Bilanț literar: Aprilie 2026

 Salutare!

Aprilie a fost o lună plină de lecturi variate, am terminat câteva serii, am abandonat câteva volume, am descoperit povești care au rămas cu mine - o lună bună. Am citit și multe cărți ușurele, pentru că în prima jumătate a lunii doar acestea au mers strună. Dar să le iau pe rând.

You`ve Found Oliver de Dustin Thao este a doua carte din seria You`ve Reached Sam, iar aici îl urmărim pe Oliver, cel mai bun prieten a lui Sam. Oliver e student la facultatea locală, se înțelege bine cu Julie, iubita lui Sam, dar simte că viața stă pe loc. Julie pleacă să studieze în Europa, Oliver trece printr-o despărțire nu tocmai plăcută, fiind nevoit să se intersecteze cu fostul lui în campus, și continuă, în secret, să-i trimită mesaje lui Sam. A trecut un an de la evenimentele din primul volum și Oliver încă nu poate accepta că Sam nu mai este, iar mesajele sunt ca un pansament (nu tocmai eficient) pe rană. La un moment dat, sună din greșeală, iar la capătul celălalt îi răspunde o voce: nu e Sam, dar e Ben, care are numărul lui Sam de ceva timp, toate mesajele lui Oliver ajungând la el. De aici, între cei doi se stabilește o legătură, dar în curând ambii descoperă că timpul le joacă feste și că se întâmplă ceva ciudat.

Mi-a plăcut volumul - e plin de duioșie, urmărind felul în care un om trece peste o mare pierdere și cum învață să trăiască mai departe. Legătura între Oliver și Ben e una plină de compasiune, înțelegere, acceptare și descoperire, mi-a plăcut enorm ritmul în care s-au desfășurat evenimentele și traseul pe care l-au parcurs cei doi. Cartea intră la categoria YA, dar nu s-a simțit deloc ușoară (ca subiect) sau puerilă (aici mă refer la personaje). Cu siguranță e genul de YA care încă îmi mai place și care m-a făcut să empatizez mult cu trăirile personajelor, deși eu nu mai sunt demult publicul-țintă pentru acest gen literar.

Am continuat seria Victorian Rebels - pentru că mi-a rămas gândul la un anumit personaj - și am citit The Hunter de Kerrigan Byrne. În acest volum, îl urmărim pe Christopher Argent, misteriosul hitman din primul volum, care mi-a trezit curiozitatea. Argent nu dă niciodată greș și mereu își duce misiunile la bun sfârșit, fiind considerat un om fără emoții, pentru care viețile omenești nu valorează nimic. Dar totul se schimbă atunci când cineva îl angajează pentru a o elimina pe Millie LeCour, cea mai iubită actriță din Londra, iar Argent, pus în fața faptului, nu e capabil să o ucidă. De aici, urmărim ce se întâmplă cu cei doi, cine o vrea moartă pe Millie și de ce, iar secrete adânc îngropate din trecutul celor doi protagoniști încep să iasă la suprafață. E un historical romance cu multe scene picante, care mi s-au părut foarte bine scrise și integrate în acțiune. Partea de romance dintre cele două personaje e credibilă și mi-a plăcut parcursul lui Argent, schimbările prin care trece, și felul în care se dezvoltă atașamentul lui pentru Millie. Protagonista nu a fost neapărat un personaj feminin care să mă intrige, dar mi-a plăcut modul în care e construită. Volumul a fost alert, romantic, cu multă acțiune și foarte multă dezvoltare a personajelor, a fost exact pe gustul meu.

Nu m-am putut abține și am început imediat și al treilea volum din seria Victorian Rebels, The Highlander de Kerrigan Byrne. În această poveste, o întâlnim pe Philomena, o femeie nobilă pe care o cunoaștem pentru prima dată în The Hunter, unde e un personaj secundar, dar important pentru o scenă-cheie, și mi-a stârnit de pe atunci curiozitatea. Philomena e genul de femeie ce ajunge, în perioada în care soțiile erau considerate o proprietate, în mâinile bărbatului nepotrivit, și suferă foarte multe abuzuri. E închisă într-un azil pentru că soțul ei, din anumite motive, o vrea dispărută din societate și vrea ca vocea ei să nu se mai audă în veci, dar cu ajutorul personajelor din volumele anterioare, scapă din acel loc infernal și are ocazia să-și refacă viața sub un nume fals, în Scoția. Astfel, ajunge să fie guvernantă în casa marchizului colonel Liam MacKenzie, unde trebuie să se asigure că cei doi copii aproape adulți a văduvului capătă educația necesară pentru a ieși în public și a se integra în societatea nobililor. Doar că Philomena nu se așteaptă să întâlnească un bărbat tânăr, care să-i facă inima să bată iregulat.

The Highlander e volumul cel mai complex, din punct de vedere a lumii interioare a personajelor, din seria Victorian Rebels, în opinia mea. Atât Philomena cât și Liam au niște traume severe și au trecut prin evenimente oribile, iar secretele pe care le păstrează sunt cât se poate de întunecate. La asta se adaugă și identitatea pe care Philomena și-o asumă, făcând-o să aibă tot felul de gânduri cu privire la propriile principii morale. Romance-ul a fost unul tare gentil și sensibil, am apreciat cum personajele și-au scos la iveală cele mai fragile părți ale sufletului și câtă încredere au căpătat unul în celălalt. E un historical romance cu intrigi politice alambicate și antrenante, iar scenele picante nu au lipsit. Îmi place felul în care autoarea reușește să le îmbine cu acțiunea în fiecare volum, așa a fost cazul și aici. Nu s-a simțit de parcă scenele au fost acolo doar de dragul de a bifa categoria 18+, ci au ajutat la construcția relației și la dezvoltarea personajelor.

Nu voi mai citi celelalte cărți din serie pentru că nu mă intrigă personajele ce devin protagoniști în următoarele cărți, dar dacă sunteți în căutarea unui historical romance cu personaje masculine negative (în ochii societății), care ar face orice pentru femeia iubită, vă recomand Victorian Rebels.

Animals in Translation. Using the Mysteries of Autism to Decode Animal Behavior de Temple Grandin și Catherine Johnson e una dintre cele mai interesante cărți legate de etologia animală pe care le-am citit până acum. Temple Grandin este în prezent profesor universitar și are scrise mai bine de 60 de lucrări științifice pe tema bunăstării animalelor de rentă. Diagnosticată cu autism la doi ani, Temple Grandin a avut din copilărie o relație aparte cu animalele și a observat lucruri pe care oamenii neurotipici pur și simplu nu le vedeau. În timp, autoarea a devenit specialistă în ceea ce privește bunăstarea animalelor de rentă și e una dintre cele mai căutate persoane în domeniu atunci când într-o unitate de creștere a animalelor apare o problemă. Foarte multe aspecte din unitățile industriale privind unde, cum și când să aduci/hrănești/mulgi/sacrifici animalele au fost corectate și implementate de Temple Grandin, astfel încât au devenit literă de lege - și anumite puncte se aplică și în fermele din Europa.

Aici e partea tehnică, de interes pentru un medic veterinar, iar mie mi-a plăcut enorm să învăț despre cum a ajuns autoarea la anumite concluzii și cum asta a îmbunătățit calitatea vieții animalelor de rentă. Cum eu am lucrat preponderent cu animale de companie, au fost suficiente informații despre vaci sau porci care m-au surprins și pe care mi le-am fixat pentru viitor.

Dar Animals in Translation nu e doar o carte pentru oamenii care lucrează cu animale de rentă sau în domeniul agriculturii, ci e o adevărată sursă de informații privind modul în care mintea unui om cu autism percepe diferit anumite aspecte, cum oamenii neurodivergenți și neurotipici sunt construiți astfel, încât unii să observe anumite lucruri și creierul celorlalți să le ignore. Deși autoarea, în prezent profesor la universitatea din Colorado, vorbește mult despre vaci, cai și porci, oferă enorm de multe informații - într-un fel accesibil unui cititor ce nu are treabă cu domeniul agriculturii sau a creșterii animalelor - despre inteligența și conștiința necuvântătoarelor. Temple Grandin vorbește despre cum a crescut, despre cum percepe ea lumea, despre cum observă lucruri legate de viața animalelor pe care oamenii de rând nu au cum - pentru că au creierul format diferit de al ei și a altor persoane cu autism - să le remarce. În cartea asta se discută despre conștiința animalelor, despre cum putem oferi o viață mai bună atât animalelor de companie, cât și animalelor de rentă, și care este impactul uman asupra unor aspecte precum creșterea agresivității în rândul anumitor rase de câini sau de ce o vacă s-ar apropia de tine dacă ai sta lungit în iarbă, dar nu și dacă te-ar vedea cu un aparat foto îndreptat spre ea. Animals in Translation e o carte pe care o recomand tuturor cititorilor interesați de subiectul cum funcționează mintea unui om cu autism - și unde sunt diferențele în percepere a lumii față de un om neurotipic - și cititorilor care vor să afle lucruri interesante despre comportamentul și conștiința animalelor. Clar o recomand oamenilor ce lucrează cu animale - medici și tehnicieni veterinari, îngrijitori sau fermieri. Am găsit niște informații de genul „aha!” pe care nu ți le predă nimeni la facultate și mi-am notat și câteva aspecte de care să țin cont când interacționez cu un animal anxios sau nou. Pentru mine, ca medic veterinar, a fost o carte interesantă de parcurs atât pentru cultura mea generală, cât și pentru formarea mea continuă în domeniu.

The City in Glass de Nghi Vo a fost un volum de fantasy scurt, dar foarte poetic și filosofic și cu o premisă aparte. Vitrine e un demon puternic, capricios și nemuritor, fiind patroana autointitulată a orașului Azril, asupra căruia veghează de secole, urmărind felul în care orașul s-a format, a crescut, s-a dezvoltat. Îi știe pe toți oamenii care au trăit și murit aici și cunoaște toate secretele orașului, mândrindu-se cu un Azril prosper, strălucitor și plin de promisiuni. Dar într-o zi, îngerii ard orașul, transformându-l într-un teren plat, iar Vitrine rămâne cu o sete feroce de răzbunare, o carte în care sunt trecute numele tuturor oamenilor pe care i-a „crescut” și cu dorința de a reconstrui Azrilul și de a-i readuce măreția de altă dată. În ura ei împotriva îngerilor, l-a blestemat pe unul dintre cei veniți să distrugă orașul, legându-l pentru totdeauna de acest pământ. În The City in Glass urmărim felul în care Azrilul renaște din cenușă, cum oamenii ce se nasc, vin sau pleacă și mor ajung sub patronajul lui Vitrine și cum relația demonului și a îngerului se schimbă treptat, pe parcursul sutelor de ani, fluctuând în funcție de trăirile orașului. Mi-a plăcut mult cartea, e scurtă dar cu foarte multă acțiune menită să portretizeze viața unui oraș pe parcursul a mai multor sute de ani, iar personajele sunt bine construite și se simte că sunt creaturi nemuritoare și care percep trecerea timpului și emoțiile umane diferite față de un muritor.

A Theory of Dreaming de Ava Reid este continuarea poveștii din A Study in Drowning/Povești spuse pe limba apei, care inițial a fost gândită ca o poveste stand-alone și, în opinia mea, ar fi trebuit să rămână așa. Citisem o declarație dată de autoare, în care spunea că mulți cititori au rămas nemulțumiți/ nu au înțeles ce a fost cu finalul primei cărți, astfel justificând nevoia de a mai scrie o carte, o continuare. După doar un capitol, m-am plictisit teribil, pentru că o urmărim pe Effy cum se înscrie la facultatea de litere, acolo unde accesul, și așa limitat a femeilor în viața academică, era interzis. Primul capitol o urmărim cum stă în sala de clasă și se uită în jur cum toți băieții o privesc ca pe un animal ciudat. Efectiv am simțit că-mi mor neuronii de plictiseală, vocea interioară a lui Effy e tare enervantă și eu personal nu văd de ce a fost nevoie de continuare la primul volum, când finalul, deși deschis, e destul de clar în ceea ce privește încotro se îndreaptă lucrurile în lume și viețile personajelor.

The Demon World de Sally Green este a doua carte din seria Hoții de fum și primul volum a fost absolut minunat, l-am citit în câteva zile, chiar dacă are peste 500 de pagini sau pe acolo. Cu toate acestea, cred că problema a fost distanța între cele două cărți, pentru că nu am reușit să mă reconectez cu personajele și nici să empatizez cu trăirile acestora. Deci e o situație când problema am fost eu, nu cartea.

The Suit de Lulu Moore este a doua carte din The Tuesday Club și se axează pe povestea lui Rafe, fratele mijlociu, și pe inamica lui nr. 1 din facultate, Beulah. Ambii sunt avocați și în facultate, mereu au fost într-o rivalitate soră cu ura, și povestea îi urmărește pe cei doi când se reîntâlnesc la șapte ani după ce termină facultatea. Ambii sunt avocați cu renume și se întâlnesc aflându-se la poli opuși într-un caz notoriu. Asta nu e prima carte semnată de autoare pe care o citesc și tot ce am citit până acum de la Lulu Moore mi-a plăcut mult, primul volum din The Tuesday Club fiind unul din preferatele mele la capitolul modern romance. Dar The Suit... nu am parcurs mai mult de 6% din el pentru că e absolut oribil. Să detaliez - urmează spoilere:

Cartea începe cu Rafe intrând în sala de ședințe, unde dă de Beulah, care începe să „urle și țipe isteric” explicând ceva despre cazul în care sunt implicați ambii. Rafe lucrează la o firmă foarte mare de avocatură, prestigiu, etc., etc. Ce face băiatul nostru? Intră în sala de ședințe cu dopuri în urechi, nu aude nimic din ce „țipă” Beulah (despre un caz serios la care lucrează ambii, da?). Când tipa termină de zis ce are de zis, Rafe își scoate dopurile, rânjește, și spune ceva de genul „când o să ai un caz solid, atunci să-mi vorbești”. Într-o sală de ședințe unde sunt prezente ambele echipe de avocați, nu doar el și Beulah.

Rafe iese de acolo, mare cocoș, mândru de sine, și se duce în biroul fratelui său mai mare (protagonistul din primul volum), unde ajunge și fratele cel mai mic. Rafe își amintește cum avea în facultate un poster cu fața lui Beulah și cum arunca darts la țintă în acesta când îl enerva tipa. Frații lui râd și ce cadou îi oferă pentru că s-a dus cu dopuri în urechi la o ședință importantă, zic eu? Desigur, o tablă de darts cu fața lui Beulah. Oameni mari, serioși, cu un nume în domeniu, aleg drept cadou pentru fratele lor ce se ocupă de un caz important o tablă de darts cu fața unei tipe pe care Rafe o ura în facultate... după șapte ani de la absolvire.

Efectiv nu înțeleg cum autoarea a putut să masacreze atât de mult personajele din prima carte, și cât de infantil și lipsit de profesionalism este portretizat Rafe. Nu am ajuns la capitolul cu perspectiva lui Beulah, dar mi-a fost de ajuns acest intro. Sunt tare dezamăgită de poveste și nu voi continua seria, deși avea potențial și chiar îmi place cum scrie autoarea. Dar cartea asta e un enemies-to-lovers tare ciudat, forțat, infantil și crud fără un motiv concret.

Așa a arătat aprilie literar pentru mine. Voi ce ați mai citit?