Se afișează postările cu eticheta capriana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta capriana. Afișați toate postările

joi, 13 martie 2025

Recenzie literară: Clopotnița de Ion Druță (1972)

Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.

Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă.