Atmosfera FILIT se simte anul acesta ca niciodată. Ce-i drept, 2017 a fost primul meu FILIT, pe care l-am prins în calitate de persoană implicată în eveniment, nu doar un trecător oarecare ce a văzut un banner pe tramvai. Dacă tot am adus discuția despre promovare, anul acesta am văzut posterele cu FILIT peste tot - transport public, panouri publicitare, hypermarketuri, clădiri. Și am tot trăit într-o continuă așteptare până în ziua Z, adică ziua 1, când festivalul propriu-zis a început.
Am participat la o discuție foarte interesantă, ținută în sala B. P. Hașdeu din cadrul Bibliotecii Centrale a Universității „M. Eminescu” (o clădire impresionantă, de altfel), în compania a trei traducători. Subiectul discuției - Cum se traduc clasicii modernității - mi-a stârnit interesul în momentul în care am studiat programul. Cum de multe ori cititorul este interesat strict de titlu/autor, poate editură, dar în foarte mică măsură de traducător - inclusiv eu - cunoașterea acestei meserii „din umbră”, fie și superficial, m-a îndemnat să merg să văd cum sunt acești traducători, cum arată o zi obișnuită din viața lor, dar și în ce măsură traducerea unui roman/volum de poezie, teatru sau proză este influențată de om și nu de alți factori.
Discuția a fost moderată de către Doris Mironescu, lector la Facultatea de Litere a UAIC Iași și critic literar; mi-a plăcut modul în care dumnealui a canalizat discuția, întrebările adresate traducătorilor, dar și felul său carismatic de a fi.
Cei trei traducători invitați au fost Steinar Lone, Philippe Loubière și Bruno Mazzoni, iar discuția în sine a fost una dinamică, informativă și într-o atmosferă prietenoasă. Reprezentanții a trei țări, respectiv Norvegia, Franța și Italia, invitații acestui eveniment și-au împărtășit experiența, motivația de a traduce din română în limba natală, dar și situația actuală în ceea ce privește clasicii moderni și nu numai. Poveștile despre cum au interacționat pentru prima dată cu limba și literatura română mi-au plăcut mult, dar și felul în care s-a discutat despre scriitorii români și valoarea pe care o au scrierile acestora în străinătate.
Bruno Mazzoni a fost fermecat de versurile lui N. Stănescu, pentru dumnealui literatura română modernă reprezentând curajul de a continua, de a merge mai departe. „Literatura nu este doar o supapă, ieșire dintr-o lume sumbră[...] literatura este un țesut viu”. Autor al unei lucrări de licență despre Școala Ardeleană, traducătorul este pasionat de literatura română de ieri și de azi.
Steinar Lone a studiat un an la București în anii 70, iar romanul care l-a impresionat mult este Patul lui Procust de Camil Petrescu. Aproape coleg de facultate cu Mircea Cărtărescu, Lone și-a manifestat admirația față de acesta prin a-i traduce un număr considerabil din opere. Un alt roman pe care l-a tradus este Baltagul lui Mihail Sadoveanu, cele două romane fiind, din punctul său de vedere, reprezentative pentru perioada ante și postbelică - un roman ce reprezintă mediul citadin ( Patul lui Procust) și unul ce reprezintă mediul rural (Baltagul). Traducătorul este de părere că literatura unei țări depinde foarte mult de scrierile anterioare perioadei de referință.
Philippe Loubière și-a început descoperirea literaturii române văzând un afiș cu o piesă de teatru, Don Juan moare ca toți ceilalți, scrisă de Teodor Mazilu. În ceea ce privește poezia, domnul Loubière a tradus din L. Blaga și T. Arghezi, motivând alegerea acestor poeți prin faptul că cei doi sunt greu de tradus, datorită costrângerii de formă - care a reprezentat o provocare pentru traducător.
La întrebarea despre cum putem interesa publicul din ziua de astăzi de scrierile clasicilor moderni, P. Loubière a afirmat că sunt două stiluri de a traduce, iar în traducere există anumite obstacole - de exemplu, modul de a vorbi a personajelor ( cu referire la țăranii din romanele lui Rebreanu), limbajul colocvial, dar și formulele de politețe, care sunt diferite în franceză și deseori, trebuie interpretate din context (pronumele sau formula de adresare folosită). S. Lone consideră că mitul limba română este complicată face deseori intenția de a traduce un scriitor român să nu se materializeze. La fel, contează mult și ce are de spus o editură străină, cât de mult este interesată de un anumit scriitor (traducerea într-o altă limbă străină, dacă există, reprezintă un mare avantaj pentru volumul în cauză). Un alt impediment pentru a traduce autorii români este stilistica limbii noastre, destul de diferită față de limbile străine. B. Mazzoni evidențiază faptul că piața de referință pentru o traducere este un factor important în ceea ce privește literatura română în străinătate.
Discuția s-a încheiat prin sublinierea anumitor idei și anume a faptului că un scriitor este pe cont propriu; că editurile sunt, de obicei, interesate de autori deja consacrați sau de acei autori ce au fost deja traduși în alte țări; că acum nu este momentul potrivit pentru clasici, deoarece ei nu sunt o actualitate, iar editurile sunt interesate în a vinde, nu neapărat promova. Când literatura română va fi destul de cunoscută, atunci se vor traduce și clasicii acesteia. Există și o greșeală - faptul că scriitorii, editorii și traducătorii sunt interesați foarte mult de piața anglofonă, ignorându-le pe celelalte.
Mi- plăcut mult acest eveniment deoarece pentru cineva din afară a fost foarte informativ, cu o discuție ce a decurs într-o atmosferă prietenoasă, cu opinii argumentate. Datorită traducătorilor cititorii au posibilitatea de a descoperi cărți noi, scrise de autori din toată lumea, cărți ce ar rămâne necunoscute unui anumit public, datorită barierei lingvistice, dacă nu acele persoane a căror nume apare, scris cu font mic, sub titlu: traducere din limba x de...
Aceasta a fost ziua 1 din FILIT 2018 pentru mine. Voi la ce evenimente ați aprticipat?