Apus. Poză din arhiva personală. |
Aventurile personajului din titlu încep odată cu declanșarea Primului
Război Mondial, când Švejk este din nou mobilizat în rândurile armatei
austriece. Din nou, pentru că fusese dat afară din armată când își făcea
serviciul activ, fiind declarat de medicii legiști drept „tâmpit iremediabil”.
În civilie, „bravul soldat trăia din negoțul de câini, niște javre răpănoase și
vagabonde, cărora le ticluia cu propria sa mână pedigriul și rasa, ca fiind
cele mai nobile”. Dar războiul l-a reîntors pe bravul Švejk în rândul
camarazilor săi. Pe tot parcursul lungii „călătorii”, Josef Sveik nimerește a
fi ordonanță la Otto Katz, care, în scurt timp, îl pierde la un joc de cărți
locotenentului major Lucas, în compania căruia pleacă pe front. Deplasându-se
spre linia frontului, Švejk, om cu ghinion, nimerește la fiecare pas într-o belea:
ba pierde trenul și merge pe jos în altă direcție, unde este luat drept spion;
ba, fiind în recunoaștere, probează uniforma unui fugar, prizonier rus și este
luat drept acesta; ba înmânează scrisoarea amoroasă a locotenentului
Lucas soțului, și nu soției, după care se ia la bătaie cu soldații unguri și
nimerește la dubă.
Opera lui Jaroslav Hašek ne dezvăluie spiritul unei epoci și sacrificiul
oamenilor în slujba Măriei Sale. Împăratul, mizeria, sărăcia, disciplina severă
în armată, jefuirea țării de către gradele ofițerești, depravarea, rasismul,
anarhia, destrămarea statului, toate acestea sunt aspecte tratate ironic în
roman. Întâlnim personaje „istorice”, precum Otto Katz, preot de companie, un
ateu, fustangiu și bețiv; Baulon, un biet morar, înrolat cu forța în
armată, veșnic hămesit și mereu prins cu prânzul ofițerului mâncat pe jumătate;
cadetul Biegler, un „puturos de civil” care încearcă să se evidențieze prin
cunoștințele sale teoretice, spre disperarea ofițerilor; locotenentul Dub, un
civil, fost profesor de gimnaziu, „țicnit de-a binelea”; și, în fine, Švejk, un
soldat obișnuit, optimist până la prostie. Un roman în care Primul Război
Mondial este văzut prin ochii unui soldat, un roman ce a fost creat pentru cei
cărora le plac glumele piperate, adesea grosolane, din viața soldățească.
Din păcate, romanul nu are încheiere. Jaroslav Hašek a murit înainte
să-și termine opera. Cu toate acestea, Peripețiile bravului soldat Švejk rămâne unul dintre cele mai citite
romane, care au apărut după Primului Război Mondial, fiind inspirate din
acesta.