Se afișează postările cu eticheta elenascrie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elenascrie. Afișați toate postările

marți, 2 iulie 2024

Bilanț literar: Iunie 2024

Salutare!

Inițial, iunie a fost o lună foarte prolifică, am reușit să termin cărți începute de ceva timp, printre care și serii, ceea ce e îmbucurător pentru mine, dar de la jumătatea lunii cheful meu de citit s-a cam dus, sau poate că nu am ales lecturile potrivite - am abandonat destul de multe. Dar, per total, în iunie am citit variat și am descoperit autori noi și despre lecturile mele vă spun un pic mai jos.

Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum e un YA destul de previzibil la un anumit capitol, dar cu o acțiune alertă și cu accent pus nu doar pe prima dragoste, ci și pe doliu, prietenie și dificultatea de a te integra într-un mediu nou când ești forțat să iei totul de la capăt.

Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman e un titlu care a făcut ravagii și a împărțit lumea în două și mă bucur că am ajuns să-l lecturez. Mi-a plăcut în mare măsură tot ceea ce ține de cum simte protagonistul că se naște un sentiment măreț în inima lui, dar au fost două momente care mi s-au părut mult prea specifice și șocante, fără a avea vreun impact asupra dezvoltării acțiunii propriu-zise.

Acesta a fost ultimul volum din trilogia Pământurile de Aur (care ulterior a devenit ciclu, dar celelalte volume se axează pe alte personaje) de fantasy întunecat, adânc ancorat în folclorul slav. Cartea nu e tradusă în altă limbă, iar titlul în română, în traducere liberă, ar suna ca Păsările Codrului Măreț, autoare Ulyana Cherkasova. Volumul încheie povestea începută în Șoimul și corbul - primul volum ce mi-a plăcut enorm, dar față de acesta am niște sentimente contradictorii.

Pe de o parte, mi-au plăcut foarte mult elementele de suferință, întunecime și ideea de lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, tragicul sorții și finalul deschis, dar care totuși indică o încheiere clară a unui fir narativ principal - ăsta e motivul de ce i-am dat cărții, mai degrabă, seriei, patru stele. A fost extrem de realist faptul că, oricât te-ai zbate, uneori eforturile tale sunt absolut zadarnice.

Pe de altă parte, rămân câteva fire narative importante în aer - autoarea a lucrat la ele pe parcursul a mai multor volume, doar ca să le lase neîncheiate aici, ceea ce la unele m-a sâcâit, la altele m-a lăsat rece - nu am fost deloc implicată în ele. Un alt aspect care m-a deranjat a fost că unul dintre personajele principale luptă timp de trei cărți împotriva sorții, doar pentru a ajunge să o accepte așa, într-o doară, fără luptă, fără să ajungă să își dorească să înțeleagă ce și cum. Mai e un conflict major ce se dezvoltă în cele trei cărți - un război iminent, dar care e executat și finisat în două pagini, la final, un aspect pe care nu am putut să-l înțeleg.

În concluzie, Pământurile de Aur a fost o trilogie care mi-a plăcut din ce în ce mai puțin pe parcursul volumelor. Dacă m-am îndrăgostit iremediabil de Șoimul și Corbul și Turnul Bufniței m-a încântat și plictisit deopotrivă, Păsările Codrului Măreț m-a dezamăgit la capitolul „câte ar fi putut fi rezolvate, dar autoarea a ales să primeze doar întunericul, disperarea și moartea în viața personajelor”.

Trilogia e un fantasy bun pentru cei care vor să citească despre povești fără happy end, unde personajele mai mult suferă decât respiră, răul ajunge victorios și e nepedepsit, unele personaje nu se învață minte, nu evoluează deloc și rămân la fel ca la începutul poveștii. Mai e o chestie legată de cum a fost promovată cartea - ca un fantasy cu puternice nuanțe de romance, nu tocmai romantasy, dar cert e că tot ce ține de romance e pe planul -100, iar „cuplul” de bază se adeverește a fi, de fapt, o alianță bazată pe interes din ambele părți, iar la final nu am fost deloc convinsă de „evoluția” relației și de veridicitatea sentimentelor. A fost genul de serie de care m-am bucurat că am terminat-o - a promis foarte multe, dar finalul a fost dezamăgitor, aproape pe toate planurile.


Prima carte abandonată pe luna aceasta a fost Manuscrisul fanariot de Doina Ruști. Nu este prima mea întâlnire cu autoarea, am mai citit Mâța Vinerii și Paturi oculte și mi-au plăcut, dar când am ajuns la acest volum am realizat că nu mă mai simt atrasă de stilul de scriere adoptat de autoare. Am încercat să mă forțez și să citesc câteva pagini bune, dar nu am reușit să mă imersez în atmosferă sau să ajung să mă atașez de vreun personaj.

Am terminat de citit și acest volum, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă de Jean-Claude Carriere. Ediția este adaptată pentru micul cititor, poveștile fiind împărțite cumva tematic, și deși mi-au plăcut o parte, iar o parte îmi erau deja cunoscute, au fost multe povești seci, care nu spuneau nimic. E genul de volum pe care e bine ca un copil să-l citească împreună cu un adult, pentru a discuta textul parcurs, pentru că multe fragmente mi s-au părut mult mai potrivite pentru un cititor mai în vârstă.


Crenshaw de Katherine Applegate este, la prima vedere, o poveste drăguță pentru copii, despre cum protagonistul are nevoie de un prieten când viața lui pare să se schimbe. În realitate însă, e o poveste destul de întunecată, pentru că pune accent pe realitatea de zi cu zi a unei categorii de oameni, iar situația deloc roz e văzută prin ochii unui copil. Mi-a plăcut povestea și mi-a trezit o multitudine de emoții, cert este că e genul de carte din care ai ce învăța, mai ales pe partea de recunoștință și apreciere.

Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet de G.G. Marquez este un volum de proză scurtă, unde domnește fantasticul și realismul magic. Autorul are un stil inconfundabil de a scrie și, deși poveștile din carte nu au fost exagerat de lungi sau complexe, am reușit să pătrund în lumea imaginată de autor și să regăsesc farmecul scriiturii sale. 

Ultima povestire, mai lungă, ce oferă titlu volumului, mi-a plăcut enorm și s-a simțit mai mult ca o nuveletă decât povestire.


In a Glass Darkly de J. Sheridan Le Fanu este o colecție de povestiri scurte, unde subiectul principal se învârte în jurul fantomelor. Am citit prima povestire și nu am fost convinsă, așa că am abandonat cartea.

Același lucru l-am pățit și cu The King in Yellow de Robert William Chambers - un alt volum de povestiri scurte cu elemente de horror și unde primează ideea de stafie. Nu am putut trece de capitolul doi, stilul de scriere a fost absolut plictisitor pentru mine.

William și secretele universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel relatează despre cum William, un băiețel destul de retras, e nevoit să-și petreacă o săptămână din vacanța de vară cu o mătușă ciudată, pe care nu prea o cunoaște. Dar mătușa Gunvor se adeverește a fi mai mult decât ciudată - iar pentru William, vacanța va fi una de neuitat.

Povești care te trag de mânecă de Adriana Ștefan a fost un volum care m-a distrat foarte mult. Povești simpatice și amuzante, cu personaje aiurite și cu evenimente bizare sau imposibile, volumul semnat de autoare și minunat ilustrat de Bianca Bratu este mai mult ca sigur o idee perfectă de cadou pentru un copil sătul de poveștile „clasice”.

Perla, supercățelușa de Isabel Allende este o poveste drăguță despre prietenia dintre un cățel adoptat și un băiețel curajos, cărticica axându-se pe felul în care se vede Perla în ochii adulților și cum se simte, de fapt, atunci când are grijă de familia sa. Ilustrațiile lui Sandy Rodriguez cu singuranță vor cuceri micii cititori.

Kepler62 - Cartea a patra: Pionierii de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen mi-a plăcut mult datorită evoluției fulminante a lui Marie, din perspectiva căreia urmărim povestea în acest volum. Întâlnim creaturile de pe Kepler, ne confruntăm cu ciudățenia Oliviei, adultul ce refuză să spună tot ce știe, dar mai ales, o vedem pe Marie cum începe să deschidă ochii și să vadă lumea altfel decât atunci când era izolată în casa ei de pe Pământ. Volumul se termină într-un punct important și abia aștept să aflu continuarea poveștii.

Nu m-am putut abține și am continuat aventura cu Kepler62 - Cartea a cincea: Virusul de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen. A fost un volum intens, cu multe dezvăluiri și dezvoltare a personajelor, mai ales a celora secundare. Am aflat mai multe despre creaturile de pe Kepler62, dar și mai multe despre oamenii care au venit să își însușească planeta. Mi-a plăcut de faptul că aflăm care-i treaba cu Olivia și ce scop are ea în expediția respectivă.


Nu știu de ce, dar aveam impresia că seria Kepler62 se termină cu acest volum, Cartea a șasea: Secretul, dar se termină doar primul sezon și încă îmi e clar dacă povestea va continua cu aceleași personaje sau cu altele. Volumul a fost intens și plin de răsturnări de situație, și, deși mai am niște întrebări legate de motivele anumitor personaje, mi-a plăcut modul în care a fost încheiat acest capitol din viața lui Ari, Joni, Marie și planeta Kepler62. Sper că se va traduce și continuarea.

Acestea au fost lecturile lunii iunie. Voi ce interesant ați mai citit?

sâmbătă, 25 mai 2024

Recenzie literară: creaturi și Creaturi de Morgan Hexner (2024)

Ce-ar fi dacă... te-ai considera un om simplu, dar după ce ai întâlni-o pe iubirea vieții tale ai descoperi că nu ești tocmai un om obișnuit?

Ce-ar fi dacă... te-ai întâlni cu același om straniu, în același loc, la aceeași oră, mai multe zile la rând?

Ce-ar fi dacă... te-ai căsători din dragoste, dar ai ajunge să locuiești cu soția ta de parcă ați fi colegi de apartament?

Ce-ar fi dacă... viața de apoi ar fi lipsită de foc și smoală, dar plină de putreziciune și mizerie umană?

Ce-ar fi dacă... sora ta întoarsă de la pension ar începe să dea semne că s-a schimbat iremediabil în ceva greu de explicat?

În creaturi și Creaturi, Morgan Hexner explorează subiecte incomode, iar felul în care o face este unul visceral, cinematografic, greu de trecut peste? Deși volumul este o antologie formată din povestiri ce cuprind foarte multe teme și motive, toate textele sunt legate între ele prin senzația de furnicături pe șira spinării și o stare de neliniște atunci când lecturezi cartea. Unele povestiri încep destul de nevinovat, dar pe parcurs autoarea construiește suspansul în așa fel, încât ajungi să citești cu spaimă fiecare rând, așteptându-te să se întâmple ce e e mai rău - și tot ești luat prin surprindere de imaginația lui Morgan Hexner.

creaturi și Creaturi este o antologie despre fricile umane, despre cât de negru poate fi un suflet, despre forțe inexplicabile, dar care dictează destine, dar și despre toate modurile în care o decizie din trecut poate duce la urmări catastrofale.

Mi-a plăcut să urmăresc evoluția scriiturii și schimbarea temelor pe care le abordează autoarea pe parcursul timpului, contextul în care se întâmplă acțiunea, complexitatea personajelor creionate. Chiar dacă au scena pentru scurt timp, Morgan Hexner le dezvoltă foarte amănunțit în cele câteva pagini cât durează povestea fiecăruia, așadar ajungi să le iubești, să le detești, să te bucuri când li se întâmplă lucrurile pe care le merită din plin, dar să și te întrebi, pe alocuri, dacă personajele respective sunt, în esență, Creaturi din alte lumi, niște oameni plini de vicii și regrete sau doar o mână de creaturi lipsite de importanță.

