Salutare!
Cred că august a fost cea mai slabă lună din punct de vedere cantitativ în acest an, iar palmaresul de cărți pe care le-am citit a fost unul foarte omogen, drept urmare, simt că am obosit și că vreau să citesc ceva ușor în următoarea perioadă. În august mi-am propus să citesc exclusiv autori români contemporani, așa că am pus pe hold tot ce aveam început și am purces la citit.
Am început luna cu Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată de Dan Coman. Mi-a amintit mult de Vulpea albastră de Sjon, ca temă, construcție a poveștii, atmosferă.
Am continuat cu Uneori vine toamna de Cătălin Marin, un roman cu puternice elemente de realism magic și cu ceva momente comice, dar cu o poveste cât se poate de tristă.
Jurnalul unui căpcăun român de Liviu Drugă a fost o lectură plină de comic, absurd și cotidian, iar vocea narativă s-a adeverit a fi una care te prinde în mrejile sale.
Am încheiat luna cu Cenușă rece de Mihaela Perciun, o lectură dureroasă prin subiectul pe care-l abordează romanul - destinul omului de rând.
Acestea au fost cărțile lui august, voi ce ați citit în ultima lună de vară?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu