În Parisul anului 1939, îl cunoaștem pe doctorul Ravic, un bărbat fugit din Germania, care a schimbat deja mai multe nume, dar l-a păstrat pe acesta, pentru că i-a adus noroc. Ravic este un expatriat, ca mulți alții, fugind de un regim care, la acel moment, încă era în plin avânt, dar nu la apogeu. Protagonistul este doctor, și unul foarte iscusit, și chiar dacă Ravic nu are acte și se află în țară în mod ilegal, este chemat de alți doctori pentru a face operații în locul lor, câștigându-și astfel existența. Ravic e un om care trăiește în prezent, și nu e deloc deranjat de faptul că alții culeg laurii muncii sale - pentru el, nu mai există nimic de ce să se agațe, iar mândria și orgoliul profesional au rămas departe, în Germania, într-o cameră de tortură.
Arcul de triumf de Erich Maria Remarque este povestea unui om fără țară, fără o casă la care să se întoarcă, fără o familie care să-l aștepte. Și totuși, Ravic este împăcat cu faptul că nu a prins pe nicăieri rădăcini, că nu e așteptat de nimeni și că în orice clipă e posibil să fie din nou săltat de poliție și deportat în țarile vecine, doar pentru a se întoarce, din nou și din nou, în Franța. Doctorul Ravic este un personaj foarte interesant, pentru că pare să nu mai vrea nimic de la viață, în afară de ce are aceasta de oferit în momentul prezent. Acceptă tot ce i se întâmplă cu o resemnare senină, fără a căuta vinovați și fără a se plasa în poziția de victimă, afirmând că totul e ciclic și că omul, în esență, nu se schimbă niciodată.
Și, deși Ravic pare a fi complet împăcat cu viața lui, apariția lui Joan Madou schimbă totul, pentru că dragostea, în cea mai frumoasă, înflăcărată și exuberantă, îi găsește pe cei doi în una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei secolului trecut. Deși Ravic este mistuit de sentimentele alarmante, pentru el, pe care le nutrește pentru Joan, bărbatul mai vede o față cunoscută în mulțime - pe bărbatul care l-a torturat în Germania, și de data asta, Ravic nu are de gând să-l lase să scape nepedepsit. Prins între două focuri, cel al dragostei și cel al răzbunării, protagonistul este pus în fața a foarte multe alegeri.
Mi-a plăcut enorm modul în care e scrisă cartea, felul în care urmărim prin ce stări sufletești trece personajul principal și mai ales, am apreciat modul său de a gândi. Ravic e genul de persoană care se mulțumește doar cu faptul că poate să bea un pahar de vin bun, poate să joace o partidă de șah cu un amic sau poate să meargă într-o cafenea oarecare cu o femeie frumoasă. E mereu pregătit să plece, să lase totul în urmă, drept urmare, nu prea are ce să lase - nici obiecte fizice, nici oameni cărora să le ducă dorul. Felul lui de a trăi, strict în prezent, este neobișnuit și mi-a plăcut să încerc să văd lumea prin ochii lui Ravic.
Romanul urmărește nu doar viața personajului, ci portretizează fidel și atmosfera vremii. Felul în care evenimentele politice creează valuri, care distrug viețile oamenilor de rând sau a emigranților, fără a-i atinge în vreun fel pe cei aflați în vârful piramidei sociale. Modul în care oamenii, încă buimăciți și încă păstrând amintirea războiului ce a trecut, se pregătesc de altul, simțind că trebuie să trăiască cât mai mult într-o perioadă cât mai scurtă. Parisul din 1939 este plin de petrecăreți, chiar dacă economia este în cădere, veștile din țara vecină nu sunt optimiste, iar Europa se pregătește pentru o nouă catastrofă. În mijlocul acestei furtuni, oamenii ca Ravic muncesc, beau vin, mănâncă în bistrouri sau își petrec timpul prin hoteluri ieftine, vizitează cabareturi sau lâncezesc ore în șir în localuri pline de fum. Erich Maria Remarque surprinde firea omului, într-un fel care nu te lasă rece la suferințele acesteia, dar și la atrocitățile de care este capabilă.
Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre un personaj care trăiește doar în prezent și dacă sunteți curioși de atmosfera din Paris de înainte de începerea celui De-al Doilea Război Mondial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu