Tu ce stil vestimentar preferi?

Ca pentru orice femeie, garderoba este un subiect cel puțin sensibil, pentru că nu rareori am pățit să deschid șifonierul și să petrec câteva clipe bune înainte de a mă decide cu ce să mă îmbrac. În trecut, aveam destul de multe articole, dar tot ajungeam să port aceleași haine, pentru că mă simțeam mai bine în ele, erau comfortabile, se asortau. Dar în același timp, o bună parte din bluzele și rochiile pe care le aveam stăteau mereu pe umerașe în așteptarea unei zile când mă voi decide să le port. Ziua respectivă, evident, nu a venit niciodată.

Indeciziile mele de dimineață s-au rezolvat atunci când mi-am îndreptat atenția spre un stil de viață minimalist. La un moment dat, am decis că e timpul să pun la punct unele aspecte din viața mea, inclusiv îmbrăcămintea. Așa că folosindu-mă de metoda KonMari, am scăpat de lucrurile care nu mă făceau fericită, am eliberat spațiu în garderobă și totodată, am descoperit ce stil vestimentar îmi place.

Materialele simple, în culori neutre, croiala lejeră, rochiile casual - toate aceste elemente se regăsesc în garderoba mea. Desigur, am câteva articole ce ies în evidență - un print mai ciudățel, o culoare mai țipătoare - dar acestea servesc pentru a sublinia anumite trăsături și pentru a conferi ținutei mele ceva ce o scoate în evidență. Ideea principală este că odată ce am triat din haine și mi-am dat seama ce exact îmi place și ce mă avantajează (și ce se potrivește cu mai multe piese, nu doar cu fusta-aia-pe-care-nu-o-poți-purta-decât-cu-bluza-aceea), mi-a fost foarte ușor să creez garderoba de vis.

Faptul că am renunțat la multe haine nu înseamnă că nu mi-am mai cumpărat niciuna. În continuare sunt în căutarea unui pulover mai grosuț sau a unei perechi de blugi de un negru intens, doar că prefer să aștept sau să caut în mai multe surse până când procur acel articol. Pentru mine este important să am de unde alege, să pot alege ceva calitativ și care să mă țină o perioadă mai îndelungată și nu în ultimul rând, să se asorteze cu lucruri pe care le dețin deja.

Cum sunt o persoană mai comodă, îmi place să caut hainele (și nu numai) care mă interesează în on-line, unde pot vedea mai multe modele, pe mai multe site-uri și să aleg ce-mi place. Una dintre opțiunile de căutare este Answear.ro, unde poți găsi o groază de branduri toate la un loc, astfel fiind scutit de plimbatul din magazin în magazin în căutarea unui articol anume. Eu deja m-am uitat peste câteva articole - îmi doresc foarte mult o geacă din piele ecologică și am găsit ceva ce mi-a făcut cu ochiul. Vreau și o pereche de jeans negri mulați, cum ar fi aceștia, de exemplu. Mă bate gândul să-mi iau o geantă, așa că am ajuns la categoria genți, ca să mă uit peste ce oferte sunt, ca până la urmă să-mi îndrept atenția spre un ruscac tare drăguț.

Și dacă tot m-am aventurat să vă povestesc despre stilul meu vestimentar, cred că baza pentru acesta sunt blugii. Cu cât sunt mai simpli, cu atât îmi este mai ușor să-i asortez cu puloverele/bluzele/tricourile pe care le am. Și plusul cel mare este că acest articol vestimentar merge purtat aproape la orice ocazie, ceea ce nu are cum să nu fie un mare plus pentru cei ce vor să aibă o garderobă mică, dar cu multe ținute.

Ideea e că pentru cineva la fel de comod ca mine, cumpăratul on-line este o opțiune foarte bună. Alegi modelul, aștepți curierul, plătești cu cardul sau ramburs, cum îți convine mai mult. Și dacă se întâmplă să nu îți placă ceva sau nu ți se potrivește, poți face retur în 30 de zile. 

Tu de unde îți procuri hainele?

Cel mai fain serial animat pentru adulți

Că tot a venit vara și am timp berechet, am terminat cu facultatea și pot să mă relaxez, mi-am zis să mă uit și la seriale, că nu am mai făcut lucrul acesta de mult timp. Din păcate, în afară de Game of Thrones, multe alte titluri mă plictisesc și nu văd ce este așa extraordinar în serialul X sau Y. Din fericire, am o sursă de nădejde care dezgroapă din străfundurile internetului niște chestii tare faine, cum ar fi, de exemplu, Rick and Morty.

Serialul de față este o animație pentru adulți (să nu vă aud cu ”desenele animate sunt doar pentru copii”), așa că nu e o idee bună să-ți pui fiica de 5 ani să se uite, cât timp are mami treabă prin casă. 

 

Rick Sanchez este un geniu nebun, bețiv și sarcastic, care în urma unor evenimente a ajuns să locuiască cu fiica lui, Beth, soțul acesteia Jerry și nepoții - Summer și Morty, cel din urmă devenind șoricelul de laborator/ companionul în tot felul de călătorii și evenimente.

Rick and Morty, creat de Justin Roiland și Dan Harmon, este un serial ce nu are cum să nu îți placă: lumi paralele, viața unei familii dezorganizate, unde fiecare este pe cont propriu, glume macabre (sau mai puțin), mult sarcasm, ironie, dialoguri savuroase, personaje memorabile și foarte bine conturate - toate aceste elemente reprezintă pentru mine o sursă inepuizbilă de amuzament. 

Nu sunt omul care se uită de nșpe ori la un serial, dar cu Rick and Morty altfel stă treaba: chiar dacă știu glumele și acțiunea, mă amuz indiferent de câte ori văd episodul, drept urmare m-am uitat de vreo trei ori la cele două sezoane cap-coadă și nu m-am plictisit deloc; abia aștept să apară sezonul trei, iar primul episod apare chiar... mâine, lucru ce mă încântă nespus. Până atunci, cred că mai reiau o dată primele două sezoane :)

Și dacă tot e vară, căldură mare, mon cher și un serial fain la îndemână, sesiunea de binging nu are cum să se desfășoare fără ronțăială în fața ecranului. Dacă iarna mergea un chips, acum ar merge de minune ceva răcoritor, o înghețată, sau un gelato, cum ar fi cel de la Siviero Maria.

Siviero Maria a luat naștere din dorința italianului Guglielmo Visani de a-și impresiona soția, creând gelato-ul autentic, artizanal, numai bun de savurat imediat după ce e scos de la congelator. Dacă a reușit să o impresioneze pe donna Maria, nu știm, dar creația sa bucură papilele gustative și în ziua de azi. Pe mine mă tentează gelato Limone di Sicilia, pentru că sigur are un gust acid, potrivindu-se cu licorile și substanțele misterioase pe care le tot amestecă Rick cam în fiecare episod.

Așa că dacă nu ați văzut încă serialul, luați o cutie de gelato și puneți-vă pe binging; dacă apreciați umorul negru și sarcasmul, sigur o să vă placă :)

Ce vin îți place?

De când mă țin minte, vinul a fost o băutură mereu prezentă în casa mea, dar nu tot timpul îndrăgită. În copilărie nu lipsea de pe mesele festive, dar reprezenta un element tabu pentru cei mici și o sursă inepuizabilă de pete pentru fețele de masă albe, imaculate, care de fiecare dată pentreceau câteva ore în înălbitor după fiecare sindrofie.

În adolescență, vinul mai apărea uneori prin grupul meu de prieteni, când era cool să mergi cu gașca să bei pe ascuns ceva, undeva. Evident, nu era un vin extraordinar, așa că nu m-am simțit atrasă de această băutură. Pe la sfârșitul liceului însă, am avut ocazia să gust un rose (de-aș ști ce rose era!) și de atunci vinul s-a mutat din lista cu băuturi neplăcute în aia cu băuturi suportabile, unele chiar savurabile (desigur, depinde mult de vin).

Relativ recent am descoperit încă un mod în care-mi place vinul: în friptură. Un vin roșu, demisec, merge de minune ca ingredient la fripturile făcute la cuptor sau la ceaun, căci această licoare a lui Bacchus face carnea fragedă, suculentă și foarte aromată - o plăcere să o consumi!

Ca preferințe, vinul pentru mine de obicei se împarte în două categorii: ori îmi place, ori nu, deși recunosc că vinul alb îmi place cel mai puțin, iar pe cel roșu îl prefer dulce. De obicei când cumpăr un vin nu sunt foarte atentă la detalii precum anul recoltei sau denumirea soiurilor; nu am cunoștințe în acest domeniu și sincer, nici nu mă tentează să mă informez de ce un vin e mai bun decât altul. Pentru mine e destul să știu că e tipul care-mi place și locul de proveniență - tind să cumpăr un vin autohton, pentru că îmi amintesc copilăria plină de peisaje de viță-de-vie ce se întinde pe dealurile natale. Dacă am ocazia să gust un vin de import nu zic nu, dar parcă tot cel al nostru mă atrage...

Încă un lucru legat de vinuri ce nu mă interesează în mod special este denumirea, deși tare aș vrea să aflu cum îl chema pe rose-ul ăla imposibil de uitat din perioada liceului. Și totuși, când merg să iau un vin observ mai ușor (duh!) cele cu nume cunoscute, dar îmi place să mă mai uit pe raft, ce mai este interesant. Despre vinul Beciul Domnesc de la Vincon am auzit, ba l-am și văzut în meniul cu vinuri din mai multe restaurante, dar nu îmi amintesc să-l fi gustat sau cumpărat vreodată. Aș fi curioasă însă dacă găsesc un sortiment pe placul meu.

În concluzie, la întrebarea ”Elena, ce vin îți place?” nu aș putea răspunde pe loc și cu siguranță nu aș putea da vreun nume, dar dacă întrebarea ar fi urmată de un pahar pentru degustare... lucrurile ar sta altfel :)

De ce este atât de greu să faci lucruri #fărăfrică

Fiecare în viață ne confruntăm cu momente dificile. Fie că este vorba despre viața personală, profesională, emoțională șamd, momentele dificile nu întârzie niciodată să apară, oricât de mult nu ne-am dori ca totul să fie roz. Povestioara pe care o voi relata acum este una simplă, de intensitate foarte-foarte mică, dar reprezintă un moment dificil pentru mine peste care am trecut #fărăfrică.

Până nu demult nu aveam absolut nicio treabă cu gătitul. Era un domeniu vag, pe care-l cunoșteam doar din perspectiva unor ouă ochiuri. A trecut ceva timp și am fost pusă față-n față cu ideea că Elena, ar fi timpul totuși să te apuci, ai o vârstă, bla bla bla. Am început încet-încet, cu rețete simple, citite minuțios de pe diferite bloguri sau ascultate și notate la telefon cu bucătărese de încredere. Nu pot să spun că m-am dus prea departe, dar ceva-ceva progres se vede acolo. Între timp m-am și specializat, oarecum, pe fripturi și am pus ochii pe o rețetă destul de complexă de fritatta, nu atât în ceea ce privește gătitul în sine, ci ingredientele.

Pentru mine, ideea de a face ceva diferit într-un domeniu pe care abia am început să-l stăpânesc mă cam sperie. Dar de data aceasta eram foarte entuziasmată: aveam nevoie de ouă, bacon, vreo patru feluri de brânză... și probabil că entuziasmul a prevalat și frica s-a dus pe planul doi. În rețetă scria o temperatură și nu știu câte minute, dar cuptorul meu nu era de acord cu timpii acordați, așa că am stat și am vegheat și am aproximat cam când ar trebui să fie gata. Frica a revenit în momentul în care am scos fritatta din cuptor, pentru că am făcut-o pentru proima dată și deși arăta frumos, habar nu aveam ce gust are... dar până la urmă, s-a rezolvat: madam fritatta a ieșit delicioasă!

Desigur, prepararea unui fel de mâncare pentru prima dată nu este cel mai dificil moment din viața unui om, dar a contat mult pe moment. Există o mulțime de alte povestioare, mai vesele sau mai triste, dar ce vreau să subliniez este că împlinirea pe care o simt atunci când trec peste un moment dificil fără frică este enormă. 

Voi ce povești aveți? Mi le puteți spune aici, în comentarii, sau le puteți împărtăși pe http://www.prajiturifarafrica.ro, unde Dr. Oetker va dona câte un euro pentru fiecare poveste către SOS Satele Copiilor. Voi posta povestioara mea și pe platformă, pentru a contribui la acest gest frumos. Vă îndemn să faceți la fel :)

Care este temperatura optimă de păstrare a mezelurilor?

