Cele mai dezamăgitoare cărți citite în 2018

Salutare!

Dacă în prima zi a acestui an v-am vorbit despre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2018 (destul de multe la număr, de altfel), am decis să vă împărtășesc și lista cu cele mai dezamăgitoare cărți citite anul trecut.

Nu s-ar fi potrivit titlul de cele mai proaste cărți, pentru că nu toate au fost în această categorie. Din fericire, față de 2017, am avut mai puține volume ce nu mi-au plăcut deloc - mai exact, cinci, așa că în continuare vă prezint top cinci cărți citite în 2018 ce nu mi-au plăcut. Ordinea este cronologică.

Diana cu vanilie de Diana Sorescu - ori aveam eu mari așteptări de la carte, ori conținutul acesteia nu poate fi numit eseu/proză scurtă. Volumul reprezintă o culegere de articole de pe blogul scriitoarei, despre care nu știam că a murit tragic la o vârstă fragedă. Postările sunt despre prietenie, iubire, dezamăgire și tot ce ține de blogurile timpurii, personale din blogosfera românească.

Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan - un volum de proză scurtă care nu mi-a plăcut deloc. Nici stilul, nici firul narativ; totul a fost mult prea criptic, iar lipsa unui final d fiecare dată m-a îndepărtat de acest scriitor. Cu siguranță nu voi mai fi tentată să citesc ceva semnat de Mo Yan.

Dincolo de portocali de Ioana Bâldea Constantinescu - când am început să citesc cartea, mă așteptam la altceva. A început bine, dar multitudinea de fire narative și personaje participante la acțiune m-au bulversat. Nu am reușit să mă atașez de niciun personaj și nici povestea nu mi-a plăcut, totul e mult prea încurcat în acest roman.

Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik. Am fost foarte încântată atunci când am făcut rost de primele trei volume din seria Temeraire. Aveam așteptări de la Naomi Novik, am citit doar recenzii bune, însă când am ajuns să citesc volumul, mi s-a părut greoi. L-am citit destul de lent, acțiunea mi s-a părut tărăgănată, iar de personaje nu am reușit să mă atașez - păreau bine reprezentate, dar parcă le lipsea ceva. Am decis să nu mai continui seria.

Milk and Honey de Rupi Kaur - este cartea pe care o decernez cu titlul de cea mai proastă carte citită în 2018. Îmi place poezia, dar atunci când aceasta se rezumă la câteva propoziții simple, scrise cu multe spații între ele... ei bine, eu nu pot numi asta poezie. Volumul semnat de Rupi Kaur mi-a atras atenția datorită numeroaselor recenzii pozitive, dar pentru mine, lectura acestuia a fost un chin. Poeta, dacă se poate numi așa, vorbește despre suferință, pierdere, singurătate, abuz, însă într-o formă atât de simplistă și lipsită de emoție, încât îmi venea să arunc cu volumul cât colo. M-a deranajt și modul în care erau scrise poeziile - lipsa rimei, a majusculelor la fiecare vers nou, poeziile având această formă:

Gândurile mele sunt

ca niște

păsări care

zboară pe cer

iar eu

Sufăr.

„Poezia” de sus am inventat-o eu acum (fără majusculă la fiecare rând, am respectat tiparul), dar cam asta e esența volumului Milk and Honey. Au fost câteva poezii care mi-au plăcut, dar mult prea puține pentru a ridica acest volum pe podiumul pe care, cumva, a ajuns.
Acestea sunt cărțile care m-au dezamăgit sau care nu mi-au plăcut deloc. Eu zic că am ieșit bine pentru 2018, nu au fost chiar așa de multe. Acestea fiind spuse, voi ce cărți dezamăgitoare ați citit anul trecut? De ce nu v-au plăcut?

Cele mai proaste cărți citite în 2017

Așa cum spune titlul, astăzi voi vorbi despre volumele pe care le-am citit anul trecut și care nu mi-au plăcut - adică cele mai slabe cărți ale lui 2017. 

Din fericire, sunt mai puține decât mă așteptam și din păcate, pentru o parte dintre ele am avut așteptări mari - mai ales că erau iubite de toți cei din jur. Și așa am învățat anul trecut că nu ar trebui niciodată să am așteptări de la vreo carte pe care o laudă toată lumea.

 Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman

Nu, nu mi-a plăcut. A fost o carte foarte slabă, lipsită de farmecul pe care mi l-a promis descrierea volumului, iar Ove e un moș nesuferit. Știu că sunt în minoritate când spun că volumul de față a fost o mare pierdere de timp și nu am găsit nimic drăguț, optimist sau luminos printre file - doar frustrarea unui cititor mințit. Pentru mine, Un bărbat pe nume Ove este cea mai proastă carte pe care am citit-o în 2017.

Tema pentru acasă de Nicolae Dabija

Ba nu, am mințit. Acest volum a fost cel mai prost volum citit anul trecut. Deși povestea în sine ar fi putut fi nespus de frumoasă și plină de emoție, fabulațiile din ea și personajele total ireale - în sensul rău al cuvântului - m-au făcut să arunc cartea cât colo imediat ce am terminat-o.

 Vegetariana de Han Kang

Nu a fost neapărat o carte proastă, ci mai mult o mare dezamăgire. După cum a fost descrisă și promovată, trebuia să fie o lectură ce-ți îngheață sângele în vene. Dar mie nu mi s-a părut atât de... deranjantă precum a fost pentru alți cititori.

Casandra de Christa Wolf

Nici acest volum nu m-a dat pe spate. M-a interesat pe alocuri, dar în majoritatea timpului m-a plictisit. Acțiunea e redată de la persoana întâi și e mai mult un jurnal decât o poveste, dar pe mine nu m-a prins stilul autoarei. 

Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt

Am citit această carte pentru că mi-a plăcut cum sună titlul plus coperta. Și ce mă bucur că nu am ajuns să cumpăr volumul! Este efectiv o serie de scrisori între doi foști îndrăgostiți care „au rămas prieteni”. Limbajul pueril și acțiunea al naibii de clișeică seamănă mai mult cu o conversație de pe o rețea de socializare, preluată și retușată. Dă senzația că autorul nici nu s-a chinuit să scrie serios.

Beyond Black de Hilary Mantel

Nu știu dacă acest roman a fost tradus în română, dar are în centrul acțiunii două femei - una ghicitoare și cealaltă asistenta sa. Inițial, firul narativ mi se părea interesant și toate forțele misterioase pe care le deținea/controla ghicitoarea și pe care asistenta încerca să le înțeleagă/tolereze, ca pe parcurs totul să devină monoton, șters - de parcă scriitoarea și-ar fi peirdut tot avântul și și-ar fi dorit să termine cât mai repede cartea.

Don Quixote de Miguel de Cervantes Saavedra

Acest volum a fost o surpriză pentru mine. De obicei îmi plac clasicii, dar ceea ce am pățit cu magnificul Don Quixote a fost că m-a plictisit de moarte. Acțiunea s-a târât, nu a mers ca pe roate, iar eu nu am reușit să mă identific cu niciun personaj. 

Acestea au fost cărțile pe care nu am putut să le îndrăgesc. Sper ca în anul acesta să am cât mai puține rateuri de genul dar până atunci, vreau să știu ce cărți nu v-au plăcut vouă și de ce :)

Să aveți o zi fumoasă!