 |
| Alee în toamnă. Poză din arhiva personală. |
Un alt roman dostoevskian pe care am avut plăcerea să-l citesc. Scris doar în 29 de zile, soldat și cu o căsătorie, Jucătorul
are, drept sursă de inspirație, călătoria lui Dostoievski în Baden-Baden unde a
pierdut o sumă frumușică de bani la jocurile de noroc.
Romanul apare în 1866, când Dostoievski se întoarce în Rusia, după ce
pierde la ruletă atât banii săi, cât și banii unei amice, și pentru a întoarce datoria,
se angajează să scrie la o editură pentru a recupera banii. În acest timp, cel
mai mult are de suferit stenografa Anna Snitkina, muncind zi și noapte la opera
lui Dostoievski. Într-un final, romanul este terminat în mai puțin de o lună și
trimis la editură, iar cunoștința scriitorului și a stenografei de 29 de zile se soldează cu o
căsătorie.
În centrul romanului se află un profesor de franceză, germană și rusă,
aflat în sânul unei drame de familie: generalul, capul familiei, este ruinat și
continuă să se ruineze doar pentru a-i atrage atenția domnișoarei Blanche De
Cominges, franțuzoaică tânără și cu un trecut foarte încețoșat, fiind mereu
urmată de mama ei, văduvă cu o proveniență la fel de ambiguă. Fiica
generalului, Polina, reprezintă elementul frumos în această familie
dezorganizată, fiind totodată și marea aspirație a personajului principal. Pe
lîngă aceștia, în tablou apare un francez cam nesuferit profesorului, marchizul
Des Grieux, cât și un englez, Mr. Astley, ambii find amorezați de Polina.
Ruinat, îngropat în datorii față de marchizul Des Grieux, colonelul are
o singură speranță: moartea unei mătușe ce prevede o moștenire. Așteptând o
telegramă din țară care să-i anunțe moartea, bătrâna apare singură, foarte bine
dispusă, anunțând că nu-i va lăsa nimic lui ”papă-lapte amorezat de naiba știe
cine, care și-a jefuit proprii copii”. Femeie cu picioarele pe pământ, Antonida
Vasilievna se miră de prostia omenească de a juca cărți sau la ruletă pentru
bani, însă în câteva clipe cade și ea în patima jocului.
Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri și tratează teme
precum imaginea unei familii rusești stabilite în străinătate în acea perioadă,
patima jocurilor de noroc, cât și flacăra iubirii. Polina, un personaj
misterios, feminin și totodată foarte independent, este ținta privirilor atât
al profesorului, cât și al marchizului Des Grieux, un om mârșav, aflat într-o
înțelegere secretă cu franțuzoaica. La fel, la inima Polinei aspiră și englezul
Mr. Astley, un individ rece, dar calculat și corect. În acest timp, doar
personajul principal este cel ce nu știe nimic despre femeia visurilor sale,
căci alergând mereu între patima pentru ea și patima pentru jocurile de noroc,
pierde foarte multe evenimente, aflând doar la sfârșit lucruri demult cunoscute
celorlalți.
Romanul tratează problematica adicției pentru jocurile de noroc, cât și
deformarea spiritului uman în fața banului. Astfel, Polina este singura ce nu
se lasă afectată de abundența banilor; Colonelul se pierde în datorii, iar singura alinare pentru el devene domnișoara Blanche, care seamănă izbitor de
mult cu Becky din Bâlciul deșertăciunilor. Englezul duce o viață calculată,
nefiind implicat, financiar, în drama familiei colonelului. Antonida
Vasilievna, modelul bătrânei trecute prin viață și foarte realiste, capătă o
slăbiciune pentru banii ușori, aproape ruinându-se. În sfârșit, profesorul, un
spirit ce respins de doamna inimii sale se aruncă în valul pasiunilor pentru
bani, coborând într-o mizerie desăvârșită.
Bazat pe o experiență neplăcută al autorului, romanul scoate la iveală
patima banului, adicția jocului, lucru ce degradează ființa umană,
transformând-o în sclava împrejurărilor și a lucrurilor.