luni, 30 iunie 2025

Bilanț literar: Iunie 2025

Uite că și prima lună a verii și-a luat zborul...


Iunie a fost ciudată, în ceea ce privește cititul - am avut zile cu zero chef de citit și zile în care mi-aș fi dorit să am timp să stau și să citesc și să nu mai fac altceva. Până pe la jumătatea lunii eram sigură că nu voi termina mai mult de două cărți, dar mi-a revenit cheful - și timpul - în a doua jumătate. Și s-a lăsat cu multe abandonate - dar mă bucur că, astfel, am mai „bifat” titluri de pe lista mea de TBR. Dacă mă urmăriți pe Instagram, știți că din octombrie anul trecut mi-am propus să citesc aproape exclusiv de pe lista mea de TBR de pe GR, momentan merge foarte bine acest proiect, vedem cum vor fi rezultatele la final, în octombrie =)

Strania bibliotecă de Haruki Murakami a fost o povestire scurtă, preponderent fantastică și mai puțin axată pe portretul psihic al personajului, față de romanele autorului. E un basm întunecat, cu o victorie neclară - cine va triumfa, binele sau răul? Mi-a plăcut tare mult.


Nu am apucat încă să citesc toate cărțile semnate de autor, dar Arcul de triumf de Erich Maria Remarque m-a făcut să trăiesc tot ce simte și experimentează protagonistul. E o carte despre război, despre dorința de a aparține, despre incertitudine, dar e și o carte despre iubire, prietenie, și natura omului. Deși subiectul e greu de digerat, nimeni nu scrie despre omul simplu, prins în vâltoarea războiaelor ce au marcat Europa în secolul trecut, așa cum o face Remarque.


De cum a anunțat autoarea că lucrează la un nou roman am așteptat cu nerăbdare să apară și la noi. Cavalerul și molia de Rachel Gillig e un fantasy întunecat, unde puterea credinței este explorată într-o lume în care doar câteva femei, denumite Divinatoare, pot face legătura între oameni și zei. Volumul e un romantasy unde autoarea explorează simultan și dezvoltarea relației amoroase dintre personaje, și structura societății în care are loc acțiunea. Abia aștept să apară continuarea!


The Book of Yokai: Mysterious Creatures of Japanese Folklore de Michael Dylan Foster a fost o nonficțiune interesantă, despre creaturile denumite generic youkai, ce cuprind demoni, spirite, malefice sau nu, orice creatură sau eveniment ce a marcat societatea niponă încă de pe vremea epocii Heian. Volumul categorisește youkaii, atât în ceea ce privește proveniența, cât și unde au fost menționați prima dată, ce fac, cum sunt văzuți în diferite zone ale Japoniei, cum au evoluat de-a lungul timpului. Cartea mi-a amintit, la fiecare pas, de cât de mult mi-a plăcut animeul Inuyasha, pentru că acolo sunt incluși extrem de mulți youkai, unul dintre personaje fiind pe jumătate unul. Dacă vă pasionează subiectul, cu siguranță e un volum care v-ar distra.


Visul unei nopți de vară este ultima antologie apărută la editura Petale Scrise și include și o povestire semnată de mine, Pădurea Lupului. Ideea  a fost următoarea: să scriem o povestire fantastică, cu acțiunea ce se petrece într-o noapte de vară, și cum mie îmi place să scriu povești în genul Fantasy, am participat cu mare drag. Am citit volumul destul de lent, pe plajă, savurând fiecare povestire. Cum spun la orice antologie pe care o citesc, îmi place enorm să lecturez și povestiri scurte, să descopăr voci noi și să mă las purtată de poveștile care, în teorie, toate pleacă de la o temă, dar sunt executate în infinit de multe moduri. În Visul unei nopți de vară am găsit și povești romantice, și lugubre, și cu elemente din mitologia românească sau asiatică, și povești cu elemente de steampunk, thriller sau historical fiction. Dacă vreți să citiți un volum semnat de autori români contemporani și vă place genul Fantasy, vă invit să lecturați această carte.

Zorba grecul de Nikos Kazantzakis este genul de carte pe care mi-am dorit să o iubesc, dar nu a fost cazul. Deși e scrisă frumos, și pasajele de introspecție ale protagonistului sunt lirice, povestea în sine m-a plictisit teribil, și am tras de mine să citesc, dar la finele zilei, nu a fost un roman care să mă captiveze. Așa că am decis să renunț și poate că, în viitor, voi căuta ecranizarea.

Summers at Castle Auburn de Sharon Shinn suna promițător - un YA Romantasy, dar m-a plictisit rău de tot stilul narațiunii, abia am tras de mine să ascult un capitol. Mi s-a părut că are un limbaj mult prea pretențios și că autoarea încerca să transmită niște idei simple în fraze kilometrice, ceea ce pentru mine nu a avut niciun sens.

Am vrut să continui seria Green Town de Ray Bradbury - am citit acum mulți ani Vin de păpădie și mi-a plăcut enorm, dar... Something Wicked This Way Comes, care din câte știu încă nu e tradusă la noi, a fost o carte dezamăgitoare. Am încercat să trag de mine, dar m-am plictisit încă de la primele capitole, iar personajele principale mi-au fost antipatice în egală măsură. Deci, am abandonat-o și voi rămâne cu amintirea caldă și minunată a poveștii din Vin de păpădie :)


Brutal Vows este a patra carte din seria Queens & Monsters de J.T. Geissinger. Fiecare volum urmărește alt cuplu, deci nu e musai să fie citite în ordinea apariției, de aceea am decis să lecturez anume această carte, pentru că premisa mi-a trezit interesul. Este o mafia romance, cu protagonista o văduvă, care a jurat că nu se va mai căsători vreodată, iar protagonistul este mâna dreaptă a șefului mafiei irlandeze, și trebuie să se căsătorească (o uniune aranjată) cu nepoata protagonistei. E genul de carte cu o poveste previzibilă, care m-a ținut în priză prima jumătate, mi-a plăcut mult cum se trag de șireturi cele două personaje, dar de la jumătatea poveștii încolo m-am plictisit și nu am mai vrut să continui. Parcă a ajuns în punctul unde cei doi sunt împreună, dar felul în care a fost realizat acest lucru se bătea cap în cap cu personalitatea protagonistei, iar protagonistul s-a transformat efectiv peste noapte într-un terminat după complimente. Păcat, era un romance promițător, dar nu a fost să fie.


Kokoro de Natsume Soseki este un roman ce explorează îndeaproape sufletul omului și trăirile specifice celor două vârste. Naratorul, un tânăr care urmează să devină învățător, este plin de vise, dar și de întrebări, și îi este foarte greu să navigheze prin propriile trăiri. Provine dintr-o familie ce se ocupă, de generații, de prelucrarea pământului, și nu găsește în părinții sau frații săi o minte erudită, dar o descoperă în Sensei. Bătrânul, deși pare să știe foarte multe lucruri, e o figură misterioasă - își ascunde trecutul și, deși în unele situații joacă un rol paternal pentru protagonist, nu se grăbește să-și deschidă sufletul în fața tânărului.


Principele de Niccolo Machiavelli este o non-ficțiune, un fel de manual, pentru cel care vrea să se afle la conducerea unei țări - un fel cum să și cum să nu. Explică în ce constă puterea, cum poate fi obținută, păstrată sau pierdută, aducând drept exemple evenimente din istoria apropiată sau îndepărtată. E genul de carte ce te face să vezi, încă o dată, cât de statornică e firea umană - că, cinci sute de ani mai târziu, omenirea se confruntă cu aceeași dorință de putere și avuție, perfidia e în floare, iar corectitudinea nu e aproape niciodată, istoric vorbind, cheia spre succes.

Acestea au fost cărțile lui iunie. Voi ce ați mai citit?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu