Recenzie literară: Cel mai mic sărut pomenit vreodată de Mathias Malzieu (2013)

Cel mai mic sărut pomenit vreodată de Mathias Malzieu este un volum tare simpatic despre căutare, iubire, perseverență, fiind presărat cu o multitudine de evenimente comice sau situații absurde. Protagonistul, fiind inventator, își pune mintea la contribuție pentru a o găsi pe femeia-enigmă - imită vocea ei pentru a-i oferi papagalului o pistă sau inventează bomboane care au gustul unui sărut, fiind sigur că acestea o vor cuceri pe tânăra misterioasă.

Mathias Malzieu creează o lume aberantă, în care imposibilul se împletește cu realitatea imediată, iar personajele sunt prinse într-un joc fără reguli clare. Mi-a plăcut limbajul, comicul și absurdul din poveste, personajele deloc tradiționale și dezlegarea misterului privind femeia invizibilă.

Recenzie literară: Interpretul de maladii de Jhumpa Lahiri (1999)

Autoare de origine bengaleză, Jhumpa Lahiri explorează, prin intermediul Interpretului de maladii, sufletul omului. Personajele sale sunt bine conturate, exteriorizând lumea lor interioară prin prisma gândurilor pe care le împărtășesc cititorului, fie că acțiunea are loc într-un sat din India sau într-o metropolă americană.

Fiecare povestire este o fărâmă din viața aparent lipsită de evenimente a unor oameni care simt o legătură strânsă cu țara lor de origine - cultura, tradițiile, familia pe care o lasă în urmă. Pentru un cititor nefamiliarizat cu tot ce înseamnă cultura și istoria Indiei, am apreciat felul în care autoarea te introduce în sânul unor familii obișnuite, oferă o imagine amplă despre rutină și tradiție, despre atitudinea față de sacru și despre aspirațiile și așteptările care domnesc într-un cămin.

Recenzie literară: Mila 23 de Dan Ivan (2019)

Mila 23 de Dan Ivan este un jurnal de amintiri, fragmente din viața deloc ușoară din acea perioadă, dar plină de peripeții și tot felul de evenimente demne de un scenariu de film. Tânăr bucureștean, care a trecut cu brio prin armată și apoi a absolvit facultatea, deși un eveniment tragic din familie îl face să vrea să se lase de meserie, Dan Ivan își ia lumea în cap și alege să fie desemnat medic într-o localitate unde cuvântul confort există doar în dicționare.

Dan Ivan are un stil foarte simplu de a scrie, astfel încât volumul de față dă impresia că te afli la masă cu autorul, care-ți povestește despre cum a fost în tinerețe și cum s-a format ca medic într-un mediu în care avea foarte puține resurse pentru a excela în această profesie. Totodată, datorită felului în care este construită însăși viața, tânărul medic trebuie să facă față realității și să învețe din mers, având la dispoziție resurse finite, pe care trebuie să știe să le folosească în favoarea sa.

Recenzie literară: Sărutul pictat de Elizabeth Hickey (2005)

Elizabeth Hickey aduce în atenția cititorului viața muzei lui Gustav Klimt - Emilie Floge, fetița care nu era neapărat pasionată de pictură, care s-a transformat într-o adolescentă nesigură, iar mai târziu a devenit o celebră creatoare de modă. Pe parcursul vieții sale, Emilie a fost mereu asociată cu Gustav Klimt - natura relației lor a fost mereu dezbătută, însă un fapt indubitabil este că Emilie a fost muza și partenera de viață a pictorului.

În Sărutul pictat, accentul se pune pe viața lui Emilie, pe sentimentele ei, pe felul în care se maturizează, cunoaște oameni noi, se îndrăgostește, urăște, admiră și creează, singurul element stabil din viața ei fiind Gustav Klimt. 

Recenzie literară: Seria Frăția Corbilor de Maggie Stiefvater (2012-2016)

Blue Sargent, fiica unei clarvăzătoare, știe că primul sărut cu iubirea vieții ei îl va ucide pe acel tânăr, iar în urma unui ritual în care o implică femeile din casa ei, Blue vede un băiat care iese din întuneric și care se îndreaptă spre moarte. Fata realizează că tocmai a văzut ce se va întâmpla într-un an, dar ce o neliniștete cumplit este faptul că-l recunoaște - tânărul este Richard Gamsey al III-lea, unul dintre cei mai populari și bogați băieți de la Colegiul Angliobly, pe care fata-l frecventează. Când ajunge să facă cunoștință cu Gamsey și cu gașca lui, formată din Adam Parish, un băiat dintr-o familie nevoiașă, cu un trecut tragic, Ronan Lynch, un adolescent dubios și iute la mânie și Noah Czerny, un tânăr foarte timid și ciudat, Blue este implicată în misiunea lui Gansey - găsirea unui rege mort, Glendower, care poate îndeplini orice dorință. Din acest moment, începe aventura Frăției Corbilor.

Tetralogia semnată de Maggie Stiefvater este una dintre cele mai bizare serii din câte am citit. Deși acțiunea are loc într-un spațiu real, orașul Henrietta, paranormalul și fantasticul nu întârzie să apară. Autoarea creează o acțiune relativ simplă, unde accentul este pus pe viața unor adolescenți, legăturile ce se creează între aceștia, prieteniile, rivalitățile, însă exact în clipele în care normalul pare să domine povestea, fantasticul își face apariția și lucruri bizare se întâmplă cu cei din jur.

Misiunea de a găsi un rege mort, cea care-l macină pe Gamsey de când este mic, devine misiunea oamenilor pe care tânărul reușește să-i adune în jurul său. Din păcate pentru el, nu toți cei care-l aud și-i cred povestea îi doresc binele, așa că Frăția Corbilor, împreună cu Blue, trebuie să facă față provocărilor ce vin.

Mi-a plăcut foarte mult povestea țesută de autoare și modul în care fiecare volum se axează pe viața anumitor personaje. În primul volum, Frăția corbilor, facem cunoștință cu protagoniștii și aflăm mai multe despre viața lui Noah și a lui Adam. În cel de-al doilea volum, Hoții din vis, acțiunea îl urmărește pe Ronan, un personaj drag mie, datorită caracterului său. Blue Lily, Lily Blue descoperă cititorului multe lucruri din viața lui Blue, care și pentru fată sunt noutăți, iar în Regele Corb, căutarea lui Glendower devine prioritatea tuturor, volumul încheind povestea celor cinci prieteni.

Maggie Stiefvater știe să dozeze tensiunea, să pregătească suspansul, să împletească realul cu irealul, să construiască personaje de care te atașezi sau pe care vrei să le pui la punct. Unicitatea fiecăruia este clară și țesută în acțiune pe parcursul cărților, fiecare personaj crescând, suferind, maturizându-se, găsindu-și liniștea și țelul în viață într-un mod realist.

Vă recomand seria dacă vă place genul fantasy, acțiunea bizară, cu personaje credibile și originale, poveștile despre prietenie, căutare, mister și maturizare.

Recenzie literară: O zi de decembrie de Josie Silver (2018)

O zi de decembrie de Josie Silver este genul de carte pe care e musai să o citești în preajma sărbătorilor de iarnă. 

 

 

Atmosfera magică, personajele ușor de îndrăgit sau disprețuit, acțiunea lipsită de dramatism exagerat - toate aceste elemente se găsesc în romanul de față. Farmecul sărbătorilor subliniază farmecul narațiunii, așa că dacă sunteți în căutarea unui roman de dragoste tematic, vi-l recomand cu mare drag.

Recenzie literară: Carrie de Stephen King (1974)

Carrie de Stephen King este volumul perfect pentru o lectură tomnatică: e sumbru, cu elemente de mister și horror, cu o poveste ușor de urmărit și interesantă, cu personaje față de care nu rămâi rece. 

Carrie e o adolescentă pe care ai vrea să o strângi la piept și să nu-i dai drumul niciodată; să o înveți, în fiecare zi, că inima omului nu este mereu o gaură neagră și că există o fărâmă de lumină în aceasta. Pe mama ei, ai vrea să o expediezi pe o planetă îndepărtată, acolo unde nu există suflete pe care aceasta să le poată atinge.

Recomand cu mare drag volumul de față dacă vreți să pătrundeți în universul scriiturii lui Stephen King.

Recenzie literară: Ceva în apă de Catherine Steadman (2018)

Romanul Ceva în apă de Catherine Steadman este un thriller și mi s-a făcut dor de o lectură care să mă captiveze și să mă țină în priză, de aceea am decis să-l citesc.

Erin și Mark fac parte din clasa de mijloc și locuiesc în Londra, Erin este realizatoare de filme documentare, Mark este un investitor bancar cu o viață profesională de succes. Cei doi merg în luna de miere în Bora Bora și găsesc ceva în apă. Acest ceva urmează să le schimbe viața pentru totdeauna și le pune la încercare nu doar relația, ci și valorile morale și viziunea asupra lumii.

Narațiunea are loc din perspectiva lui Erin pe tot parcursul romanului, ceea ce nu oferă prea multe detalii obiective legate de celelalte personaje din jur. Tot ce se întâmplă în viața lui Erin este narat ca un raport, cu unde a fost, ce a făcut și Erin mai are tendința de a descrie cu lux de amănunte unele lucruri care pot fi lăsate în aer.

În ceea ce privește personajele: nu am putut să o plac pe Erin. Ea este cea care ne spune ce se întâmplă și tot ea este cea care ne informează în legătură cum este un personaj sau altul. La un moment dat Erin are de-a face cu manipularea informației. Fiind realizatoare de filme, colaborând cu oameni din diferite categorii, Erin ar trebui să știe mai bine despre importanța informației și cum ajunge aceasta să circule, dar reușește de fiecare dată să facă alegerea greșită. Și ce e mai deranjant, este faptul că face aceeași greșeală de mai multe ori, dar nu învață nimic din urmările deciziilor sale. 

Erin afirmă pe tot parcursul romanului că-l iubește pe Mark și că ar face orice pentru el, însă atunci când are loc un eveniment foarte important pentru ei, despre care ea află prima, decide să nu-i spună nimic.

Mark, pe de altă parte, este un personaj unidimensional, despre care aflăm doar de la Erin și care pare a fi un om de succes, un bărbat foarte chipeș, carismatic și un iubit foarte pasional. Dincolo de această descriere, nu știm ce gândește personajul sau care este motivația din spatele acțiunilor sale.

Personajele secundare apar sporadic, sunt câteva care mi s-au părut interesante, cu o poveste bună în spatele lor, dar prea puțin dezvoltată. La un moment dat, între două personaje se leagă o relație de prietenie și încredere foarte strânsă, o relație care apare de nicăieri și nu are nicio logică, dar aceasta este dezvoltată în așa fel, încât să se plieze de minune pe firul narativ. Un alt personaj este transformat, de către autoare, în cu totul altceva, după ce o bună parte din narațiune este construit într-un fel și îi sunt atribuite anumite trăsături.

Au fost și câteva detalii foarte nerealiste legate de luna de miere a celor doi, detalii care nu m-au deranjat foarte mult, dar care au scăzut din credibilitatea acțiunii. Nu mi-a plăcut deloc deznodământul, pentru că multe evenimente nu sunt credibile, unele personaje își schimbă brusc personalitatea, fără niciun motiv logic, iar Erin nu evoluează deloc pe parcursul romanului. Rămâne a fi aceeași femeie naivă, care ia niște decizii cel puțin negândite și care insistă să informeze cititorul cât de mult îl iubește pe soțul său, însă acțiunile ei spun cu totul altceva.

Per total, Ceva în apă a avut o premisă bună, o poveste care a fost interesantă o vreme, însă cu o protagonistă foarte antipatică și imatură, a cărei acțiuni au fost negândite, pripite sau periculoase în condițiile în care nu ar fi trebuit să fie deloc așa.

Dacă vă plac thrillerele și premisa acestei cărți este interesantă pentru voi, iar personajele imature nu vă deranjează, puteți să-i dați o șansă.

Recenzie literară: Dragonul Maiestății Sale (Temeraire #1) de Naomi Novik (2006)

Will Lawrence, căpitan în Marina Regală, capturează un vas francez la bordul căruia descoperă un ou de dragon, cadou trimis de către Curtea Chineză marelui Napoleon. Înainte de a ajunge pe uscat, din ou eclozează un dragon ce-l alege pe Will drept îngrijitorul său, cei doi fiind legați pe veci unul de celălalt. Relația dintre oameni și dragoni este importantă pentru armată, astfel încât orice exemplar reprezintă un atu, iar Armata Regală îi folosește în luptele duse cu inamicii - armata lui Bonaparte. Odată intrat în rândul Aviatorilor, a celora ce „manevrează” dragonii, Lawrence se distanțează de viața de marinar, iar toată atenția sa este îndreptată spre Temeraire, dragonul care l-a ales.

