Un val de liniște îmi învălui corpul, iar eu încercam să las toate gândurile să curgă pe lângă mine, să mă eliberez de tot, privind pădurea picurată cu pulberea ruginie a toamnei.
Ochiul lumii își închidea încet pleoapa, lăsând în urmă doar gene de lumină. Dâre sângerii, asemeni unor zgârâieturi trasate de niște gheare, străbăteau cerul, accentuând nuanțele arzătoare ale pădurii.
Evenimentele trebuie să-și urmeze cursul, indiferent în ce direcție, căci, până la urmă, totul va deveni exact așa cum trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu