul A nu urmează să rămână cu Meryn, au fost mult prea multe scene - explicite - între cei doi, și am avut impresia că sunt acolo doar pentru a bifa smut-ul, fără a crea de fapt o conexiune adevărată între personaje. Construcția tensiunii cu personajul B a fost la înălțime și abia aștept să aflu cu ce se continuă seria. Deși cartea se termină relativ clișeic, am prevăzut multe întorsături de situație și intuiesc ce urmează să se întâmple, vreau să continui povestea pentru că-mi place mult cum sunt construite personajele, dar mai ales, universul în care are loc acțiunea.

Librăria lampagiului de Sophie Austin o urmărește pe Evelyn, o tânără ce descoperă că tatăl ei a pierdut conacul și toată averea lor la jocuri de noroc și e nevoită, împreună cu mama sa, să se mute la o rudă îndepărtată în York. Aici, Evelyn decide să-și ia destinul în propriile mâini și se angajează în secret la o librărie, ceea ce pentru înalta societate din Anglia de la finalul secolului 19 nu e tocmai un lucru bine privit sau măcar obișnuit. Doar că apare o problemă: tânăra nu e singura candidată pentru postul de asistent în librărie și se trezește față-n față cu William, un scriitor tânăr, care ascunde propriile secrete. Librăria lampagiului e un volum ce se parcurge ușor și care ne oferă o fereastră spre societatea englezească victoriană din provincie, urmărind atât personaje din nobilime - cum e Evelyn sau lady Violet, antagonista din volum, cât și personaje cu origini modeste - William, ce a plecat la Londra pentru a-și publica manuscrisul și apoi a revenit în York, prietenul acestuia, Jack, sau Naomi, o tânără spălătoreasă. 

Povestea curge firesc, personajele se comportă potrivit statutului, mi-au plăcut mult de tot mătușa lui Evelyn, Clara, dar și Naomi și Jack, oameni cu sufletul cu adevărat mare. M-a cam sâcâit mama lui Evelyn, dar într-un final a avut sens de ce a luat anumite decizii. Protagoniștii au propria evoluție - credibilă, undeva înduioșătoare, și mi-a plăcut de ei separat. Partea de romance a fost forțată, în opinia mea - nu am simțit deloc atracția între cei doi, doar cuvintele autoarei ce spuneau, nu arătau ce se întâmplă între Evelyn și William. Câteva evenimente au fost caricaturale și asupra mea nu au avut impactul dorit (cred) de către autoare. Per total, Librăria lampagiului e un volum ușor de parcurs, cu o acțiune deloc solicitantă și cu personaje simpatice.

Montana de Alexandru Popescu este povestea unui adult care a copilărit într-un spațiu aproape mitic, rupt de realitate. Mai exact, Ivan Josan, în prezent reporter la un post de televiziune englezesc, a crescut într-un vagon de tren, ca mulți alții, într-un spațiu delimitat de un zid înalt de beton. „Baza” este lumea copilului Ion - cu prietenii de aceeași vârstă, cu adulții ce muncesc la calea ferată, cu realitățile istorice din Benderul din anii 1990, când s-a destrămat un imperiu și „Baza” a devenit doar un element de pe teritoriul Transnistriei, o țară ce nu există pe hartă și care nu este recunoscută de majoritatea mapamondului. Volumul ne poartă atât prin prezent, când adultul trăiește cu urmările evenimentelor din copilărie, cât și prin trecut, cititorul observând o copilărie în vremuri tulburi, dar fericită, pentru Ivan de altă dată.

Mi-a plăcut mult de tot vocea narativă și felul în care este prezentată viața oamenilor din Transnistria, poate pentru că, deși sunt mai tânără decât autorul, am copilărit și eu în această „țară”-fantomă, ce-i drept, fără să trăiesc atrocitățile din războiul din 1992, dar rămășițele acestuia și urmările mi-au afectat familia și, retrospectiv, și pe copiii de vârsta mea. Montana e o imagine amplă a unui loc despre care, dacă nu ai avut ocazia să călătorești într-acolo, nu știi mare lucru, decât faptul că e un teritoriu aflat sub influența și controlul Rusiei. Dar e și un roman despre viața omului muncit, a omului simplu, care se trezește de pe o zi pe alta cu un alt steag fluturând peste oraș, și în această harababură, trebuie cumva să supraviețuiască și să nu-și piardă mințile. Titlul romanului semnat de Alexandru Popescu e de impact și atunci când a avut sens în roman, am apreciat enorm toate etapele ce au dus la punctul în care Montana devine nu un cuvânt, ci o poveste complexă, un punct de cotitură într-un destin.

The Highwayman de Kerrigan Byrne este primul volum din seria Victorian Rebels, fiecare poveste urmărind alt cuplu. Aici o descoperim pe Farrah, o tânără văduvă ce lucrează la Scotland Yard, văzându-și de viața ei și jelind moartea în condiții tragice a singurului om pe care l-a iubit. Când în peisaj apare Dorian Blackwell, un interlop notoriu și un bărbat cu inima neagră, viața lui Farrah se transformă peste noapte. Este răpită și dusă undeva departe, iar Dorian îi aduce la cunoștință faptul că doar un târg încheiat cu el o va salva de la moarte. Dacă acceptă să se căsătorească cu el, Farrah nu doar că va putea dezgropa un secret uriaș, ci-l va putea ajuta pe Dorian să se răzbune pe cei care i-au greșit. Propunerea, oricât de scandaloasă, e totuși singura șansă a femeii la viață...

The Highwayman e un roman previzibil, cu o multitudine de clișee și cu o acțiune pe care am mai întâlnit-o în alte cărți, dar e și genul de comfort read, când vrei să citești o poveste unde personajele suferă, dar o scot la capăt și știi că totul va fi bine. Cu siguranță e un volum perfect între două cărți mai grele sau când vrei să te pierzi într-o poveste de dragoste deloc pretențioasă din Anglia victoriană.

Al patrulea volum din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent intră direct în pâine. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e alertă, că reîntâlnim personaje din primele două cărți, că aflăm lucruri noi despre zei și despre relația dintre aceștia, și că ne apropiem și mai mult de Nyaxia, un personaj pe care autoarea îl dezvăluie câte puțin în fiecare volum. Din păcate, The Fallen and The Kiss of Dusk a avut, pentru mine, aceeași problemă ca și volumul anterior. Pentru început, acțiunea e alertă și ceva mai variată, ca peisaj, decât în primul volum din duologie, dar tot mi s-a părut repetitivă și chiar obositoare de multe ori. Partea de romance... mi-ar fi plăcut o abordare puțin diferită. Am simțit că anumite scene 18+ sunt acolo nu pentru a crea conexiunea dintre protagoniști, ci pentru a bifa că există smut în carte. Sunt în continuare curioasă de universul creat de autoare și abia aștept să văd cu ce se continuă povestea în următoarea duologie din serie.

Champions of the Fox de Kevin Sands este ultima carte din trilogia Hoții din umbră și a fost o carte ce m-a ținut cu sufletul la gură. Aici, aflăm foarte multe lucruri despre zeități, despre legătura dintre acestea și artefactele recuperate de gașcă din volumele anterioare, despre antagoniștii universului, dar și despre trecutul personajelor principale. Fiind al treilea volum din serie, nu pot da prea multe detalii, cert este că personajele se dezvoltă foarte frumos, lucrurile se leagă, iar felul în care gașca pune la cale tot felul de planuri nebunești - și cum le duce la bun sfârșit - e unul tare captivant. E o serie middle grade, dar e potrivită și un public mai în vârstă, nu e deloc puerilă și construcția sistemului magic e complexă.

Wild Thing de Michelle Hercules este a doua carte din seria Blueblood Vampires și aici o urmărește pe Aurora, fiica vrăjitoarei supreme, și pe Saxon, un vampir ce face parte din anturajul lui Luca, prințul din primul volum. Aurora și Saxon se trezesc într-o situație complicată: după o seară petrecută împreună, descoperă că sunt sortiți unul altuia, iar asta e ceva tabu penru societatea din care fac parte. O vrăjitoare nu are ce căuta cu un vampir, iar situația devine și mai neplăcută atunci când ies la iveală niște secrete legate de primii vampiri și de niște artefacte ale vrăjitoarelor. Volumul urmărește și povestea de dragoste dintre protagoniști, și povestea generală a universului creat de autoare. Se citește ușor și rapid, se întâmplă lucruri, dar chiar dacă sunt întunecate și amenință omenirea (vampirimea, vrăjitorimea, etc.), știi că totul va fi bine. Aș fi preferat ceva mai puține scene 18+, uneori simțeam că tergiversează acțiunea și nu aduceau nimic nou relației dintre protagoniști, dar ăsta s-ar putea să fie doar un aspect ce ține de gusturile mele.

Forgotten Heir de Michelle Hercules este al treilea volum din seria Blueblood Vampires și aici o urmărim pe Miranda, sora mai mică a Aurorei, și pe Rikkon, fratele mai mare a lui Vivi, protagonista din primul volum. Rikkon se adeverește a fi cineva diferit față de cum îl cunoaștem în primul volum (e spoiler, așa că nu zic mai multe), și în acest volum urmărim povestea și parcursul lui. Partea de dezvoltare a universului, de descoperire a intrigilor, a motivelor din spatele războaielor ce au loc între specii, a fost punctul forte a cărții. Pe partea de romance, pentru mine a fost cea mai slabă carte de până acum din serie. Miranda e o protagonistă foarte simpatică, e bine conturată, e matură pentru vârsta ei, și pare în general o persoană plăcută. Rikkon e altă poveste. Conjunctura e de așa natură, încât Rikkon deseori se află în situații în care el e cel aflat în dezavantaj, dar îl auzim toată cartea spunându-i Mirandei „te voi proteja/te voi salva/voi avea grijă de tine”, și doar din cum e situația lui în momentul respectiv e clar pentru toată lumea că nu are cum să se țină de cuvânt. Tipul ăsta de replică e repetitiv și la un moment dat mă întrebam ce vede Miranda în Rikkon. Ce am apreciat totuși e cât de treptat evoluează lucrurile dintre cei doi, că nu avem parte de nșpe scene mature care să fie acolo doar pentru a fi. În continuare sunt intrigată de povestea principală; nu mă interesează în mod special cuplul ce urmează să fie protagoniști în volumul următor, dar voi continua seria.

Premiul pentru cea mai frustrantă lectură din această lună merge spre A Steeping of Blood de Hafsah Faizal, a doua carte din duologia Sânge și ceai. Povestea a început atât de promițător, dar pe parcurs am simțit deseori nevoia să iau o pauză, să oftez și să clatin din cap. Să încep cu punctele forte - autoarea conturează foarte visceral ideea de colonizator, de stat ce acaparează alte state, ce ia cu forța resurse și nenorocește milioane de oameni. Rasismul și ura față de „cei care nu sunt ca noi” sunt și ele bine conturate. Construcția lui Jin și felul în care acesta face pace cu noua sa identitate, parcursul lui Flick, și felul în care se dezvoltă relația între ei mi s-a părut sensibil, plin de duioșie și de completare reciprocă. Cam aici, din păcate, se termină punctele pozitive, pentru mine.

Ce nu mi-a plăcut: voi începe cu Arthie și relațiile ei romantice. Fără să dau prea multe spoilere, în primul volum se construiește tensiunea între protagonistă și personajul A, e foarte volatil totul, există atracție, există neîncredere, există ură, există de detoate. Ca în volumul doi, protagonista brusc, în opinia mea, să se deconecteze de tot ce s-a întâmplat cu personajul A și să construiască ceva cu personajul B - care e și acesta prezent în primul volum, dar e conturat ca un personaj relevant pentru poveste, nu pentru protagonistă. Din acest motiv, nu am simțit chimia dintre Arthie și personajul B, deși autoarea tot a inclus scene (intime, dar nu 18+).

Nu mi-a plăcut felul în care e construit antagonistul și mare dezvăluire de la final, multe lucruri păreau să fie acolo doar pentru a ocupa pagini. Mai e un personaj relevant, important chiar, din primul volum, pe care îl reîntâlnim pe la 80% în poveste și tot ce face e să alerge de colo-colo, s-a simțit de parcă autoarea ar fi uitat de el complet și când l-a readus în poveste, era doar de fundal. Mai e un moment: autoarea a decis să introducă o scenă șocantă, unde un personaj trebuie să ia o decizie ce schimbă totul, și motivația de ce personajul procedează în așa fel a fost una seacă, lipsită de sens, pentru că scena ar fi putut fi de impact și fără ca personajul respectiv să participe în modul în care a făcut-o. Bucata respectivă din poveste mi s-a părut că e acolo doar pentru a șoca și de a aduce un strop de dramă, dar pe mine una doar m-a iritat. 

În concluzie, am fost dezamăgită de poveste și de cum s-a terminat. Nu cred că voi mai citi altceva semnat de autoare, cu toate că mi-au plăcut primele trei cărți semnate de ea.

Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate. Spiritul slujitor de Leigh Bardugo ar fi trebuit, în teorie, să fie exact pe gustul meu: realism magic, o premisă intrigantă, o protagonistă interesantă. Dar am tras de mine câteva capitole până să decid că nu are sens. Luzia mi s-a părut foarte apatică, iar stilul autoarei greoi - nu în sensul de complex, ci plictisitor rău. E prima mea întâlnire cu Leigh Bardugo și cred că și ultima, pur și simplu nu e pe gustul meu.

You Killed Me First e un thriller semnat de John Marrs, carte aleasă pentru luna aprilie la bookclubul la care particip. Recunosc că nu am început romanul cu așteptări - eu și thrillerele în general nu ne înțelegem, asta pentru că eu sunt genul de cititor ce trebuie să empatizeze măcar cu un personaj pentru a fi investit în poveste. Aici urmărim două femei, vecine, fiecare cu problemele și secretele sale, cum fac cunoștință cu o a treia femeie, ce se mută în cartier. Am parcurs cam o treime de carte înainte să mă opresc. Niciuna dintre cele trei nu e o persoană bună, nu am putut empatiza cu niciuna, iar acțiunea mi s-a părut foarte lentă și simțeam că povestea stagnează doar de dragul de a fi lungită.

Acestea au fost lecturile lui martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Februarie 2026

 Bine v-am găsit din nou!

Februarie a fost o lună bună, cu multe cărți audio și mă bucur că am reușit să ajung la suficient de multe titluri ce se aflau pe lista mea de ani buni.

Orașul mascat de Genevieve Cogman este al doilea volum din seria Biblioteca invizibilă și, de data asta, acțiunea se desfășoară preponderent într-o Veneție alternativă, afectată puternic de Haos. Kai este răpit de către reprezentanții Neamului Frumos, iar Irene știe că, dacă nu reușește să-l salveze, războiul dintre Neamul Frumos și Dragoni e garantat. Povestea e foarte dinamică și mereu se întâmplă ceva, Irene dă dovadă de ingeniozitate, întâlnește prieteni noi și dușmani vechi, iar descrierea Veneției e absolut superbă. Cu toate acestea, am simțit că ceva i-a lipsit acestui volum, nu m-a încântat în aceeași măsură precum Biblioteca invizibilă.

Pasărea cântătoare și inima împietrită de Carissa Broadbent este volumul numărul trei din seria Coroanele Nyaxiei și primul din duetul Născuților din Umbră. Aici, o urmărim pe Mische, cum este capturată de vampirii ce țin de Casa Umbrei și este sortită morții din cauza faptului că le-a omorât prințul moștenitor. Dar în ultima clipă, apare în peisaj Asar, prințul-bastard, care are o misiune pentru ea. Trebuie să coboare împreună în Infern pentru a reînvia un zeu, iar Asar are nevoie de magia lui Mische pentru asta. 

Cartea e alertă rău și plină de evenimente, care pentru mine deveniseră la un moment repetitive și chiar obositoare. Deseori mă gândeam că scena curentă e aproape identică cu precedenta, și doar sunt modificate câteva elemente din decor. Deși călătoria personajelor principale până la țintă durează câteva luni, acest lucru nu s-a simțit, drept urmare, firul narativ romantic a părut, pe alocuri, forțat, iar sentimentele celor doi protagoniști dădeau senzația că au apărut de nicăieri. Cu toate acestea, mi-a plăcut tare mult partea în care Mische își explorează trecutul și credința. Autoarea prezintă foarte bine o situație de fanatism religios, prezentând modul în care un acolit poate fi orbit de conceptul în care crede, fără a vedea de-a binelea aspectele negative ce se desfășoară în cadrul religiei pe care o practică.

Nu m-am putut abține și am continuat seria Biblioteca invizibilă de Genevieve Cogman cu Cărți în flăcări, care din păcate a fost volumul ce mi-a plăcut cel mai puțin. Aici, Irene se trezește la un moment dat că nu poate pătrunde în Bibliotecă pe ușile uzuale, care iau foc, și în curând veștile că alți bibliotecari au trecut prin aceeași neplăcere se răspândesc. Ba mai mult, Alberich, bibliotecarul ce s-a infectat cu Haos, vrea să distrugă Biblioteca. Irene trebuie să ia multe decizii grele și pe parcurs, planurile ei sunt deconspirate, ceea ce înseamnă un singur lucru: cineva apropiat ei a trădat-o.

Deși avansează povestea principală a seriei, Cărți în flăcări a fost volumul care mi-a plăcut cel mai puțin. Acțiunea pare deseori fragmentată, Irene se trezește în niște situații bizare la fiecare pas, nu are o clipă de răgaz, iar felul în care se termină povestea m-a pus pe gânduri. Voi continua seria, sper ca următoarele volume să fie mai pe placul meu.

Baba Iaga a făcut un ou de Dubravka Ugresic este un volum mai ciudățel, împărțit în trei părți, fiecare reprezentând o altă poveste (deși toate sunt legate între ele). În prima, observăm cum o femeie adultă încearcă să aibă grijă de mama ei bolnavă și în etate, descriindu-se relația dintre cele două. A doua poveste urmărește trei femeie în vârstă, Pupa, Beba și Kukla, cum merg la un centru de wellness și ce evenimente au loc acolo. A treia parte e mai mult o lucrare științifică despre cine este Baba Iaga și ce rol are acest personaj în folclorul și cultura multor țări slave. Cel mai mult mi-a plăcut a doua parte, evenimentele sunt ancorate în realitate, dar cu un iz de fantastic, grotesc de amuzant, mitul Babei Iaga fiind inclus în realitatea celor trei femei. Volumul e aletr prin limbaj și replicile pe care și le dau personajele și m-a distrat mult. Dacă vă pasionează folclorul slav și Baba Iaga e un personaj ce vă trezește interes, vă recomand să acordați o șansă acestei cărți.

Gri după întunric este a doua carte pe care o citesc de la Noelle W. Ihli și m-a acaparat într-un fel diferit față de Întreabă de Andrea. Aici, o urmărim pe Miley, o tânără ce și-a pierdut mama într-un accident și nu poate scăpa de vină, iar asta o face să nu se poată concentra foarte bine la antrenamente. Miley urmează să participe la proba de biatlon din cadrul Jocurilor Olimpice, și pentru a se putea întreține, se angajează la o cabană aflată în inima sălbăticiei, în rezervația naturală Frank Church. În timpul liber, aleargă prin pădure, dar totul se schimbă când este răpită de doi bărbați dubioși, care cred în sfârșitul lumii și trăiesc izolați în pădure, departe de civilizație. Pentru a supraviețui, Miley trebuie să dea dovadă de stoicism și să găsească o cale de scăpare dintr-o situație ce pare a fi imposibilă. În același timp, partenerul ei de biatlon, Brent, este înștiințat despre dispariția - și probabil moartea - lui Miley, dar el refuză să creadă așa ceva, drept urmare decide să pornească personal în căutarea tinerei.

Ideea volumului pornește de la un eveniment real, cazul Kari Swenson, ceea ce face lectura și mai înfiorătoare. Autoarea construiește propria poveste, iar felul în care setează atmosfera și creionează personajele este unul fascinant, în sensul morbid. Lucrurile care se întâmplă sunt oribile și se explorează cruzimea umană și limitele - sau mai bine zis, lipsa - acesteia, dar și reziliența de care poate da dovadă cineva aflat într-o situație în care are de pierdut totul dacă nu face ceva. 

Au fost două aspecte ce mi s-au părut trase de păr - ambele fiind legate de medicină - dar am putut trece cu vederea peste acestea. Mi-a plăcut perspectiva lui Miley și relația pe care o construiește cu Mary, iar perspectiva lui Brant a potențat atmosfera de sălbăticie, de izolare și de puterea naturii asupra omului. Volumul e foarte alert și greu de digerat pe alocuri, dar e captivant și-ți dă de gândit despre natura umană.

The Complete Book of the Flower Fairies de Cicely Mary Barker este o carte ce cuprinde volume de poezii și ilustrații despre zânele florilor, așa cum și le-a imaginat autoarea. Este un volum absolut superb prin ilustrațiile pe care le oferă Cicely Mary Barker cititorilor, iar povestirea de la final e foarte simpatică. Fețele zânelor sunt inspirate din fețele copiilor ce frecventau șocoala deschisă de sora autoarei și asta mi se pare foarte înduioșător. Cu siguranță e un volum perfect de oferit drept cadou cuiva care apreciază acest tip de carte-album.

Simplicity Parenting de Kim John Payne este o carte-monolog despre viziunea autorului despre cum să faci parentingul să fie mai ușor. Răspunsul scurt - simplifică totul, de la numărul și tipul de jucării din camera copilului, la numărul de activități la care îl înscrii, la felurile de mâncare pe care i le propui. Autorul accentuează ideea de joacă liberă și de oferă-i copilului spațiu să respire și să se plictisească, și atunci totul va fi mai simplu pentru toată lumea. Am rezonat cu anumite puncte de vedere, altele nu se aplică în cazul familiei mele, și per total, nu a fost o lectură foarte informativă pentru mine. Dar cred că e un volum ușor de parcurs și potrivit unui părinte ce simte că e suprastimulat de un ritm mult prea alert al vieții.

Wild Reverence de Rebecca Ross este un volum acțiunea căruia are loc în universul duologiei Rivali Divini, dar poate fi citit individual de serie, deoarece evenimentele ce au loc se întâmplă cu mult timp înainte de povestea lui Iris și a lui Roman. Aici, o urmărim pe Matilda, fiica a doi zei ce n-ar fi trebuit să se întâlnească vreodată. Puterea Matildei este cea de mesager, ea fiind singura ce poate duce mesaje de pe un tărâm pe altul, fie că e vorba despre lumea zeilor de Sus, a celor de Jos sau de lumea muritorilor. Un lucru ciudat se înâmplă în viața ei atunci când ajunge să comunice cu un muritor, Vincent, prin intermediul visurilor acestuia, fapt ce declanșează o serie de evenimente ce duc la multiple schimbări vitale în lumea zeilor și cea a muritorilor.

