Recenzie literară: Iubita mea, Sputnik de Haruki Murakami (1999)

Salutare!
Astăzi vă vorbesc despre un roman semnat de unul dintre scriitorii mei preferați - este vorba despre Iubita mea, Sputnik de Haruki Murakami. Ați citit această carte? V-a plăcut?

Recenzie literară: Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă de Haruki Murakami (2007)

Mi s-a făcut dor de Murakami, pe care l-am citit ultima dată în noiembrie, așa că m-am dus să caut o carte încă nerăsfoită. În același timp, voiam o lectură mai ușoară, mai scurtă, după ”monstrulețul” de 1Q84. Ca să împac și capra, și varza, am ales cartea de față, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, care este un text diferit față de ce scrie Murakami de obicei.

Autoportretul scriitorului... este o autobiografie, semănând mult cu un jurnal, unde autorul efectiv povestește despre cum a ajuns să scrie, ce l-a motivat, ce l-a inspirat, ce piedici a avut în viață, cum a ajuns să își dedice timpul scriiturii.

Un rol major în formarea sa, ca scriitor, l-a avut... alergatul. Nu știam acest lucru, dar din cartea de față am avut ocazia să aflu despre această pasiune a autorului, care, de altfel, i-a marcat foarte mult viața pe toate planurile. 

E interesant să afli viața din spatele unui scriitor pe care-l admiri, a cărui cărți se pliază de minune pe starea ta de spirit, te absorb în acțiunea lor, te pun pe gânduri. Din cartea de față am aflat mai multe detalii care mi s-au părut interesante: legătura lui Murakami cu muzica și cum a fost, înainte de a se apuca de scris, patron a unui mic bar de jazz. Prima carte pe care am citit-o scrisă de Haruki Murakami a fost La sud de graniță, la vest de soare, unde personajul principal este patron a unui bar de jazz. Acum mă întreb cât de mult este bazat acel personaj și acțiunea pe fapte reale...

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este o lectură ușoară, personală, prin prisma căreia am avut ocazia să cunosc omul din spatele unor romane ciudate, complexe, dar atât de savuroase.

Recenzie literară: 1Q84 de Haruki Murakami (2009)

1Q84 face parte din categoria cărților pe care le amâni, știind că, mai mult ca sigur, vor fi o revelație, o experiență pe care ai vrea să o trăiești din plin. Împărțit în trei volume, acestea reprezentând trei etape, romanul relatează povestea lui Aomame și Tengo, star-crossed lovers (idee ce mai apare în lucrările domnului Murakami).

Cartea începe cu Aomame care se grăbește să ajungă undeva. Pentru că traficul din Tokyo este infernal, iar coloana de mașini de pe pod nu se urnește din loc, femeia decide să meargă pe jos până la prima scară de incendiu, pentru a ajunge la destinația sa cât mai repede. Odată ce urcă ultima treaptă, Aomame realizează că ceva nu este firesc; dar pe moment este mai important să ajungă la destinație - într-un hotel unde o așteaptă Liderul sectei religioase Sakigake.

În același timp, într-o altă parte a țării Tengo, profesor de matematică la o școală locală și scriitor, este rugat de către editorul său, Komatsu, să corecteze un manuscris promițător, Air Chrysalis, scris de o elevă ciudată, Fuka-Eri. Odată ce o cunoaște pe Fuka-Eri, Tengo află că aceasta este dislexică, deci sub nicio formă nu e posibil ca ea singură să fi scris cartea. Eri astfel îi face cunoștință cu mentorul său, Ebisuno-sensei, care îi povestește lui Tengo o întâmplare stranie ce implică fuga unui copil, crearea unui cult cu viziuni utopice și ermetismul și liniștea ce urmează după ce o idee este pusă în aplicare de forțe misterioase.

La o primă vedere, Aomame și Tengo duc două vieți diferite, fără a se intersecta. Totuși, tânăra își amintește de colegul ei din generală căruia nu i-a destăinuit sentimentele. Tengo, odată ce începe să cerceteze sursa din care provine povestea din carte, își tot amintește despre o colegă care făcea parte dintr-o sectă religioasă...

1Q84 este un roman plin de mister, situații ciudate, descrieri vagi dar foarte detaliate în același timp, personaje bine conturate, indiferent de importanța acestora. Pe tot parcursul cărții cititorul este pus în fața întrebării dacă ceea ce se întâmplă ține de realitate sau de o lume fantastică. Nu rare au fost paginile pe care le-am citit cu sufletul la gură, atât datorită acțiunii, cât și dorinței de a afla ce se ascunde în spatele motivelor lui Aomame și a manuscrisului lui Fuka-Eri. 

Desigur, nici acest roman murakamian nu este lipsit de muzică - Sinfonietta lui Leoš Janáček este melodia ce o aruncă pe Aomame în anul 1Q84, iar Tengo este un avid admirator a lui Bach, Vivaldi și The Rolling Stones. 

Ce este atât spectaculos la acest roman? Ei bine, totul: povestea, personajele și complexitatea lor, realismul ce se transformă în suprarealism, muzica ce devine prezent și căutarea reciprocă, dar involuntară, a celor doi protagoniști.

Romanul se numără printre cărțile mele preferate datorită stilului imposibil de ignorat a lui Murakami - ori îți place, ori nu. Misticismul din comportamentul unor personaje, dramele interioare a lui Tengo, sentimentele refulate a lui Aomame, povestea încurcată cu manuscrisul care are cumva legătură cu o sectă... toate aceste elemente se îmbină în trei volume 1Q84, imposibil de lăsat la o parte.