Înainte de jocul penelor, singurătatea ajunsese o prelungire naturală a Kyei, ca un braț. Acum însă parcă făcuse rădăcini în ea și-i apăsa pieptul.
Dar să fie singură cuc era un sentiment atât de vast, încât avea ecou [].
Poate că era un meleag aspru, dar mustea de viață. Viață de toate soiurile - crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii care umpleau uscatul și apa[]. Mlaștina nu îi delimita, însă îi definea și, ca orice pământ sacru, le ținea secretele bine ascunse.