Wild Reverence e un volum stufos, cu foarte multă acțiune, dar totodată te face să te oprești ocazional și să observi decorul în care se mișcă, respiră, suferă protagoniștii. Scriitura Rebeccăi Ross e lirică, m-a făcut să simt ceea ce simt personajele, tristețea, disperarea, supărarea, fericirea, încântarea sau dragostea lor, iar felul în care autoarea conturează universul acțiunii a fost absolut fascinant pentru mine. Urmărim zeii și ce puteri au aceștia, comploturile de la curtea de Jos și cea de Sus, dar și evenimentele ce structurează destinul lui Vincent, un muritor viața căruia se împletește strâns cu destinul Matildei.

Mi-a plăcut enorm povestea și mai ales, felul în care sunt construite personajele. Nu doar protagoniștii, ci și antagoniștii sau personajele terțiare. Nimeni nu e acolo doar de dragul de a fi, toți au un rol, un scop, nu sunt doar un decor. Pe Matilda o urmărim de când se naște până când e adultă, iar autoarea construiește realist personajul, se simte maturizarea acestuia. Relațiile pe care le construiește, felul în care iese din încurcături, modul în care plătește pentru greșelile sau erorile sale - toate m-au făcut să mă atașez de Matilda, să fiu mereu curioasă de ce urmează să se întâmple. Relația ei cu Vincent se construiește într-un mod înduioșător, deloc forțat, iar Rebecca Ross e o maestră în a crea ceva magic între două personaje.

Acest roman se numără printre cărțile mele preferate citite în acest an - și printre preferatele din toate timpurile. Scriitura este emoționantă, înduioșătoare, lirică, povestea - complexă, romantismul - deloc forțat. Pentru mine, e etalonul unui fantasy împletit cu o poveste de dragoste ce transcende timpul și soarta.

După un divorț ce o aruncă în derivă, Aurora decide să se întoarcă în orășelul în care a crescut. Aici, în mijlocul sălbăticiei, Aurora a pierdut-o pe mama ei, iar viața tinerei a luat o întorsătură cu urmări pe termen lung. La 32 de ani, Aurora nu are o carieră, oamenii pe care i-a considerat familia ei timp de 14 ani au trădat-o, iar tânăra decide să o ia de la capăt. Dar când ajunge la apartamentul pe care are de gând să-l închirieze, e întâmpinată de Tobias Rhodes, proprietarul doemniului, care îi spune că nu are ce căuta acolo. După ce se stabilește că e o neînțelegere, Aurora rămâne în orășel, decisă să-și ia viața de la capăt, să se bucure de micile reușite și să meargă în drumeții pe traseurile despre care a scris mama ei într-un jurnal. Iar Rhodes, un tată singur și un bărbat foarte taciturn, o observă pe noua lui chiriașă și este suspicios la fiecare pas.

All Rhodes Lead Here de Mariana Zapata este un romance slow-burn, cu personaje foarte bine definite și cu o poveste plină de momente frumoase și înduioșătoare, dar și cu o reprezentare complexă a traumei. Aurora e plină de viață și mereu încearcă să vadă partea plină a paharului, dar lucrurile care i s-au întâmplat în trecut și felul în care a fost tratată de cei mai importanți oameni din viața ei o fac un personaj puternic, pentru că nu oricine ar putea să treacă peste nedreptățile cărora a fost supusă tânăra și să-și trăiască viața frumos. Am iubit mult de tot felul în care Aurora se reîndrăgostește de orașul copilăriei ei, de felul în care își face noi prieteni, i-am iubit vulnerabilitatea și puterea de a încerca din nou, capacitatea de a-și admite greșelile și de a încerca să repare răul făcut. Relația Aurorei cu Rhodes se constriește treptat și pe alocuri chinuitor de lent, dar acest aspect oferă un farmec aparte cărții. Îmi place enorm cum autoarea își construiește personajele și cum le explorează vulnerabilitățile, cum aduce două persoane împreună fără a forța nota și cum relația de dragoste înflorește într-un fel aparte pe parcursul poveștii. Dacă vă e dor de un romance cu personaje realiste, un slow-burn ca la carte și dacă vă plac poveștile unde acțiunea se desfășoară într-un orășel mic, vă recomand cu drag acest roman.

Heartless Hunter de Kristen Ciccarelli e un fantasy pe care voiam să îl citesc de ceva timp, iar Simona mi-a oferit imboldul necesar să încep cartea luna asta, și ce aventură a fost! O urmărim pe Rune, o tânără vrăjitoare, ce trăiește într-un regat unde vrăjitoarele sunt vânate și ucise. Nevoită să se ascundă în spatele imaginii unei tinere aristocrate ce știe doar să meargă pe la baluri și să flirteze, Rune de fapt salvează alte vrăjitoare și se asigură că acestea părăsesc regatul în siguranță. Această identitate, pe care o cunosc doar câțiva oameni, este cunoscută în rândurile vânătorilor de vrăjitoare drept Molia Stacojie, iar Gideon, unul dintre cei mai buni vânători, e decis să o demaște. 

Heartless Hunter e un fantasy unde personajele se joacă de-a șoarecele și pisica, și mi-a plăcut enorm dinamica dintre cei doi protagoniști. Sistemul magic e interesant construit și am apreciat cum e structurată politica regatului, cum sunt percepute cele două tabere - vrăjitoarele și vânătorii de vrăjitoare, cum se aduce în atenția cititorului faptul că nici unii, nici ceilalți nu sunt sfinți. E un volum ce deseori e comparat cu Șarpe și porumbel, dar în afară de dinamica vânător-pradă, eu una nu am văzut o asemănare chiar atât de evidentă. Deși mi-a plăcut povestea și m-a ținut în priză, au fost două momente ce mi s-au părut ridicole. Pentru început, personajele sunt foarte tinere, au până în 20 de ani, dar au experiențe de viață/poziții sociale și/sau politice demne de cineva clar trecut de 25, poate chiar 30 de ani. Nu mi s-a părut natural ca o tânără orfană de 17-18 ani să conducă singură afacerile familiei și să nu fie pusă sub tutela cuiva până ajunge să se căsătorească sau pentru un tânăr de 19 ani să devină comandant în armată la nici doi ani după ce se schimbă regimul politic. Dar lucrul care m-a făcut să mă întreb, pe la jumătatea cărții, de ce mai continui povestea asta, e prezența unui triunghi amoros destul de evident. Mie îmi displace cu pasiune acest trope, îl evit, dar până la urmă, cu câteva scârțâituri, în volum se concluzionează niște lucruri care m-au convins să continui seria și să-i dau cărții un rating mai mare spre final.

Rebel Witch de Kristen Ciccarelli urmărește povestea lui Rune, o vrăjitoare ce trăiește într-un regat ce le vânează pe cele din neamul ei, și a lui Gideon, un vânător de vrăjitoare ce trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale. Nu voi da spoilere, pentru că e o serie absolut superbă datorită tensiunii dintre personaje, a jocurilor deseori meschine ce de obicei se termină într-o capcană pentru celălalt, dar și datorită felului în care autoarea construiește societatea din care fac parte cei doi. Mi-a plăcut ritmul acestui volum - a fost alert și mereu se întâmpla ceva, și chiar dacă unele idei/dinamici sunt repetitive și pe alocuri sunt idei din primul volum ce sunt reciclate aici, acest aspect nu a diminuat din plăcerea lecturii. Personajele sunt foarte bine dezvoltate, iar chimia dintre Rune și Gideon e palpabilă și sunt multe momente emoționante între cei doi. A fost foarte interesant să urmăresc și argumentele celor două tabere - a vrăjitoarelor și a oamenilor ce le detestă - cu privire de ce viziunea lor despre viață, societate și dreptate e cea corectă. Seria Molia Stacojie e un romantasy cu multe răsturnări de situație, cu un sistem magic bine explicat și care are sens în poveste și cu o societate divizată, făcând astfel conflictul politic unul plin de nuanțe. În ceea ce privește partea de romance, am apreciat enorm că personajele au un drum lung de parcurs de la a fi inamici de moarte la a-și deschide sufletul unul în fața celuilalt. Vedem cum se schimbă, cum se maturizează și cum ajung să aibă dubii în ceea ce privește cauza pentru care luptă, dar și cum ajung să se vadă unul pe celălalt, dincolo de ranguri sociale sau măști.

Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce cărți interesante ați citit?

Bilanț literar: Decembrie 2025

Salutare și bine v-am regăsit în noul an! Să aveți un 2026 așa cum vă doriți, cu sănătate, împliniri și multe cărți minunate!

A fost o lună plină - și mi s-a pus pata, din nou, pe formatul audio. Mi-am făcut abonament la Voxa - aparent aveam cont făcut în 2022, dar nu îmi aminteam acest eveniment :) Cert este că mi s-a reaprins dorul de cărți audio și a fost și cel mai prietenos format pentru mine în decembrie. Dar să le iau pe rând.

Glasul pădurii de Liz Moore este un roman pe care l-am citit jumătate fizic, jumătate l-am ascultat. A început bine, și chiar dinamic, dar dacă nu aș fi avut la dispoziție varianta audio, nu știu dacă l-aș fi dus până la capăt. E vorba despre o tabără de vară din America anului 1975, de unde dispare fiica familiei fondatoare a taberei și a rezervației unde se află tabăra. E un lucru și mai sinistru, având în vedere că Barbara Van Laar nu este singura din familia ei care dispare. Primul copil al familiei, Bear, a dispărut din rezervație înainte de nașterea Barbarei, și deși a fost găsit vinovat un criminal, corpul băiatului nu a fost găsit niciodată. Volumul este mai mult o saga de familie, unde totul se învârte în jurul dispariției celor doi copii, planul narativ urmărind atât dispariția Barbarei din prezent, cât și evenimentele ce au dus la dispariția lui Bear. Sunt foarte multe voci și perspective, iar acțiunea se mișcă extrem de lent de la un punct încolo. Glasul pădurii e o carte atmosferică, dar am simțit că unele evenimente au fost lălăite exagerat și fără noimă, iar perspectiva unor personaje secundare, ba chiar terțiare, ar fi putut fi sărită complet. Per total, deși e un volum în care am empatizat mult cu anumite personaje, și în care se pune accent pe secrete de familie, pe inegalitate socială, pe felul în care era văzută femeia, indiferent de statut social, în America din anii 50-80, mi s-a părut prea lungit, iar asta a diminuat destul de mult din plăcerea lecturii.

Rusalka. Femeia din adâncuri de Natașa Alina Culea a fost o lectură plină de mister. Îl urmărim pe Alexandru, un jurnalist căruia îi cam place să bea, ce decide să-și ia concediu și să meargă la mătușa lui, Tudosia, în inima Deltei. Aici, printre ape, legendele locale și miturile ce scaldă malurile așezărilor izolate încep să iasă la suprafață, iar Alexandru o vede pe Rusalka, o creatură temută și despre care localnicii nu au cuvinte de bine. Volumul este mai mult atmosferă și mai puțin poveste, și pe alocuri mi-a creat impresia că citesc mai multe povești în paralel - o evocare a liniștii și a naturii din Deltă, povestea Tudosiei și a lumii ei interioare, și povestea lui Alexandru, lupta lui nu tocmai crâncenă cu vinul. Per total, mi-a plăcut stilul de scriere, miturile și legendele românești împletite abil în firul narativ, dar nu am rezonat cu finalul - din punctul meu de vedere, epilogul mai mult a încurcat ițele decât a adus un plus la povestea Rusalkăi.

Exposed este a patra carte din seria VIP de Kristen Callihan, iar aici îl urmărim pe basistul trupei, pe Rye, și pe Brenna, publicista trupei Kill John. Pe cei doi îi întâlnim deseori în celelalte trei cărți din serie, și eram tare curioasă de cum se va încheia „războiul” pe care Rye și Brenna îl duceau pe plan secundar. A fost un romance drăguț, fără prea multe traume sau întorsături de situație forțate, și mi-a plăcut faptul că autoarea a pus accent pe aspecte precum țelul suprem în viață, relațiile complicate de familie și importanța libertății personale și profesionale. Toată seria a fost o călătorie pe cinste, am urmărit ce se întâmplă în inima unei trupe rock, prin ce trec membrii acesteia, și cine sunt oamenii din spatele Kill John. Dacă vă plac romance-urile cu personaje ce se învârt în lumea muzicii, recomand seria în întregime.

Zbuciumul somnului de Clara Kumagai urmărește felul în care omenirea este afectată de un eveniment straniu: după un cutremur devastator în Japonia, despre care se spune că a fost provocat de o făptură mitică, un Somn, pe teritoriul țării apar zone în care timpul curge diferit. Drept urmare, sunt niște zone în care accesul este limitat și deseori interzis, iar oamenii trebuie să învețe să trăiască cu pierderea, pentru că acel cutremur inițial a luat cu el o bună parte din populație. O urmărim pe Sora, o tânără pe jumătate canadiancă, pe jumătate japoneză, care și-a pierdut mama în cutremur și refuză să accepte faptul că aceasta este moartă. Drept urmare, se aventurează în zonele interzise, și dintr-un motiv neînțeles, nu e afectată de curgerea diferită a timpului în acestea așa cum sunt majoritatea oamenilor. Volumul este unul YA, explorând teme precum familia, încrederea, capacitatea de a merge mai departe după o mare pierdere, identitatea unei persoane care e „hafu” (în cazul Sorei, tatăl ei e canadian și mama e japoneză) dar și prima dragoste sau sexualitatea. Cea din urmă temă mi s-a părut destul de forțată în toată povestea și transformarea/realizarea Sorei a fost așa, ca nuca în perete. Mi-a creat impresia că tot acel fir narativ a fost introdus doar pentru a bifa o temă pentru a fi actuală. Nici romanul în sine nu m-a dat pe spate, cred că dacă nu optam pentru varianta audio, aș fi abandonat cartea. Mereu e o senzație că povestea se îndreaptă undeva, că urmează să primim răspunsuri, dar când ar trebui să fie punctul culminant, firul narativ se despică sau o ia pe o altă cale, și am fost permanent într-o stare de așteptare, de anticipare a ceva ce nu a venit niciodată. Nu pot să spun că mi-a plăcut de Sora - lăsând la o parte lucrurile prin care trece și durerea legată de pierderea mamei, per total mi s-a părut o persoană deloc agreabilă, iar relația ei cu tata, deseori tensionată, i se datora în mare parte și ei. În concluzie, nu a fost o carte pentru mine și nu voi mai căuta să citesc altceva semnat de autoare, pentru că nici stilul nu m-a prins decât pe alocuri. E un volum cu o premisă interesantă, dar din punctul meu de vedere pe alocuri povestea e trasă de păr și mi s-a creat impresia că nici autoarea nu știa exact încotro a vrut să aducă totul.

Cu Îngerul decăzut, Yukio Mishima își încheie tetralogia Marea fertilității și viața - în dimineața în care termină manuscrisul, se sinucide, și am simțit cumva prin prisma poveștii că totul a fost decis până la ultimul detaliu. În acest volum îl urmărim pe Honda, care aici e deja un bătrân octogenar, cum își trăiește liniștit anii rămași, până în clipa în care-l cunoaște pe Toru. Băiatul are șaisprezece ani, lucrează la un far dintr-un port de provincie și are trei alunițe pe corp aliniate exact cum le avea Kiyoaki, și mai târizu Isao și Ying Chan - reîncarnările lui Kiyoaki. Convins că Toru este următoarea reîncarnare a prietenului său din tinerețe, Honda decide să-l adopte, dar cu timpul, răul din cei doi oameni, atât de diferiți, dar care sunt capabili să vadă ce e în sufletul celuilalt, iese la suprafață, lupta dintre Honda și Toru luând o formă grotească. Yukio Mishima creionează niște personaje foarte ciudate, cu o mentalitate neobișnuită, deciziile acestora fiind mânate de motive în care protagoniștii cred cu tot sufletul, dar care sunt, indubitabil, crude. Îngerul decăzut s-a simțit pe alocuri ca un vis febril, cu ceva filozofie foarte îndepărtată de compasul moralității unui om obișnuit, iar parcursul lui Honda de-a lungul celor patru volume aici a suferit o transformare previzibilă încă de la volumul Templul zorilor. Autorul a pus accent nu doar pe decăderea personajelor sale, ci și pe a Japoniei de după Cel De-al Doilea Război Mondial, și de foarte multe ori s-a simțit în text că lucrurile pe care le spun/gândesc personajele nu le aparțin doar acestora. În concluzie, a fost o tetralogie interesantă, dar care, cu fiecare volum, m-a făcut să îl simpatizez din ce în ce mai puțin pe protagonist, pe Honda, care se pretinde personaj secundar, dar e, la finele zilei, observatorul ce se implică de prea multe ori în povestea lui Kiyoaki, Isao, Ying Chan și Toru.

Am parcurs cam o treime din La drum cu mătușa-mea de Graham Greene înainte să decid să o abandonez. Premisa a fost interesantă - un bărbat trecut de 50 de ani își înmormântează mama și la ceremonie apare mătușa lui, o femeie ciudată și pe care familia a cam renegat-o. Mătușa nu e tocmai o bătrânică inofensivă și pasionată de croșetat, iar protagonistul, deși e trecut de jumătatea vieții, are aproape zero experiență în ceea ce privește călătoriile și aventurile în general. Povestea a început promițător, dar m-am plictisit foarte repede odată ce în peisaj au apărut niște personaje secundare, iar mătușa o dădea dintr-o tâmpenie în alta. Romanul a fost ecranizat și cred că îl voi urmări, mi se pare o poveste mai bine spusă prin intermediul imaginii decât a cuvântului.

New Yorkul de altădată de Edith Wharton este un volum format din patru povestiri despre viața din înalta societate a New Yorkului din anii 1800, fiecare povestire axându-se pe alte personaje și pe alte probleme - scandaluri legate de viața amoroasă, de copii, de situația cu banii, de relațiile din familie. Mi-au plăcut toate povestirile, autoarea oferind o imagine amplă a societății, a sufletului uman și a problemelor actuale pentru acea perioadă. Cu toate acestea, pe alocuri simțeam că mintea-mi zboară în altă parte, pentru că narațiunea se axa pe fire narative secundare ce pentru mine nu erau de interes.

Where The Light No Longer Follows de Wendy Heiss este o nuveletă despre un Înger al Morții (Reaper), Silene, care a avut o viață îngrozitoare și în moarte, a intrat în slujba Zeului Morții pentru cinci sute de ani, și despre Zeul Vieții, Gabriel, care îi tot dă târcoale. Cele două personaje se cunosc de sute de ani, dar Silene, atingerea căreia omoară orice e viu, nu înțelege de ce Gabriel se ține după ea și îi vorbește criptic. Povestea urmărește apropierea - imposibilă din toate punctele de vedere - a celor doi, și autoarea a creat foarte frumos și credibil senzația de tânjeală, de gol în suflet, de dorința de a fi alături de cel căruia inima ta vrea să se dăruiască, fără a ține cont de mintea ta. Mi-a plăcut enorm povestea, elementele de fantastic, dialogurile pline de glumițe și tachinări între cei doi, dar și vulnerabilitatea fiecăruia și chimia între Silene și Gabriel. Pe final, unele lucruri mi s-au părut grăbite și altele neexplicate, dar nu suficient cât să fie deranjante sau să altereze atmosfera poveștii. Finalul a fost foarte pe placul meu - complet logic - și tragico-romantic - pentru parcursul personajelor.

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor de Gary Chapman și Ross Campbell este o variantă adaptată pentru părinți a volumului original, Cele cinci limbaje ale iubirii. Nu am perceput-o neapărat ca pe o carte de parenting - nu rezonez în general cu acest gen - ci mai degrabă ca pe un ghid psihologic. Autorii explorează cum un părinte poate să umple rezervorul iubirii copilului său, aflând forma de iubire pe care copilul o percepe cel mai bine. Lăsând la o parte aspectele religioase, care mi s-au părut finuț introduse, dar irelevante pentru mine, volumul e informativ și oferă variante de a-i arăta copilului, pe limba lui, adică în limbajul iubirii sale, dragostea pe care i-o poartă părintele său sau oricine din familie care este implicat în viața copilului.

The Strangest Fish de Katherine Arden, ilustrată de Zahra Marwan, este povestea unei fetițe ce cumpără de la un târg un peștișor ciudat, care e un fel de Făt-Frumos - crește foarte repede. E o povestioară simpatică, optimistă, pe care am parcurs-o rapid, fiind o carte pentru copii. Și ilustrațiile mi-au plăcut tare:)

De la Shea Ernshaw am citit The Wicked Deep, în 2019 și tot atunci am pus pe wishlist Winterwood, dar abia acum am ajuns la titlu. Volumul o urmărește pe Nora Walker, o adolescentă ce provine dintr-o familie de vrăjitoare, locuiește în creierii munților și știe cum să se apropie de Pădurea plină de mistere întunecate. În zonă există o tabără pentru băieți, iar pe timp de iarnă, toată localitatea este izolată de restul lumii, așadar, oamenii sunt blocați în același loc, și se întâmplă lucruri nu tocmai curate. Din tabără dispar doi băieți, iar după două săptămâni, Nora îl întâlnește pe Oliver, unul dintre băieții dispăruți, în Pădure, viu și nevătămat, iar de la această întâlnire, lucrurile în munți se precipită. Winterwood e un YA cu elemente de mister și thriller, cu evenimente ușor previzibile, dacă sunteți familiarizați cu genul și ați citit suficiente cărți YA. Mi-a plăcut partea legată de folclor și de magie, de cum funcționează Pădurea, de ce doar cei din familia Walker știu calea prin aceasta, partea de romance a fost drăguță, deloc forțată. În schimb, partea de thriller a fost cam cringe pe alocuri, unele acțiuni ale personajelor m-au făcut să mă întreb cum de au ajuns la vârsta pe care o aveau cu așa mod de a gândi. Recomand volumul dacă vă doriți un roman pentru adolescenți unde acțiunea are loc în miez de iarnă, un mister străvechi plutește asupra unei comunități, iar o fată-vrăjitoare trebuie să-și găsească locul într-o lume care o respinge.

