Ceaiul este un element ce-mi amintește de adolecență, când stăteam după-amiezile și citeam cărți. Și pentru că lectura să meargă mai bine, ceaiul era elementul de bază.
Preferatul meu este ceaiul negru cu bergamotă - aromat, tare, plin de mister și total nepotrivit pentru momentele în care vreau să scriu. Merge de minune la o carte, mai puțin la scris. Nu știu dacă aroma e de vină, sau tăria lui, însă atunci când deschid o pagină albă și vreau să scriu, cuvintele își găsesc drumul spre alte tărâmuri și-mi scapă esența lor. Așa că ceaiul negru nu este cel mai bun prieten când vreau să clădesc idei...
În astfel de situații mă scoate din încurcătură ceaiul jasmin - de iasomie. Îmi place aroma lui și în primul rând, senzația de licoare ușor amară; mă ajută să mă concentrez și să-mi prind cuvintele de aripi, să nu le las să zboare. La fel merge și cu sesiunea - învățatul este mai ușor cu ceaiul amărui cu aromă de jasmin.
Când vreau să scriu ceva - îndiferent dacă e ceva personal, o recenzie literară sau un eseu, îmi încep ritualul: ceașca preferată cu flori, cadou de la sora mea, apa fierbinte de parcă e proaspăt adusă din iad, frunzele uscate și minuscule ce în apă se desfac ca un pergament. Îmi place să privesc apa din ceașcă cum își schimbă nuanța, ușor-ușor, într-un verde proaspăt. Îmi place să simt cum aroma de iasomie dulce se răspândește prin cameră, parfumând tot ce prinde. Îmi place prima înghițitură de ceai - fierbinte, amăruie, plină de inspirație.
Așa că voi răspunde scurt provocării: blogului meu îi place ceaiul de iasomie, acesta făcând parte din ființa virtuală a spațiului meu unde-mi înșir ideile.
Pentru cei îndrăgostiți de ceaiul aranjat frumos, gata pentru infuzie, există un site unde se pot procura multe sortimente în cantități variabile - Camera din față, sau dacă sunteți din București puteți merge direct la ceainărie - sunt sigură că ar fi o experiență frumoasă, inundată de arome și de ce nu, plină de descoperiri.