Când în familia ta se mănâncă carne la greu, alesul produselor, prepararea și depozitarea lor sunt la ordinea zilei. Pe cât de important este să alegi exact ceea ce-i place unui membru din familie, pe atât de important este să te informezi în ceea ce privește produsul, ce conține, termenul de valabilitate și nu în ultimul rând, temperatura de păstrare. Din punctul meu de vedere, acest aspect este deseori neglijat și drept urmare, consumatorul nu se bucură de acel produs; e nevoit să-l arunce pentru că i s-a modificat gustul/mirosul/culoarea și nu mai are acel aspect apetisant care a determinat procurarea acestuia.

Totodată, e destul de dificil să verifici la sânge temperatura la care este depozitat produsul. În frigider avem nu doar mezeluri sau produse din carne, dar și fructe, legume, lactate, deci trebuie cumva să fixăm o temperatură care să ”mulțumească” toate categoriile. 

Nu ar fi fain dacă produsele ar zice singure ce temperatură le place? Cum ar fi ca pe o caserolă de ficăței să apară mesajul: dacă vrei să ne consumi astăzi, nu depăși temperatura de +7 grade Celsius! Altfel, pune-ne în congelator!

De ceva timp tot găsesc informații cu privire la diferite metode de păstrare și refrigerare, inovative sau nu, dar cert este că un consumator (adică eu) și-ar dori foarte mult să știe când un produs nu mai este bun. În Japonia de exemplu au început să fabrice ambalaje termosensibile, unde cutia de lapte, în funcție de culoarea pe care o capătă, anunță omul despre starea în care se află produsul.

Ei bine, am o veste bună pentru fanii ambalajelor inteligente: de curând firma Caroli a scos pe piață salamurile Semenic extra în hăinuță nouă, dotată cu Carolimetru termic. Ce este acest carolimetru?

Este un cadran de pe etichetă care își schimbă culoarea în funcție de temperatura la care este expus produsul. În mod normal, salamul Semenic trebuie păstrat la +2-+8 grade Celsius. Astfel în frigider,  unde temperatura oscilează de obicei între +4 și +6 grade Celsius (la mine), carolimetrul termic va fi de culoarea verde. Dacă salamul va fi pus pe masa din bucătărie, unde sunt de obicei în jur de +25 de grade Celsius, carolimetrul termic va deveni galben. Mișto, nu?

În acest context, consumatorului îi este mai ușor ca niciodată să își dea seama dacă produsul procurat se păstrează la temperatura optimă. Astfel, Caroli este prima companie din România care introduce conceptul de #mâncarecunotificare pe mesele consumatorilor autohtoni, un concept care cu siguranță va ajuta mii de români să depoziteze inteligent produsele alimentare.

Și aici apare întrebarea: care este temperatura optimă de păstrare a mezelurilor? Răspunsul este - variază. Dar cu siguranță, temperatura recomandată în cazul salamului Semenic extra de la Caroli nu trebuie să depășească +8 grade Celsius :)

Să vorbim despre...unt

Nom nom nom... nu cred că am scris vreodată despre mâncare. Dar astăzi voi face o excepție și voi vorbi despre unt. Da da, unt, produs lactat pe care-l consumam mult mai des în copilărie decât în prezent, produs de care mă leagă anumite amintiri.

 Îmi amintesc de perioada în care în familia mea dulciurile se mâncau la zile de naștere și atunci când ceream o bomboană bunica îmi împingea fraza ”acum e vară, mănâncă fructe, bomboane vei mânca la iarnă”. Venea iarna și pe masă apăreau compoturile și dulceața, așa că bomboanele/ciocolata/prăjiturelele rămâneau de domeniul zilelor de naștere/Crăciun/Paște sau vizita vreunei rude. 

