Autoarea creează un volum palpitant, plin de răsturnări de situație, un ritm alert al acțiunii și momente de cumpănă care fac cititorul să se întrebe dacă pista pe care o credea cea bună nu este, cumva, una falsă.
Goana lui Annaleigh după posibilul ucigaș, teoriile ei, modul în care încearcă să obțină ajutorul de la cei mai neașteptați oameni, fac din ea un personaj pe care-l urmărești cu cel mai mare interes.
Mi-a plăcut mult și lumea în care are loc acțiunea - o insulă izolată, o familie foarte bugată și cu influență, dar lovită de nenorocire, multitudinea de zei cărora li se închină oamenii, diferențele de datini, obiceiuri și tradiții între popoarele diferitor insule. Erin A. Craig mi-a captat atenția de la bun început și am fost vrăjită de poveste și am urmărit cu sufletul la gură tot ce s-a întâmplat.