Hearts That Cut de Kika Hatzopoulou este a doua carte din duologia Threads That Bind și a fost cu siguranță o lectură foarte alertă - și care m-a ținut în priză și m-a trecut prin foarte multe stări. Aici, o urmărim pe Io, sora care poate vedea și tăia firele sorții, trebuie să facă față profeției și să lupte pentru a-și salva prietenii și familia. Fiind al doilea volum din serie, nu dau prea multe detalii, dar atât vă zic: dacă vă place genul YA cu o lume fantastică, bazată pe mitologia greacă, eroinele complexe, relațiile variate și credibile între personaje (nu insta-love sau insta-hate), ritmul alert al acțiunii, asta e duologia pe care să puneți mâna în anul ce vine :) Mi-ar place enorm dacă s-ar traduce și la noi, lore-ul e complex, personajele deseori trebuie să ia decizii aflate la limita între bine și rău, iar partea de romance e așa de duios scrisă, că nu o să vă lase indiferenți.

Acestea au fost cărțile din ultima lună a lui 2025. Voi cu ce lecturi ați încheiat anul?

Recenzie literară: Laura Rise - Deținută de Emilia Muller (2025)

Laura Rise e o tânără ce-și dorește din tot sufletul să aibă o carieră scriitoricească - să poată trăi din scris, nu doar să le spună cunoștințelor că „mai și scriu uneori”. Deși bate la toate ușile - își trimite manuscrisele la toate editurile posibile - ori nu primește niciun răspuns, ori i se spune că textele ei nu sunt suficient de bune, sau că publicarea unui volum semnat de un autor necunoscut încă pentru cititorul autohton nu intră în planul editorial pentru anul respectiv. Dar Laura, scrâșnind din dinți, nu se lasă bătută, și pentru că are o suspiciune, decide să facă un experiment. Suspiciunea ei este că manuscrisele ei nu sunt luate în considerare pentru că e femeie, așa că apelează la ajutorul unui cunoscut, George Reza. Îi propune acestuia să trimită textele ei de pe mailul său, și să vadă care vor fi răspunsurile editurilor. George, încântat de un așa experiment neobișnuit, decide să se implice, și în câteva ședințe, discută minuțios despre fiecare text, despre fiecare chichiță. Dar Laura urmează să treacă printr-o mare dramă, atunci când George devine un scriitor de succes, iar ea nu poate demonstra că textele nu îi aparțin bărbatului, ci ei.

Volumul semnat de Emilia Muller s-a simțit ca o împletire între ficțiune, autobiografie și statistici despre piața de carte actuală din România. Pe de o parte, o urmărim pe Laura și cum vorbește despre romanele sau povestirile sale, care zac într-un raft metaforic, care sunt poveștile din spatele textelor. În același timp, personajul își expune gândurile despre teme precum singurătatea, misoginismul, maternitatea, nevoia de a fi acceptat așa cum ești, nu așa cum te vrea societatea să fii. Pe de altă parte, Laura aduce tot felul de informații despre cum e piața de carte din România, de ce e greu să publici, de ce editurile uneori nu dau răspunsuri clare și deseori nu răspund la mail. Mai pune accentul și pe cifre - câți dintre autorii publicați sunt femei și câți bărbați, dar atrage atenția și asupra faptului că, în opinia ei, un editor are mai mare încredere în ce are de zis în povestea sa un bărbat decât are o femeie.

Din acest punct de vedere, Laura Rise - Deținută e un volum informativ, relevant pentru cei care vor să publice, în special în mod tradițional - adică prin intermediul unei edituri, nu în sistem de self-publishing. Partea de ficțiune mi s-a părut cam fragmentată. Mi-a plăcut modul în care evoluează firul narativ ce-l privește pe George și discuțiile pe care le au cele două personaje, mi-au plăcut și gândurile Laurei despre viața ei și evenimentele (separat de scriitură) care o marchează, dar m-a plictisit porțiunea unde Laura interacționează cu Emil, un prieten mai în vârstă, glumeț și oarecum simpatic. Prezența lui în poveste nu a fost necesară, și până la final nu am simțit că personajul a adus ceva relevant poveștii Laurei. Ce m-a bulversat un pic a fost întorsătura de la final, după ce are loc înălțarea lui George la nivel de scriitor consacrat și adâncirea Laurei într-o eternă uitare. Ultimele evenimente au fost bruște, și evoluția personajului principal nu părea să meargă în acea direcție.

Partea mea preferată, la capitolul ficțiune, a fost relația Laurei cu George. Laura e genul de femeie care pare a fi foarte cu picioarele pe pământ, dar dă dovadă de o încredere oarbă în cineva care nu îi este om apropiat. Pentru o scriitoare ce se chinuie ani la rândul să scrie, să trimită manuscrisul la toate editurile posibile, să primească refuzuri peste refuzuri, dar totuși să nu se lase de meserie, decizia de a-i încredința în totalitate textele lui George, fără martori, fără un contract, fără a se asigura că experimentul va rămâne doar  la nivel de experiment, mi s-a părut foarte prostească. Pe de altă parte, deși nu sunt de acord cu motivele pe care le invocă George când devine scriitor, punctul lui de vedere e destul de interesant. Mai exact, înainte de a trimite textele la edituri, George discută cu Laura și face modificări, în ceea ce privește titlul, sau numele personajelor, sau timpul verbal folosit. La final, apare întrebarea: cât de mult un text îi apaține Laurei, dacă George a făcut mici sau mari modificări, aducându-l într-o formă în care să fie acceptat de către o editură ce anterior a respins textul respectiv? Sau Laura a avut dreptate, și textele sunt acceptate doar pentru că scriitorul este un bărbat?

În concluzie, Laura Rise - Deținută de Emilia Muller este un volum ușurel, dar care totuși te pune pe gânduri, despre piața de carte autohtonă și despre eterna nedreptate și fățărnicie umană. Mi-a plăcut și scriitura, și povestea, și personajul principal, chiar dacă nu am rezonat cu Laura de fiecare dată. Recomand cartea dacă sunteți curioși care e procesul prin care trebuie să treacă un autor la noi (și nu numai) pentru a se vedea publicat și care e perspectiva omului căruia i se fură munca.

Bilanț literar: Iunie 2024

Salutare!

Inițial, iunie a fost o lună foarte prolifică, am reușit să termin cărți începute de ceva timp, printre care și serii, ceea ce e îmbucurător pentru mine, dar de la jumătatea lunii cheful meu de citit s-a cam dus, sau poate că nu am ales lecturile potrivite - am abandonat destul de multe. Dar, per total, în iunie am citit variat și am descoperit autori noi și despre lecturile mele vă spun un pic mai jos.

Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum e un YA destul de previzibil la un anumit capitol, dar cu o acțiune alertă și cu accent pus nu doar pe prima dragoste, ci și pe doliu, prietenie și dificultatea de a te integra într-un mediu nou când ești forțat să iei totul de la capăt.

Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman e un titlu care a făcut ravagii și a împărțit lumea în două și mă bucur că am ajuns să-l lecturez. Mi-a plăcut în mare măsură tot ceea ce ține de cum simte protagonistul că se naște un sentiment măreț în inima lui, dar au fost două momente care mi s-au părut mult prea specifice și șocante, fără a avea vreun impact asupra dezvoltării acțiunii propriu-zise.

Acesta a fost ultimul volum din trilogia Pământurile de Aur (care ulterior a devenit ciclu, dar celelalte volume se axează pe alte personaje) de fantasy întunecat, adânc ancorat în folclorul slav. Cartea nu e tradusă în altă limbă, iar titlul în română, în traducere liberă, ar suna ca Păsările Codrului Măreț, autoare Ulyana Cherkasova. Volumul încheie povestea începută în Șoimul și corbul - primul volum ce mi-a plăcut enorm, dar față de acesta am niște sentimente contradictorii.

