Recenzie literară: Lorelei (1935) de Ionel Teodoreanu

Sursă imagine: elefant.ro

Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.

(c) Ionel Teodoreanu, Lorelei

Mă tot întrebam în liceu de ce colega mea de cameră suspină citind cartea. Când a terminat-o, mi-a spus că trebuie să o citesc, dar neapărat să o citesc, căci o carte mai frumoasă nu mai citise. Am ascultat-o, dar mi-am văzut de ale mele. Recent însă, mi-a picat cartea în mână. Am răsfoit-o, am citit-o, am îndrăgit-o.

Povestea începe într-un tren, unde în urma unor evenimente Luli, o tânără ce urmează să dea bacalaureatul îl întâlnește pe Bogdan Catul, un renumit scriitor. Identitatea acestuia îi este dezvăluită de Gabriela, prietena ei din copilărie.

La bacalaureat, spre surpriza Luciei Novleanu (Luli), scriitorul din tren este prezent și aici, făcând parte din comisia de examinare. Dragostea celor doi se înfiripă atât de repede, încât într-un timp foarte scurt are loc nunta. Singura persoană nemulțumită de acest mariaj este Gabriela, care își mărturisește că este și ea îndrăgostită de Catul.

Deci, avem un triunghi amoros, dar unul autentic românesc, fără sensibilități preluate din romanele americane. Prima este Luli, adică Lorelei – căci astfel o numește Gabriela după ce descoperă că prietena ei scrie( ce-i drept, fără a-și afișa manuscrisele altora). A doua entitate din triunghi este Gabriela, prietena din copilărie a Luciei, care intrând în jocul lui Luli îi trimite lui Bogdan Catul scrisori semnându-se ”Lorelei”, făcându-l pe acesta să creadă că Gabriela este de fapt scriitoarea. Al treilea element este scriitorul, profesorul universitar și soțul iubitor, Catul Bogdan, care la un moment dat se simte depășit de situație, viața lui devenind o eternă întrebare.

Ce mi-a plăcut în această carte este drama, iubirea și limbajul colorat pe care-l folosesc personajele, dar și natura din jurul lor, sentimentele, viața însuși. Nu voi dezvălui finalul, căci ar strica toată savoarea cărții, dar pot afirma că personajele mi-au fost dragi, au fost adevărate, fiecare cu personalitatea sa: Luli, o floare gingașă și firavă; Gabriela – o mătrăgună ademenitoare; Catul – o apă curgătoare de munte, cristalină și în același timp, neliniștită.

Merită să citești romanul lui Ionel Teodoreanu? Da! Din punctul meu de vedere, este perfect pentru vârsta adolescenței, deși subiectul se îndreaptă spre tărâmul maturității. Sunt sigură că cel puțin unul dintre personaje ar fi capabil să devină preferatul cititorului, dar povestea în sine, situațiile, dialogurile și sentimentele de printre rânduri nu sunt capabile să lase cititorul neimpresionat.