Eu sunt pofticioasă de felul meu în ceea ce privește dulciurile, așa că în pauzele dintre fructe și compoturi mă delectam cu pâine cu unt și miere. Aveam obișnuința să înfulec la micul dejun câteva felii de pâine coaptă de bunica, unsă cu unt delicios, cu nu știu câte procente grăsime, iar deasupra un strat generos de miere (și aia cumpărată de la niște vecini care aveau șaptezeci de mii de albine).  Astăzi, când sunt adult și pot să cumpăr bomboane și ciocolată și să le mănânc când vreau, pâinea cu unt și cu miere a cam dispărut din peisaj. Dar când reapare, nu e de bine, s-a dus o baghetă în 5 minute :)

Să revenim la unt: cred că a fost un produs minunat în copilărie, pe care nu ar trebui să-l evit nici ca adult. Eu îl folosesc când îmi fac ouă ochiuri pe post de ulei - mi se pare că ies mai cremoase și cumva mai pufoase. Oricum, chiar dacă nu-l consum zilnic, untul este un produs pe care-l am permanent în frigider. Ca viitor medic veterinar, calitatea produsului mă interesează în mod special - există și o expresie, de la furcă la furculiță, ceea ce înseamnă că pe mine, ca viitor specialist, mă interesează de unde provine materia primă, pe unde trece și ce modificări suferă, ca la sfârșit să ajungă pe masa consumatorului în forma finală. 

Din acest punct de vedere, m-a interesat marca de unt Kerrygold, deși recunosc că nu am mai văzut-o prin magazine. Kerrygold este un produs obținut din laptele unor văcuțe irlandeze care sunt crescute liber, pe pășune, 11 luni din an. Acest tip de creștere este relativ noi în țara noastră, dar e considerat din mai multe puncte de vedere un sistem mai apropiat de ”obișnuințele” taurinelor, în plus creându-le mai puțin discomfort. Pe acest principiu, de la văcuțe fericite, cu un minim de factori de stres, rezultă un produs mai bun calitativ și cantitativ.

Sunt foarte curioasă în ceea ce privește gustul acestui unt, poate-poate seamănă cu acela din copilărie. Cred că știu ce să trec pe următoarea listă de cumpărături. Să nu uit și de borcanul de miere trimis de acasă :)

Dacă blogul meu ar fi un ceai, ar avea aromă de iasomie

Ceaiul este un element ce-mi amintește de adolecență, când stăteam după-amiezile și citeam cărți. Și pentru că lectura să meargă mai bine, ceaiul era elementul de bază.

Preferatul meu este ceaiul negru cu bergamotă - aromat, tare, plin de mister și total nepotrivit pentru momentele în care vreau să scriu. Merge de minune la o carte, mai puțin la scris. Nu știu dacă aroma e de vină, sau tăria lui, însă atunci când deschid o pagină albă și vreau să scriu, cuvintele își găsesc drumul spre alte tărâmuri și-mi scapă esența lor. Așa că ceaiul negru nu este cel mai bun prieten când vreau să clădesc idei...

În astfel de situații mă scoate din încurcătură ceaiul jasmin - de iasomie. Îmi place aroma lui și în primul rând, senzația de licoare ușor amară; mă ajută să mă concentrez și să-mi prind cuvintele de aripi, să nu le las să zboare. La fel merge și cu sesiunea - învățatul este mai ușor cu ceaiul amărui cu aromă de jasmin. 

Când vreau să scriu ceva - îndiferent dacă e ceva personal, o recenzie literară sau un eseu, îmi încep ritualul: ceașca preferată cu flori, cadou de la sora mea, apa fierbinte de parcă e proaspăt adusă din iad, frunzele uscate și minuscule ce în apă se desfac ca un pergament. Îmi place să privesc apa din ceașcă cum își schimbă nuanța, ușor-ușor, într-un verde proaspăt. Îmi place să simt cum aroma de iasomie dulce se răspândește prin cameră, parfumând tot ce prinde. Îmi place prima înghițitură de ceai - fierbinte, amăruie, plină de inspirație. 

Așa că voi răspunde scurt provocării: blogului meu îi place ceaiul de iasomie, acesta făcând parte din ființa virtuală a spațiului meu unde-mi înșir ideile.

Pentru cei îndrăgostiți de ceaiul aranjat frumos, gata pentru infuzie, există un site unde se pot procura multe sortimente în cantități variabile - Camera din față, sau dacă sunteți din București puteți merge direct la ceainărie - sunt sigură că ar fi o experiență frumoasă, inundată de arome și de ce nu, plină de descoperiri.