Bunele minere nu sunt ca bomboanele, Nina. Se poate să nu le alegi pe cele care ți se potrivesc cel mai bine și bineînțeles că nu se poate să le pui la loc în cutie pe cele din care ai mâncat jumătate.
Soarta n-ar avea reputația pe care o are, dacă ar face pur și simplu ceea ce pare că o să facă.
Probabil că suntem vrăjiți pe veci de splendorile pe care n-avem ochi să le vedem în adolescență și ne scapă, pentru ca apoi, în tinerețe, să aibă parte din când în când de privirea noastră disprețuitoare, iar la maturitate să le acordăm ceva considerație, însă cu măsură.
Niciodată n-o să se mai plimbe pe Nevski Prospekt, oricum o să se numească el, fără să aibă un insuportabil sentiment al pierderii. Și exact așa și trebuie. Exact sentimentul acela al pierderii trebuie să-l anticipăm, pentru el trebuie să ne pregătim și pe el trebuie să-l prețuim până în ultima zi, căci, în definitiv, numai inima frântă reneagă tot ce e efemer în iubire.
Dacă vă îndoiți vreodată, doar să vă aduceți aminte că, spre deosebire de adulți, copiii vor să fie fericiți. Așa că încă vor ști să facă cele mai mari plăceri din cele mai simple lucruri.
Însă uneori, Sofia, cea mai bună atitudine pe care am putea s-o avem te face la prima vedere să te împotrivești. De fapt, aproape întotdeauna te face să te împotrivești.