Mintea omului poate fi asemuită cu un univers. Bucuria poate fi privită precum o stea sau ca un nor de bun augur, supărarea seamănă cu un tunet asurzitor sau cu o ploaie torențială, bunăvoința seamănă cu o adiere de vânt sau cu roua suavă a dimineții, severitatea poate fi privită ca o zi de arșiță în toiul verii sau ca înghețul de la sfârșitul toamnei.
Toate plăcerile și neplăcerile simțurilor noastre sunt, până la urmă, rezultatul minții noastre, care observă lucrurile înconjurătoare.
Un om adevărat este nemișcat precum norii, liniștit precum apa unui lac, dar viu precum șoimul care plutește în înalt sau precum peștele care sare pe neașteptate din apă. Așa arată spiritul omului care cunoaște virtutea.