Eleganța ariciului este o carte ce mi-a captat atenția de fiecare dată când am trecut printr-o librărie. Mi-a plăcut mult cum sună titlul și coperta e simpatică tare, iar atunci când am început să citesc romanul, am rămas surprinsă. În mintea mea, titlul mă ducea la cu totul altă acțiune, nu mă așteptam să o găsesc pe doamna Renée Michel, pe Paloma Josse și Kakuro Ozu, un trio ce a transformat lectura acestui roman într-o aventură.
Acțiunea este narată când de Renée, când de Paloma. Renée este o femeie de 54 de ani, care de 27 de ani lucrează ca portăreasă într-un bloc de bogătași. În toți acești ani, femeia a reușit să învețe toate obiceiurile și stranietățile familiilor, lucruri pe care le transmite cititorului. Este o fire inteligentă, care admiră frumosul, apreciază arta, citește multe cărți, are și un pisoi pe nume Leo în cinstea lui Lev Tolstoi, dar preferă să nu se afișeze, jucând foarte bine rolul de portăreasă neștiutoare și făcând tot posibilul să nu fie descoperită.
Paloma, pe de altă parte, este fiica mai mică din familia Josse. Are 12 ani, este foarte inteligentă pentru vârsta sa și deși încearcă să nu iasă în evidență, este cea mai bună elevă din școală. Paloma o ironizează pe sora ei mai mare, Colombe, pe care o consideră o snoabă și de-a dreptul proastă și nu o suportă pe mama ei, psiholog, care urmează orbește toate recomandările pe care i le face psihologul personal. Paloma ține două jurnale, unul dedicat observării lumii din jurul ei și celălalt ideilor profunde. Apropiindu-se de adolescență, Paloma este decisă să se sinucidă, dar înainte de asta, își dorește să cerceteze un pic oamenii din bloc, în special pe doamna Michel, pe care o suspicionează de falsitate.
Toată atmosfera în bloc se schimbă odată ce unul dintre locatari moare, iar apartamentul acestuia nu este lăsat moștenire unei rude, ci este cumpărat de enigmaticul domn Kakuro Ozu, un japonez cult și inteligent care din prima clipă își dă seama că portăreasa poartă o mască. În anumite condiții, Kakuro și Paloma ajung să se cunoască mai bine, iar atunci când devin prieteni, decid să o „descopere” pe adevărata Renée.
Eleganța ariciului este o carte despre societate, imaginea unui om în public, modul în care este perceput, rolul care i se atribuie și cum acesta trebuie să învețe să se încadreze în anumite norme. Renée este un personaj foarte amuzant prin modul ei de a gândi și de a critica (fără pic de răutate) oamenii din jur și deciziile acestora, cucerește cititorul. Un adevărat arici, cum o descrie Paloma, portăreasa este greu de citit, ca om, dar o fire interesantă și elegantă prin rolul pe care și-l atribuie și principiile pe care le urmează.
Mi-a plăcut mult acțiunea și modul în care au interacționat personajele între ele, dar finalul mi s-a părut abrupt și de-a dreptul neașteptat. A chimbat complet atmosfera care a fost creată pe parcursul cărții și acest lucru a avut un impact destul de mare asupra percepției mele despre roman. Acest lucru i-a oferit o notă realistă cărții, astfel încât Eleganța ariciului de Muriel Barbery a fost o lectură savuroasă și cu mai multe răsturnări de situație.
Ioi, si eu atata am auzit de cartea aceasta... m-ai convins sa o citesc. :P :D Si fata de pe coperta mi se pare ca seamana cu tine, hehe!
RăspundețiȘtergere:)) Merci!
ȘtergereSunt curioasă dacă-ți va fi pe plac romanul ;)