Dacă vă plac elementele de gotic, horror, mister, abordarea în text a unor teme incomode pentru majoritatea cititorilor, imaginile macabre sau de-a dreptul grotești și vreți să citiți un volum de proză scurtă, creaturi și Creaturi de Morgan Hexner s-ar putea să fie volumul perfect pentru această ocazie.

joi, 16 mai 2024

Recenzie literară: Trei camarazi de Erich Maria Remarque (1936)

Un adevărat roman de dragoste, marcat de tragic, Trei camarazi aduce în prim plan ființa umană, modul în care individul se poate mula pe situația în care se află, dar și pe felul în care lipsurile de orice natură scot la suprafață adevărata esență al unui om. Personajele sunt realist construite - au calități și vicii, aspirații și dezamăgiri, iar Robert este cel care îi face cunoștință cititorului cu oamenii din viața sa. Mi-a plăcut foarte mult prietenia dintre cei trei tineri, dar și relația pe care o construiește Rob cu Pat. Până la un moment dat, aveam o anumită impresie despre încotro vor merge lucrurile, dar au loc niște evenimente ce schimbă complet cursul poveștii.

Erich Maria Remarque știe să implice emoțional cititorul în poveștea personajelor sale, iar Trei camarazi nu a fost o excepție. Nu am rezonat neapărat cu gândurile sau deciziile personajelor principale, dar am empatizat mult cu trăirile acestora și am apreciat inventivitatea de care dau dovadă în vremurile grele în care trăiesc. Subiectul războiului, deși nu e menționat de protagoniști, plutește în aer, iar acest lucru se simte în toate acțiunile pe care le întreprind personajele și mai ales în pulsul orașului în care acestea locuiesc.

duminică, 5 mai 2024

Bilanț literar: Aprilie 2024

 Salutare!


Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.

Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.

Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.

Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând. 

Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea. 

Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit.

Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.


Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.


Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune. 


La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.


Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.


Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.


Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.


În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.

Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Bilanț literar: Martie 2024

Salutare!

Martie a fost o lună surprinzător de prolifică - nu mă așteptam să citesc atât de mult și atât de variat. Desigur, am avut câteva volume stufoase începute în februarie și terminate luna asta, dar un bilanț e un bilanț :)


Cosmos de Carl Sagan a fost o lectură absolut fascinantă - deși unele pasaje m-au plictisit, per total volumul e plin doldora de informații privind modul în care omul a perceput cosmosul. De la teoriile din antichitate până la tehnologia secolului XX, autorul aduce în atenția cititorului, succint, o multitudine de informații despre univers ce s-au păstrat din trecut, dar prezintă și în detaliu pașii pe care i-a întreprins omul secolului trecut pentru a ajunge dincolo de stele. Cartea asta te face să vezi dintr-o altă perspectivă viața umană - nimicnicia acesteia - și cât de irelevantă e, de fapt, planeta noastră la nivel de univers.

Toate regretele lui Clover de Mikki Brammer e un volum ce portretizează viața interioară a unui om singuratic, adâncit în trecut, incapabil să se dezlipească de conceptul morții, lipsit de dorința de a ieși din zona de confort. Volumul este foarte frumos scris, cu o multitudine de povești de viață și personaje inedite, pasaje ce îndeamnă la introspecție și pun accent pe relația omului cu timpul.

Mi s-a părut interesant cum protagonista are trei caiete în care notează regretele, sfaturile și confesiunile muribunzilor și recitește aceste pagini, oferind acces cititorului spre lumea interioară a unor oameni aparent banali, care au dus o viață aparent împlinită, dar abia pe patul de moarte au scos la iveală cele mai adânc ascunse regrete sau confesiuni.


Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește echipajul unei nave-fantomă, Cormoranul Albinos, o navă condusă de un căpitan dement și de o mână de mateloți care mai de care. Mi-a plăcut foarte mult partea de dialog și interacțiunile dintre membrii echipajului, povestea și direcția în care o ia aceasta. Urmează să spun mai multe într-o recenzie separată.


Marile legende medievale repovestite de Francesc Mirrales și ilustrate de Adria Fruitos are menirea să trezească apetitul pentru poveştile din Evul Mediu. În acest volum, sunt relatate foarte simplist legende precum cea a Cavalerului Verde, povestea lui Romeo şi a Juliettei sau Cântecul Nibelungilor, invitând micul cititor să le exploreze mai mult odată ce va creşte. Ilustrațiile completează textele într-o formă plăcută.

The Hidden Life of Trees. What They Feel, How They Communicate de Peter Wohlleben e un volum surprinzător de interesant - la prima vedere, ce poveste poate spune un copac? Ei bine, am aflat o multitudine de lucruri despre aceste entități - nu le mai pot spune altfel - despre cât de lungă și lentă le este viața, dar cât de interesantă dincolo de percepția omului despre timp. Copacii sunt un element vital în existența acestei planete și cu siguranță vă recomand volumul dacă sunteți pasionat de drumeții, păduri, floră.

Loveboat Reunion de Abigail Hing Wen este al doilea volum din trilogia Loveboat, Taipei, dar se axează pe două personaje ce au fost secundare în primul volum: Sophie și Xavier. 


Surprinzător, deși ambele personaje nu s-au nimerit printre preferatele mele în Loveboat, Taipei, aici mi-au plăcut foarte mult - au avut o evoluție frumoasă și ambii au oferit o imagine amplă asupra felului în care un adolescent încearcă să descopere cine este de fapt și ce-și dorește de la viitor, ce-l definește și ce-l face să lupte pentru visele sale.

Outlining Your Novel Workbook: Step-by-Step Exercises for Planning Your Best Book de K.M. Weiland e un volum scurt, potrivit pentru scriitorii ce lucrează cu foarte multe (enorm de multe) fișe detaliate privind personajele, povestea, atmosfera, decorul, etc., etc. Ideal ar fi fost să citesc volumașul ăsta după prima carte - ăsta e „caietul cu teme”, dar curiozitatea mea nu era atât de mare privind subiectul încât să-l aprofundez. Voi reveni la această carte la următorul meu proiect, când voi putea lucra în ritmul meu la scris, dar cert e că nu voi aplica absolut toți pașii - mi se par atât de mulți, încât fură și din timp, și din creativitate, din modul în care îmi las mintea să zboare atunci când scriu.


Acum ceva timp am citit primul volum din tetralogia/cvartetul Small Spaces de Katherine Arden și am zis că am de gând să termin seria, se pare că în martie a fost momentul. În Dead Voices, Ollie, Coco și Brian ajung într-o stațiune de ski, unde brusc se întrerupe curentul, animalele împăiate par să se miște în diferite locuri, iar Ollie și Coco văd în vis o fetiță ce-și caută oasele. Află că pensiunea la care se cazează a fost cândva un orfelinat, iar odată ce acesta s-a închis, un adevăr sumbru a ieșit la suprafață.
Tare mult mi-a plăcut acest volum - la fel de mult ca primul, pentru că are de toate: suspans, mister, evenimente ce te fac să fii prins în poveste și să vrei să rămâi acolo. Katherine Arden are un stil minunat de a scrie și, deși volumul e middle grade, pe mine m-a înfricoșat destul de mult pe alocuri. Vi-l recomand dacă vă plac poveștile cu fantome.


Nu m-am putut abține și imediat ce am terminat Dead Voices am trecut la Dark Waters. În acest volum, cei trei protagoniști, Ollie, Coco și Brian, cărora li se alătură și Phil, un coleg de clasă, ajung cu barca pe un lac, iar după ce se lasă o ceață densă și un monstru mitic le atacă ambarcațiunea, eșuează pe o insulă despre care nimeni nu a auzit vreodată. Aici descoperă că The Smiling Man, antagonistul din universul creat de Katherine Arden, le pregătește un nou joc mortal. Dark Waters mi-a plăcut mai puțin decât volumele anterioare - parcă i-a lipsit ceva, mi-a displăcut modul în care s-a comportat un personaj, deloc caracteristic portretului conturat în primele două cărți. 


Am citit și o povestire foarte scurtă de E. A. Poe, Berenice, care sunt absolut sigură că „a făcut ravagii” la vremea ei - premisa e sumbră și înfricoșătoare, mi-ar fi plăcut ca subiectul - moartea unei logodnice și posibila nebunie ce coboară asupra protagonistului - să fie explorat ceva mai amplu, în mai multe pagini.

Six Characters in Search of an Author de Luigi Pirandello e o piesă de teatru pe care am ales să o citesc pentru că nu am mai lecturat un scenariu cred că de pe vremea când eram la facultate și era timpul să remediez acest aspect. Mi-a plăcut latura de absurditate și drama prin care trec cele șase personaje, în frunte cu actorii, punându-se accent pe drama omului contemporan.


Ultimul volum din cvartetul semnat de Katherine Arden, Empty Smiles, mi-a plăcut cel mai puțin. De data aceasta, protagoniștii nimeresc la un bâlci, unde trebuie să dezlege o ghicitoare care ar putea să-i reunească și să salveze și lumea pe care o iubesc așa mult. Din păcate, multe lucruri mi s-au părut grăbite, deși ideea era foarte faină, scenele s-au perindat cu rapiditate acolo unde mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste, iar finalul nu a fost satisfăcător. Probabil că felul în care s-a terminat cvartetul e mai mult decât potrivit pentru publicul țintă, e totuși o serie middle grade, cert este că-mi place cum scrie Arden și clar voi citi și ultima ei carte apărută.

Din păcate, nu s-a putut fără lecturi abandonate - de o parte dintre ele chiar îmi pare rău, pentru că premisa suna extraordinar de bine. Am propus A Thousand Steps into Night de Traci Chee la un club de carte și sincer mă bucur că nu a ieșit la cartea lunii. Premisa e faină - o fată simplă e blestemată de un duh rău și trebuie să găsească o metodă de a scăpa de blestem. Am tras de mine să-mi placă, dar execuția a șchiopătat rău. Protagonista e o smiorcăită care face greșeli încontinuu și ia decizii pripite și după o dă pe „trăiesc într-o lume a bărbaților, sunt privită/trată diferit doar pentru că sunt femeie, bla bla bla”. Sunt foarte multe elemente din folclorul chinezesc (?), dar sunt aruncate în fața cititorului și acțiunea e repetitivă, iar scriitura e foarte simplistă, dacă nu ar fi câteva trigger warnings, ai zice că e o carte middle grade. Nu am putut să trec peste aceste aspecte, așa că am abandonat cartea.


The Tangled Tree: A Radical New History of Life de David Quammen e o nonficțiune cu un subiect promițător - genetica și promite că vorbește în profunzime despre gene și cum funcționează acestea. Deși subiectul mă pasionează, nu am putut trece de vocea narativă și de glumițele deloc amuzante din primele pagini - mi-a dat senzația că ascult un curs de la mine de la facultate și poate 1% din profii mei chir vorbeau liber pe subiect și captivant, iar vocea autorului acestui volum nu intră în acel procent.


Leagănul respirației de Herta Muller a fost prima mea întâlnire cu autoarea și chiar am încercat să avansez cu lectura, dar stilul fragmentat m-a plictisit teribil, nu-mi păsa nici măcar un pic de personaje, iar subiectul e departe de a se număra printre preferatele mele. Nu știu dacă voi mai încerca altceva de la autoare. Tind să cred că nu sunt deloc publicul țintă pentru romanele sale.


După Chip străin și Femeia nisipurilor, Harta arsă a fost a treia mea întâlnire cu Kobo Abe - și un mare fiasco. Premisa e super interesantă: un funcționar dispare dar soția lui îl dă dispărut abia după o jumătate de an, iar când un detectiv particular vine la femeie acasă pentru a afla mai multe detalii, lucrurile se complică și detectivul urmează să fie tras într-o adevărată mlaștină a lumii interlope. Totuși, romanul începe cu o cascadă de descrieri inutile - de exemplu, cum arată niște femeie ce traversează strada sau ce culoare au pereții din casa soției. M-a plictisit atât de rău încât am decis să nu mă forțez.

Acestea au fost cărțile primei luni din primăvară. Voi cu ce lecturi v-ați delectat?

joi, 21 martie 2024

Recenzie literară: Secretul din pădure de Kate Alice Marshall (2023)

Secretul din pădure de Kate Alice Marshall este un thriller bine scris, despre puterea prieteniei și a secretelor ce pot lega mai mulți oameni între ei pe viață. Urmărim acțiunea prin ochii lui Naomi - un personaj de care nu mi-a plăcut la început, dar pe parcurs am început să o înțeleg și să văd de unde i se trage modul de gândire și de acțiune. Naomi încearcă să fugă de trecut, totodată rămânând ancorată în prietenia de acum douăzeci de ani, chiar dacă lasă în urmă orașul copilăriei sale și își jură că nu se mai întoarce.

Autoarea creează suspansul într-un mod care te face să nu lași cartea din mână. Decizia Oliviei de a scoate la iveală adevărul declanșează o cascadă de evenimente sinistre, menite să răscolească viețile tuturor, dar mai ales viața lui Naomi, care se trezește nevoită să retrăiască trauma din copilărie în încercarea de a afla ce s-a întâmplat, de fapt.

joi, 14 martie 2024

Recenzie literară: Asistenta Maleficului (Asistenta Maleficului, #1) de Hannah Nicole Maehrer (2023)

Asistenta Maleficului de Hannah Nicole Maehrer este un volum plin de umor, unde cititorul are ocazia să exploreze ce se întâmplă, la nivel organizatoric, în imperiul antagonistului, cum se desfășoară munca acestuia și ce fel de oameni sau alte creaturi se află în anturajul răufăcătorului. 

Relația ei cu Maleficul este plină de dinamism, momente comice și tensiuni ce dispar repede, construcția acestei legături fiind unul dintre principalele fire narative din poveste. Romantismul este și el prezent, dar într-o mai mică măsură, având potențial să fie explorat mai mult în volumele următoare. Cele două personaje se completează armonios și a fost intrigant să observ ce gândește fiecare despre celălalt.

vineri, 27 octombrie 2023

Recenzie literară: A Curse for True Love (Once Upon a Broken Heart, #3) de Stephanie Garber (2023)

Voi începe această postare prin a spune că nu știu în ce măsură textul va fi o recenzie - o recenzie presupune, pe lângă prezentare succintă și aprecieri critice, un comentariu care nu se rezumă doar la punctele negative. Pentru mine, A Curse For True Love, volumul ce încheie trilogia Once Upon A Broken Heart de Stephanie Garber, este dezamăgirea anului și sunt sceptică de faptul că mai poate fi detronat până se termină 2023 de pe acest „piedestal”.


Sunt extraordinar de dezamăgită de felul în care autoarea și-a tratat propria poveste - autosabotaj? Dar de ce? Din ce motiv? Voi încerca să fiu cât mai coerentă, deși recunosc, când scriu acest articol, la o zi după ce am terminat cartea, încă sunt furioasă - și nu ar trebui să-mi pese atât de mult de o carte, dar totul în mine fierbe și nu se mai oprește.
PS: va fi cu spoilere, deci nu recomand să-mi citiți opinia dacă plănuiți să lecturați seria.
A Curse For True Love încheie povestea magică a Magnificului Nord, narațiunea concentrându-se, din ce se deduce din finalul The Ballad of Never After, pe felul în care se va finaliza relația între Evangeline și Jacks, cum Eva își va recăpăta amintirile, ce se va întâmpla cu regalitatea acestui tărâm magic.
La capitolul perspective, nu știu de ce a decis ca după două cărți în care urmărim povestea doar din perspectiva Evangelinei, să relateze evenimentele din trei perspective. Cea a lui Apollo, care ocupă aproximativ 40% din carte, a fost inutilă, a ocupat spațiu degeaba și nu știu ce a gândit autoarea când a vrut să ofere cititorului perspectiva lui Apollo, un personaj secundar în primele două cărți, care de la un prințișor râzgâiat și un bărbat asupra căruia se aruncă un blestem (dezlegat la finalul volumului doi) devine un psihopat obsedat de Eva, omorând în stânga și-n dreapta oameni doar pentru că și-au permis să se uite în direcția tinerei.
Cam 55% din poveste o vedem din perspectiva Evangelinei, care e o umbră tristă și fadă a protagonistei pe care am urmărit-o cu sufletul la gură în celelalte cărți. În A Curse for True Love, atunci când nu încearcă să-și recapete amintirile, Eva face numai prostii, nu gândește absolut deloc sau se află într-o încurcătură și trope-ul „domnița la ananghie” ajunge să fie principalul element din poveste.
Jacks, care e protagonistul acestei serii, un personaj pe care autoarea îl construiește pe parcursul a cinci volume (apare pentru prima dată în Legendary, definitivându-se și devenind un antagonist important în Finale), dar care are parte de 5% implicare în toată povestea. Când nu vine în ajutorul Evangelinei, Jacks e dat dispărut și e neclar ce face în acest timp, ce urmărește, de ce mai este în peisaj.
Autoarea creează un triunghi amoros de-a dreptul cretin: Eva e căsătorită cu Apollo, dar nu-l iubește, ci-l vrea pe Jacks. Apollo e obsedat de Eva și vrea să-l distrugă pe Jacks (dar eșuează lamentabil, cu toate resursele pe care le are la-ndemână). Jacks o salvează pe Eva, dar fuge de ea și are un comportament de-a dreptul bipolar.
Lăsând la o parte unidimensionalitatea personajelor principale, personajele secundare ce apar sunt aruncate la-ndemână. Personajele ce au avut un impact în evenimentele ce au avut loc în volumele precedente ori nu sunt menționate deloc, ori apar aici în treacăt, orice fir narativ care o leagă pe Eva de acestea (de exemplu, face niște promisiuni cuiva și încheie un pact cu altcineva în volumul doi) este lăsat în aer. În schimb, autoarea introduce un personaj ca antagonist undeva după jumătatea cărții, iar motivațiile acestuia sunt de toată jena. Să nu mai spun că Stephanie Garber construiește timp de două trilogii ideea de Soartă și de blestem care e aruncat asupra acestuia (sărutul lui Jacks e letal și Prințului Inimilor îi este predestinat să ucidă femeia pe care o iubește, LaLa aspiră la a fi împreună pentru totdeauna cu iubirea vieții ei, dar de fiecare dată se trezește singură în fața altarului), ca să arunce o bombă de toată jena cam în ultimile 20% din carte, privind originea Prințului Inimilor și a sarutului său otrăvitor.

A Curse for True Love e genul de carte ce trebuia să acopere toate aspectele importante din serie, să răspundă la întrebări importante, să lămurească anumite lucruri, să încheie cât de cât logic povestea Evangelinei. În schimb, autoarea a lăsat în aer o groază de aspecte importante - cum ar fi familia legendară Valor și ce au făcut membrii acesteia timp de mii de ani cât au fost închiși. Ce vor să facă odată eliberați, care e dinamica relațiilor dintre ei, ce impact are reapariția lor în Magnificul Nord - autoarea nu se obosește să ne spună. Familia Valor a fost un fir narativ important în cărțile anterioare, iar aici ei doar se ocupă de reconstruirea unei zone, ocazional intră în scenă să vorbească cu Apollo sau Evangeline, apar și dispar brusc, iar autoarea se axează mai mult pe ce gândește/crede Apollo, un prinț de care absolut nimănui nu îi pasă.
Cum are de gând Evangeline să rupă blestemul care-l acoperă pe Jacks? Cum reușesc cei doi să rămână împreună? Cum sunt distruse obiectele magice, care aduc doar suferință? La finalul cărții, am rămas cu mai multe întrebări decât răspunsuri, ceea ce e grav, având în vedere că ăsta e ultimul volum din trilogie.
Mai sunt multe aspecte de menționat - cum ar fi obiectele ce își schimbă proprietățile în funcție de cum e mai bine pentru a împinge acțiunea într-o anumită direcție, personaje plate care sunt degeaba, modificarea pe suta de metri a unor concepte pe care autoarea le explică și le conturează destul de complex pe parcursul primelor două cărți.
Seria asta ar fi trebuit să rămână duologie și autoarea să nu arunce la finalul The Ballad of Never After acel plot twist atât de prost executat în volumul de față. Am citit că Stephanie Garber a scris patru finaluri alternative pentru cartea asta, ultimul capitol adică, ceea ce înseamnă că un fan înrăit ar trebui să cumpere patru ediții ale aceleiași cărți pentru a afla tot ce a vrut să zică autoarea, ceea ce e o mișcare lipsită de respect față de fani, în opinia mea.
Nu înțeleg cum o carte cu atâtea lacune logice a ajuns, în forma respectivă, să fie publicată. Stephanie Garber e un autor deja consacrat, are o bază solidă în lumea YA Fantasy, are o echipă editorială - cum, din atâtea persoane, niciuna nu a semnalat golurile imense din acest final? elementele care se bat cap în cap cu tot ce ni s-a adus la cunoștință pe parcursul primelor două volume? „revelațiile” scoase cine știe de unde, trântite ca nuca de perete? 
Sunt extraordinar de dezamăgită de această carte și cu siguranță nu voi mai citi altceva scris de autoare. Forma în care a apărut acest volum este o nedreptate adusă universului poveștii și personajelor, o dizgrație pentru tot ce a construit Stephanie Garber în volumele anterioare.

marți, 1 august 2023

Bilanț literar: Iulie 2023

Salutare!


Luna aceasta a fost plină de evenimente în viața mea personală, așa că nu am avut prea mult timp pentru citit, și totuși, am reușit să lecturez câteva cărți ce m-au încântat.


Legendborn de Tracy Deonn am citit-o în cadrul unui club de carte, pentru că altfel nu aș fi ajuns la ea. Urmărește viața lui Bree, o fată de culoare ce și-a pierdut mama și câteva luni după asta ajunge la o școală care se adeverește a fi mai mult decât o instituție de învățământ. Bree descoperă că magia există, că legenda lui Arthur și a cavalerilor mesei rotunde este mai mult decât o poveste din trecut, iar în interiorul fetei se ascunde o putere despre care Bree habar nu avea.

Mi-a plăcut cum e scrisă cartea - personajele, dar mai ales felul în care gândește protagonista și cum face față faptului că e singura fată de culoare din școală. Nu mi-a plăcut triunghiul (?) amoros, dar asta e o chichiță de-a mea - aș prefera să nu dau de acest trope în cărți. Volumul face parte dintr-o duologie și cu siguranță voi citi cândva și volumul doi.


A Favor for a Favor de Helena Hunting e genul de carte pe care o citești când ești între lecturi serioase, fiind un sports romance. Nu e deloc o poveste pretențioasă - o tânără este trădată de iubitul ei, ajunge să locuiască în apartamentului fratelui său, care e jucător profesional de hochei, iar vecinul ei se adeverește a fi coechipierul fratelui său și totodată cel mai mare rival al acestuia. Povestea e una simplă, cu multe lacune logice, dar personajele au fost bine construite și mi-a plăcut evoluția relației lor.

Copiii vulpii de Kevin Sands a fost o aventură pe cinste - cinci copii proscriși, tâlhari, renegați și escroci sunt angajați de un Mare Țesător să fure un artefact. 

Desigur, artefactul este ceva mai mult decât o piatră nestemată, iar gașca condusă de Cal, protagonistul, trebuie să afle care este adevărul. Mi-a plăcut mult cum e scrisă cartea și cu siguranță voi citi continuarea.


Cartea asta a făcut ravagii pe Instagramul românesc atunci când a fost tradusă și m-am lăsat și eu purtată de val. A patra aripă de Rebecca Yarros este un fantasy cu puternice accente de romance, de obicei tind să nu aleg astfel de lecturi, dar autoarea a făcut o treabă minunată îmbinând elementele de magie, politică și romance. Totuși, nu mi-au plăcut acele aproximativ 10 pagini (din aproape 700) unde s-a pus accent pe scene explicite de sex. Cred că m-aș fi putut lipsi de ele și relația care se construiește între protagoniști nu ar fi pălit sub nici o formă.

De-a puia-gaia de Vlad Mușatescu e un volum care m-a cucerit prin comicul și umorul de care dă dovadă vocea narativă, dar am abandonat lectura - acțiunea bătea pasul pe loc și mi-am pierdut interesul, deși am tras de mine să ajung la 20% din poveste.


Sâmbăta când vine Sambo de Paul Maar a fost o lectură rapidă, nepretențioasă - traducerea e la înălțime, limbajul m-a amuzat copios, dar povestea în sine nu m-a dat pe spate. Sambo este o creatură ce apare în viața unui om șters și începe să facă numai prostii, care mie personal nu mi s-au părut drăgălașe sau glumițe nevinovate. Personajul meu preferat rămâne a fi domnul Boubătrân :))

Acestea sunt cărțile pe care le-am citit în iulie. Luna voastră cum a fost?

duminică, 2 iulie 2023

Bilanț literar: Iunie 2023

Salutare!


 Iunie a început cu două titluri de non ficțiune, care au oferit două experiențe diametral opuse.


Mama și copilul de Elizabeth Fenwick e de ceva timp pe lista mea - mi-am dorit să am așa ceva în casă, pentru că e genul de carte pe care e bine să o parcurgi dacă te pasionează subiectul acesta - familia, medicina, formarea vieții la mamifere. Este bine scrisă, informativă - nu complexă, astfel încât cei care au crescut cu copii mici în familie sau au mai mult de un copil știu cam tot ce scrie în volum - dar e un ghid ușor de parcurs și mai ales, care oferă posibilitatea să găsești repede informația necesară legată de sarcină, îngrijirea bebelușului sau a copilului până în trei ani.


Secretul veacurilor de Robert Collier - prima carte abandonată din iunie. E scrisă în 1926 și nici pe vremea aceea sunt sigură că nu era destinată omului de rând. Este clar că e un volum scris de un om ce face parte din acea categorie a populației care a avut resurse pentru a începe în viață - și vorbește foarte nonșalant despre ideea că oricine poate obține orice, doar să-și pună mintea la contribuție și să nu fie leneș. E clar că autorul habar nu are cum trăiește omul de rând - că jobul de genul 9-17 e totuși obositor, iar timpul rămas din zi trebuie petrecut odihnindu-te, socializând cu familia, somn, mâncare, nu muncit încă un job pentru a deveni „de succes”. Am citit doar 24 de pagini, dar mi-a fost suficient cât să înțeleg că e o carte din aia motivațională care e scrisă de un nene care habar nu are ce e aia să muncești pe salariu minim pe economie și să nu fii sigur că-ți ajung banii pentru toată luna (o groază de oameni sunt în situația asta). M-a deranjat și aerul de superioritate pe care îl afișează atunci când vorbește despre știință și despre lucrurile demonstrate științific, transmițând în mai multe rânduri că dacă vrei să crezi în ce zic oamenii de știință, nu ai decât, dar de fapt o entitate superioară e cea care a făcut viața să existe pe pământ.

Am citit primul volum din trilogia War of the Ancients de Richard A. Knaak, The Well of Eternity. Mi-a plăcut foarte mult - explorează niște evenimente importante și acaparatoare ce au format lumea prezentă din universul WoW, punând accent și pe evoluția a numeroase personaje. Cu siguranță e o carte (și o serie) potrivită pentru cei pasionați de universul WoW și voi continua seria.


Am citit primul volum din seria Shades of Magic de V. E. Schwab, A Darker Shade of Magic. Acum câțiva ani, a fost o serie foarte populară pe booktubeul străin, mai puțin la noi. Adevărul este că nu aveam de gând să citesc acest volum, mai ales după experiența cu Addie LaRue de aceeași autoare, dar a fost aleasă cartea lunii într-un club de lectură și așa am ajuns să-i mai ofer lui Schwab încă o șansă. Ce mi-a plăcut în poveste: lumea creată, intriga, jocurile politice, construcția magiei. Ce nu mi-a plăcut: construcția personajelor. Efectiv, nu mi-a păsat de nici unul, de emoțiile sau trăirile lor. Cred că e felul în care le creionează autoarea, care e strict nepotrivit mie. Nu voi continua seria.

Popas la orizont de Erich Maria Remarque nu este un roman în care autorul să abordeze tema pentru care a devenit celebru - și anume, războiul. 

Aici, este vorba despre niște tineri pasionați de viteză, care-și petrec zilele pe pistă, încercând să ajungă la viteza maximă, rivalizând atât în ceea ce privește mașinile pe care le conduc, cât și femeile frumoase ce le ies în cale. Este un roman ce intră în miezul sufletului generației pierdute, a tinerilor care, după ce trăiesc ororile Primului Război Mondial, vor să se bucure de prezent și să trăiască momentul.

Saint de Adrienne Young nu m-a convins de la început, dar pe parcurs m-am atașat de personaje. Ironic, de toate, mai puțin de Saint. În continuare nu știu ce ar trebui să fie - un sfânt, un nebun, un om obsedat de dreptate? În schimb, mi-a plăcut mult de Clove și de Nash, dar, mai ales, de Isolde - a fost o plăcere să o „cunosc” pe mama lui Fable așa cum a fost, nu din amintirile altora. 

Deși cartea a fost scrisă, mai mult ca sigur, ca un fan service, e o poveste bună, neforțată, despre lumea navigatorilor, a comerțului cu nestemate și a dorinței oamenilor de a ajunge undeva și, mai ales, de a aparține.


9 povești cu mustăţi despre niște hamsteri cu adevărat adevărați de Voicu Bojan este o cărțulie simpatică ce cuprinde o serie de povestiri despre hamsterii familiei. Cu nume simpatice și cu niște personalități pe măsură, mustăcioșii care au fost prietenii copiilor Bojan învață să scrie, evadează mai ceva ca în Shawshank Redemption, sunt specialiști în mâncăruri sănătoase sau devin cei mai buni prieteni cu bunicii sau vecinii. Cartea mi-a amintit de hamsterii pe care i-am avut în facultate, Pudding și Charlotte, două fetițe afurisite, dar tare dragi mie.

Nu e nicio clipă fără o pisică de David Grossman este o poveste simpatică despre o pisică galbenă cu ochi albaștri, care a apărut în visul tuturor copiilor de la grădiniță și apoi și-a făcut apariția în viața lor. O carte drăgălașă rău, mai ales datorită ilustrațiilor, pentru micul cititor.