Dragonul Maiestății Sale este o carte despre prietenie, înfățișând o lume în care oamenii câștigă războaie alături de dragoni, unde aceste creaturi fac parte dintr-o societate aleasă, unde curajul, prietenia, devotamentul și sacrificiul sunt cuvinte ce desemnează relația dintre Aviatori și dragoni.

Temeraire este un exemplar rar, pentru care învățătura valorează mult. Relația acestuia cu Will este una puternică, de prietenie și respect reciproc, lucru ce se observă din evenimentele ce au loc în carte. Mi-a inspirat un pic relația lui Toothless cu Hiccup, deși cei doi dragoni, respectiv cei doi oameni, nu prea seamănă între ei, punctul de legătură fiind modul în care se tratează unul pe celălalt.

Ce am învățat din Dragonul Maiestății Sale, sau mai bine zis, mi s-a confirmat, este faptul că indiferent de împrejurări, peste tot oamenii sunt la fel: unii prietenoși, alți puși pe ceartă; unii dornici să te ajute, alții să calce peste tine pentru a ajunge undeva. În esență, specia umană este stabilă în ceea ce privește tipologiile de oameni, fie că este vorba despre trecut, prezent sau viitor.

Cu toate acestea, deși eram foarte încântată să citesc volumul, mi-a fost greu să-l termin. În carte se întâmplă lucruri, se întâlnesc oameni, duc o conversație, luptă, dansează, dar toate aceste lucruri sunt relatate într-un mod plictisitor. Nici ficțiunea istorică - participarea dragonilor în războiul dintre englezi și francezi de la începutul anilor 1800 - nu a făcut lectura mai palpitantă. Nu am reușit să fiu cuprinsă de atmosferă, fie că era vorba despre un eveniment amuzant, o luptă sau o scenă emoționantă. 

Pentru mine, Dragonul Maiestății Sale a fost o dezamăgire, pentru că mi-a surâs subiectul, dar stilul autoarei nu m-a impresionat, lectura m-a plictisit, iar Temeraire este o serie pe care nu o voi citi în continuare.

Recenzie literară: În spatele blocului de Mara Wagner (2017)

Copilăria mea s-a desfășurat, parțial, printre blocurile gri, construite înainte de a mă naște. Acțiunea din roman are loc în anii 80, iar evenimentele se întâmplă undeva în cartier, printre blocuri, locul preferat - și poate singurul - pentru copiii de atunci unde-și petreceau timpul liber. Romanul Marei Wagner a fost lecturat cu cel mai mare drag, lăsându-mi o melancolie în suflet odată cu terminarea ultimei pagini. Ați citit acest roman? Vă tentează subiectul?

Recenzie literară: Șarpele din Essex de Sarah Perry (2016)

Salutare!
Astăzi vă prezint un roman cu o copertă pur și simplu minunată - Șarpele din Essex de Sarah Perry. Dacă vă place epoca victoriană, cartea de față este o lectură de luat în considerare. Ați citit-o? Vă tentează titlul?

Recenzie literară: Câinele de teracotă de Andrea Camilleri (1996)

Câinele de teracotă este un obiect găsit într-o peșteră la picioarele unui cuplu. Cei doi, prinși într-o îmbrățișare a morții, reprezintă o poveste pe care comisarul Montalbano trebuie să o descopere și să o aducă la lumină, după mai bine de 50 de ani.

Romanul lui Andrea Camilleri face parte din seria Comisarul Montalbano. Câinele de teracotă este cel de-al doilea volum, dar se citește ușor și chiar dacă are legătură narativă cu volumul 1, acest lucru nu se simte. La început, lectura mi s-a părut cam greoaie, datorită unor cuvinte în italiană necunoscute mie, a argoului pe care-l folosesc unele personaje și a multitudinii de oameni ce interacționează cu Montalbano. Dar pe parcurs, narațiunea prinde contur, se definitivează poziția și rolul unor personaje, iar descrierile menite să aducă în fața cititorului ce fel de om este comisarul transformă acest roman polițist într-o lectură antrenantă.

Montalbano este un personaj interesant, prin faptul că e un om simplu, căruia îi place să mănânce lucruri bune și care are o intuiție de invidiat. În relația sa cu superiorii, este degajat, fără a deveni înfumurat; cu inferiorii săi adoptă un ton autoritar, fără însă a fi o brută. Cu cei pe care-i consideră la același nivel cu el, ei bine, îi tratează după merite. Așa că per total, Montalbano este un om plăcut, dar care dă de înțeles că la o primă abatere, nu va accepta să fie călcat în picioare.

Personajele care apar pe parcurs - cum ar fi indivizi din lumea interlopă, femei frumoase, amante sau fost amante, bătrâni comuniști supărați pe viață, polițiști prostănaci, bișnițari sau fermieri - sunt conturate foarte bine în câteva cuvinte, astfel încât e ușor să îți dai seama cu cine ai de-a face. 

În concluzie, Câinele de teracotă este un roman polițist care începe greoi, dar pe parcurs devine o lectură antrenantă. Misterul din jurul cuplului găsit în peșteră se accentuează, prinde proporții, iar răspunsul se află în cel mai neașteptat loc, astfel încât am stat cu sufletul la gură până la sfârșit să aflu care este, de fapt, povestea celor doi.

PS: volumul de față face parte din proiectul meu, Drumul spre minimalism. Pentru mai multe detalii, vă invit să urmăriți hashtag-urile #citescceam și #cartecălătoare pe contul meu de Instagram.

Recenzie literară: Eleganța ariciului de Muriel Barbery (2006)

Eleganța ariciului este o carte ce mi-a captat atenția de fiecare dată când am trecut printr-o librărie. Mi-a plăcut mult cum sună titlul și coperta e simpatică tare, iar atunci când am început să citesc romanul, am rămas surprinsă. În mintea mea, titlul mă ducea la cu totul altă acțiune, nu mă așteptam să o găsesc pe doamna Renée Michel, pe Paloma Josse și Kakuro Ozu, un trio ce a transformat lectura acestui roman într-o aventură.

Acțiunea este narată când de Renée, când de Paloma. Renée este o femeie de 54 de ani, care de 27 de ani lucrează ca portăreasă într-un bloc de bogătași. În toți acești ani, femeia a reușit să învețe toate obiceiurile și stranietățile familiilor, lucruri pe care le transmite cititorului. Este o fire inteligentă, care admiră frumosul, apreciază arta, citește multe cărți, are și un pisoi pe nume Leo în cinstea lui Lev Tolstoi, dar preferă să nu se afișeze, jucând foarte bine rolul de portăreasă neștiutoare și făcând tot posibilul să nu fie descoperită.

Paloma, pe de altă parte, este fiica mai mică din familia Josse. Are 12 ani, este foarte inteligentă pentru vârsta sa și deși încearcă să nu iasă în evidență, este cea mai bună elevă din școală. Paloma o ironizează pe sora ei mai mare, Colombe, pe care o consideră o snoabă și de-a dreptul proastă și nu o suportă pe mama ei, psiholog, care urmează orbește toate recomandările pe care i le face psihologul personal. Paloma ține două jurnale, unul dedicat observării lumii din jurul ei și celălalt ideilor profunde. Apropiindu-se de adolescență, Paloma este decisă să se sinucidă, dar înainte de asta, își dorește să cerceteze un pic oamenii din bloc, în special pe doamna Michel, pe care o suspicionează de falsitate.

Toată atmosfera în bloc se schimbă odată ce unul dintre locatari moare, iar apartamentul acestuia nu este lăsat moștenire unei rude, ci este cumpărat de enigmaticul domn Kakuro Ozu, un japonez cult și inteligent care din prima clipă își dă seama că portăreasa poartă o mască. În anumite condiții, Kakuro și Paloma ajung să se cunoască mai bine, iar atunci când devin prieteni, decid să o „descopere” pe adevărata Renée.

Eleganța ariciului este o carte despre societate, imaginea unui om în public, modul în care este perceput, rolul care i se atribuie și cum acesta trebuie să învețe să se încadreze în anumite norme. Renée este un personaj foarte amuzant prin modul ei de a gândi și de a critica (fără pic de răutate) oamenii din jur și deciziile acestora, cucerește cititorul. Un adevărat arici, cum o descrie Paloma, portăreasa este greu de citit, ca om, dar o fire interesantă și elegantă prin rolul pe care și-l atribuie și principiile pe care le urmează.

Mi-a plăcut mult acțiunea și modul în care au interacționat personajele între ele, dar finalul mi s-a părut abrupt și de-a dreptul neașteptat. A chimbat complet atmosfera care a fost creată pe parcursul cărții și acest lucru a avut un impact destul de mare asupra percepției mele despre roman. Acest lucru i-a oferit o notă realistă cărții, astfel încât Eleganța ariciului de Muriel Barbery a fost o lectură savuroasă și cu mai multe răsturnări de situație.

Recenzie literară: Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury (2017)

Despre Fata care citea în metrou, o carte semnată de autoarea de origine franceză Christine Féret-Fleury, am auzit multe. La un moment dat, era o carte pe care o vedeam peste tot și la toată lumea pe rețelele de socializare. Când vine vorba despre cărți populare, sunt destul de sceptică, deoarece de multe ori s-a întâmplat să mă las dusă de val și să citesc cartea respectivă, să mă trezesc că nu-mi place deloc sau că nu rezonează cu mine și starea mea de spirit. Norocul meu este că până la urmă, febra cărții a trecut, iar eu am dscoperit volumul în biblioteca cuiva din familie. Fără prea multe așteptări, m-am apucat de citit.

Juliette este o tânără ce trăiește în bula sa - o copilărie liniștită, o adolescență lipsită de peripeții, un job care este doar o sursă de venit. Ce-i place cel mai mult este mersul cu metroul în fiecare zi. Are mereu o carte cu ea, dar cel mai mult îi place să se uite la cei din jur și la cărțile pe care le citesc ceilalți pasageri. Într-o zi, decide să coboare cu câteva stații mai devreme și să meargă pe jos până la servici. În drumul său, descoperă o carte veche ce ține întredeschisă o poartă, iar în spatele porții o așteaptă o clădire sumbră, cu o cameră plină de cărți prăfuite, iar la birou un bărbat ciudat, Soliman, care o introduce în lumea cărților călătoare. Din acest moment, viața lui Juliette ia o întorsătură ce o va scoate din zona de comfort.

Fata care citea în metrou e o carte pe care am îndrăgit-o de la primele pagini. Acțiunea este dinamică și totodată permite cititorului să descopere personajele mai bine, să le vadă calitățile și defectele, micile ticuri, să observe anturajul lor și universul în care trăiesc. Evident, cărțile sunt prezente peste tot - de la titlul din brațele unui călător în metrou, până la influența într-o tranzacție a Rebeccăi de Daphne du Maurier sau descoperirea celor mai intime dorințe doar răsfoind un volum oarecare. 

Juliette e un personaj pe care nu ai cum să nu-l placi, deși e foarte aiurită uneori. E foarte imatură pentru vârsta sa - trăiește mai mult într-o lume imaginară, deși încearcă să se înscrie în peisajul cotidianului. Până când în viața ei nu apar Soliman și Zaide, fiica acestuia, tânăra nu cunoaște provocarea și misterul din spatele lecturilor din metrou. Abia în camera plină de cărți vechi și noi, prăfuite sau rupte, Juliette își dă seama că până acum nu a trăit cu adevărat.

Romanul lui Christine Féret-Fleury nu este despre iubire, maturitate, singurătate sau deznădejde. Este despre căutarea sinelui și factorii ce declanșează dorința de evada din propria piele și de a-ți urma visele. Fata care citea în metrou, la început o funcționară obișnuită, cu o viață lipsită de suspans, devine o aventurieră și descoperă pofta de a trăi. 

Cartea aceasta a încheiat lecturile anului 2017 și a intrat direct în topul cărților favorite. I-am dat nota maximă pe Goodreads, pentru că oferă o stare de bine, este antrenantă și amuzantă, iar Juliette e un personaj în care sunt sigură că se regăsesc foarte mulți cititori. În plus, Fata care citea în metrou este un roman cu și despre cărți, iar farmecul acestora în acțiune nu are cum să nu te cucerească. Găsiți volumul tradus în română la editura Nemira.