Pe de o parte, mi-au plăcut foarte mult elementele de suferință, întunecime și ideea de lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, tragicul sorții și finalul deschis, dar care totuși indică o încheiere clară a unui fir narativ principal - ăsta e motivul de ce i-am dat cărții, mai degrabă, seriei, patru stele. A fost extrem de realist faptul că, oricât te-ai zbate, uneori eforturile tale sunt absolut zadarnice.

Pe de altă parte, rămân câteva fire narative importante în aer - autoarea a lucrat la ele pe parcursul a mai multor volume, doar ca să le lase neîncheiate aici, ceea ce la unele m-a sâcâit, la altele m-a lăsat rece - nu am fost deloc implicată în ele. Un alt aspect care m-a deranjat a fost că unul dintre personajele principale luptă timp de trei cărți împotriva sorții, doar pentru a ajunge să o accepte așa, într-o doară, fără luptă, fără să ajungă să își dorească să înțeleagă ce și cum. Mai e un conflict major ce se dezvoltă în cele trei cărți - un război iminent, dar care e executat și finisat în două pagini, la final, un aspect pe care nu am putut să-l înțeleg.

În concluzie, Pământurile de Aur a fost o trilogie care mi-a plăcut din ce în ce mai puțin pe parcursul volumelor. Dacă m-am îndrăgostit iremediabil de Șoimul și Corbul și Turnul Bufniței m-a încântat și plictisit deopotrivă, Păsările Codrului Măreț m-a dezamăgit la capitolul „câte ar fi putut fi rezolvate, dar autoarea a ales să primeze doar întunericul, disperarea și moartea în viața personajelor”.

Trilogia e un fantasy bun pentru cei care vor să citească despre povești fără happy end, unde personajele mai mult suferă decât respiră, răul ajunge victorios și e nepedepsit, unele personaje nu se învață minte, nu evoluează deloc și rămân la fel ca la începutul poveștii. Mai e o chestie legată de cum a fost promovată cartea - ca un fantasy cu puternice nuanțe de romance, nu tocmai romantasy, dar cert e că tot ce ține de romance e pe planul -100, iar „cuplul” de bază se adeverește a fi, de fapt, o alianță bazată pe interes din ambele părți, iar la final nu am fost deloc convinsă de „evoluția” relației și de veridicitatea sentimentelor. A fost genul de serie de care m-am bucurat că am terminat-o - a promis foarte multe, dar finalul a fost dezamăgitor, aproape pe toate planurile.

Prima carte abandonată pe luna aceasta a fost Manuscrisul fanariot de Doina Ruști. Nu este prima mea întâlnire cu autoarea, am mai citit Mâța Vinerii și Paturi oculte și mi-au plăcut, dar când am ajuns la acest volum am realizat că nu mă mai simt atrasă de stilul de scriere adoptat de autoare. Am încercat să mă forțez și să citesc câteva pagini bune, dar nu am reușit să mă imersez în atmosferă sau să ajung să mă atașez de vreun personaj.

Am terminat de citit și acest volum, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă de Jean-Claude Carriere. Ediția este adaptată pentru micul cititor, poveștile fiind împărțite cumva tematic, și deși mi-au plăcut o parte, iar o parte îmi erau deja cunoscute, au fost multe povești seci, care nu spuneau nimic. E genul de volum pe care e bine ca un copil să-l citească împreună cu un adult, pentru a discuta textul parcurs, pentru că multe fragmente mi s-au părut mult mai potrivite pentru un cititor mai în vârstă.

Crenshaw de Katherine Applegate este, la prima vedere, o poveste drăguță pentru copii, despre cum protagonistul are nevoie de un prieten când viața lui pare să se schimbe. În realitate însă, e o poveste destul de întunecată, pentru că pune accent pe realitatea de zi cu zi a unei categorii de oameni, iar situația deloc roz e văzută prin ochii unui copil. Mi-a plăcut povestea și mi-a trezit o multitudine de emoții, cert este că e genul de carte din care ai ce învăța, mai ales pe partea de recunoștință și apreciere.

Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet de G.G. Marquez este un volum de proză scurtă, unde domnește fantasticul și realismul magic. Autorul are un stil inconfundabil de a scrie și, deși poveștile din carte nu au fost exagerat de lungi sau complexe, am reușit să pătrund în lumea imaginată de autor și să regăsesc farmecul scriiturii sale. 

Ultima povestire, mai lungă, ce oferă titlu volumului, mi-a plăcut enorm și s-a simțit mai mult ca o nuveletă decât povestire.

In a Glass Darkly de J. Sheridan Le Fanu este o colecție de povestiri scurte, unde subiectul principal se învârte în jurul fantomelor. Am citit prima povestire și nu am fost convinsă, așa că am abandonat cartea.

Același lucru l-am pățit și cu The King in Yellow de Robert William Chambers - un alt volum de povestiri scurte cu elemente de horror și unde primează ideea de stafie. Nu am putut trece de capitolul doi, stilul de scriere a fost absolut plictisitor pentru mine.

William și secretele universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel relatează despre cum William, un băiețel destul de retras, e nevoit să-și petreacă o săptămână din vacanța de vară cu o mătușă ciudată, pe care nu prea o cunoaște. Dar mătușa Gunvor se adeverește a fi mai mult decât ciudată - iar pentru William, vacanța va fi una de neuitat.

Povești care te trag de mânecă de Adriana Ștefan a fost un volum care m-a distrat foarte mult. Povești simpatice și amuzante, cu personaje aiurite și cu evenimente bizare sau imposibile, volumul semnat de autoare și minunat ilustrat de Bianca Bratu este mai mult ca sigur o idee perfectă de cadou pentru un copil sătul de poveștile „clasice”.

Perla, supercățelușa de Isabel Allende este o poveste drăguță despre prietenia dintre un cățel adoptat și un băiețel curajos, cărticica axându-se pe felul în care se vede Perla în ochii adulților și cum se simte, de fapt, atunci când are grijă de familia sa. Ilustrațiile lui Sandy Rodriguez cu singuranță vor cuceri micii cititori.

Kepler62 - Cartea a patra: Pionierii de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen mi-a plăcut mult datorită evoluției fulminante a lui Marie, din perspectiva căreia urmărim povestea în acest volum. Întâlnim creaturile de pe Kepler, ne confruntăm cu ciudățenia Oliviei, adultul ce refuză să spună tot ce știe, dar mai ales, o vedem pe Marie cum începe să deschidă ochii și să vadă lumea altfel decât atunci când era izolată în casa ei de pe Pământ. Volumul se termină într-un punct important și abia aștept să aflu continuarea poveștii.

Nu m-am putut abține și am continuat aventura cu Kepler62 - Cartea a cincea: Virusul de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen. A fost un volum intens, cu multe dezvăluiri și dezvoltare a personajelor, mai ales a celora secundare. Am aflat mai multe despre creaturile de pe Kepler62, dar și mai multe despre oamenii care au venit să își însușească planeta. Mi-a plăcut de faptul că aflăm care-i treaba cu Olivia și ce scop are ea în expediția respectivă.

Nu știu de ce, dar aveam impresia că seria Kepler62 se termină cu acest volum, Cartea a șasea: Secretul, dar se termină doar primul sezon și încă îmi e clar dacă povestea va continua cu aceleași personaje sau cu altele. Volumul a fost intens și plin de răsturnări de situație, și, deși mai am niște întrebări legate de motivele anumitor personaje, mi-a plăcut modul în care a fost încheiat acest capitol din viața lui Ari, Joni, Marie și planeta Kepler62. Sper că se va traduce și continuarea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie. Voi ce interesant ați mai citit?