Elantris de Brandon Sanderson a fost prima mea întâlnire cu autorul și mi-a plăcut mult: construcția personajelor, politica și religia din universul creat, structura orașului Elantris, dar și felul în care este percepută magia.

 Am apreciat că există un personaj feminin puternic, nu doar pentru că e frumoasă, ci pentru că dă dovadă de inteligență și logică.


The Hope of Elantris de Brandon Sanderson e o povestire scurtă, iar acțiunea are loc în paralel cu un eveniment important din volumul Elantris. Accentul se pune pe un Seon și pe acțiunile acestuia și mi-a plăcut să-l reîntâlnesc în această povestire.


Volumul 2 din seria Kepler62, Numărătoarea inversă, de Pasi Pitkanen, Bjorn Sortland și Timo Parvela a fost o surpriză plăcută pentru mine. Primul volum nu mi-a plăcut deloc - mi s-a părut scris stângaci, lucrurile se întâmplă din pod și nu m-am conectat deloc cu personajele. Volumul 2 introduce un personaj nou, pe Marie, fiica unui bogătaș, o copilă singuratică și cu o pasiune nesănătoasă pentru arme. Deși povestea ei se leagă cu povestea lui Ari și Joni, personajele din primul volum, mi s-a părut mult mai interesantă și mai bine scrisă și acum chiar sunt curioasă cu ce se continuă această serie.

Povești despre speranță de Mihai Mănescu e un volum foarte trist, dar totodată bine închegat pentru micul cititor. Prin intermediul celor câteva povestioare scurte, autorul prezintă realitatea copiilor ce suferă de boli incurabile, felul în care aceștia sunt văzuți de cei din jur, dar și modul în care copiii încearcă să vadă viața dincolo de efemeritatea sa. Mi-a plăcut foarte mult povestea ariciului Virgil, care e foarte bolnav și-și pierde țepii, dar un suflet bun îl acceptă așa cum e, fără a ține cont de aparențe.

Cum am devenit vărjitor. Din carnetul unui explorator de Alexandru N. Stermin a fost genul de carte pe care am parcurs-o cu sufletul la gură. Deși multe din informațiile prezentate despre floră și faună îmi erau deja cunoscute (eu fiind medic veterinar), m-am simțit din nou copil, descoperind lumea din jurul meu. Autorul are un stil foarte plăcut de a prezenta lucrurile pentru micul cititor, iar seria de curiozități, cum ar fi istoria unor anumite plante galbene din Transilvania și cum acestea pot „prezice” trecutul, dar și mica lecție despre de ce unele animale au ochii în față și altele în lateral, îndeamnă cititorul să sape mai adânc și să se informeze cât mai mult. Foarte frumos, informativ și acaparator volumul, cu siguranță o carte pe care trebuie să o aibă orice copil ce descoperă fascinanta lume a florei și a faunei.

Ultimii dinozauri. Piticii și uriașii din Insula Hațeg de Cristian Ciobanu este acel gen de carte ce te surprinde prin cât de succint poate prezenta niște informații și cât de frumos se îmbină textul cu ilustrațiile. Adevărul este că habar nu aveam despre Insula Hațeg - ce a existat acum foarte mult timp pe locul României actuale - despre faptul că am avut dinozaurii „noștri” și o bună parte dintre aceștia erau endemici. Insula Hațeg e un fel de Galapagos despre care nu se știe prea multe - de altfel, acesta este volumul care mi-a adus la cunoștință despre existența unui astfel de loc, fie și cu mii de ani în trecut. Cu siguranță voi vizita geoparcul Hațeg și recomand cu cea mai mare căldură volumul atât cititorilor mici, cât și adulților. E pur și simplu uimitor.

 
Volumului Imposibil de Sarah Lotz i-am dat DNF pag. 170. M-a plictisit acțiunea, deși se întâmplă lucruri. Nu m-am lămurit cu direcția în care se îndreaptă povestea. Nu îmi pasă în mod special de protagoniști și nici nu pot spune că m-au atras cu ceva până acum. Limbajul pe alocuri e vulgar și nu din cauza înjurăturilor. Per total, mi se pare că se trage mult mâța de coadă și povestea e lungită din considerente care nu o fac sub nicio formă alertă.


Pământul făgăduinței de Erich Maria Remarque m-a surprins prin lejeritatea scriiturii. De data aceasta, povestea se desfășoară pe pământ american, unde cititorul urmărește un imigrant de origine germană, persecutat în țara sa pentru faptul că este evreu. 

Ajuns în state, acesta, datorită unor cunoștințe pe care le reîntâlnește aici, încearcă să-și construiască o viață în acest loc străin, dar inima, mereu trădătoare, îl îndeamnă să privească spre Europa, să spere că războiul va lua sfârșit și că se va putea întoarce acasă. Remarque introduce tot felul de personaje și oferă complexitate lumii imigranților și e mare păcat că aceasta, fiind una dintre ultimile cărți ale autorului, este neterminată.

Radio Popov și copiii uitați de Anja Portin este o carte ce m-a făcut să trec prin o multitudine de stări. De la supărare și chiar furie, la înduioșare și speranță. 

Povestea se axează asupra unui băiat care este efectiv uitat de tatăl său, care pleacă în delegații lungi, lipsește cu săptămânile, timp în care băiatul nu are nici mâncare, nici bani, nici curent sau un adult responsabil care să aibă grijă de el. Totul se schimbă când o femeie misterioasă îi oferă un ziar, iar de aici, băiatul descoperă că nu este singurul copil uitat și că poate face ceva în privința asta.

Daniel Martin de John Fowles e genul de carte unde lălăiala cu povestea are un rost - e vorba de un grup de prieteni care au terminat la Oxford (acțiunea având loc prin anii 60-70) Se pune accent pe Daniel Martin, care a devenit scenarist și pe relația acestuia atât cu fosta soție, cât și cu sora acesteia, dar și cu cel mai bun prieten al său. 

E plăcut să reîntâlnești lentoarea aia specifică unor clasici, când se întamplă trei chestii importante, dar între ele alte o mie mai puțin, dar care subliniază foarte bine atmosfera și conturează personajele.

Acestea au fost lecturile primei luni din vară. Voi ce ați mai citit?